CAPITOLUL XIX
Religia Dunei*** ANEXA II
Așa cum știe astăzi orice școlar, înaintea venirii lui Muad'Dib fremenii de pe Arrakis practicau o religie a cărei origine era maometanismul Saari. S-au descoperit însă si importante împrumuturi din alte religii. Exemplul cel mai frecvent este Imnul Apei, preluat direct din Liturghierul Catolic Portocaliu si invocînd nori de ploaie pe care Arrakisul nu i-a cunoscut niciodată. Există însă similitudini și mai profunde între Kitab al-Ibarul fremenilor și învățăturile din biblie, Ilm si Fiqh. Orice studiu comparativ al principalelor credințe religioase din Imperiu, pînă la apariția lui Muad'Dib, trebuie să pornească de la forțele primordiale care au stat la baza acestor credințe, și anume: 1. Adepții celor Paisprezece Ințelepți, a căror Carte Sfîntă era Biblia Catolică Portocalie si ale căror vederi sînt expuse în Comentarii si în celelalte lucrări ale Comisiei Tălmăcitorilor Ecumenici (C.T.E.) 2. Comunitatea Bene Gesserit, care nega că ar fi un ordin religios, dar care opera în spatele unui paravan aproape impenetrabil de ritualuri mistice si ale cărei metode de educare, simbolistică, organizare si programă școlară internă erau de natură esențialmente religioasă. 3. Clasa dominantă agnostică (inclusiv Ghilda), pentru care religia era un fel de teatru de marionete menit să distreze populația și să o mențină docilă și care era întru totul încredințată că toate fenomenele - chiar și cele religioase - puteau fi reduse la explicații mecaniciste. 4. Așa-numitele învățături Ancestrale, care includeau preceptele prezervate de cele trei mari migrații islamice ale Nomazilor zensunniți, navacrestinismul de pe Chusuk, variantele buddislamice preponderente pe Lankiveil și Sikun, Cărțile Unificate Mahayana-Lankavatara, cultul Zen Hekiganshu de pe Delta Pavonia III, cultele Tawrah si Zabur Talmudic care supraviețuiau pe Salusa Secundus, atotpătrunzătorul rit Obeah, cultul Muadh Quran, cu ale sale pure Ilm și Finqh, practicat de populația rurală din orezăriile pundi de pe Caladan, formele de hinduism răspîndite pe cuprinsul întregului univers, în sînul comunităților izolate ale pyonilor si, în sfîrsit, Jihadul Butlerian. Există și o a cincea forță care a modelat credințele religioase, dar al cărei efect este atît de universal si de profund, încît trebuie enunțată separat. Este vorba, desigur, despre călătoria spațială, care, în contextul oricărei discuții religioase, se impune a fi scrisă astfel: CĂLĂTORIA SPAȚIALĂ! In cursul celor o sută zece secole care au precedat Jihadul Butlerian, expansiunea umanității în spațiul cosmic și-a pus asupra religiei o pecete unică. La începuturile sale, călătoria spațială, deși larg răspîndită, a fost în bună măsură haotică, lentă si nesigură, efectuîndu-se, pînă la apariția monopolului Ghildei, printr-o sumedenie de metode improprii. Primele experiențe spațiale, despre care rămăseseră informații puține si profund alterate, au constituit stimuli irezistibili pentru speculațiile mistice. Imediat, spațiul a conferit un sens si un farmec diferit concepției despre Facere. Diferența aceasta este perfect vizibilă în mișcările religioase cele mai importante din această perioadă. Esența tuturor religiilor, sentimentul de sacru, au fost afectate de acea impresie de anarhie pe care o emană întunericul spațiului cosmic. Era ca și cum Jupiter, în toate avatarurile sale, se retrăgea în bezna maternă, pentru a fi înlocuit de o imanență femelă plină de ambiguitate si al cărei chip reflecta nenumărate terori. Străvechile formule se întrepătrunseră, se încîlciră, încercînd să se adapteze noilor cuceriri și noilor simboluri heraldice. Fu o epocă de luptă între demoni-fiare, de o parte, și vechile rugăciuni și invocații, de alta. Niciodată însă, nu apăru o decizie clară. Se spune că, în decursul acestei perioade, Geneza ar fi fost reinterpretată, iar cuvintele lui Dumnezeu ar fi fost răstălmăcite astfel: Fiți rodnici, și vă înmulțiți, si umpleți universul, și-1 stăpîniți, și domniți peste toate fiarele și vietățile stranii ce se mișcă pe pămînturile fără sfîrsit si sub ele." Fu o eră a vrăjitoarelor cu puteri reale. Măsura acelor puteri se poate întrezări în faptul că ele nu au dezvăluit niciodată cum țineau jeratic în mîinile goale. Apoi veni Jihadul Butlerian - două generații de haos. Zeul logicii mecanice fu azvîrlit maselor și un concept nou își făcu apariția: Omul nu poate fi înlocuit." Aceste două generații de violență constituiră o pauză talamică pentru întreaga specie umană. Oamenii se uitară la zeitățile lor si la riturile lor și văzură în ele cea mai înspăimîntătoare dintre ecuații: frică supra ambiție. Șovăitori, liderii religiilor ai căror adepți vărsaseră sîngele a miliarde de oameni, începură să se întîlnească pentru a face schimb de vederi. Mișcarea fu încurajată de Ghilda Spațială, care începea să-si închege monopolul asupra călătoriilor interstelare, si de Bene Gesserit, care strîngea în jurul său toate vrăjitoarele. Primele reuniuni ecumenice avură două rezultate majore: 1. Ințelegerea faptului că toate religiile aveau cel puțin o poruncă comună: "Să nu sluțești sufletul." 2. Comisia Tălmăcitorilor Ecumenici. C.T.E. se întruni pe o insulă neutră de pe Vechiul Pămînt, leagănul tuturor religiilor-mame. Principiul întrunirii era credința comună în existența unei Esențe Divine în univers." Fuseseră convocați reprezentanți ai fiecărei confesiuni care număra mai mult de un milion de adepți si, în mod cu totul surprinzător, membrii Comisiei căzură imediat de acord în privința declarației scopului lor comun: Ne aflăm aici pentru a smulge o armă esențială din mîinile religiilor antagoniste. Arma aceasta este pretenția la deținerea singurei și unicei revelații." Entuziasmul stîrnit de acest prim semn de profundă înțelegere reciprocă" se dovedi prematur. Vreme de mai bine de un an standard, această declarație fu singurul comunicat difuzat de C.T.E. Oamenii începură să murmure, dezamăgiți de tergiversări. Trubadurii compuseră cîntece batjocoritoare la adresa celor o sută douăzeci si unu de bosorogi trăsniți", cum fuseseră porecliți delegații C.T.E. (Sursa poreclei era o anecdotă obscenă, a cărei poantă viza inițialele C.T.E., numindu-i pe delegați Conțopiști Trăsniți Ereditar"). Unul dintre aceste cîntece, Reverie", readus periodic în actualitate, nu și-a pierdut popularitatea nici pînă astăzi: Oameni buni, la reverie De sînteți ispitiți, Gîndiți-vă ce tragedie E reveria Bosorogilor Trăsniți! Ei trîndăvesc Și lîncezesc O zi întreagă. Apoi se-nchină Doamnei Cină!" Din cînd în cînd, răzbăteau unele zvonuri în legătură cu ședințele C.T.E. Se spune, de pildă, că delegații își compară textele si că, în mod nesăbuit, aceste texte erau numite. Asemenea zvonuri provocară, în mod inevitabil, tulburări antiecumenice si, firește, suscitară noi manifestări de ostilitate. Trecură doi ani... trei ani. Membrii Comisiei, dintre care nouă muriseră între timp si fuseseră înlocuiți, își acordară un răgaz de odihnă pentru a promulga instalarea înlocuitorilor si anunțară că lucrau cu toții la elaborarea unei cărți unice, care va înlătura toate simptomele patologice" ale religiilor din trecut. Sîntem pe cale de a produce un instrument al Dragostei, la care să se poată cînta în toate felurile," declarară ei. Multora li se pare si astăzi ciudat faptul că această declarație a avut darul de a stîrni cele mai crunte explozii de violență împotriva ecumenismului. Douăzeci de delegați fură rechemați de congregațiile cărora le aparțineau. Unul își puse capăt zilelor, furînd o fregată spațială și prăbusindu-se în soare. Istoricii sînt de părere că tulburările s-au soldat cu optzeci de milioane de victime. Această cifră corespunde unei defalcări a cîte sase mii pentru fiecare lume inclusă pe atunci în Liga Landsraadului. Dacă ținem cont de circumstanțele zbuciumate ale acelor vremuri, estimarea nu pare excesivă, deși orice pretenție la cifre precise nu poate fi decît atît - o pretenție. Comunicațiile între lumi se aflau atunci la cel mai scăzut nivel. Evident, trubadurii cunoscură o perioadă de glorie. O comedie muzicală, foarte populară la vremea aceea, prezenta într-una din scene un delegat al C.T.E., întins la umbra unui palmier, pe o plajă de nisip alb, cîntînd: Pentru Dumnezeu, femeie si-a dragostei splendoare, Tăiem pe-aici frunză la cîini, cu nepăsare. Hai trubadur, mai zi-ne o cîntare Pentru Dumnezeu, femeie si-a dragostei splendoare!" Tulburările publice și comediile sînt arme profund revelatoare în orice epocă. Ele dezvăluie climatul psihologic, gravele incertitudini... si dorința arzătoare de mai bine, amestecată cu teama că nu se va realiza niciodată nimic. In vremurile acelea, barajele cele mai sigure în calea anarhiei au fost embrionara Ghildă, Bene Gesseritul si Landsraadul, care reușise să-si continue tradiția veche de 200 de ani, ținîndu-si în mod regulat sesiunile, în ciuda unor obstacole dintre cele mai grele. Rolul celei dinții apare cu claritate: Ghilda oferea transport gratuit tuturor misiunilor legate de Landsraad și de C.T.E. Rolul Bene Gesseritului este ceva mai obscur. In mod cert, în această epocă el și-a consolidat autoritatea asupra vrăjitoarelor, a explorat domeniul narcoticelor complexe, a pus la punct antrenamentul prana-bindu si a conceput Missionaria Protectiva, brațul negru al superstiției. Dar această perioadă este și cea care a văzut elaborarea Litaniei împotriva Fricii si redactarea Cărții Azhar, acel miracol bibliografic care păstrează marile secrete ale celor mai străvechi credințe umane. Definiția lui Ingsley este, poate, singura posibilă: "A fost o epocă de adînci paradoxuri." Vreme de aproape șapte ani, C.T.E. își continuă truda. In preajma celei de-a șaptea aniversări a reuniunii, delegații începură să pregătească universul uman pentru o veste de seamă. Iar în ziua în care C.T.E. împlini șapte ani de la înființare, ei înfățișară oamenilor Biblia Catolică Portocalie. Lucrarea aceasta este o operă demnă si plină de înțelesuri," spuseră ei. E mijlocul prin care omenirea poate dobîndi cunoștiința de sine ca o creație desăvîrșită a lui Dumnezeu." Membrii C.T.E. au fost numiți arheologi ai ideilor, considerîndu-se că măreția redescoperirii lor fusese inspirată de Dumnezeu. S-a spus că ei aduseseră la lumină vitalitatea marilor idealuri, îmbogățite de trecerea veacurilor," că dăduseră un nou imbold imperativelor morale ale conștiinței religioase." Impreună cu Biblia Catolică Portocalie, C.T.E. a prezentat Liturghierul si Comentariile - acestea din urmă reprezentînd, din multe puncte de vedere, o lucrare si mai remarcabilă, nu numai prin concizia sa (mai puțin de jumătate din volumul Bibliei C.P.), dar și prin candoarea sa si amestecul de autocompătimire si fariseism. Fraza de debut este un apel fără echivoc, adresat cîrmuitorilor agnostici: Oamenii, negăsînd răspunsuri la sunna - cele zece mii de întrebări religioase din Shari-a -, aplică acum propriul lor raționament. Toți oamenii caută lumina. Religia nu este decît calea cea mai veche si cea mai venerabilă prin care oamenii au încercat să găsească un sens universului creat de Dumnezeu. Savanții caută legile fenomenelor. Misiunea Religiei este de a-1 pregăti pe om pentru această legalitate." In încheierea lor însă, Comentariile au un ton aspru, care, fără îndoială, le prevestea deja destinul: In mare parte, ceea ce s-a numit religie a avut dintotdeauna o atitudine inconștientă de ostilitate față de viață. Adevărata religie trebuie să demonstreze că viața este plină de bucurii plăcute ochiului lui Dumnezeu, că o cunoaștere fără acțiune este lipsită de sens. Toți oamenii trebuie să înțeleagă că propovăduirea religiei prin reguli și precepte rigide este, în cel mai bun caz, o șarlatanie. Singura învățătură valabilă este cea care e acceptată cu plăcere. Ea poate fi recunoscută fără greș, pentru că îți trezește certitudinea de a fi știut dintotdeauna ceea ce te învață." Un calm straniu domni cît timp presele si imprimantele de shiga rulară, răspîndind Biblia C.P. de la o lume la alta. Unii îl interpretară ca pe un semn de la Dumnezeu, ca pe o prevestire a unității. Dar chiar delegații C.T.E. dezmințiră iluzia acestui calm, de îndată ce reveniră în sînul congregațiilor cărora le aparțineau. Optsprezece dintre ei fură linșați în primele două luni. Cincizeci și trei se desolidarizară de C.T.E. în decurs de un an. Biblia C.P. fu denunțată ca fiind opera demonilor rațiunii". Se afirmă că paginile ei fuseseră anume meșteșugite ca să pară de o logică seducătoare. Iși făcură apariția dogme revizioniste, care alimentară bigotismul popular. Aceste dogme se sprijineau pe simboluri acceptate (Crucea, Semiluna, Pana, Cei Doisprezece Apostoli, Budha cel Slab etc.) si curînd fu limpede că vechile superstiții si credințe nu fuseseră cîtusi de puțin absorbite de noul ecumenism. Balloway calificase truda de șapte ani a C.T.E. drept determinism galactofazic". Miliarde de oameni interpretară inițialele d.g. drept damnabila gafă". Președintele C.T.E., Toure Bomoko, un ulema zensunnit și unul din cei paisprezece delegați care nu se dezavuaseră (Cei paisprezece înțelepți" din istoria populară), păru să admită, în cele din urmă, că C.T.E. comisese o greșeală. N-ar fi trebuit să încercăm crearea de noi simboluri," declară el. Ar fi trebuit să ne dăm seama că nu era cazul să introducem incertiŹtudini în credințele acceptate, că nu trebuie să stîrnim curiozitatea în legătură cu Dumnezeu. In fiecare zi sîntem confruntați cu înfricosătoarea nestatornicie a lucrurilor omenești si totuși lăsăm ca reliŹgiile noastre să devină tot mai rigide și mai controlate, tot mai conformiste si mai asupritoare. Ce este umbra aceasta în calea PorunŹcii Divine? Este avertismentul că instituțiile dăinuie, că simbolurile dăinuie, chiar dacă sensul lor se pierde, este avertismentul că nu există o Sumă a tuturor cunoștințelor la care se poate ajunge." Ambiguitatea amară a acestei mărturisiri" nu scăpă adversarilor lui Bokomo. Curînd, fu silit să ia calea exilului, scăpînd cu viață doar grație jurămîntului de tăcere al Ghildei. Se spune că ar fi murit pe Tupile, venerat si adorat, si că ultimele sale cuvinte au fost: Religia trebuie să rămînă o supapă pentru acei oameni care își spun: Nu sînt așa cum as vrea să fiu. In nici un caz, ea nu trebuie să se afunde în marasmul mulțumirii de sine." Ne place să credem că Bomoko a înțeles sensul profetic al cuvintelor sale: Instituțiile dăinuie." Nouăzeci de generații mai tîrziu, Biblia C.P. și Comentariile au impregnat întregul univers religios. Cînd Paul-Muad'Dib si-a așezat mîna dreaptă pe gorganul de piatră în care se afla craniul tatălui său (mîna dreaptă a celui ce e binecuvîntat, nu mîna stîngă a damnatului), cuvintele pe care le-a pronunțat erau preluate, vorbă cu vorbă, din Testamentul lui Bomoko: Voi, cei care ne-ați înfrînt, puteți să vă spuneți că Babilonul a fost nimicit si că facerile sale au fost spulberate. Eu însă vă spun că judecata omului nu a luat încă sfirsit, că fiecare om se află încă în boxa lui. Fiecare om este un mic război." Fremenii spuneau despre Muad'Dib că este ca Abu Zide, a cărui fregată a sfidat Ghilda, călătorind odată pînă acolo si înapoi. Acolo", folosit în contextul acesta, descinde direct din mitologia fremenă si desemnează sălașul spiritului- ruh, alam al-mithalul unde dispar toate limitările. In acest sens, raportul cu Kwisatz Haderach este ușor întrevăzut. Individul Kwisatz Haderach, la care Comunitatea Bene Gesserit încerca să ajungă prin intermediul programului său de selecție, reprezenta Drumul cel scurt" sau Cel care poate fi în două locuri deodată." Dar aceste două interpretări își găsesc o obîrșie comună în următorul text din Comentarii: Cînd legea si datoria religioasă sînt totuna, eul cuprinde universul." Despre el însuși, Muad'Dib spunea: Sînt un năvod în oceanul timpului, între viitor si trecut. Sînt o membrană mobilă căreia nu-i poate scăpa nici o posibilitate." Cugetările acestea exprimă una și aceeași idee, care poate fi regăsită si în Kalima 22 din Biblia C.P., unde scrie: Rostit sau nerostit, gîndul este o realitate și are puterile realității." De altfel, comentariile lui Muad'Dib din Coloanele Universului, așa cum au fost interpretate de preoții săi, Qizara Tafwid, evidențiază influențele pe care le datorează C.T.E. si fremenilor zensunniți. Muad'Dib: "Legea și datoria sînt totuna; fie. Dar atunci nu uita aceste limitări. Astfel nu ești niciodată pe deplin conștient. Astfel râmîi cufundat în taul comun. Astfel ești întotdeauna mai puțin decît un individ." Biblia C.P.: Aceeași formulare (Revelațiile 61). Muad'Dib: Religia tine adesea de mitul progresului, care ne apară de spaimele unui viitor incert." Comentariile C.T.E.: Aceeași formulare. (Cartea Azhar atribuie această cugetare scriitorului religios din secolul întîi Neshou; prin parafrază.) Muad'Dib: "Dacă un copil, o persoană needucată, un ignorant sau un smintit provoacă tulburări, vina este a autorității care nu a știut să le prevadă și să le prevină." Biblia C.P.: Orice păcat poate fi pus, cel puțin parțial, în seama unei tendințe naturale spre rău, care este o circumstanță atenuantă acceptată de Dumnezeu." (Cartea Azhar atribuie acest pasaj vechii Tawrah semite.) Muad'Dib: Intinde-ți mina și mănîncă ceea ce-ți dă Dumnezeu; iar după ce te-ai îndestulat, slavește-l pe Dumnezeu." Biblia C.P.: Parafrază cu același sens. (Cartea Azhar atribuie acest enunț, într-o formă ușor diferită, Primului Islam.) Muad'Dib: "Bunâtatea este începutul cruzimii." Kitab al-Ibarul fremen: Infricoșător lucru este povara unui Dumnezeu milostiv. Au nu Dumnezeu ne-a dat soarele pîrjoiitor (Al-lat)? Au nu Dumnezeu ne-a dat Maicile Umezelii (Cucernicele Maici)? Au nu Dumnezeu ni 1-a dat pe Shaitan (Iblis, Satana)? Iar nu de la Shaitan ne vine răul grabei?" (Aceasta este sursa proverbului fremen: Graba e lucrul lui Shaitan." Intr-adevăr: pentru o sută de calorii generate de efortul fizic - viteza, graba - corpul pierde prin evaporare aproximativ 170 de grame de transpirație. Cuvîntul fremen pentru transpirație este bakka, sau lacrimi, si în traducere are următorul înțeles larg: Seva vieții pe care Shaitan o stoarce din sufletul tău.") Koneywell definește apariția lui Muad'Dib ca fiind oportună din punct de vedere religios," deși sincronizarea temporală a avut prea puțin importanță în acest caz. Așa cum spunea chiar Muad'Dib: Sînt aici; deci..." Cu toate acestea, pentru a înțelege impactul religios pe care 1-a produs Muad'Dib, este absolut necesar să nu se piardă din vedere un lucru: fremenii erau un popor al desertului, care se obișnuise de mult timp cu un mediu ostil. Nu e prea greu să devii mistic, atunci cînd supraviețuirea îți este condiționată în fiecare secundă de surmontarea unor elemente fățiș ostile. Ești aici; deci... " In contextul unei asemenea tradiții, suferința e acceptată (chiar dacă e acceptată ca o pedeapsă inconștientă). Și este de remarcat faptul că riturile fremene tind către o eliberare aproape totală de sentimentul culpabilității. Nu neapărat pentru că frernenii considerau legea si religia a fi totuna", confundînd nesupunerea cu păcatul. Mai degrabă s-ar putea spune că fremenii se autopurificau cu ușurință de orice culpabilitate, pentru că existența lor de zi cu zi impunea judecăți brutale (adesea mortale) care, într-un mediu mai blînd, ar fi împovărat oamenii cu un sentiment de culpabilitate intolerabil. Aceasta pare a fi si una din rădăcinile importanței pe care fremenii o acordă superstițiilor (excluzîndu-le pe cele introduse de Missionaria Proiectiva). Ce rost are să consideri șuieratul nisipului ca o preveŹstire? Ce rost are să-ți duci pumnul la ureche, cînd răsare Prima Lună? Carnea unui om îi aparține, dar apa sa e a tribului... iar misterul vieții nu este o problemă care trebuie rezolvată, ci o realitate care se cere trăită. Semnele te ajută să nu uiți lucrul acesta. Și pentru că ești aici, pentru că ai religia, pînă la urmă nu se poate să nu ieși victorios. Așa cum a predat Bene Gesseritul secole de-a rîndul, cu mult înainte de a se fi lovit de fremeni: Cînd politica si religia călătoresc în aceeași caleașca și cînd caleașca aceasta este condusă de un sfint (baraka), nimic nu le poate sta în cale."