Dune vol2

— CAPITOLUL II —

In anul în care a hotârit moartea Ducelui Leto și a înapoiat Harkonnenilor Arrakisul, tatăl meu, Impăratul Padișah, avea șaptezeci și doi de ani, dar nu părea mai vîrstnic de treizeci și cinci. RareoŹri apărea în public purtînd altceva decît uniforma de sardaukar si un coif negru de burseg, cu leul de aur al stemei imperiale. Uniforma era o aluzie străvezie la sursa puterii sale. Nu afișa însă întotŹdeauna o aroganță atit de ostentativă. Cînd vroia, era capabil să radieze farmec fi sinceritate, deși m-am întrebat deseori, în anii din urmă, dacă a fost vreodată ceea ce părea a fi. Credința mea, astăzi, este că s-a luptat toată viața să scape printre zăbreŹlele unei cuști invizibile. Să nu uităm că era ImpăŹrat, reprezentantul unei dinastii ale cărei începuturi se pierdeau în negura vremurilor. Noi, însă, i-am refuzat un fiu legitim. Oare nu a fost aceasta cea mai cumplită înfringere pe care a suferit-o vreodată un monarh? Spre deosebire de Doamna Jessica, mama mea s-a supus poruncii Surorilor Starețe. Care dintre cele două femei a fost mai puternică? Istoria a și dat răspuns la întrebarea aceasta. Fragment din In casa tatălui meu de prințesa Irulan.

Jessica se trezi în întunericul grotei auzind în jur vînzoleala fremenilor, simțind mirosul înțepător al distraielor. Simțul lăuntric al timpului îi spuse că, în curînd, afară avea să se înnopteze. Peștera însă continua să fie cufundată în beznă. O izolau de deșert prelatele din plastic, al căror rol era să mențină umiditatea trupurilor din spațiul închis ermetic. Iși dădu seama că își îngăduise somnul adînc al epuizării și că faptul acesta era destul de revelator pentru felul aproape inconștient în care acceptase siguranța oferită de ceata lui Stilgar. Se răsuci în hamacul improvizat din mantie, își coborî picioarele pe pardoseala de piatră, își încălță ghetele de deșert. Să nu uit să leg șireturile pe sub gleznă, ca să ajut acțiunea de pompare a distraiului, gîndi. Multe n-ai voie să uiți aici! Mai simțea încă gustul cinei de dimineață - rulou făcut din frunză umplută cu carne tocată de pasăre si cereale, amestecate cu sirop de mirodenie. Cina de dimineață! Se gîndi pentru prima oară la această ciudată inversare a timpului - noaptea era perioada de activitate și ziua cea de odihnă. Noaptea ascunde. Noaptea ești în siguranță. Iși desprinse mantia din cârligele înfipte în firida unde dormise, întoarse veșmîntul pe pipăite pînă cînd îi găsi deschizătura, îl îmbrăcă. Se întrebă pe ce cale ar fi putut să transmită un mesaj către Bene Gesserit. Școala trebuia să afle de cei doi rătăciți din adăpostul arrakian. La mică distanță de locul în care se afla, se aprinseră cîteva licurigloburi. Ii văzu pe fremeni adunîndu-se grupuri-grupuri, în lumina anemică. Printre ei îl zări și pe Paul. Era îmbrăcat. Gluga mantiei îi atîrna pe spate și razele palide ale licurigloburilor îi reliefau profilul acvilin al neamului Atreides. Jessica își aminti comportarea stranie a fiului ei înaintea momenŹtului în care se retrăseseră cu toții pentru odihna. Absent. Păruse total absent. Ca un înviat din morți, încă incomplet conștient de ceea ce i se mtîmplase, cu ochii pe jumătate închiși și privirea sticloasă a contemplării interioare. Infățișarea lui o dusese cu gîndul la ceea ce el îi spusese odată despre hrana saturată de mirodenie, a Arrakisului. Oare există efecte secundare? se întrebă ea. A spus că melanjul ii influențează însușirile preștiente, dar a manifestat o reticență ciudată cînd l-am întrebat ce vede. Stilgar apăru din întuneric, în dreapta ei, se apropie de grupul de sub licurigloburi. Jessica observă felul în care își mîngîia barba cu degetele, sesiză aerul lui încordat, pînda ca de pisică. Un fior neașteptat de spaimă o fulgeră în clipa în care simțurile îi revelară febrilitatea vizibilă a fremenilor din jurul lui Paul - mișcările crispate, atitudinea rituală. - Le-am făgăduit protecție! tună deodată glasul lui Stilgar. Jessica recunoscu omul la care strigase Stilgar. Jamis! Și imediat după aceea văzu furia lui Jamis - poziția contractată a umerilor. Jamis, omul pe care l-a doborit Paul! gîndi. - Cunoști pravila, Stilgar, spuse Jamis. - Cine o cunoaște mai bine ca mine? replică Stilgar si ea auzi tonul împăciuitor din vocea sa, încercarea de a abate mînia celuilalt. - Aleg lupta, mîrîi Jamis. Jessica se repezi între ei, își încleșta degetele în brațul lui Stilgar. - Ce este? întrebă. - Pravila amtal, îi explică Stilgar. Jamis își cere dreptul de a pune la încercare rolul pe care ți-l atribuie legenda. - Trebuie să-și aleagă un luptător, spuse Jamis. Dacă învinge luptătorul ei, atunci e-adevărat. Dar se spune... (își plimbă privirea peste chipurile oamenilor)... că nu ar avea trebuință de un luptător dintre fremeni. Și asta nu poate să însemne decît că ar urma să-si aducă ea luptătorul! Dădu drumul brațului lui Stilgar, făcu o jumătate de pas înainte. - Știu să lupt singură, rosti ea. N-am nevoie de nici un luptător. Ceea ce spune legenda... - Nu ne interesează interpretările tale! se răsti Jamis. Vrem o dovadă adevărată. Tot ce ne-ai spus azi-dimineață puteai afla de la Stilgar. După ce ți-o fi împuiat capul cu vorbe, nu era mare scofală să repeți totul papagalicește și să încerci să ne tragi pe sfoară. Aș putea să-l anihilez, gîndi Jessica, dar poate că asta ar contraveni modului în care interpretează ei legenda. Și se pomeni din nou întrebîndu-se ce fel de schimbări se petrecuseră pe planeta aceasta cu germenul lăsat de Missionaria Proiectiva. Stilgar se uită la Jessica. Apoi vorbi cu voce joasă, dar destul de tare ta să-l audă si cei din jur: - Jamis e un om ranchiunos, Sayydina. Fiul tău 1-a învins și... - A fost un accident! răcni Jamis. In bazinul Tuono s-au făcut vrăji și-am să dovedesc asta îndată! -... și l-am învins și eu la vremea mea, continuă netulburat Stilgar. Incercă să profite de provocarea tahaddi, ca să-si plătească si polițele față de mine. Dar Jamis e un om prea violent ca să ajungă vreodată un bun conducător - suferă de ghafla, își iese din fire. Cu gura e omul legilor, dar în suflet e sarfa, necredincios. Nu, nu va fi niciodată un conducător bun. L-am tolerat pînă acum pentru că firea asta face din el un luptător de folos, dar cînd se lasă pradă invidiei si furiei devine periculos pînă si pentru ai săi. - Stilgarrrr! scrîsni Jamis. Si Jessica înțelese ce urmărea Stilgar. Incerca să-l asmută pe Jamis, ca să preia el provocarea adresată lui Paul. Stilgar îl privi fix pe Jamis și Jessica auzi din nou nuanța împăciuiŹtoare în vocea puternică a fremenului: - Jamis, nu-i decît un copil. Nu... - Chiar tu ai spus că-i bărbat, îi tăie vorba Jamis. Iar maică-sa pretinde că a cunoscut gom jabbarul! E tot numai carne si geme de apă. Cei care le-au cărat ranița spun că înăuntru sînt litrugene cu apă. Litrugene! Si noi, care ne sorbim buzunarele colectoare de cum se adună în ele cîteva picături! Stilgar îi aruncă Jessicăî o privire încruntată. - E adevărat? Aveți apă în raniță? - Da. - Litrugene? - Două litrugene. - Ce-aveați de gînd să faceți cu avuția asta? Avuție? gîndi ea. Simțise răceala bruscă din glasul lui Stilgar. Iși clătină încet capul. - Pe lumea mea de baștină, apa cădea din cer și curgea in riuri la suprafață, spuse. Pe lumea aceea existau oceane de apă atît de întinse, incit nu le vedeai celalalt țărm. N-am fost educata ca voi, n-am cunoscut disciplina apei. Pina acum n-a trebuit sa ma gindesc la apa in felul acesta. Un suspin gituit se ridica din mijlocul multimii adunate in jurul lor: - Apa cădea din cer... curgea la suprafață... - Știai că printre noi sint unii cărora li s-au defectat buzunarele colectoare de la distraie si că in noaptea asta vor suferi de sete pînă ce vom ajunge la Tabr? - De unde să știu? Jessica își scutură capul. Dacă sînt în impas, dă-le apă din ranița noastră. - Pentru asta păstrai avuția? - O păstram pentru supraviețuire, răspunse ea. - Dacă-i așa, atunci îți acceptăm binecuvîntarea, Sayyadina. - N-ai să ne cumperi cu apă, mîrîi Jamis. Și nici ție n-am să-ți fac jocul, Stilgar. Văd că încerci să mă determini să te provoc la duel înainte de a-mi fi dovedit spusele. Stilgar se întoarse spre Jamis. - Insiști în hotăfîrea ta de-a provoca la luptă un copil, Jamis? Vorbise cu glas scăzut, veninos. - Femeia trebuie pusă la încercare prin luptătorul ei. - In ciuda faptului că se bucură de protecția mea? - Invoc pravila amtal, replică Jamis. E dreptul meu. Stilgar dădu din cap. - Bine! Dar dacă nu te va dobori băiatul vei înfrunta apoi cuțitul meu. Și de data asta n-am să-mi mai pun stavilă lamei. - Să nu îngădui una ca asta, interveni Jessica. Paul n-are decît... - Nu te amesteca, Sayyadina, o întrerupse Stilgar. Știu... știu că mă poți învinge și prin urmare că poți învinge pe oricare dintre noi, dar nu ne poți învinge pe toți laolaltă. Trebuie să ne supunem. E pravila amtal. Jessica amuți. Privi lung, în lumina verde a licurigloburilor, expreŹsia cruntă care împietrise pe chipul lui Stilgar. Apoi își strămută atenta la Jamis, văzu căutătura ascunsă de sub sprîncenele încruntate si gîodi: Ar fi trebuit să-mi dau seama de la început. E genul de om care nu vorbește, care se închide în el și urzește. Ar fi trebuit să fiu pregătită. - Dacă fiul meu pățește ceva, îi spuse, îmi vei da socoteală. Acum te provoc eu la luptă. O-să-ți... - Mamă! Paul păși în față, o prinse de mîneca mantiei. Poate că dacă o să-i explic lui Jamis cum... - Vrea să-mi explice! hohoti batjocoritor Jamis. Paul tăcu, îl fixă cu privirea pe omul din fața lui. Nu-i era frică de el. Jamis părea destul de stîngaci, iar noaptea trecută nu-i fusese greu să-1 dezarmeze. Dar mai simțea încă clocotul nexului temporal din grota aceea, își amintea încă viziunea preștientă în care se văzuse ucis de lama unui cuțit. Viziunea aceea îi înfățișase atît de puține căi de salvare... Brusc, Stilgar spuse: - Sayyadina, acum dă-te la o parte si... - Mai slăbește-o cu Sayyadina! îl apostrofă Jamis. Incă n-a dovedit nimic. Foarte bine, știe rugăciunea! Ei si? Oricare dintre copiii noștri o știe! A vorbit de ajuns, gîndi Jessica. Acum știu destul despre el. Aș putea să-l imobilizez cu un singur cuvînt. Șovăi. Dar nu i-aș putea opri pe toți ceilalți. - Atunci așteaptă să-ți dovedesc, rosti ea si își acordă glasul pe un ton înșelător - un scîncet abia perceptibil, cu o cursă vicleană la capăt. Jamis se holbă la ea, vizibil înspăimîntat. - Am să te învăț agonia, urmă ea pe același ton. Să-ți aduci aminte de asta cînd vei lupta. Vei cunoaște o tortură pe lîngă care gom jabbarul e o adevărată plăcere. Am să te fac să te zvîrcolesti cu tot... - Incearcă să mă vrăjească! strigă cu glas răgușit Jamis. Iși duse pumnul drept la ureche. Invoc dreptul meu! Faceți-o să tacă! - Bine, încuviință Stilgar. Ii aruncă o privire severă Jessicăi. Dacă mai spui ceva, Sayyadina, vom considera că-i într-adevăr vorba de vrăjitorie și nu-ți vom mai garanta securitatea. Ii făcu semn cu capul să se retragă. Jessica se simți trasă de mîinile celor din spatele ei. Iși dădu seama că acțiunea nu avea nimic dușmănos sau brutal; atingerea era blinda, dar fermă. Il văzu pe Paul desprinzîndu-se din grupul de oameni, în vreme ce Chani îi șoptea ceva la ureche, arătîndu-1 pe Jamis. Ceata se retrase, lăsînd un cerc mare în mijloc. Se aduseră cîteva licurigloburi si toate fură reglate pe spectrul galben. Jamis păși în interiorul cercului, își dădu jos mantia si o azvîrli cuiva din mulțime. Rămase în distraiul cenușiu, lucios, marcat ici-colo de petece și pliuri. Vreme de-o clipă își întoarse gura spre umăr, sorbi scurt din acvatubul buzunarelor colectoare. Apoi se îndreptă, își desprinse copcile laterale, își dezbrăcă distraiul și îl întinse cu grijă unuia dintre fremeni. Rămase pe loc, așteptînd, cu mijlocul înfășurat într-o bucată de pînză, cu picioarele vîrîte într-un soi de încălțări strimte din același material, cu un cristai în mîna dreaptă. Jessica o privi pe Chani, care îl ajuta pe Paul să se dezbrace. O văzu punîndu-i în mînă un cristai, văzu degetele lui Paul înclestîndu-se pe minerul armei, încercîndu-i greutatea și echilibrul. Și își aminti atunci că în Paul era profund înrădăcinat antrenamentul prana si bindu - condiționarea nervoasă si musculară, că băiatul ei învățase să lupte pe viață si pe moarte de la dascăli ca Duncan Idaho si Gurney Halleck, adevărate legende vii printre spadasinii epocii lor si că, în plus, fiul ei cunoștea si șiretlicurile Bene Gesserit. Observă aerul lui sigur, încrezător. Dar n-are decit cincisprezece ani, gîndi ea. E fără scut. Trebuie să opresc lupta asta. Trebuie să existe o cale ca să... își ridică ochii, îl văzu pe Stilgar cu privirea ațintită asupra ei. - Nu poți împiedica lupta, rosti el. Să nu vorbești. Jessica își acoperi gura cu palma, gîndind: Am vîrit spaima în sufletul lui Jamis. Asta o sâ-l facă mai lent... poate. Măcar de-aș ști să mă rog - sa mă rog cu adevărat... Dezbrăcat, avînd pe el doar slipul de exercițiu pe care îl purta sub distrai, Paul păși spre mijlocul cercului. Strînse în mîna dreaptă minerul cristaiului. Simți sub tălpile goale suprafața zgrunțuroasă a pardoselii de piatră, acoperită cu grăunți de nisip. Idaho îl avertizase deseori: „ Cînd nu ești sigur de suprafața pe care lupți, rămîi cu picioarele goale". In minte îi răsunară din nou cuvintele șoptite în grabă de Chani: „După ce parează, Jamis se întoarce spre dreapta. E un tic pe care i l-am observat cu toții. Te va privi tot timpul în ochi, așteptînd să clipești ca să te poată lovi. Si încă ceva: Jamis luptă cu ambele mîini. Fii atent, s-ar putea să schimbe cuțitul dintr-o mină în alta". Dar mai presus de orice, Paul simțea cu toată ființa sa antrenaŹmentul si mecanismul instinctiv de reacție pentru care fusese pisat fără pic de cruțare zi de zi, ceasuri de-a rîndul, în sala de exercițiu. Iși amintea perfect ce-i spusese, odată, Gurney Halleck: „Un cuțitar iscusit folosește întotdeauna și vîrful și tăișul și pavăza armei. Si virful poate să taie; și tăișul poate să înjunghie; și pavăza poate să imobilizeze arma adversarului". Paul se uită la cristai. Nu avea pavăză. Nu avea decît un inel la capătul minerului, un inel ceva mai lat decît plăseaua, atît cît să apere mîna. Iși dădu apoi seama că nici măcar nu cunoștea rezistența la rupere a lamei acesteia, nici măcar nu știa dacă se putea rupe. Pe partea opusă a cercului, Jamis începu să se miște tiptil, lateral, către dreapta. Paul se ghemui ca o pisică, realizînd abia în clipa aceea că nu avea scut, că era învățat, atunci cînd lupta, să simtă pe trup furnicăturile mărunte ale cîmpului defensiv, că era obișnuit să reacționeze fulŹgerător în apărare si să-și temporizeze atacul ca să poată străpunge scutul adversarului. In pofida avertismentelor repetate ale antrenorilor săi de a nu se bizui numai pe protecția necontrolată a scutului în fața oricăror atacuri rapide știa că avea adînc înrădăcinată în el conștiința scutului. Jamis îi adresă o provocare rituală: - Fărîmă-se cuțitul tău în țăndări si așchii! Așadar lama se poate rupe, gîndi Paul. Se atenționa că deși nici Jamis nu avea scut, adversarul său nu fusese niciodată antrenat pentru lupta cu scuturi și deci nu cunoștea inhibițiile unui asemenea luptător. Continuă să-1 urmărească din ochi pe Jamis. Trupul fremenului părea un șfichi de bici plin de noduri, înfășurat pe un schelet. Cristaiul îi lucea galben-lăptos în lumina licurigloburilor. Pe Paul îl săgeta frica. Se simți deodată singur și despuiat, într-un cerc de lumină galbenă, mohorîtă, înconjurat de un zid de chipuri impasibile. Preștiința îi alimentase cunoașterea cu nenumărate expeŹriențe, îi dezvăluise cele mai năvalnice curente ale viitorului și ițele de decizie care le manevrau, dar momentul acesta era prezentul. PrezenŹtul real, obiectiv. Momentul acesta era moartea atîrnînd de un număr infinit de ghinioane minuscule. Ințelese că acum-și-aici orice putea răsturna viitorul. Tusea unuia dintre privitori: o secundă de neatenție... Fluctuația luminii unuia dintre licurigloburi: o umbră amăgitoare... Mi-e frică, își spuse Paul. Dar continuă să se miște cu precauție în cerc, fără să-1 slăbească din ochi pe Jamis, repetînd în gînd litania Bene Gesserit împotriva fricii. „Frica este ucigașul minții..." Un dus rece păru să-i învăluie trupul, își simți mușchii deznodîndu-se, apoi încordăndu-se lin, pregătindu-se. - O să-mi fac din sîngele tău teacă pentru cuțit, șuieră Jamis. Și în mijlocul ultimului cuvînt atacă. Jessica surprinse mișcarea, își înăbuși țipătul. Dar locul în care lovise fremenul era gol, iar Paul se afla acum în spatele lui Jamis, liber să-i izbească trupul lipsit de apărare. Acum, Paul! Acum! țipă în gînd Jessica. Mișcarea lui Paul fu perfect temporizată, minunat de fluidă, dar atît de lentă, încît Jamis avu timp să se eschiveze, să se retragă si să se întoarcă spre dreapta. Paul se dădu înapoi, se ghemui iarăși. - Mai întîi să-mi găsești sîngele, spuse. Jessica recunoscu în mișcările fiului ei obișnuința luptei cu scuturi si înțelese deodată, că obișnuința aceasta era o armă cu două tăișuri. Reacțiile lui Paul se datorau tinereții și deprinderilor dobîndite în urma unui antrenament desăvîrsit, necunoscut fremenilor. Dar tactica atacului era și ea rodul antrenamentelor, condiționată de necesitatea străpungerii unui cîmp defensiv. Scuturile respingeau loviturile rapide, dar nu se puteau opune contrarilor lente, înșelătoare. Ca să străpungi un scut trebuia să combini calmul cu șiretenia. Oare Paul înțelege? se întrebă ea. Nu se poate să nu înțeleagă! Din nou, Jamis atacă - o scăpărare a ochilor de cerneală, trupul - o nălucă gălbuie sub licurigloburi. Și din nou Paul țîsni lateral, revenind prea încet la atac Și încă o dată. Si încă o dată. De flecare dată contralovitura Sui Paul întîrzia preț de-o clipă. Iar Jessica observă un lucru pe care speră să nu-l fi observat si Jamis. In apărare, reacțiile lui Paul erau atît de rapide încît scăpau ochiului, dar corpul lui revenea de fiecare dată exact în unghiul corect care ar fi fost necesar pentru ca un scut să descentreze parțial lovitura lui Jarnis. - Nu cumva fiul tău își bate joc de nenorocitul ăsta? întrebă Stilgar. Ii făcu însă semn să tacă, mai înainte ca ea să poată răspunde. Am uitat: n-ai voie să vorbești. Cei doi din mijlocul cercului continuau să-si dea tîrcoale. Jamis cu brațul întins, cu vîrful cuțitului ușor ridicat. Paul ghemuit, cu cuțitul aproape de pardoseală. Fremenul se năpusti iarăși si de data aceasta se răsuci spre dreapŹta, în direcția în care Paul parase pînă atunci loviturile. Dar în loc să se eschiveze lateral si înapoi, Paul întîmpină brațul lui Jamis cu vîrful cuțitului. In secunda următoare, se făcu nevăzut, sărind ca din are spre stînga si mulțumindu-i în gînd Chaaiei pentru sfatul pe care i-1 dăduse. Jamis se retrase de-a-ndărătelea pînă în marginea cealaltă a cerŹcului, frecîndu-și mîna în care ținea cuțitul. Rana sîngeră o clipă, apoi sîngele se coagulă. Il privi pe Paul cu ochii holbați - două găuri negre-albastre - de parcă lumina posomorită a licurigloburilor i-ar fi dezvăluit o față nouă a adversarului. - Ah, dureroasă rană, murmură Stilgar. Paul se ghemui din nou, gata să continue lupta și, așa cum fusese învățat să procedeze după prima sîngerare, își interpelă adversarul: - Te dai bătut? - Ha! răcni Jamis. Ceata fremenilor emise un murmur mînios. - Stați pe loc! strigă Stilgar. Băiatul eu cunoaște legea. Apoi către Paul: Provocarea tahaddi nu poate avea decît un singur deznodămînt, moartea. Jessica îl văzu pe Paul înghițind cu greutate, gîndi: Nu știe încă să ucidă în felul acesta... în vilvătaia unui duel cu cuțite. Va reuși totuși? Paul dădu roată încet, către dreapta, silit de mișcarea lui Jamis. Si din nou, cunoașterea prestientă a variabilelor din clocotul temporal al cavernei veni să-i otrăvească sufletul. Noua sa capacitate de înțeleŹgere îi spunea că în desfășurarea luptei interveneau prea multe decizii rapid comprimate, pentru a-i mai da posibilitatea să deslușească o cale clar conturată în față. Variabilă peste variabilă... Iată de ce peștera îi bara drumul sub forma unui nex incert - - ca o stîncă uriașă în mijiocul unui torent; provocînd vîrtejuri neașteptate, curenți schimbători. - Pune capăt luptei, băiete, spuse cu voce joasă Stilgar. Nu te mai juca. Paul continua să se miște în cerc, pregătit să țîsnească în orice moment. Jamis părea mai precaut acum; înțelesese că tînărul pe care îl înfrunta în cercul tahaddi nu era cîtusi de puțin străinul neajutorat pe care-1 crezuse o pradă ușoară pentru cristalul unui fremen. Jessica sesiză imediat umbra de panică din expresia lui. Acum e mai periculos ca oricînd, gîndi ea. L-a cuprins panica și-i in stare de orice. A înțeles că n-are în față un copil asemenea celor din neamul său, ci o mașină de luptă, născuta pentru a se bate și învățată să mînuiască armele, de la cea mai fragedă vîrstă. Germenul fricii, pe care i l-am sădit în suflet, a încolțit. Se pomeni compătmiindu-1 pe Jamis - deși sentimentul era doŹminat de cunoașterea primejdiei care îi amenința fiul. Jamis poate fi în stare de orice... de actul cel mai imprevizibil, își spuse. Se întrebă, apoi, dacă nu cumva Paul întrezărise viitorul acesta, dacă nu retrăia în clipa aceasta o experiență mai veche. Dar văzu mișcările fiului ei, broboanele de sudoare de pe fața si umerii lui, precauția din unduirea mușchilor săi. Si pentru prima oară simți, fără însă a înțelege, factorul de incertitudine din darul lui Paul. Paul începu să preseze lupta, rotindu-se ceva mai repede, dar fără să schițeze nici o intenție de atac. Remarcase și el frica adversarului său. Pentru o clipă, în minte îi răsună ecoul vocii lui Duncan Idaho: „în momentul în care observi că adversarul se teme de tine, lasă-l în pace, lasă frica să-l copleșească în voie. Las-o să se transforme în groază. Omul îngrozit luptă împotriva lui însuși. Pînă la urmă atacă din panică, din disperare. E clipa cea mai periculoasă, dar poți fi aproape sigur că un om îngrozit va comite o greșeală fatală. Antrenamentul meu urmărește să te în vețe cum să descoperi și să folosești asemenea greșeli". Oamenii din grotă reîncepuseră să murmure. Li se pare ca Paul se joacă cu Jamis, gîndi Jessica. Li se pare că ceea ce face e o cruzime inutilă. Simțea însă si dedesubturile tumultului din cugetele fremenilor, plăcerea spectacolului, îl privi pe Jamis si văzu încordarea care creștea în el. Clipa în care tensiunea îl copleși fu la fel de evidentă pentru Jessica, pe cît fu pentru Jamis însuși... și pentru Paul. Jamis țîșni. Un salt înalt, o fandare și o lovitură năprasnică cu mîna dreaptă. Dar mîna era goală. Cristaiul scînteie în stingă. Jessica scăpă un geamăt. Dar Paul știa de la Chani: „Jamis luptă cu ambele mîini". Iar temeinicia antrenamentului său îi permisese să observe instantaneu fenta. „Mintea să-ți fie doar la cuțit, nu la mîna care îl ține", îi spusese mereu Gurney Halleck. „ Cuțitul e mai periculos decît mina si se poate afla în oricare mină". In plus, Paul sesiză si greșeala lui Jamis: fremenul nu stăpînea jocul de picioare si întîrzie preț de-o bătaie de inimă, pentru a-si regăsi echilibrul în urma saltului prin care urmărise să-1 deruteze pe Paul si să mascheze schimbarea cuțitului în cealaltă mînă. Cu excepția palidei lumini a licurigloburilor și a cercului de ochi de cerneală care priveau încremeniți, pentru Paul totul se petrecu întocmai ca într-una din vechile ședințe de antrenament din sala de exercițiu. Scuturile nu mai aveau nici o importanță cînd puteau fi combătute de mișcarea dibace a trupului. Cu o iuțeală fulgerătoare, Paul își trecu la rîndul său cuțitul în mîna cealaltă, făcu un pas lateral si lovi de sus în jos în punctul spre care venea pieptul lui Jamis. In secunda următoare, sări înapoi și-1 privi pe adversar prăvălindu-se la picioarele lui. Jamis căzu ca o cîrpă, cu fața în jos. Horeai o singură dată si își întoarse capul spre Paul, apoi rămase țeapăn pe pardoseală. Ochii săi morți păreau două cioburi de sticlă colorată. "Nu-i prea artistic să ucizi cu virful cuțitului", îi spusese odată Idaho lui Paul, „dar asta nu înseamnă că trebuie să-ti oprești brațul cînd ai cale deschisă pentru o astfel de lovitură". Ceata fremenilor se năpusti înainte, umplînd cercul, împingîndu-1 pe Paul la o parte. Trupul lui Jamis se pierdu în vînzoleala oamenilor. Apoi un grup se desprinse din grosul mulțimii, alergînd spre străfunŹdurile întunecate ale grotei, cu o povară înfășurată într-o mantie. Cînd oamenii se dădură la o parte, cadavrul dispăruse de pe pardoseala cavernei. Jessica își croi drum către Paul. I se păru că înoată într-o mare de spinări drapate în mantii cu miros acru. O mare cufundată într-o muțenie stranie. Ăsta e momentul cel mai cumplit, gîndi ea. Paul a omorit un om datorită superiorității vădite a minții și mușchilor săi. Să n-apuce să-l incinte o asemenea victorie! Trecu cu greutate printre ultimii oameni si păși într-un mic spațiu liber, în care doi fremeni bărboși îl ajutau pe Paul să-și îmbrace distraiul. Jessica își privi lung fiul. Ochii lui Paul străluceau. Răsufla greu. Părea, mai degrabă, să îngăduie decît să folosească ajutorul ce i se dădea. - Singur împotriva lui Jamis și nu s-a ales nici c-o singură zgîrietură, murmură unul din cei doi fremeni. Ceva mai încolo, Chani stătea nemișcată, cu ochii țintă la Paul. Jessica observă emoția fetei, admirația întipărită pe chipul de spiridus. Trebuie-s-o fac, gîndi Jessica. Chiar acum. Iși adună tot disprețul în voce și în ținută, rosti: - Ei, Paul... cum te simți în postură de ucigaș? Paul înlemni de parcă ar fi primit o palmă. Ochii săi întîlniră privirea de gheață a mamei sale și obrajii i se împurpurară. Se uită, cu un gest automat, spre locul unde se prăbușise Jamis. Stilgar se ivi lîngă Jessica, revenind din cotloanele tainice ale grotei, către care fusese dus cadavrul lui Jamis. I se adresă lui Paul pe un ton mohorît, stăpînit: - Cînd va veni vremea să mă provoci la luptă si să încerci să-mi iei locul, să nu-ți închipui c-o să te joci cu mine așa cum te-ai jucat cu Jamis. Jessica văzu că vorbele ei, urmate de remarca lui Stiigar, se împlîntaseră în Paul, răscolindu-l. Amăgeala oamenilor acestora... căpătase deodată un țel! Iscodi chipurile din jur, așa cum le iscodea acum și Paul, văzînd ceea ce vedea și el. Admirație, da. Și teamă... Și pe unele din ele... aversiune. Il privi pe Stilgar, îi văzu resemnarea, înțelese ce însemna pentru el lupta la care asistase. Paul își întoarse ochii spre mama sa, - Tu știi adevărul, rosti el. Jessica auzi revenirea la echilibru, remuscarea din voce. Iși plimbă privirea peste fețele oamenilor, spuse cu glas molcom: - E primul om pe care fiul meu îl omoară cu lama cuțitului. Stilgar o privi neîncrezător. - Nu m-am jucat cu el. zise Paul. Se opri în fața mamei sale, își netezi mantia, se uită pieziș la pata întunecată lăsată de sîngele lui Jamis pe pardoseala grotei, murmură: N-am vrut să-1 ucid. Jessica cercetă chipul iui Stilgar, văzu că-i dă crezare lui Paul, îi observă ușurarea în gestul cu care își mîngîie barba cu mîna sa străbătută de vene puternice. Apoi auzi agitația, murmurul fremenilor din jurul lor. - De-asta i-ai cerat să se dea bătut, spuse Stilgar. Acum pricep. Datinile noastre sînt altele, dar, cu timpul, le vei înțelege. Credeam c-am primit printre noi un scorpion. Șovăi, adăugă: Și de-acum înainte n-o să-ți mai spun băiete. O voce se ridică din mulțime: - Sa-i dăm nume, Stil. Stilgar dădu din cap, își mîngîie barba. - Văd în tine tărie... ca tăria din baza unui pilastru de piatră. Făcu o pauză, apoi spuse: Te vom numi Usul, baza coloanei. Acesta va fi numele tău secret, numele de războinic. Numai noi, cei din Sietch Tabr, îți vom ști acest nume. Nimeni altcineva nu trebuie să îl afle... Usul Un murmur făcu înconjurul cetei: „Bine ales... Tărie... Ne va aduce noroc." Si Jessica le percepu consimțămîntul, înțelese că fremenii o acceptau si pe ea alături de luptătorul ei. Era într-adevăr Sayyadină. - Si acum, alege-ți tu numele de bărbat, numele sub care vrei să fii cunoscut de toți, spuse Stilgar. Paul își plimbă ochii de la Stilgar la mama sa si iarăși la Stilgar. Frînturi izolate ale acestui moment se păstraseră înregistrate în meŹmoria sa prestientă, dar simțea deosebirile ca si cînd ar fi fost fizice... ca o apăsare ce-1 împingea prin portița îngustă a prezentului... - Cum îi spuneți voi șoarecelui pitic care fuge în salturi? întrebă el, amintindu-și de acel sus-hop-jos din bazinul Tuono. Imită mișcarea cu un gest al mîinii. Se auziră rîsete. - A... muad'dib, asa-i spunem, răspunse Stilgar. Jessica tresări. Era cuvîntul pe care-1 rostise Paul atunci cînd îi spusese că își vor găsi adăpost printre fremeni si că pe el îl vor accepta cu acest nume. O cuprinse deodată frica de și pentru fiul ei. Paul înghiți nodul care i se pusese în gît. Simțea că juca un rol pe care îl mai jucase de nenumărate ori pînă atunci, în minte... și totuși... existau deosebiri. Avu impresia că se afla pe un pisc, la o înălțime amețitoare, dispunînd de o experiență vastă si de o cantitate imensă de cunoștințe, dar că de jur- împrejurul lui nu era decît un abis. Și-si aminti iar viziunea legiunilor fanatice urmînd steagul verde și negru al Atreizilor, trecînd prin foc si sabie lumile universului, în numele profetului lor, Muad'Dib. Nu! își spuse. Lucrul ăsta nu trebuie să se întimple! - Acesta-i numele pe care ți-1 alegi..., Muad'Dib? întrebă Stilgar. - Sînt un Atreides, murmură Paul, apoi ceva mai tare: N-ar fi drept să renunț cu totul la numele pe care mi 1-a lăsat tatăl meu. Aș vrea să-mi spuneți... Paul-Muad'Dib. - Ești Paul-Muad'Dib, decretă Stilgar. Si Paul gîndi: Asta nu era in nici o viziune. Am făcut ceva diferit. Dar simți că abisul din jurul său nu dispare. Din nou, grupul fremenilor fu străbătut de murmure: „Tărie și înțelepciune... Cea mai bună dovadă... Se împlinește legenda... Lisan al-Gaib... Lisan al-Gaib..." - Vreau să-ți spun ceva în legătură cu noul tău nume, reluă Stilgar. Alegerea ne bucură. Muad'dib are înțelepciunea deșertului. Muad'Źdib își produce singur apa. Muad'dib se ascunde de soare si pornește la drum doar în răcoarea nopții. Muad'dib e puios și se-nmulțeste pe tot întinsul desertului. La noi, lui muad'dib i se spune „învățătorul băieților". Toate astea sînt o temelie puternică pentru viața pe care-o începi, Paul-Muad'Dib... care pentru noi ești Usul. Fii binevenit în mijlocul nostru! Stilgar atinse cu palma fruntea lui Paul, apoi își coborî mîna, îl îmbrățișa și murmură: „Usul". Cînd Stilgar îi dădu drumul, un alt membru al cetei îl îmbrățișa pe Paul, repetînd noul său nume de războinic. Apoi altul. Și Paul trecu, din brațe în brațe, printre toți fremenii cetei, ascultîndu-le vocile, intonațiile: „Usul... Usul... Usul...". Pe cîțiva îi cunoștea deja după nume. Chani fu ultima care își apăsă obrazul de obrazul lui, îmbrățisîndu-1 si rostindu-i numele. Paul se pomeni din nou în fața lui Stilgar, care îi spuse: - Acum faci parte din Ichwan Bedwine. Ești fratele nostru. Chipul i se înăspri brusc si glasul îi sună poruncitor: Fă bine, Paul-Muad'Dib, și strînge-ți cum trebuie distraiul! Ii aruncă lui Chani o privire severă. Chani! N-am văzut în viața mea filtre nazale mai infecte decît cele din nările lui Paul-Muad'Dib! Parcă ți-am dat ordin să ai grijă de el! - N-am avut cele de trebuință, Stil, se scuză fata. Ne-au rămas, firește, filtrele lui Jamis, dar... - Să nu te mai aud spunînd așa ceva! - Atunci o să-i cedez unul din filtrele mele, rosti ea. O să mă descurc cu unul singur pînă... - Nici vorbă, o întrerupse Stilgar. După cîte știu eu, avem rezerve. Unde-s rezervele? Sîntem o armată sau o hoardă de sălbatici? Mai multe mîini se întinseră, oferind obiectele mici, fibroase. Stilgar alese patru, i le dădu Chaniei. - Potrivește-le pe acestea lui Usul și Sayyadinei. Din spatele mulțimii se auzi o voce: - Dar apa, Stil? Litrugenele din ranița lor? - Știu că stai prost cu apa, Farok, spuse Stil. Se uită la Jessica. Ea încuviință cu capul. - O să destupăm una pentru cei care duc lipsă, hotărî el. Un acvar... unde-s acvarii? A, Shimoom, ai grijă la măsurătoare. Să scoți doar strictul necesar, nici o picătură în plus. Apa asta e moștenirea de văduvă a Sayyadinei și cînd vom ajunge în sietch i-o vom achita în rații de campanie, mai puțin costul condiționării. - Ce-s rațiile de campanie? întrebă Jessica. - Zece la unu, răspunse Stilgar. - Dar... - Ai să-nțelegi mai tîrziu. E o lege înțeleaptă. Un foșnet de mantii semnală agitație în spatele cetei, unde mai mulți oameni se întorseseră ca să primească apă. Stilgar ridică o mînă si imediat se făcu liniște. - In privința lui Jamis, rosti el, poruncesc să se respecte tot ceremonialul. Jamis ne-a fost tovarăș și frate în Ichwan Bedwine. Vom acorda cinstirea cuvenită celui care, prin provocarea sa tahaddi, ne-a dat dovada ursitei noastre. Invoc ritualul... la apusul soarelui, cînd pe Jamis îl va acoperi întunericul. Auzind cuvintele lui Stilgar, Paul își dădu seama că se cufundă din nou în abis... în timp orb... în beznă. Viitorul din mintea sa nu avea trecut... dar... dar... simțea încă fluturarea steagului verde si negru al Atreizilor... undeva, în față... vedea încă săbiile înroșite de sînge si legiunile fanatice ale jihadului. Nu se va intîmpla lucrul acesta, își spuse. Nu pot îngădui să se întîmple.