CAPITOLUL X
Păstrați controlul banilor si al alimentelor. ReŹstul lăsați-l prostimii". Așa vă povățuiește ImpăraŹtul Padișah. Si vă mai spune, tot el: Dacă vreți profituri, trebuie să guvernați". Există un adevăr în aceste cuvinte, dar eu mă întreb: Cine este prostiŹmea și cine sînt guvernanții?" Fragment din mesajul secret adresat de Muad'Dib Landsraadului și citat în Deșteptarea Arrakisului de prințesa Irulan.
Un gînd se ivi pe neașteptate în mintea Jessicăi: Paul urmează să treacă prin încercarea de călăreț al nisipurilor. Cei din sietch vor să-mi ascundă lucrul acesta, dar sînt sigură câ-i asa. Iar Chani a plecat. S-a dus să îndeplinească nu se știe ce misiune. Jessica ședea în camera ei, profitînd de o clipă de răgaz, între două cursuri de noapte. Era o încăpere agreabilă, deși mai puțin spațioasă decît aceea pe care o avusese în Sietch Tabr, înainte ca tribul să fi fugit de amenințarea pogromului. Dar și aici erau covoare groase pe jos, perne moi, o măsuță scundă și comodă pentru cafea, carpete și draperii colorate care mascau pereții si ușile, licurigloburi răspîndind o lumină discretă, galbenă. La fel, si aici domnea mirosul acru, pătrunzător, caracteristic sietchurilor fremene -mirosul pe care ajunsese să-1 asocieze cu sentimentul securității. Știa însă că sentimentul acesta nu va reuși niciodată să-i alunge celălalt sentiment - sentimentul că se afla într-o lume străină. Lumea aspră, pe care încercau s-o ascundă draperiile si covoarele. Sunete înfundate răzbătură în interiorul camerei - zornăituri, bătăi de tobă și de palme. Se celebra o naștere... Subiay era probabil cea care născuse. Ei i se apropiase sorocul. Oricum, știa că avea să vadă pruncul destul de curînd - un îngeraș cu ochii albaștri, adus Cucernicei Maici spre binecuvîntare. Și mai știa și că fiica ei, Alia, care asista la ritual, avea să-i relateze tot ce văzuse si auzise. Iși dădu seama că mai era încă timp, pînă la ora rugăciunii nocturne pentru morți. Nimeni n-ar fi început celebrarea unei nașteri în preajma ceasului la care avea loc ceremonia de doliu în memoria celor ce căzuseră victime vînătorilor de sclavi de pe Poritrin, Bela Tegeuse, Rossak și Harmonthep. Jessica oftă. Era conștientă că încerca iarăși să-și abată gîndurile de la primejdiile pe care le înfrunta, zi de zi, fiul ei - puțurile-capcane cu țepele lor otrăvite, raidurile Harkonnenilor (deși acestea se mai răriseră de cîad fremenii, grație noilor arme introduse de Paul, luaseră tributuri usturătoare în aeronave și mercenari) și pericolele naturale ale desertului: făuritorii, setea, hăurile de praf... Se gîndi să ceară puțină cafea și, odată cu gîndul acesta, în mintea ei reînvie obsesia paradoxului din modul de viață al fremenilor: cît de bine trăiau în aceste caverne-sietchuri, în comparație cu pyonii din grabene, și totuși cît de mult sufereau în hajrul lor prin deșert - suferințe mai crîncene decît oricare dintre cele pe care le îndurau serbii Harkonnenilor. O mînă întunecată apăru brusc dintre draperiile de lîngă ea, depuse o ceașcă pe masă și se retrase. In cameră se răspîndi aroma cafelei de mirodenie. Ofrandă de la celebrarea nașterii, gîndi Jessica,. Luă ceașca și sorbi încet, zîmbind în sinea ei. In care altă societate din universul nostru, se întrebă, o persoană cu rangul meu ar putea să accepte si să bea fără teamă băutura oferită de o mînă necunoscută? E-adevârat că, acum, pot neutraliza efectul oricărei otrăvi, înainte de-a apuca să-mi facă vreun rău, dar cea care mi-a oferit ceașca nu știe asta. Cafeaua era fiebinte și delicioasă. Ii simți efectul reconfortant în valul de energie care o învioră. Și se întrebă, din nou, în care altă societate i s-ar fi respectat într-un mod atît de firesc tihna și dorința de singurătate. Unde altundeva i s-ar fi înmînat un dar, în cei mai desăvîrșit și modest anonimat? Darul acesta îi fusese oferit cu dragoste și respect... și cu o fărîmă - doar o fărîmă - de teamă. Apoi îi atrase atenția un alt aspect: se gîndise doar la cafea și aceasta si apăruse. Știa că nu era telepatie, ci tau, unitatea comunității sietchului - compensația naturală a otrăvii subtile pe care o absorbeau cu toții în hrana suprasaturată de mirodenie. Dar marea masă a oamenilor nu putea spera să dobîndească vreodată cunoașterea pe care i-o revelase ei sămînța" de mirodenie. Fremenii nu aveau educația și pregătirea necesară. Mințile lor respingeau ceea ce nu puteau recunoaște, ceea ce nu puteau înțelege. Uneori, însă, simțeau si reacționau ca un organism unic. Numai că nu-și puneau niciodată problema acestor coincidențe. Paul va face față încercării? se întrebă brusc. E capabil, dar un accident îi poate veni de hac și celui mai bun dintre cei buni. Așteptare. Apăsarea e cauza, gîndi. Nu putem aștepta decît o bucată de vreme. Apoi așteptarea devine apăsătoare și ne copleșește. Viețile lor erau impregnate de așteptări. Sîntem aici de peste doi ani și mai avem de așteptat cel puțin de două ori pe-atît, pînă ce vom putea măcar spera să ne gîndim la încercarea de a smulge Arrakisul din ghearele guvernatorului Harkoanen - blestematul Mudir Nahya, Rabban Bestia. - Cucernică Maică? Vocea se auzise din spatele draperiilor de la intrare și o recunoscu: Harah, cealaltă femeie din menajul lui Paul. - Intră, Harah. Draperiile se separară si Harah păru să alunece printre ele. Purta sandale de sietch si o robă portocalie, fără mîneci. Părul ei negru era despărțit cu cărare pe mijloc și strîns la spate, ca elitrele netede și lucioase ale unei insecte. O expresie posomorită îi întuneca fața ascuțită, de pasăre răpitoare. In urma ei apăru Alia, fetița de doi ani a Jessicăi. Privindu-și fiica, Jessica fu frapată ca si-n alte dați, de înfățișarea ei. Alia semăna leit cu Paul la doi ani. Aceiași ochi mari si gravi, același păr negru, aceeași linie fermă a gurii. Existau însă și deosebiri... Subtile. Deosebirile acestea erau cele care provocau neliniștea majorității adulților în legătură cu Alia. Impresia de calm și de conștiință de sine a fetiței contrasta în mod straniu cu infățisarea ei de copil abia trecut de vîrsta prunciei. Oamenii se întorceau șocați cînd o auzeau rîzînd la vreo glumă voalată, cu conotații sexuale. Sau se pomeneau trăgînd cu urechea la vorba ei, pe jumătate peltică, din cauza palatului încă neformat, ascultînd remarci a căror înțelepciune și experiență de viață erau inimaginabile la un copil de doi ani. Cu un suspin de exasperare, Harah se așeză pe o pernă, se uită încruntată la fetiță. Jessica îi făcu semn fiicei sale. - Alia! Copila se apropie și se așeză lîngă mama ei. Apoi o prinse de mînă si contactul cărnii restabili imediat percepția mutuală pe care mama si fiica o cunoscuseră încă dinaintea nașterii celei din urmă. Nu era o împărtășire a gîndurilor (deși se întîmpla și acest lucru, dacă se atingeau cînd, în cursul unei ceremonii, Jessica transforma otrava din mirodenie), ci un fenomen mult mai complex - recunoașterea instantanee a unei alte scîntei vii, senzația acută și zguduitoare a unei comuniuni de conștiință, care le contopea într-o singură unitate afecŹtivă. Arborînd demnitatea solemnă cu care trebuia să se poarte un membru al casei fiului ei, Jessica spuse: - Subakh-ul kuhar, Harah. Noaptea te-a găsit bine sănătoasă? Femeia răspunse formulei tradiționale: - Subakh-ul nar. Sînt bine sănătoasă. Rostise cuvintele aproape fără intonație. Apoi oftă iar. Jessica percepu amuzamentul Aliei. - Ghanima fratelui meu e supărată pe mine, zise fetița, cu glasul ei subțire și pe jumătate peltic. Jessica remarcă termenul cu care o numise pe Harah: ghanima. Subtilitățile graiului fremen confereau acestui cuvînt sensul de ceva dobîndit în luptă", dar cu subînțelesul că acel ceva" nu-și mai avea rostul inițial, că era doar un ornament - ca un vîrf de lance agățat spre a menține dreaptă o draperie. Harah îi aruncă Aliei o privire severă. - Nu încerca să mă insulți, copilă, îmi cunosc locul. - Ce-ai mai făcut iară, Alia? întrebă Jessica. Harah răspunse mînioasă: - Nu numai c-a refuzat să se joace cu ceilalți copii, dar a găsit de cuviință să-si vîre nasul în... - M-am ascuns în spatele draperiilor si m-am uitat cum s-a născut copilul Subiayei, o întrerupse Alia. Băiat. Țipa-ntruna. Halal plămîni! m-am gîndit. După ce-a țipat destul... - Alia a ieșit de după perdele și 1-a atins, îi luă vorba din gură Harah. Iar copilul s-a oprit din țipat. Toată lumea știe că orice prunc născut în sietch trebuie lăsat să țipe cît vrea, pentru că mai tîrziu, în hajr, n-ar mai putea s-o facă fără să ne dea de gol. - A țipat destul, zise Alia. Iar eu n-m vrut decît să-i simt scînteia, viața din el. Atîta tot. Băiatul m-a simțit si n-a mai țipat. - In schimb, întîmplarea a dat iarăși prilej de vorbe, ripostă Harah. - Băiatul Subiayei e sănătos? întrebă Jessica. Observase că Harah era prea tulburată și nu-și dădea seama care era motivul. - Pe cît de sănătos și-ar putea dori o mamă, răspunse Harah. Femeile știu că Alia nu i-a făcut nici un rău. N-au nimic cu faptul că 1-a atins. Copilul s-a liniștit imediat si-a adormit fericit. Dar e vorba de... - De stranietatea fiicei mele, zise Jessica. De asta-i vorba, nu? De faptul că spune lucruri care depășesc înțelegerea anilor ei. Lucruri pe care n-ar avea de unde să le știe un copil de vîrsta ei... Lucruri din trecut. - De unde să știe ea cum arăta un copil născut pe Bela Tegeuse? exclamă Harah. - Dar e adevărat! protestă Alia. Băiatul Subiayei seamănă leit cu fiul născut de Mitha înaintea exodului. - Alia! rosti Jessica. Ți-am mai atras atenția. - Mamă, dar 1-am văzut. E adevărat și... Jessica își scutură capul, observînd agitația Harahei. Ce-am adus pe lume? se întrebă. Un copil care știa, încă de cind s-a născut, tot ce știam eu... mai mult chiar: tot ce-i dezvăluisera în coridoarele trecutului Cucernicele Maici din mine. - Nu-i vorba numai de ceea ce spune, zise Harah. Ci și de ceea ce face. De exerciții... De felul în care stă și privește o piatră, miscîndu-și doar un mușchi de la baza nasului, sau vîrful unui deget, sau... - Asa-i antrenamentul Bene Gesserit, o întrerupse Jessica. Știi bine asta, Harah. Sau vrei să-i refuz fucei mele moștenirea ce i se cuvine? - Cucernică Maică, știi că pentru mine lucrurile astea n-au nici o importanță. Dar oamenii vorbesc. Iar eu simt primejdia din șoaptele lor. Ei spun că fiica ta e un demon, că ceilalți copii nu vor să se joace cu ea, că... - Alia are prea puține în comun cu copiii ceilalți, spuse Jessica. Nu-i demon, nu-i decît... - Știu că nu-i! Jessica fu surprinsă de tonul vehement al femeii, se uită la Alia. Fetița părea cufundată în gînduri, dar iradia un fel de... așteptare. Jessica își întoarse ochii spre Harah. - Faci parte din familia fiului meu, spuse ea. Recunosc și respect lucrul acesta. (Alia se foi ușor lîngă ea.) Vorbește deschis. Spune-mi ce te frămîntă. - N-am să mai fac parte mult timp din familia fiului tău, zise Harah. Dac-am așteptat pînă acum, am făcut-o numai de dragul fiilor, mei - ca să aibă parte și ei de educația specială a copiilor lui Usul. E tot ce-am putut să le ofer, știut fiind că nu împart patul cu fiul tău. Din nou, Alia tresări - pe jumătate adormită, caldă. Jessica spuse: - Ai fi fost o tovarășă bună pentru fiul meu. Și cum vechile gînduri nu o părăseau niciodată, adăugă în sinea ei: Tovarășă... dar nu soție. Apoi se gîndi cu strîngere de inimă la ceea ce se spunea în sietch despre legătura dintre fiul ei și Chani: că va deveni o legătură permanentă, o căsnicie. Chani mi-e dragă, gîndi ea. Dar dragostea trebuia să se plece în fața imperativelor aristocratice. Alianțele nobililor aveau alte considerente la bază... - Crezi că nu știu ce planuri ai în legătură cu fiul tău? întrebă Harah. - Despre ce vorbești? - Vrei să reunești toate triburile sub conducerea Lui. - Și ce vezi rău în asta? - Văd pericolul care-1 pîndeste... Iar Alia face parte și ea din pericolul ăsta. Alia se cuibări mai aproape de mama ei. Apoi își deschise ochii si o privi lung pe Harah. - V-am observat deseori pe voi două, reluă Harah. Am văzut felul în care vă atingeți. Iar despre Alia pot spune că este ca si carne din carnea mea - pentru că-i sora celui care mi-e ca un frate. Am îngrijit-o si-am ocrotit-o de cînd era în fașă, din vremurile cînd ne-a alungat razzia. Am observat multe lucruri la ea. Jessica dădu încet din cap. Simți tulburarea crescîndă a Aliei. - Știi la ce mă refer, continuă Harah. Alia înțelegea întotdeauna, de prima dată, tot ce i se spunea. Cînd a mai existat vreun copil care să cunoască disciplina apei de la o vîrstă atît de fragedă? Sau ale cărui prime vorbe adresate doicii sale să fie: Te iubesc, Harah". O privi cu ochi ficși pe Alia. - De ce crezi că-i accept insultele? Pentru că știu că nu le spune cu ură. - Da, știu si eu să judec, Cucernică Maică, zise Harah. Puteam fi si eu Sayyadina. Am văzut ce-am văzut. - Harah... începu Jessica, apoi ridică din umeri. Nu știu ce să-ți spun. Si se pomeni ea însăși surprinsă, deoarece era chiar așa. Alia se mișcă, își îndreptă umerii. Jessica percepu sfîrsitul așteptării si apariția unui sentiment nou - un amestec de fermitate si tristețe. - Am făcut o greșeală, spuse Alia. Acum avem nevoie de Harah. - Totul s-a întîmplat la Ceremonia Sămînței, Cucernică Maică, spuse Harah. Ai preschimbat Apa Vieții... iar Alia se afla în pîntecele tău. Avem nevoie de Harah? se întrebă Jessica. - Ce-ar putea face Harah? îi întoarse Jessica întrebarea. - Știe ea, răspunse Alia. - O să le spun adevărul, zise Harah. Chipul ei păru deodată îmbătrînit si trist. Se încruntă. Pielea măslinie i se încreți, schimbîndu-i ca printr-o vrajă trăsăturile feței. - O să le spun că Alia s-a prefăcut doar a fi copil, urmă ea, că n-a fost niciodată doar un copil. Alia își scutură capul. Pe obraji i se rostogoliră lacrimi si Jessica resimți durerea fiicei ei ca și cînd ar fi fost propria ei durere, - Știu că-s un monstru, șopti Alia. Rostită de glasul de copil, concluzia de adult păru o afirmație cumplită. - Nu ești monstru! șuieră Harah. Cine-a-ndrăznit să spună că ești monstru? Jessica fu surprinsă de ferocitatea notei ocrotitoare din vocea femeii. Apoi își dădu seama că Alia avusese dreptate - aveau nevoie de Harah. Tribul avea s-o înțeleagă pe Harah. Avea să-i înțeleagă deopotrivă cuvintele și sentimentele... căci era limpede că Harah o iubea pe Alia ca pe propriul ei copil. - Cine-a spus asta? repetă Harah. - Nimeni. Alia își șterse lacrimile cu un colț din abaua Jessicăi, apoi netezi cu palma postavul boțit. - Atunci să nu mai spui niciodată așa ceva, se răsti Harah. - Bine, Harah. - Așa. Și-acum spune-mi cum a fost, ca să le pot vorbi oamenilor. Povestește-mi ce ți s-a întîmplat. Alia înghiți, își ridică ochii spre mama ei. Jessica dădu din cap. - Intr-o zi, începu Alia, m-am trezit. Era ca si cînd m-as fi trezit din somn, numai că nu-mi aminteam să mă fi culcat. Mă aflam într-un loc cald, cufundat în întuneric. Și mi-era frică. Ascultînd vorba peltică a fiicei sale, Jessica revăzu cu ochii minții caverna cea mare din Sietch Tabr. - Mi-era frică, repetă Alia. Am vrut să fug, dar n-aveam unde să fug. Apoi am văzut o scînteie... adică... n-aș putea spune c-am văzut-o. Scînteia era pur și simplu cu mine. I-am perceput sentimentele... mă liniștea, mă mîngîia, îmi spunea că totul va fi bine. Era mama mea. Harah se frecă la ochi, îi zîmbi încurajator Aliei. Dar ochii fremenei scăpărau atît de sălbatic, atît de intens, încît s-ar fi zis că încercau să audă spusele Aliei. Iar Jessica gîndi: De fapt, ce știm noi despre felul in care gindește una ca ea... cu experiența ei unică, cu educația ei și cu tradiția poporului ei! - Tocmai cînd mă liniștisem și mă simțeam în siguranță, reluă Alia, mi s-a adăugat altă scînteie... si totul s-a petrecut deodată. Cealaltă scînteie era bătrîna Cucernică Maică. Ea și... mama mea făceau schimb de vieți... Total... Iar eu eram cu ele, vedeam totul... toate. Apoi s-a terminat. Si eu eram ele, și celelalte, și eu însămi... numai că mi-a trebuit mult timp ca să mă regăsesc pe mine însămi. Eram atîtea altele... - A fost o cruzime, rosti Jessica. Nici o ființă n-ar trebui să se trezească la viață în felul acesta - să sufere din prima clipă impactul unei asemenea conștiințe. E o adevărată minune că ai putut să accepți ceea ce ți s-a întîmplat. - N-aveam de ales! zise Alia. Nu știam să-mi resping sau să-mi ascund conștiința... nu știam să mi-o izolez... Totul s-a întîmplat de la sine... Totul... - Noi n-am știut, murmură Harah. Atunci cînd i-am dat mamei tale Apa, ca s-o preschimbe, n-am știut că te aflai în pîntecele ei. - Nu fi mîhnită, Harah, spuse Alia. Nici eu n-am de ce să mă plîng. De fapt, ar trebui să fiu fericită: sînt Cucernică Maică. Tribul are două Cucerni... Tăcu brusc, își înclină capul, ascultă. Harah o privi nedumerită, apoi se uită la Jessica. - Nu știai? întrebă Jessica. - Sssst! făcu Alia. O incantație ritmică, îndepărtată, ajunse la ele prin draperiile care le despărțeau de coridoarele sietchului. Sunetele se amplificară, deveniră distincte: Ya! Ya! Yawm! Ya! Ya! Yawm! Mu zein, Wallah! Ya! Ya! Yawm! Mu zein, Wallah!" Procesiunea trecu prin fața ușii exterioare si vocile răsunară puternice, umplînd camera. Apoi, încetul cu încetul, scăzură, se transformară în murmur. Cu glas pătruns de tristețe, Jessica rosti cuvintele introductive ale ritualului: - Era-n aprilie si era Ramadhan pe Bela Tegeuse. - Familia mea se odihnea în curtea casei, rosti Harah, și în aer plutea boarea umedă a stropilor pe care-i împrosca fintîna. Era în curte un portygul rotat, cu frunze verzi, întunecate. Si mai era un coș umplut cu bunătăți: mish-mish, și baklawale, si ulcele cu liban. Era pace în grădinile noastre, turmele noastre pășteau liniștite... Pacea domnea pretutindeni. - Am trăit fericiți, pînă cînd au venit năvălitorii, spuse Alia. - Sîngele ne-a înghețat în vine la strigătele prietenilor noștri, spuse Jessica. Și simți iureșul amintirilor din noianul de trecuturi care sălăsluiau în ea. - "La, la, la!" țipau femeile, spuse Harah. - Năvălitorii s-au ivit din mushtamal, s-au năpustit asupra noastră cu jungherele înroșite de sîngele bărbaților noștri, spuse Jessica. Tăcură toate trei, așa cum se tăcea în clipa aceea în toate locuințele sietchului. Era tăcerea aducerii aminte și-a reîmprospătării suferințelor în cugetele tuturor. Brusc, Harah rosti formula de încheiere a ritualului, dînd cuvintelor o rezonanță mai dură decît oricînd: - Nu vom ierta niciodată și nu vom uita niciodată! In liniștea care urmă cuvintelor ei, auziră șușoteli, foșnet de mantii. Jessica simțea că cineva se oprise în spatele draperiilor de la intrare. - Cucernică Maică? Jessica recunoscu vocea: Tharthar, una dintre soțiile lui Stilgar. - Ce este, Tharthar? - Vesti rele, Cucernică Maică. Jessica simți ca un junghi în inimă, nu-si putu împiedica geamătul: - Paul... Tharthar dădu la o parte draperiile, intră în cameră. In spatele ei, se zăriră pentru o clipă mai multe siluete drapate. Apoi draperiile căzură la loc și Jessica se uită la femeia care intrase. Tharthar era scundă și negricioasă. Purta o robă neagră cu desene roșii. Deasupra nasului subțire, cu nări dilatate și marcate de bătăturile filt-cepurilor, ochii ei complet albaștri priveau imobili. - Ce-i? întrebă Jessica. - Vești dinspre nisipuri, răspunse Tharthar. Usul va trece prin încercarea făuritorului... astăzi. Tinerii sînt convinși că nu va da greș și că-nainte de apusul soarelui va fi călăreț al nisipurilor. Cei de-aici se-adună pentru o razzia. Vor să pornească spre nord și să i se alăture lui Usul. Spun că de îndată ce vor ajunge la el, vor da glas voinței ior. Spun că-i vor cere lui Usul să-1 provoace la luptă pe Stilgar si să preia el conducerea triburilor. Adunatul apei, plantarea dunelor, schimbarea lumii lor, încet, dar sigur... sînt lucruri care nu-i mai mulțumesc acum, zgîndi Jessica. Incursiunile scurte, raidurile sigure nu le mai ajung... acum, după ce i-am instruit noi, Paul și cu mine. Iși simt puterea. Vor să se bată, vor să lupte. Tharthar se lăsă de pe-un picior pe altul, își drese glasul. Știm că trebuie să fim prudenți, că trebuie să așteptăm, gîndi Jessica. Dar tocmai asta ne roade mai mult decît orice. Pentru că știm și răul pe care ni l-ar putea face o așteptare prea îndelungată. Așteptind prea mult... ne-am putea uita țelul. - Tinerii spun că dacă Usul nu-1 provoacă pe Stilgar, înseamnă că se teme de el, zise Tharthar si-și plecă ochii. - Așa va să zică, murmură Jessica. Și gîndi: Știam că se va ajunge la asta. Știa și Stilgar. Din nou, Tharthar își drese glasul, rosti: - Pînă și fratele meu, Shoab, spune același lucru. Nu-1 vor lăsa pe Usul să aleagă altă cale. Așadar, a sosit momentul, gîndi Jessica. Iar Paul va trebui să se descurce singur. Cucernica Maică n-are dreptul să intervină în problema succesiunii. Alia își retrase mîna din mîinile mamei sale. Spuse: - O să mă duc cu Tharthar să-i sondez pe tineri. Poate că există totuși o altă cale. Jessica rămase cu privirea ațintită la Tharthar, dar i se adresă - Bine. Du-te... si dă-mi de știre, cît mai degrabă, despre ce-ai aflat. - Noi nu vrem duelul ăsta, Cucernică Maică, spuse Tharthar. - Nici noi, zise Jessica. Tribul are nevoie de toată puterea sa. O privi repede pe Harah. Te duci cu ele? Dar Harah răspunse întrebării nerostite: - Tharthar nu va îngădui nimănui să-i facă vreun rău Aliei. Tharthar știe că în curînd vom fi surori-soții si că vom împărți același bărbat. Am stat de vorbă amîndouă. O privi pe soția lui Stilgar, apoi pe Jessica, adăugă: - Tharthar și cu mine avem o înțelegere. Tharthar întinse mîna spre Alia, spuse: - Să ne grăbim. Tinerii se pregătesc deja de plecare. Ieșiră printre draperii, mînă în mînă, femeie si copil. Dar copilul părea să o conducă pe femeie. - Dacă Paul-Muad'Dib l-ar învinge pe Stilgar, tribul n-ar avea nimic de cîstigat, spuse Harah. E drept c-așa s-au succedat dintotdeauna conducătorii, dar vremurile s-au schimbat. - Vremurile s-au schimbat și pentru tine, observă Jessica. - Doar nu crezi că mă-ndoiesc de rezultatul luptei, învingătorul n-ar putea fi decît Usul. - Asta am și vrut să spun. - A, crezi că mă las influențată de sentimentele mele personale... Harah își scutură capul si acverigile de la gîtul ei zăngăniră. Te-nseli amarnic. Poate crezi că regret faptul de a nu fi fost eu aleasa lui Usul. Poate crezi că sînt geloasă pe Chani. - Judecă singură, replică Jessica. - Mi-e milă de Chani. Jessica înlemni. - Ce vrei să spui? - Știu ce gîndești tu despre Chani. Socoti că n-ar fi o soție potrivită pentru fiul tău. Jessica se destinse, se lăsă pe spate, între perne. Dădu din umeri. - Poate. - Și s-ar putea să ai dreptate, zise Harah. Iar dacă ai, s-ar putea să-ți descoperi un aliat neașteptat chiar în persoana lui Chani. Și ea ar fi în stare să facă orice pentru binele Lui. Jessica își înghiți nodul din gît. - Chani mi-e dragă, spuse. Dar ea n-ar putea să... - Tare-s murdare covoarele astea, o întrerupse Harah. Iși plimbă ochii pe deasupra podelei, evitînd privirea Jessicăi. Umblă o grămadă de lume pe-aici. Ar trebui să le dai mai des la curățat.