CAPITOLUL XV
Si au venit zorii zilei în care Arrakisul a stat în centrul universului și a fost axul roții ce trebuia să se învîrtească. Fragment din Deșteptarea Arrakisului de prințesa Irulan.
- Aruncă si tu o privire! șopti Stilgar. Paul se lungi lîngă el, în crenelul dintre stîncile de pe creasta Scutului de Piatră, își lipi un ochi de ocularul telescopului fremen. Oleobiectivul era ațintit asupra unei salande interstelare. Masiva latură estică a navei sclipea în lumina soarelui care abia răsărise în bazinul de la poalele stîncilor, în timp ce pe flancul opus, cufundat în umbră, mai pîlpîiau încă punctele galbene ale hublourilor, unde continuau să ardă licurigloburile aprinse peste noapte. In spatele navei, Arrakeenul scînteia rece sub razele soarelui nordic. Paul își dădu seama că nu salanda era motivul tulburării lui Stilgar, ci construcția pentru care salanda era doar turnul central: un imens campament de metal, înalt de mai multe etaje si formînd un cerc cu diametrul de o mie de metri la baza șalandei, un cort alcătuit din nenumărate petale metalice suprapuse - cantonamentul provizoriu al Maiestății Sale Imperiale, Impăratul Padisah Shaddam IV, si al celor cinci legiuni de sardaukari care îl însoțeau. Din locul în care stătea ghemuit în stînga lui Paul, Gurney Halleck observă: - Are nouă nivele. Incap ceva sardaukari înăuntru! - Cinci legiuni, spuse Paul. - S-a luminat de-a binelea, șuieră Stilgar. N-are rost să te mai expui, Muad'Dib. Să ne retragem în spatele stîncilor. - Sînt în perfectă siguranță aici, zise Paul. - Nava e echipată cu rachete, îl preveni Gurney. - Ne cred protejați cu scuturi defensive, replică Paul. Și chiar dacă ne-ar zări, nu și-ar irosi muniția pe trei siluete neidentificate. Roti telescopul, explora peretele opus al bazinului, observînd stîncile brăzdate de cicatrice - urmele atîtor morminte ale soldaților tatălui său. Pentru un moment, avu impresia că simte prezența umŹbrelor acelor soldați, ieșiți să privească evenimentele. Toate forturile si orașele Harkonnenilor fuseseră ocupate de fremeni sau rupte de centru, ca niște ramuri retezate de pe o tulpină si lăsate să se usuce. Numai bazinul acesta si orașul din mijlocul său mai erau încă în mîinile inamicului. - S-ar putea să trimită cîteva toptere, dacă ne reperează, insistă Stilgar. - N-au decît, răspunse Paul. Astăzi putem face si noi risipă de toptere... si în afară de asta, știm că vine furtuna. Intoarse telescopul în direcția terenului de debarcare al Arrakeenului, observă fregatele Harkonnen aliniate pe pistele de decolare si steagul Companiei CHOAM, care filfîia ușor pe catargul din fața lor. Iși dădu seama cît de disperată era Ghilda, dacă îngăduise doar debarcarea acestor două grupuri, menținîndu-le pe celelalte în reŹzervă. Ghilda se comporta ca un om care încearcă nisipul cu vîrful piciorului, ca să-i măsoare temperatura înainte de a-și întinde cortul. - Mai e ceva de văzut? întrebă Gurney. Ar cam fi cazul să ne adăpostim. Se apropie furtuna. Paul privi din nou uriașul campament din bazin. - Si-au adus pînă si femeile, rosti el. Si valeții, și slugile... Ahhh, dragul meu Impărat, cît de sigur ești de victorie! - Văd niște oameni pe poteca secretă, anunță Stilgar. Cred că se-ntorc Otheym și Korba. - E-n regulă, Stil, spuse Paul. Plecăm imediat. Aruncă o ultimă privire prin telescop la navele înalte din vale, la scînteietorul cort metalic, la orașul nemișcat, la fregatele mercenariŹlor Harkonnen. Apoi se strecură de-a- ndărătelea pe după stînci. Postul de la telescop fu preluat de una din santinelele fedaykine. Paul se ridică în picioare, cobori în depresiunea joasă de pe suprafața falezei. Locul măsura vreo treizeci de metri în diametru si era adînc de trei metri - o formațiune naturală a stîncilor, pe care fremenii o camuflaseră cu o copertină translucidă. De jur împrejurul unui tunel săpat în peretele din dreapta, erau grupate echipamentele unei stații de radiocomunicații. Gărzile fedaykine se desfăsuraseră si așteptau ordinul de atac al lui Muad'Dib. Doi oameni se iviră la gura tunelului din spatele grupului de transmisiuni, începură să le vorbească fedaykinilor de lingă instalație. Paul îi aruncă o privire lui Stilgar, făcu un semn în direcția noilor veniți. - Vezi ce-au raportat, Stil. Stilgar se depărta. Paul se ghemui lîngă peretele de piatră, își destinse mușchii, își îndreptă spatele. Il văzu pe Stilgar trimițîndu-i pe cei doi curieri înapoi în tunelul din stîncă, se gîndi la coborîsul anevoios prin galeria aceea îngustă, pe care o sfredeliseră cu atîta trudă oamenii săi si care ducea pînă la suprafața bazinului. Stilgar reveni. - Ce era așa de important de n-au putut să trimită un cielago? întrebă Paul. - Iși păstrează zburătoarele pentru bătălie, răspunse Stilgar. Privi pieziș către instalația de radio, apoi se uită iarăși la Paul. Nu cred că-i bine să folosim nici măcar aparate cu undă compactă, Muad'Dib. Ne-ar putea dibui dacă fac relevmentul emisiei. - In curînd or să fie prea ocupați ca să mai aibă timp să ne dibuie, replică Paul. Ce-au raportat oamenii? - Sardaukarii noștri domesticiți au fost eliberați la capătul PrăpaŹstiei Vechi si sînt în drum spre stăpînul lor. S-au instalat lansatoarele de rachete si restul armamentului cu proiectile. Oamenii s-au desfășurat conform ordinelor. A fost o treabă de rutină. Paul își plimbă privirea dejur-împrejur, examinîndu-i pe fedaykini în lumina difuză filtrată prin copertina de camuflaj. I se părea că timpul se tîra ca o insectă parcurgînd anevoie suprafața expusă a unei stînci. - Sardaukarii noștri au de mers pe jos o bucățică bună de drum pînă ce vor putea să cheme un transportor, spuse Paul. Sînt supravegheați? - Supravegheați, răspunse Stilgar. In stînga lui Paul, Gurney Halleck își drese glasul. - N-ar fi mai bine să ne retragem într-un loc mai sigur? - Nu există asemenea loc, zise Paul. Buletinul meteorologic ne e tot favorabil? - Vine o străbunică de furtună, spuse grav Stilgar. N-o simți, Muad'Dib? - Aerul pare destul de încărcat, încuviință Paul. Dar aș vrea să fiu sigur că ne putem bizui pe vreme. - Furtuna va ajunge aici într-o oră, spuse Stilgar. Arătă cu capul către falia din care observaseră campamentul Impăratului și fregatele Harkonneniior. Au aflat si ei. Nu-i nici un topter în văzduh. Au acoperit si-au ancorat totul. Probabil că le-au dat de veste prietenii lor din spațiu, - Au mai încercat vreo ieșire? întrebă Paul. - Nimic, după debarcarea de azi-noapte, răspunse Stilgar. Dar știu că sîntem aici. Cred că așteaptă un moment prielnic. - Momentul prielnic îl hotărîm noi, spuse Paul. Gurney privi în sus, mormăi: - Dacă ne vor lăsa ei. - Flota aia va rămîne în spațiu, rosti Paul. Gurney clătină neîncrezător din cap. - N-au de ales, zise Paul. Putem distruge mirodenia. Ghilda n-ar îndrăzni să-si asume un asemenea risc. - Omul e mai periculos ca oricînd atunci cînd e disperat, spuse Gurney. - Dar noi nu sîntem disperați? interveni Stilgar. Gurney îl privi încruntat. - Tu n-ai trăit cu visul fremen, i se adresă Paul. Știl se gîndeste la toată apa pe care-am irosit-o pe mite, la anii prin care-am prelungit astfel așteptarea acelei zile în care Arrakisul va putea să-nfloreasca. Nu-i interpreta greșit... - Mda, mormăi Gurney. - De ce-i așa mohorît? întrebă Stilgar. - Intotdeauna e mohorît înainte de luptă, îi răspunse Paul. E singura stare de spirit, singura dispoziție pe care și-o îngăduie Gurney în asemenea clipe. Incet, un rînjet de lup lăți fața lui Gurney, dezvelind două șiruri albe de dinți deasupra apărătorii de bărbie a distraiului. - Sînt mohorît fiindcă mi-e gîndul la sărmanele suflete ale Harkonnenilor pe care-o să-i omorîm nespovediți. Stilgar rîse scurt. - Vorbește ca un fedaykin. - Gurney e un fedaykin înnăscut, spuse Paul. Și gîndi: Da, mai bine să flecârească, decit să se frămînte pină ce ne vom măsura puterile cu forțele din cîmpie. Se uită la falia din peretele stîncii, apoi la Gurney. Observă că fața soldatului-trubadur se întunecase din nou. - Neliniștea subminează puterea, murmură Paul. Tu mi-ai spus lucrul ăsta odată, Gurney. - Duce, zise Gurney, nu mă neliniștește decît o singură problemă: armamentul atomic. Dacă-1 vei folosi ca să deschizi o breșă în Scutul de... - Cei de sus nu vor îndrăzni să ne atace cu arme atomice, îi tăie vorba Paul. Nu vor îndrăzni... pentru că nu pot risca să ne ofere un prilej ca să distrugem unica sursă de mirodenie din univers. - Dar injoncțiunea referitoare la... - Injoncțiunea! exclamă Paul sarcastic. Nu injoncțiunea, ci frica ține Casele Mari la respect, nelăsîndu-le să se-ncaiere între ele cu arme atomice. Termenii Marii Convenții sînt cît se poate de limpezi: Folosirea armelor atomice împotriva ființelor umane va atrage după sine obliterarea planetară." Noi o să atacăm Scutul de Piatră, nu ființe umane. - Discutabil clenci, obiectă Gurney. - Chițibușarii de sus vor fi de acord cu orice clenci, spuse Paul. Să nu mai vorbim despre asta. Iși întoarse capul. I-ar fi plăcut să se simtă și el convins de ceea ce spusese. Schimbă repede vorba. - Ce-i cu locuitorii orașului? Sînt pe poziții? - Da, răspunse cu jumătate de gură Stilgar. Paul îl privi fix. - Ce te frămîntă? - N-am fost niciodată încredințat că se poate avea totală încredere într-un orăsean, mormăi Stilgar. - Și eu am fost orăsean, replică Paul. Stilgar încremeni. Sîngele îi năvăli în obraji. - Muad'Dib știe că nu m-am referit... - Știu la ce te-ai referit, Stil. Dar pe un om nu trebuie să-1 judeci după ceea ce crezi tu că va face, ci după ceea ce face în realitate. Orășenii aceștia au sînge fremen în vene. Numai că n-au învățat încă să rupă lanțurile robiei. O să-i învățăm noi. Stilgar dădu din cap si spuse cu voce posomorită: - Viața ne-a obișnuit să gîndim astfel, Muad'Dib. In Cîmpia Funebră am învățat să-i disprețuim pe cei din grabene și doline. Paul se uită la Gurney, observă că acesta îl privea cu ochii imobili pe Stilgar. - Gurney, spuse, explică-i de ce i-au izgonit sardaukarii pe orășeni de la casele lor. - Un truc vechi, Duce. S-au gîndit că refugiații ne vor fi o povară. - Ultimele gherile s-au petrecut cu atît de mult timp în urmă, încît cei mari au uitat cum să li se împotrivească, zise Paul. Sardaukarii ne-au făcut jocul. Au batjocorit femeile din orașe, si-au împodobit steagurile cu capetele bărbaților care li s-au opus. Dar au provocat astfel o epidemie de ură în sînul unei populații care, în alte condiții, ar fi privit inevitabila bătălie doar ca pe o neplăcere de proporții mai mari... al cărei rezultat urma să fie, probabil, înlocuirea unui stăpîn cu altul. Sardaukarii au recrutat în favoarea noastră, Stilgar. - Orășenii par, într-adevăr, destul de înverșunați, admise Stilgar. - Ura lor este proaspătă si acută, întări Paul. Iată de ce-i folosim ca trupe de șoc. - Vor suferi însă pierderi enorme, rosti Gurney. Stilgar încuviință cu o mișcare a capului. - Oamenii din vale știu ce-i așteaptă, spuse Paul. I-am avertizat. Dar ei mai știu că fiecare sardaukar pe care-l ucide va fi unul mai puțin contra noastră. Pentru că, vedeți voi, oamenii din vale au acum pentru ce să-și dea viața. Au descoperit că sînt un popor. S-au deșteptat. Santinela care veghea la telescop scoase o exclamație înfundată. Paul se repezi la gura faliei, întrebă: - Ceva nou în bazin? - Vînzoleală mare, Muad'Dib, șuieră santinela. In preajma monstrului de metal în formă de cort. Dinspre Bordura de Vest și-a făcut apariția un vehicul de suprafață. Parcă s-ar fi năpustit un șoim asupra unui cuib de potîrnichi de stîncă. - Au luat legătura cu prizonierii noștri sardaukari, spuse Paul. - Au împrejmuit cu un scut defensiv întregul teren de debarcare, continuă santinela. Aerul tremură pînă dincolo de zona silozurilor în care-si țin mirodenia. - Acum au aflat cu cine au de-a face, mîrîi Gurney. Să tremure lighioanele de Harkonneni si să-și muște mîinile la gîndul că mai trăiește un Atreides. Paul îi spuse fedaykinului de la telescop: - Stai cu ochii pe catargul de pavilion al navei Impăratului. Dacă arborează culorile mele... - Fii sigur că n-o vor face, zise Stilgar. Paul observă expresia nedumerită a lui Stilgar, îi explică: - Dacă Impăratul îmi acceptă revendicările, trebuie să semnaliŹzeze restaurînd pe Arrakis steagul Atreizilor. In cazul ăsta, vom aplica planul al doilea si nu-i vom ataca decît pe Harkonneni. Sardaukarii vor sta de-o parte si ne vor lăsa să ne răfuim între noi. - Nu mă prea pricep la treburi dintr-astea care se fac pe alte lumi, spuse Stilgar. Am auzit de ele dar nu-mi vine-a crede că... - Nu-i nevoie să te pricepi ca să știi ce vor face, îl întrerupse Gurney. - Inalță un steag nou pe nava cea mare, anunță santinela. Un steag galben... cu un cerc negru si roșu în mijloc. - Subtilă soluție, murmură Paul. Steagul Companiei CHOAM. - Același steag 1-au arborat și navele celelalte, urmă fedaykinul. - Nu pricep, făcu Stilgar. - O soluție subtilă, într-adevăr, i se adresă Gurney si-i explică: Dacă Impăratul ar fi înălțat steagul Atreides, ar fi fost nevoit să respecte toate consecințele acestei decizii. Sînt prea mulți martori. Dacă ridică pe catargul său baniera Harkonnen, însemna că ne declară fățiș război. Dar nu! El arborează zdreanță CHOAM-ului. Gurney își aținti degetul către cer. Le-arată celor de colo unde-i profitul. Le dă de-nțeles că nu-i pasă dacă pe Arrakis domnește un Atreides sau altcineva. - Cînd va atinge furtuna Scutul? întrebă Paul. Stilgar se depărta, vorbi cu unul din fedaykinii de lîngă instalația de radio. După cîteva clipe se întoarse, spuse: - Foarte curînd, Muad'Dib. Mai curînd decît ne așteptam. Si-i o stră-străbunică de furtună... Poate chiar mai năprasnică decît doreai! - E furtuna mea, rosti Paul si observă venerația întipărită pe chipurile fedaykinilor care îl ascultau. Nici dac-ar zgudui lumea-ntreagă, n-ar putea fi mai năprasnică decît mi-o doresc eu. Va izbi Scutul din plin? - Destul ca să nu se poată face deosebire, răspunse Stilgar. Din tunelul care cobora în bazin se ivi un curier. - Sardaukarii și patrulele Harkonnen se repliază, Muad'Dib, vesti omul. - Iși dau seama că nisipul pe care-1 va aduce furtuna va reduce la zero vizibilitatea în interiorul bazinului, spuse Stilgar. Iși închipuie că și noi vom fi la anaghie. - Atrage-le atenția trăgătorilor noștri să-și fixeze bine țintele înainte de pierderea vizibilității, ordonă Paul. Să zdrobească nasul fiecărei nave din vale, de îndată ce furtuna va fi neutralizat scuturile. Se apropie de peretele stîncii, dădu la o parte un colț al copertinei de camuflaj și cercetă văzduhul. Pe cerul întunecat goneau deja vîrtejuri lungi de nisip spulberat. Trase la loc prelata, spuse: - Oamenii noștri pot începe să coboare, Stil. - Nu vii cu noi? întrebă Stilgar. - Am să mai aștept puțin aici, împreună cu fedaykinii. Stilgar ridică din umeri, apoi, aruncîndu-i o privire cu înțeles lui Gurney, se îndreptă spre gura tunelului, dispărînd în întuneric. - Gurney, las în seama ta declanșarea exploziei care va sparge faleza Scutului, spuse Paul. Ai să te descurci? - Ba bine că nu! Paul îi făcu semn unui locotenent fedaykin, ordonă: - Otheym să înceapă evacuarea patrulelor de pază din zona exploziei. Să nu mai rămînă nimeni acolo pînă după impactul furtunii. Omul se înclină scurt, dispăru după Stilgar. Gurney se apropie de falia din stîncă, îi spuse fedaykinului de la telescop: - Fii atent la peretele sudic. Va rămîne descoperit pînă în clipa în care-1 vom arunca în aer. - Trimite un cielago cu semnalul orei exacte, ordonă Paul. - Niște vehicule se îndreaptă chiar acum spre peretele sudic, anunță omul de la telescop. Au încercat să tragă cu proiectile de încercare. Ai noștri folosesc scuturile individuale, așa cum ai ordonat. Aha! Mașinile s-au oprit. In tăcerea care se lăsă brusc, Paul auzi demonii vîntului urlînd deasupra stîncilor -avangarda furtunii. O ploaie măruntă de nisip se revărsă prin crăpăturile copertinei. Apoi, o rafală turbată izbi prelata si-o smulse cu totul. Paul le făcu semn fedaykinilor să se adăpostească, alergă la oameŹnii de la instalația radio, urmat de Gurney. Paul se ghemui lîngă transmisionisti. Unul din ei spuse: - O stră-stră-strabunică de furtună, Muad'Dib! Paul aruncă o privire spre cerul acoperit, spuse: - Gurney, să fie evacuați observatorii de pe peretele sudic. Trebui să repete ordinul, strigînd ca să acopere urletul crescînd al furtunii. Gurney dispăru în tunel. Paul își ajusta obrăzarul, își strînse mai tare gluga distraiului. Gurney reapăru. Paul îi atinse umărul, îi arătă declanșatorul instalat la gura tuneŹlului, în spatele transmisionistilor. Gurney se chirci lîngă dispozitiv, rămase nemișcat, cu o mînă pe mînerul de comandă, cu ochii la Paul. - Nu mai recepționăm nici un mesaj, anunță unul dintre transmisioniști. Paraziții acoperă totul. Paul dădu din cap, fără să-și ia ochii de la cadranul cronografului de pe panoul instalației. După o clipă, îi aruncă o privire rapidă lui Gurney, își ridică mina, reveni la cadran. Acul se tîra pe ultimul arc de cerc. - Acum! strigă Paul si-si coborî fulgerător brațul. Gurney apăsă mînerul declanșatorului. Li se păru că trece o secundă întreagă pînă ce simțiră cutremurul stîncii de sub ei. Un tunet prelung se adăugă urletului furtunii. Fedaykinul de la telescop apăru lîngă Paul cu instrumentul sub braț. - Scutul a fost spart, Muad'Dib! raportă el. Furtuna izbește în plin bazinul si artileristii noștri au deschis focul. Vreme de-o clipă, Paul își imagină uraganul care mătura suprafața bazinului, sarcina electrostatică a zidului de nisip distrugînd scuturile defensive din tabăra inamicului. - Furtuna! strigă cineva. Să ne adăpostim, Muad'Dib! Paul își veni în fire, simți pe pielea descoperită a obrajilor arsura acelor de nisip. Am intrat in horă, gîndi. Cuprinse cu brațul umerii unuia dintre transrnisionisti, îi strigă la ureche: - Lăsați echipamentul aici! Mai avem o instalație-n tunel. Apoi se simți tras înapoi, înconjurat de trupurile protectoare ale fedaykinilor. Se strecurară cu toții in interiorul tunelului, merseră un moment prin galeria în care vuietul furtunii de afară răzbătea înfundat, dădură un colț, pătrunseră într-o încăpere mică, cu tavanul iluminat de licurigloburi și din care se deschidea alt tunel. In grotă se afla un transmisionist cu aparatele sale. - O grămadă de paraziți, se plînse omul. O pală de vînt învîrtejind fire mărunte de nisip pătrunse în încăpere. - Etanșați tunelul! strigă Paul. Ordinul fu executat cu repeziciune. Apoi se lăsă o tăcere încordată. - Galeria care coboară în bazin e accesibilă? întrebă Paul. Un fedaykin dispăru în goană să controleze, se întoarse, raportă: - Explozia a provocat cîteva prăbușiri, dar tehnicienii spun că se va putea trece. Au început să curețe locul cu laserele. - Du-te si spune-le să-1 curețe cu mîinile! porunci Paul. La capătul celălalt mai sînt încă scuturi active! - Se lucrează cu grijă, Muad'Dib, îl asigură omul, dar se duse totuși să transmită ordinul. Transmisionistii de afară trecură pe lîngă el, cărîndu-si în spate echipamentul. - Le-am spus si eu să-si abandoneze aparatele, bombăni unul din fedaykini. - Oamenii sînt în clipa asta mai prețiosi decît aparatele, zise Paul. In curînd, vom avea mai multe aparate decît ne trebuie, sau nu vom mai avea nevoie de nici unul. Gurney își făcu loc lîngă el, spuse: - Cei de jos raportează că au curățat galeria. Cred totuși că ne aflăm prea aproape de suprafață, Domnia-Ta. Dacă Harkonnenii ripostează cu un contraatac... - Harkonnenii nu mai sînt în stare de riposte, il întrerupse Paul. In momentul ăsta, și-au dat probabil seama c-au rămas fără scuturi defensive si că nu mai pot părăsi Arrakisul. - Atunci... noul post de comandă e pregătit, Domnia-Ta. - Nu va mai fi nevoie de mine la postul de comandă, replică Paul. Planul se desfășoară bine si fără intervenția mea. Trebuie să așteptăm ca... - Recepționez un mesaj, Muad'Dib, anunță transmisionistul. Iși scutură înciudat capul, apăsîndu-si pe ureche una din căști, mormăi: E plin de paraziți! Incepu să scrie repede pe un blocnotes, clătinînd din cap, așteptînd, scriind... asteptînd. Paul se apropie de el si feadykinii se traseră la o parte, făcîndu-i loc. Iși aruncă privirea pe foaia de hîrtie, citi: Raid... Sietch Tabr... capturat... Alia... familiile celor... masacrate.... 1-au... fiul lui Muad'Dib". Din nou, transmisionistul își scutură capul. - Mesajul e trunchiat, spuse repede Gurney. Din cauza paraziților. N-ai de unde să știi dacă... - Fiul meu e mort, rosti Paul si știu instantaneu că ceea ce spusese era adevărat. Fiul meu e mort... si Alia e prizonieră... ostatică. Iși simți sufletul pustiu, trupul o carapace fără nici o emoție. Tot ce atingea se transforma în moarte si durere. Era ca o boală, ca o lepră care amenința să cuprindă tot universul. Simți în el o înțelepciune de om bătrîn, acumulată din experiențele nenumărate ale nenumăratelor vieți posibile. I se păru că ceva, în interiorul ființei lui, rîde și-și freacă mîinile. Și Paul gîndi: Cit de puține lucruri cunoaște universul despre natura adevăratei cruzimi!