CAPITOLUL VII
- Poate-ți închipui că nu-s decît un dobitoc bătrîn, zise Baronul. Te sfătuiesc să-ți schimbi părerea. - Ai pomenit de-un tîrg. - Ah, nerăbdarea tinereții, oftă Baronul. Bine, bine. Am să- ți spun despre ce-i vorba: vei înceta cu atentatele prostești la viața mea. Iar eu, în clipa în care vei fi pregătit, o să mă dau la rîndul meu în lături, ca să-ți fac loc. Mă voi retrage pe o poziție de povățuitor, lăsîndu-ți ție scaunul puterii. - Te vei retrage, unchiule? - Continui să-ți închipui că sînt un dobitoc bătrîn, iar ceea ce ți-am spus adineaori îți întărește convingerea, nu? Iți închipui că mă rog de tine! Bagă de seamă ce faci, Feyd! Dobitocul ăsta bătrîn a observat acul bine camuflat pe care îl implantaseși în coapsa sclavului. Exact în locul pe care aveam să-mi așez mîna, nu-i așa? O apăsare cît de mică si... clac! Un ac otrăvit în palma bătrînului dobitoc! Ț-ț-ț, Feyd... Baronul își clătină capul, gîndind: Și ar fi reușit, bineînțeles, dacă nu m-ar fi prevenit Hawat. Ei... dar am să-l las să creadă că am descoperit singur complotul, într-unfel, este adevărat. Eu l-ain salvat pe Hawat din iadul Arrakisului. Iar băiețașului ăstuia nu-i strică să mă respecte ceva mai mult în viitor. Feyd-Rautha tăcea, luptîndu-se cu sine. N-o fi mințind? Chiar vrea să se retragă? Și de ce nu? Sint sigur că intr-o zi îi voi urma... dacă nu voi comite nici o imprudență. Doar n-o să trăiască o veșnicie! Poate că a fost, intr-adevăr, o neghiobie c-am încercat sâ-i grăbesc sfirșitul. Se hotărî deodată, spuse: - Propui un tîrg. Dar garanțiile? - Cum putem avea încredere unul în celălalt? făcu Baronul. Păi, în ceea ce te privește, Feyd... am să-l pun pe Thufir Hawat să te supravegheze. In problema asta am toată încrederea în capacitățile lui de mentat. Cred că-nțelegi la ce mă refer, nu? Cît despre mine, va trebui să mă crezi pe cuvînt. Oricum n-o să trăiesc o veșnicie, nu-i așa, Feyd? Și poate că n-ar strica să începi să presupui că știu lucruri pe care ar trebui să le știi doar tu. - Gajul meu îl ai, dar tu ce-mi oferi în schimb? întrebă Feyd-Rautha. - Te las în viață, răspunse Baronul. Feyd-Rautha examina din nou chipul unchiului său. Il pune pe Hawat pe urmele mele! Ce-ar spune dacă i-aș povesti că Hawat a ticluit vicleșugul cu gladiatorul, în urma căruia și-a pierdut vătaful? Ar spune, probabil, că mint ca să-l discreditez pe Hawat. Nu, amicul Thuflr e un mentat; a prevăzut cu siguranță momentul acesta. - Ei, ce zici? făcu Baronul. - Ce pot să zic? Sînt de acord, firește. Și Feyd-Rautha gîndi: Hawat! Joacă ambele extremități contra centrului... Așa să fie? Să fi trecut de partea unchiului meu pentru că nu i-am cerut părerea in legătură cu atentatul de astăzi! - Văd că n-ai nimic de spus cu privire la faptul că-1 pun pe Hawat să te supravegheze, observă Baronul. Feyd-Rautha își trăda furia în dilatarea bruscă a nărilor. Ani de-a riadul numele lui Hawat fusese un semnal de primejdie pentru familia. Harkonnen... Iar acum căpăta un înțeles nou. Dar tot periculos. - Hawat e o jucărie periculoasă, spuse. - Jucărie? Nu fi prost! Știu prea bine cine este Hawat si cum pot să-l controlez. Hawat are emoții puternice, Feyd. Numai omul lipsit de sentimente e de temut. Sentimentele profunde, emoțiile... ah, pe-acestea poți să le transformi după pofta inimii. - Unchiule... nu te înțeleg. - Te cred. Se vede. - Si nu-1 înțelegi nici pe Hawat, adăugă Baronul. Nici tu! gîndi Feyd-Rautha. - Impotriva cui crezi că se îndreaptă ura lui Hawat pentru situația în care se află acum? întrebă Baronul. Impotriva mea? Desigur. Dar el a fost unealta Atreizilor și-a fost mai tare decît mine ani de-a rindul. Pînă în clipa în care m-a ajutat Imperiul. Așa vede el lucrurile. Ura pe care mi-o poartă mie e, pentru el, ceva banal acum. Convingerea lui este că mă poate doborî în orice clipă. Dar tocmai datorită acestei convingeri pot să-l domin. Pentru că pot să-l dirijez în direcția în care vreau eu - contra Imperiului. Brusc, Feyd-Rautha înțelese si încordarea îi sapă cute adinci pe frunte, îi subție linia gurii. - Contra Impăratului? murmură el. Ei, și-acum sâ-i îngădui dragului meu nepot să savureze o clipă gindul ăsta, își spuse Baronul. Sâ-și zică în sinea lui: Impăratul Feyd-Rautha Harkonnen!" să se întrebe cit valorează asta. Desigur, valorează cit viața unui unchi bătrîn, care-ar putea face ca visul acesta să devină realitate! Feyd-Rautha își trecu încet vîrful limbii peste buze. Oare era adevărat ce-i spusese bătrîaul dobitoc? - Si care-i rolul lui Hawat în povestea asta? întrebă. - Hawat își închipuie că se va putea folosi de noi ca să se răzbune pe Imperiu. - Si după aceea? - Nu se gîndeste mai departe de răzbunarea sa. Hawat e genul de om făcut să-i servească pe alții, numai că nu-și dă seama. - Am învățat mult de la Hawat, zise Feyd-Rautha și simți cît de adevărat era ceea ce spunea. Dar cu cît învăț mai mult, cu atît mai mult simt c-ar trebui să ne descotorosim de el... și asta cît mai repede. - Nu prea-ți surîde ideea să te știi pîndit de el, nu-i așa? - Hawat pîndește pe toată lumea. - Dar poate să te așeze pe tron. Hawat e ingenios. E și periculos, pentru că urmează căi întortocheate. Dar n-am să-i suprim încă antidotul. Și-o sabie e periculoasă. Feyd. De-asta există teci. Noi avem teaca acestei săbii. Are otrava în el. Cînd îi vom suprima antidotul, va intra în teaca morții. - O luptă ca în arenă, murmură Feyd-Rautha. O fentă ascunsă într-altă fentă din altă fentă. Si tot timpul trebuie să pîndești, să observi în ce parte se apleacă gladiatorul, încotro privește, cum își ține cuțitul. Dădu din cap, aprobîndu-se pe sine, știind că vorbeie lui fuseseră pe placul unchiului său. Da! gîndi. Ca în arenă! Numai că tăișul armei este mintea! - Acum cred că-ți dai seama cîtă nevoie ai de mine, zise Baronul. Mai sînt încă folositor, Feyd. O sabie care mai poate fi minuitâ, pină ce se va fi tocit de tot, își spuse Feyd-Rautha. - Da, unchiule. - Așa! făcu Baronul. Și-acum vom merge împreună în pavilionul sclavilor. Eu voi privi, în timp ce tu, cu mîinile tale, vei ucide toate femeile din iatacurile de plăcere. - Unchiule! - Voi aduce alte femei, Feyd. Ți-am spus însă că nu încurajez neghiobiile. Iți vei ispăși pedeapsa si-ți va servi drept lecție, rosti ferm Baronul. Feyd-Rautha văzu satisfacția răutăcioasă din ochii unchiului său. Va trebui să țin minte noaptea asta, gîndi el. Si, amintindu-mi-o, va trebui să-mi amintesc de alte nopți. - N-ai să refuzi, spuse Baronul. Si dac-aș refuza, ce-ai putea sa faci, moșnege? gîndi Feyd-Rautha. Știa însă că unchiul său ar fi găsit altă pedeapsă, poate chiar mai subtilă... o pîrghie și mai brutală ca să-l îngenuncheze. - Te cunosc, Feyd, zise din nou Baronul. N-ai să refuzi. Perfect, gîndi Feyd-Rautha. Acum am nevoie de tine. Ințeleg. Am încheiat un tîrg. Dar n-o să am nevoie de tine veșnic. Și... într-o zi...