Dune vol2






— CAPITOLUL XX—

Raport asupra motivatiilor si scopurilor Bene Gesserit*** ANEXA III

Fragmentul de mai jos este extras din Rezumatu întocmit imediat după Afacerea Arrakis, la cererea Doamnei Jessica, de către agenții ei. Sinceritatea acestui raport ii conferă o valoare care depășește cu mult limitele banalului.

Intrucît Bene Gesserit-ul a acționat vreme de secole sub masca unei scoli semimistice care urmărea un program de selecție a ființelor umane, tindem să-i acordăm o importanță mai mare decît pare să merite. Analiza „judecății de fapt" a Comunității, în legătură cu Afacerea Arrakis, evidențiază profunda ignoranță a scolii în ceea ce privește propriul ei rol. S-ar putea argumenta că Bene Gesserit-ul n-a putut să examineze decît faptele care i-au stat la îndemînă si că nu a avut acces direct la persoana Profetului Muad'Dib. Dar școala a depășit deseori obstaŹcole mult mai importante și, în această perspectivă, cu atît mai gravă apare greșeala pe care a comis-o. Obiectivul programului Bene Gesserit era obținerea, prin selecție genetică, a unui individ pe care școala îl denumea „Kwisatz Haderach," adică: „cel care poate fi în mai multe locuri deodată." In termeni mai simpli, Comunitatea dorea o ființă umană cu puteri mintale de natură a-i permite înțelegerea si manipularea dimensiuniŹlor de ordin superior. Bene Gesserit-ul vroia, așadar, un supramentat, un calculator uman dotat cu unele dintre facultățile preștiente ale navigatorilor Ghildei. Să examinăm acum cu atenție următoarele fapte: Muad'Dib, născut Paul Atreides, era fiul Ducelui Leto, un om a cărui linie de sînge (neam) constituise, vreme de peste o mie de ani, obiectul unei supravegheri atente. Mama Profetului, Doamna Jessica, era fiica naturală a Baronului Vladimir Harkonnen si purtătoarea unor repere genetice a căror extremă importanță pentru programul de selecție era cunoscută de aproape două mii de ani. Doamna Jessica era un produs Bene Gesserit, perfect educat si format, care ar fi trebuit să constituie o unealtă docila în cadrul programului. Doamna Jessica primise ordinul de a concepe o fiică Atreides. Planul Bene Gesserit prevedea împerecherea acestei fiice cu Feyd-Rautha Harkonnen, unul din nepoții Baronului Vladimir, coeficientul de probabilitate a rezultării unui Kwisatz Haderach din această alianță fiind foarte ridicat. Totuși, din motive pe care ea însăși mărturisește că nu le-a înțeles niciodată pe de-a-ntregul, concubina Ducelui Leto, Doamna Jessica, a nesocotit ordinul Bene Gesserit și a conceput un fiu. Numai acest fapt ar fi fost deja suficient pentru a alerta Comunitatea în legătură cu posibilitatea apariției în plan a unei variabile imprevizibile. Au existat însă si indicii mai importante, pe care școala le-a ignorat virtual. Astfel: 1. Incă din copilărie Paul Atreides a dovedit că posedă facultăți premonitorii. Era știut că avea viziuni preștiente, a căror precizie și claritate sfidau orice explicație cvadridimensională. 2. Cucernica Maică Gaius Helen Mohiam, Stareța Bene Gesserit care a testat umanitatea lui Paul la vîrsta de cincisprezece ani, a mărturisit că în cursul încercării băiatul a suportat o suferință care depășea limita suportabilității oricărei ființe umane, de pînă atunci. Totuși, ea nu a atras în mod special atenția asupra acestui fapt, în raportul pe care 1-a întocmit! 3. Cînd familia Atreides a descins pe planeta Arrakis, populația fremenă băștinașă 1-a salutat pe tînărul Paul ca pe un profet („Vocea din altă lume"). Comunitatea Bene Gesserit era perfect conștientă că vicisitudinile unei planete ca Arrakisul, cu mediul său desertic, cu lipsa totală a apei la suprafață, cu importanța deosebită acordată celor mai primitive necesități legate de supraviețuire, produc, în mod ineŹvitabil, indivizi dotați cu un grad superior de sensibilitate. Cu toate acestea, atît reacția fremenilor, cît si elementul regimului alimentar arrakian pe bază de mirodenie au fost neglijate de observatoarele Bene Gesserit. 4. Cînd Harkonnenii si soldații-fanatici ai Impăratului Padisah au reocupat Arrakisul, asasinîndu-1 pe tatăl lui Paul si exterminînd grosul trupelor Atreides, Paul și mama sa au dispărut. Aproape; imediat după aceea, o serie de rapoarte au menționat apariția unui nou lider religios printre fremeni, un personaj căruia i se spunea Muad'Dib si care, din nou, era salutat ca intruchipînd „Vocea din altă lume". Rapoartele au precizat chiar că personajul era însoții de o nouă Cucernică Maică din ritul Sayyadina, indicînd că aceasta era „femeia care 1-a născut." Iar Bene Gesserit-ul deținea suficiente surse documentare din care reieșea în termeni cît se poate de clari că legendele fremene despre Profet conțineau indicația: „El se va naște dintr-o vrăjitoare Bene Gesserit." (In legătura cu acest punct, s-ar putea argumenta că Bene Gesserit-ul își trimisese cu secole înainte Missionaria Protectiva pe Arrakis, ca să implanteze, cu scop preventiv, germenul unei asemenea legende, pentru cazul în care eventuale membre ale scolii s-ar fi aflat ulterior în impas si că ar fi avut nevoie de apărare și că era firesc ca legenda „vocii din altă iume" să nu fie luată în seamă, întrucît avea toate caracteristicile tipice unei stratageme Bene Gesserit. Dar argumentul acesta ar putea sta în picioare numai în căzul în care Bene Gesserit-ul ar fi avut motive reale să ignore celelalte indicii despre Paul-Muad'Dib.) Cînd Afacerea Arrakis a izbucnit cu toată amploarea, Ghilda Spațială a adresat Bene Gesserit-ului mai multe avertismente. Ghilda a atras atenția că navigatorii săi, care foloseau drogul de mirodenie arrakian pentru a dobîndi preștiința limitată necesară pilotării navelor spațiale în vidul cosmic, erau „îngrijorați cu privire la viitor" și c㠄vedeau probleme la orizont." Pentru Bene Gesserit ar fi trebuit să fie limpede că Ghilda întrevăzuse existența unui nex, a unui punct de joncțiune pentru decizii multiple si complexe, dincolo de care ochiul prestient era orb. Era o dovadă certă că apăruse un factor care manipula dimensiuni de ordin superior! (Unele Bene Gesserit știau demult că Ghilda nu putea să acționeŹze direct asupra sursei vitale a mirodeniei, deoarece navigatorii GhilŹdei manipulau ei înșiși, în mod eronat, firește, dimensiuni de ordin superior și își dădeau seama că orice pas greșit în legătură cu Arrakisul ar fi putut să le fie fatal. Era bine știut faptul că navigatorii Ghildei nu erau capabili să găsească vreo modalitate ca să obțină controlul asupra mirodeniei, fără a provoca tocmai un asemenea nex. Concluzia nu putea fi decît că cineva, care dispunea de puteri superioare, era pe cale de a obține controlul asupra sursei mirodeniei. Și totuși, Bene Gesserit-ul nu a înțeles acest lucru!) Avînd în vedere faptele menționate, nu se poate conchide decît că eșecul Bene Gesserit-ului în această afacere a fost rezultatul unui plan si mai vast, despre care școala nu a fost cîtuși de puțin conștientă! Almanak en-Ashraf (Fragmente despre Casele Nobile) ANEXA IV SHADDAM 1V (10.134-10.202) Impărat Padisah, al 81-lea din neamul său (Casa Corrino) care a ocupat Tronul Leului de Aur. A domnit din 10 156 (anul în care tatăl său, Elrood IX, a fost asasinat de o doză de chaumurky) pînă în 10196, cînd a abdicat în favoarea Regenței instituite în numele fiicei sale mai mari, Irulan. Evenimentul cel mai remrcabil din timpul domniei sale a fost Răscoala de pe Arrakis, favorizată - după părerea mai multor istorici - de preocupările excesive ale lui Shaddam IV pentru fastul Curții și sistemul birocratic al administrației sale. In primii șaisprezece ani ai guvernării sale, clasa bursegilor s-a dublat. In ultimii treizeci de ani dinaintea Răscoalei de pe Arrakis, bugetul alocat instruirii Sardaukarului a scăzut în mod continuu. A avut cinci fiice (Irulan, Chalice, Wensicia, Josifa și Rugi) si nici un fiu legitim. Patru din fiicele sale 1-au însoțit în exil, după abdicare. Soția sa, Anirul, soră Bene Gesserit din Rangul Tainic, a murit în anul 10 176. LETO ATREIDES (10.140-10.191) Inrudit (văr), după mamă, cu clanul Corrino, mai este numit si Ducele Roșu. Membrii Casei Atreides au cîrmuit Caladanul, ca fief-siridari, vreme de douăzeci de generații, pînă ce li s-a impus mutarea pe Arrakis. Ducele Leto Atreides este cunoscut mai ales ca fiind tatăl Ducelui Paul-Muad'Dib, Regentul Umma. Rămășițele Ducelui Leto se află în „Gorganul Craniului" de pe Arrakis. Moartea sa este atribuită trădării unui doctor Suk, al cărui instigator a fost siridar-Baronul Vladimir Harkonnen. DOAMNA JESSICA (Onor.Atreides) (10.154-10.256) Fiică naturală (ref.Bene Gesserit) a siridar-Baronul Vladimir Harkonnen. Mama Ducelui Paul-Muad'Dib. Absolventă a Școlii B.G. de pe Wallach IX. DOAMNA ALIA ATREIDES (10.191 -...) Fiică legitimă a Ducelui Leto Atreides si a concubinei oficiale a acestuia, doamna Jessica. Doamna Alia s-a născut pe Arrakis, la opt luni după moartea Ducelui Leto. Expunerea prenatală la efectele unui narcotic cu acțiunea în „spectrul percepției" i-a atras, în referințele Bene Gesserit, porecla „Blestemata". Istoria populară o numește Sfinta Alia sau Sfînta Alia-a-Cuțitului. (Pentru o biografie amănunțită, vezi „Sfinta Alia, vînătoarea unui miliard de lumi" de Pander Oulson.) VLADIMIR HARKONNEN (10.110 -10.193) Cunoscut mai ales ca Baronul Harkonnen, titlul său oficial era siridar (guvernator planetar) = Baron. Vladimir Harkonnen a fost descendent direct de parte bărbătească al basharului Abulurd HarŹkonnen, surghiunit pentru lașitate după Bătălia Coranului. Revenirea în grațiile imperiale a Casei Harkonnen este atribuită, în general, unei inspirate manevre comerciale pe piața pieilor de balenă, precum si consolidării ulterioare a averii, din profiturile realizate prin comerțul cu melanj de pe Arrakis. Siridar-Baronul a murit pe Arrakis, în timpul Răscoalei. Titlul său a fost preluat, pentru scurt timp, de na-Baronul Feyd-Rautha Harkonnen. CONTELE HASIMIR FENRING (10.133 -10.225) Inrudit (văr), după mamă, cu Casa Corrino, a fost tovarășul din copilărie al lui Shaddam IV. (Frecvent discreditata Istorie-pirat a Casei Corrino relatează că Fenring ar fi răspunzător pentru doza de chaumurky care 1-a ucis pe Elrood IX.) Toate sursele documentare atestă faptul că Fenring a fost cel mai apropiat prieten al lui Shaddam IV. Printre demnitățile imperiale pe care le-a deținut Contele Fenring se numără cea de Agent Imperial pe Arrakis, în timpul regimului Harkonnen, iar, mai tîrziu, cea de siridar-in-absentia al Caladanului. L-a urmat pe Shaddam IV în exilul pe Salusa Secundus. CONTELE GLOSSU RABBAN (10.132 - 10.193) Glossu Rabban, Conte de Lankiveil, era nepotul mai vîrstnic al lui Vladimir Harkonnen. Glossu Rabban si Feyd-Rautha Rabban (care a primit numele Harkonnen după ce a fost cooptat în anturajul siridar-Baronului) erau fiii legitimi ai demifratelui mezin al siridar-Baronului, Abulurd. Abulurd a renunțat la numele Harkonnen și la toate drepturile cuvenite prin titlu, după ce i s-a încredințat funcția de guvernator al subdistrictului Rabban-Lankiveil. Numele Rabban își avea originea în ramura maternă a familiei.