— CAPITOLUL I —
Celor a caror activitate se desfasoara dincolo de hotarul ideilor, in lumea “adevaratelor materiale” ecologiilor din tinuturile aride, oriunde s-ar afla si in orice epoca ar lucra, le dedic, cu modestie si admiratie, aceasta incercare de previziune.
CARTEA INTII
Inceputul este momentul in care trebuie acordata cea mai mare atentie corectitudinii echilibrelor. Fiecare sora Bene Gesserit stie lucrul acesta. Iata de ce, atunci cind incepeti studiul vietii lui Muad’Dib, aveti mai inti grije s a il palasati in timp: s-a nascut in cel de-al 57-lea an al Imparatului Padisah Shaddam IV. Apoi, luati bine aminte la locul lui Muad’Dib in spatiu: planeta Arrakis. Nu va lasati amagiti de faptul ca a vazut lumina zilei pe Caladan si ca si-a petrecut primii cincisprezece ani din viata acolo. Patria sa vesnica este Arrakis-ul, planeta cunoscuta sub numele de Dune.
In saptamina dinaintea plecarii pe Arrakis, cind agitatia primelor pregatiri ajunsese aproape de nesuportat, o femeie batrina o vizita pe mama lui Paul. Era o noapte calda la Castelul Caladan si stravechiul edificiu, camin al familiei Atreides timp de douazeci si sase de generatii, era invaluita in racoarea umeda care precede intotdeauna schimbarea vremii. Batrina fu introdusa prin usa dosnica de la capatul galeriei boltite ce ducea la dormitorul lui Paul si putu sa arunce o privire in camera baiatului. Paul era intins in pat, dar nu dormea. La lumina slaba a unei lampi cu suspensie, lasata sa pluteasca deasupra podelei, baiatul deslusi in cadrul usii silueta inalta a necunoscutei, in spatele careia statea mama sa. Batrina parea spectrul unei vrajitoare – parul ca o pinza de paianjen incilcita, chipul umbrit, ochii asemeni unor diamante scinteietoare. -N-ui prea mic pentru virsta lui Jessica? intreba batrina. Vocea era ragusita si zbirniitoare, ca un basilet* dezacordat. Mama lui Paul raspunse cu glas catifelat de contralto: -E lucru stiut ca Atreizii incep sa creasca tirziu, Cuviosia-Ta. -Am auzit si eu, spusese batrina. Dar are deja cincisprezece ani. -Da, Cuviosia-Ta. -Nu doarme, observa batrina si rise scurt. Strengarul asta viclean trage cu urechea. Dar cei de vita domneasca trebuie sa fie vicleni. Si daca-i intr-adevar Kwisatz Haderach… atunci… In obscuritatea patului, Paul tinea ochii intredeschisi, doua fante inguste. Ochii batrinei – mari si rotunzi ca ai unei pasari de noapte – il fixau cu intensitate, parka tot mai mari si mai stralucitori. -Somn usor, strengar viclean, zise batrina. Miine sa mi te scoli in puteri ca sa infrunti gom jabbarul. Apoi se intoarse si iesi, impingind-o pep e mama lui Paul, inchizind usa cu cu o bufnitura surda. ----------------------------------------------------------------------------------------------------------- * Instrument cu coarde Paul se intreba: Ce-i gom jabbarul? Nici unul din evenimentele framintate ale ultimelor zile nu i se paruse atit de straniu ca ivirea zgripturoaicei de adineaori. Cuviosia-Ta. Si felul in care ii spusese mamei pe nume, “ Jessica”, de parca s-ar fi adresat unei servitoare, nu unei Doamne Bene Gesserit, concubine unui duce si mama mostenitorului ducal. Sa fie gom jabbarul vreunul dintre lucrurile pe care trebuie sa le aflu despre Arrakis inainte de-a ajunge acolo? se intreba. Murmura pentru sine cuvintele stranii: “Gom jabbar… Kwisatz Haderach…” Trebuise sa invete o puzderie de lucruri. Arrakis era o lume cu totul diferita de Caladan si mintea lui Paul era o viltoare de cunostinte noi. Arrakis… Dune… Planeta-desert… Explicatiile i le daduse Thufir Hawat, Maestrul Assasin al tatalui sau:dusmanii lor de moarte: Harkonnenii, stapinira vreme de optzeci de ani Arrakisul, cu statut de semifief, in virtutea unui contract incheiat cu compania CHOAM pentru exploatarea melanjului, mirodenie geriatrica. Acum Harkonnenii aveau sa plece, urmind ca planeta sa treaca in stapinirea Casei Atreides, cu statutul de fief deplin. La prima vedere, o victorie pentru Ducele Leto. Dar, precizase Hawat, aparenta victorie ascundea o primejdie de moarte, pentru ca Ducele Leto se bucura de popularitate in rindul Caselor Mari ale Landsraadului. “Un om popular stirneste invidia celor puternici”, spusese Hawat. Arrakis… Dune… Planeta-desert… Paul adormi. Visa ca se afla intr-o caverna arrakiana, inconjurati de oameni tacuti care se miscau in lumina palida a unor licurigloburi. Domnea o atmosfera solemna, ca intr-o catedrala. De undeva ii ajungea la ureche un zgomot abia ghicit – clipocitul unor picaturi de apa. Desi prins in mrejele visului, Paulstiu ca-si va aminti totul cind se va trezi. Isi amintea intotdeauna visele premonitorii. Visul se spulbera. Paul se trezi in caldura patului… Gindurile il napadisera iarasi… Poate ca lumea Castelului Caladan, unde nu avusese parte de tovarasi de joaca de virsta lui, nu merita ginduri triste de despartire. Doctorul Yueh, invatatorul lui, ii daduse de inteles ca pe Arrakis sistemul de clasa al faufrelucilor nu era respectat cu prea mare strictete. Planeta adapostea oameni care traiau liberi la marginea desertului, fara caid sau basher… oameni asemenea mirajelor pustiului: fremenii, care nu figurau in nici un recensamint al Domeniilor Imperiale. Arrakis… Dune… Planeta-desert… Paul isi simti tensiunile launtrice, se hotari sa puna in aplicare una din lectiile pentru minte-si-trup pe care le invatase de la mama sa. Trei respiratii rapide declansara procesul: trecu in starea de perceptie flotanta… isi adapta constiinta. Apoi… dilatatie aortica… evitarea mecanismului neadaptat al constiintei… constiinta preferentiala… imbogstirea singelui si irigarea rapida a regiunilor suprasolicitate… Nu se poate obtine hrana-siguranta-libertate numai pe baza instinctului… Constiinta animala nu depaseste momentul, dupa cum nu recunoaste posibilitatea disparitiei victimelor… animalul distruge, fara sa produca… placerile animale ramin la nivel sensorial, perceptia le scapa… omul are nevoie de o grila prin intermediul careia sa observe universal… adaptarea preferentiala a constiintei creeaza o asemenea grila… perfectiunea corpului rezulta din concordanta fluxului nervos si sanguin, cu intelegerea profunda a necesitatilor celulare… lucruri/celule/finite… toate sint trecatoare, toate lupta pentru a dobindi fluxul permanentei… Lectia se depana mai departe, si mai departe, in constiinta flotanta… Cind lumina galbena a diminetii atinse pervazul ferestrei, Paul o simti prin pleoapele lasate. Deschise ochii, recunoscu decorul familiar al grinzilor de pe tavanul dormitorului, auzi din nou ecourile vietii febrile din castel. Usa odaii se deschise si mama sa privi inauntru. Pe ovalul impasibil al fetei, ochii verzi il fixau, gravi. Parul ei de culoarea bronjului vechi, era strins cu o panglica neagra, trecuta peste coroana. -Vad ca esti treaz, spuse ea. Ai dormit bine? -Da. In timp ce ii alegea hainele de pe raftirile dulapului, Paul ii privi silueta inalta, vazu in pozitia umerilor semnele incordarii. Un ochii obisnuit n-ar fi remarcat nimic, dar pe el il invatase totul chear ea,antrenindu-l dupa metoda Bene Gesserit, educindu-I spiritual de observatie. Mama se intoarse. Ii intinse o tunica semiprotocolara, cu soimul rosu – blazonul Casei Atreides – brodat deasupra buzunarului de la piept. -Imbraca-te repede! Cucernica Maica asteapta. -Mi s-a aratat odata in vis. Cine este? -Fosta mea educatoare de la scoala Bene Gesserit. Acum e Dreptvorbitoarea Imparatului. Paul… (Mama sovai apoi urma:) Sa-i povestesti despre visele tale. -Bine. Datorita ei am obtinut Arrakisul? -Nu am obtinut Arrakisul. Jessica scutura praful imaginar de pe o pereche de pantaloni pe care ii atirna apoi, impreuna cu tunica, pe cuierul de linga pat. -Grabeste-te. Sa n-o lasam pe Cucernica Maica sa astepte! Paul se ridica in capul oaselorsi isi strinse genunchii cu bratele. -Ce-i gom jabbarul? intreba. Din nou, deprinderile pe care i le formase tot ea ii dezvaluira o ezitare aproape imperceptibila, o tradare infima a nervilor, in care Paul recunoscu spaima. Jessica se apropie de fereastra, dadu in laturi draperiile, privi o clipa dincolo de lunca riului, spre muntele Syubi. -Ai sa afli curind ce-i… gom jabbarul, rosti ea. Paul deslusi frica in glasul ei si constatarea il intriga. Jessica spuse fara sa-si intoarca fata: -Cucernica Maica asteapta in salonul meu. Grabeste-te, te rog.
* * * Asezata intr-un jilt tapitat, Cucernica Maica Gaius Helen Mohiam isi ridica privirea cindmama si fiul intrara. De-o parte si de alta, ferestrele salonului dominau panorama meandrelor sudice ale riului si covorul verde al domeniilor familiei Atreides, dar Cucernica Maica ignora privelistea. In dimineata aceasta isi simtea virsta si nu prea reusea sa-si inabuse iritarea. Dadu vina pe lipsa de confort a voiajului ca sip e contactul cu odioasa Ghilda Spatiala si masinatiile ei misterioase. Era insa vorba de o misiune care necesita interventia unei Bene-Gesserit-cu-darul-Vederii. Nici macar Dreptvorbitoarea Imparatului Padisah nu se putea sustrage de la anumite indatoriri. Afurisita asta de Jessica! gindi Cucernica Maica. Macar de ne-ar fi nascut o fata, dupa cum I s-a poruncit! Jessica se opri la trei pasi de jilt si facu o plecaciune discreta, abia atingindu-si fusta cu mina stinga. Paul se inclina scurt, asa cum il invatase maestrul sau de dans sa salute “cind rangul personaei este indoielnic” -Un baiat prudent, Jessica. Jessica isi lasa mina pe umarul lui Paul si strinse cu putere. Pret de-o bataie de inima, in palma ii pulsa frica. Apoi isi regasi calmul si spuse: -Asa a fost invatat, Cuviosia-Ta. De ce-i e frica? se intreba Paul. Batrina il studie cu o singura privire sfredelitoare. Ovalul fetei lui semana cu al Jessicai, insa baiatul avea oase puternice. Mostenire de la taica-sau, Ducele, parul negru ca pana corbului, dar sprincenele erau ale bunicului dinspre mama, cel a carui nume trebuia sa ramina secret… La fel si nasul subtire, dispretuitor… In schimb, ochii verzi aveau cautatura cutezatoare a batrinului Duce, raposatul bunic din partea tatalui. Un barbat care a stiut sa fie cutezator… pina la moarte, gindi Cucernica Maica. -Invatatura e una, spuse cu voce tare, ingredientul de baza, alta. Vom vedea. Ochii ei batrini o fulgerara pe Jessica. -Lasa-ne singuri. Iti recomand sa practici meditatia de linistire. Jessica isi lua mina de pe umarul lui Paul. -Cuviosia-Ta, as… -Jessica, stii ca trebuie s-o fac. Nedumerit, Paul isi privi mama. Jessica isi indrepta spatele. -Da… desigur. Paul isi intoarse privirea spre Cucernica Maica. Deferenta si smerenia pe care mama le arata batrinei pledau pentru prudenta. Dar din cauza fricii pe care o radia faptura mamei sale,il cuprinse un sentiment de revolta amestecata cu neliniste. -Paul… (Jessica se opri, respire adinc.) Paul, incercarea la care vei fi supus… conteaza foarte mult pentru mine. -Nu uita ca esti fiul unui Duce, mai spuse Jessica, apoi se rasuci si in fosnetul uscat al fustei lungi iesi cu pasi repezi din incapere. Usa se inchise in urma ei. Paul se intoarse catre batrina, stapinindu-si furia. -De cind a ajuns Doamna Jessica sa fie expediata ca o servitoare? Un zimbet adinci pentru o clipa zbirciturile din colturile gurii batrinei. -Doamna Jessica, baiete, mi-a fost servitoare vreme de paisprezece ani de scoala. (Dadu din cap.) Si inca o servitoare foarte buna. Apropie-te! Porunca il sfichiui ca un bici. Paul se pomeni dindu-i ascultare inainte de a fi apucat sa gindeasca. A folosit Glasul, ii fulgera prin minte. Se opri la semnalul pe care i-l facu si ramasese nemiscat, aproape de genunchii batrinei. -Priveste, spusese ea. Scoase din faldurile rasei sale lungi un cub de metal verde, cu latura de vreo cincisprezece centimetrii. Il roti si Paul vazu ca una din laturi era deschisa – neagra si infricosetor de stranie. In cavitatea neagra a cutiei nu patrundea lumina. -Vira-ti mina dreapta in cutie, porunci batrina. Pe Paul il sageta frica. Dadu sa se retraga dar sa se retraga, dar femeia zise: -Asa-ti asculti mama? Baiatul isi ridica privirea catre ochii de bufnita ai batrinei. Incet, simti constringerea, dar incapabil s-o inlature, Paul isi viri mina in cutie. La inceput, cind gaura neagra ii inghiti mina, simti doar o senzatie de raceala, apoi degetele dadura de metal si mina ii fu strabatuta de furnicaturi, ca si cum i-ar fi amortit brusc. O expresie de animal de prada se intiparii pe chipul batrinei. Ridica mina dreapta si o apropie de gitul lui Paul. Baiatul prinse cu coada ochiului o scinteiere metalica si vru sa-si miste capul. -Stai! se rasti batrina. Glasul din nou! O privi nemiscat. -Gom jabbarul e la gitul tau, vorbi ea. Gom jabbarul, dusmanul suprem. Un ac cu virful otravit. Nu! Sa nu faci nici o miscare, otrava nu iarta. Paul isi simti gitlejul uscat, incerca sa inghita. Nu izbutea sa-si ia ochii de pe chipul zbircit al batrinei, de la ochii scaparatori, de la gingiile decolorate si dintii argintii, de metal ce scinteiau la fiecare cuvint pe care-l rostea. -Un fiu de duce trebuie sa se priceapa la otravuri, zise ea. Asa cer vremurile in care traim, nu? Le sti pe toate fireste… Musky, otrava pentru bauturi. Aumas, otrava pentru mincaruri. Otravuri rapide, otravuri lente si toata gama de otravuri intermediare. Astazi ai sa faci cunostinta cu una noua: gom jabber. Otrava care nu ucide decit animalele. Mindria birui frica lui Paul. -Insinuezi ca fiul unui duce ar fi un animal? suiera el. -Insinuez, sa zicem ca ai putea sa fi om, replica batrina. Gata! Nu cumva sa mai misti. Sint batrina, dar mina mea va apuca sa-ti infiga acul in git inainte de a apuca sa-mi scapi. -Cine esti? sopti Paul. Cum de-ai reusit s-o faci pe mama sa ma lase singur cu tine? Esti din neamul Harkonnen? -Harkonnen? Cerule, nu! Acum taci! Un deget uscat ii atinse gitul. Paul isi inabusi imboldul involuntar de a sari in laturi. -Bine, zise batrina. Ai trecut de prima incercare. Sa-ti spun ce urmeaza: daca scoti mina din cutie, mori. Asta-i singura regula. Lasa-ti mina in cutie si vei trai. Trage-o afara si vei muri. -Un singur strigat de-al meu ar fi de-ajuns ca servitorii nostrii sa navaleasca aici sis a mori tu. -Servitorii nu vor trece de maica-ta, care sta de straje la usa. Fi sigur de asta. Maica-ta a supravietuit aceleiasi incercari. Acum e rindul tau. Ar trebui sa te simti mindru… Se intimpla foarte rar sa-ii incercam astfel pe copii de sex masculin. Curiozitatea reduse frica lui Paul la un nivel suportabil. In vocea batrinei se auzise, fara indoiala adevarul. Daca mama sa statea intradevar de paza la usa… daca era intradevar vorba de o incercare… Dar, orice ar fi fost nu avea scapare. Era prizonierul miinii care-iatingea gitul, prizonierul gom jabbarului. Isi aminti cuvintele Litaniei impotriva Fricii, incantatie din ritualul Bene Gesserit pe care o invatase de la mama sa. “Sa nu ma tem. Frica ucide mintea. Frica este moartea marunta, purtatoarea desfiintarii totale. Voi infrunta frica. O voi lasa sa treaca peste mine, prin mine. Si, dupa ce va fi trecut, imi voi intoarce ochiul interior si voi privi in urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mia fi nimic. Voi ramine doar eu.” Isi regasi calmul si spuse: -Da-i drumul, batrino! -Batrino! concanii ea. Nu s-ar spune ca-ti lipseste curajul.Ei bine, vom vedea, domnisorule! (Se apleca la urechea lui si-isopti:) Vei simti durere in mina din cutie. Suferinta. Dar ia aminte! De-ti tragic mina iti voi strapunge gitul cu gom jabbarul – iar moartea va fi la fel de iute ca securea calaului. Retrage-ti mina si gom jabbarul iti ia viata.Ai inteles? -Ce-i in cutie? -Suferinta Furnicaturile din mina se accentuara. Paul isi strinse buzele. Ce fel de incercare-i asta? se intrba. Furnicaturile se transformasera in mincarime. Batrina spuse: -Ai auzit de animalele ca-si reteaza cu coltii laba ca sa scape din capcana? Un viclesug demn de un animal. Omul trebuie insa sa ramina in capcana, sa indure suferinta sis a se prefaca mort, ca sa-l nimiceasca apoi pe cel care-i ameninta intreaga sepecie Mincarime deveni usturime, apoi arsura usoara. -Pentru ce faci asta? intreaba Paul. -Ca sa aflu ca esti om. Taci! Paul isi inclesta pumnul miini stingi, in timp ce senzatia de arsura din cealalta mina crestea. Crestea incet: caldura peste caldura… peste caldura. Isi simti undghiile miini libere infigindu-se in palma. Incerca sa indoaie degetele de al mina care luase foc, dar degetele nu voira sa-l asculte. -Arde! bolborosi. -Taci! Durerea incepu sa-i palpate in susul bratului. Fruntea i se acoperi de sudoare. Fiecare fibra a trupului ii striga sa-si traga mina din putul cu flacari… dar… gom jabarul! Fara sa-si miste capul trase cu coada ochiului spre acul otravit care pindea in dreptul gitului. Isi dadu seama ca respire sacadat, incerca sa-si domoleasca ritmul respiratiei, dar nu izbuti. Suferinta! Lumea din jurul lui ramasese pustie. Nu mai era nimic descit mina care agonize si la citiva centimetri de el chipul brazdat de riduri care il sfredelea cu privirea. Avea buzele atit de uscate, incit nu indraznea sa le intredeschida. Arde! Arde! I se paru ca simti pielea miinii plesnind, carbonizindu-se, ca sub ea carnea se desprinde si cade, dezvelind oasele calcinate. Arsura inceta. Ca la comanda unui buton, durerea conteni. Paul isi simti bratul drept tremurind spasmodic si trupul scaldat in sudoare. -Ajunge murmura batrina. Kull wahad! Nici un copil de sex feminin n-a rezistat vreodata atita timp. Cred ca voiam san u izbutesti. (Se lasa pe spate si lua gom jabbarul de la gitul lui Paul.) Scoate-ti mina tinere om si priveste-o! Paul isi inabusi un fior dureros, privi golul negru pe care mina sa parea ca nu vrea sa-l paraseasca. Ratiunea ii spunea ca avea sa scoata din cutie un ciot inegrit. -Scoate-o! se rasti batrina. Isi smulse mina din cutie si-o privi inmarmurit. Nici un semn. Carnea nu purta nici o urma a torturii. Ridica mina, o rasuci, indoi degetele. -Durere prin inductie nervoasa, explica batrina. Nun e putem ingadui sa schilodim finite cu potential uman. Ah, ce n-ar da unii sa afle secretul cutiei! Ascunse obiectul sub rasa. -Dar durerea… rosti Paul. -Durerea! pufni ea. Un om trebuie sa-si stapineasca fiecare nerv. Paul simti durerea in mina stinga. Isi esclesta degegetele, privi cele patru urme insingerate lasate de unghiile care-i muscasera palma. Lasa mina in jos si se uita la natrina. -I-ai facut asta si mamei? -Ai cernut vreodata nisip printr-o sita? intreaba ea. Fulgerarea tangentiala a intrebarii ricosa in mintea lui la un nivel superior al constintei. Nisip printr-o sita. Incuvinta, dind din cap. -Noi, cele din Bene Gesserit, cernem oameni ca sa descoperim fiintele umane. Paul ridica mina dreapta, reinviind amintirea suferintei. -Si asta-i tot?.. Suferinta! Atita tot? -ti-am observat reactia la suferinta, baiete. Suferinta nu-i decit axa incercarii. Maica-ta te-a invatat cum observam noi. Am vazut semnele invataturilor ei. Asta e incercarea noastra: criza si observatie. Paul deslusi in glasul ei confirmarea celor rostite si spuse: -Adevarat! Batrina il privi lung. Percepe adevarul! El sa fie? Sa fie intr-adevar el? Apoi gindi: “Speranta intuneca observatia!” si isi inabusi emotia. -Vad ca sti cind oamenii cred ceea ce spun. -Stiu. In vocea lui razbatura armonicile capacitatilor verificate de experienta si ea le auzi. Rosti cu glas surd: -Poate ca esti Kwisatz Haderach. Stai jos, frate mai mic. Asaza-te aici, la picioarele mele. -Prefer pozitia in care ma aflu. -Si maica-ta a sezut cindva linga mine. -Eu nu sint mama. -Ne cam detesti, nu-i asa? (Isi intoarse capul spre usa si striga:) Jessica! Usa se deschise brusc si mama lui Paul aparu in prag, privind in incapere cu ochi de cremene. Isi vazu fiul si privirea i se imblinzi. Reusi sa schiteze un zimbet. -Jessica, ai incetat vreodata sa ma urasti? i se adresa batrina. -Te iubesc si te urasc deopotriva, raspunse Jessica. Ura pentru suferinta pe care n-am s-o uit niciodata. Dragostea este... -Este, pur si simplu, o intrerupse batrina, dar glasul ii suna blind. Poti ramine acum dar sa nu vorbesti. Inchide usa si ai grije sa nu ne stinghereasca nimeni. Jessica intra in camera, inchise usa si ramase cu spatele rezemat de ea. Fiul meu traieste si e... fiinta umana. Stiam ca-i asa... dar... traieste. Acum pot trai si eu mai departe. Simti in spate suprafata compacta, reala, a usii. Intreaga incapere, cu tot ce se afla in ea, i se paru deodata palpabila, patrunzindu-i simturile. Fiul meu traieste. Paul isi privi mama. A spus adevarul. Ar fi vrut sa iasa, sa ramina singur si sa se poata gindi la tot ce se intimplase, dar isi dadu seamaca nu va putea pleca decit cind i se va permite. Batrina reusise sa-l subjuge... Amindoua au spus adevarul. Mama sa fusese supusa aceleiasi incercari. Toate astea aveau un scop, un tel. Un tel cumplit... caci suferinta si frica fusesera si ele cumplite. Stia ce erau telurile cumplite. Erau telurin in calea carora nu putea sta nimic. Erau teluri care-si aveau propria existenta, propria necesitate. Simti ca devenise prizonierul unui tel cumplit. Dar nu stia care era telul acesta cumplit. -Baiete, spuse batrina, poate ca intr-o zi o sa trebuiasca sa stai si tu de partea cealalta a unei usi. Si aceea va fi tot o incercare. Paul isi privi mina care trecuse prin suferinta, apoi se uita la Cucernica Maica. Deslusi in vocea ei ceva necunoscut, o sonoritate pe care inca n-o sesizase la nici un glas. Cuvintele ei se conturasera parca intr-un nimb de lumina. Distincte, materiale. Avu senzatia ca raspunsurile pe care batrina i le-ar putea da acum la orice intrebari, ar fi in stare sa-l inalte din lumea lui de carne catre ceva mult mai maret. -De ce testati fiintele umane? o intreba. -Ca sa-i eliberam pe oameni. -Sa-i eliberati? -Odinioara, oamenii au pus masinile sa gindeasca pentru ei, sperind ca astfel se vor elibera. Singurul rezulta a fost ca alti oameni cu masini i-au inrobit -“Sa nu-ti faci masina dupa asemanarea mintii omului”, cita Paul. -Da, aceasta a fost deviza Jihadului Butlerian, reprodusa si in Biblia Catolica Portocalie. Dar Biblia ar fi trebuit sa spuna: “Sa nu-ti faci masina care sa imite mintea umana”. L-ai studiat pe mentantul care se afla in slujba voastra? -Am studiat cu Thufir Hawat. -Marea Rascoala ne-a luat cirjele si a silit umanitatea sa se dezvolte. Au luat fiinta scoli menite sa educe si sa antreneze talentele umane. -Scoalile Bene Gesserit*? Ea incuvinta din cap. -Au supravietuit doar doua dintre scolile stravechi: Bene Gesseritul si Ghilda Spatiala. Ghilda, pare-se, pune accentul mai ales pe matematicile pure. Functia Bene Gesseritului este cu totul alta. -Politica, rosti Paul. -Kull wahad! exclama batrina. O fulgera din ochi pe Jessica. -Nu i-am spus nimic, Cuviosia-Ta. Cucernica Maica se intoarse iarasi spre Paul. -Ai ghicit fara sa ai la indemina prea multe indicii. Asa este. Politica. Prima scoala Bene Gesserit a fost intemeiata de persoane care au intrevazut necesitatea continuitatii problemelor umane. Persoanele acelea si-au dat seama ca o asemenea continuitate nu * Scoala de educatie si antrenament fizic si mental destinata initial numai elevilor de sex feminin. poate exista decit daca se separa specia umana de specia animala... prin selectie artificiala. Pentru Paul, cuvintele Cucernicei Maici isi pierdura brusc claritatea. Se simti ranit in ceea ce mama lui numea instinctul sau de dreptate. Nu pentru ca batrina ar fi mintit. Nu incapea indoiala, credea ce spunea. Nu era ceva mai adinc mai cumplit ceva legat de telul cumplit. -Dar mama mi-a spus ca multe surori Bene Gesserit nu-si cunosc ascendenta, zise el. -Arhivele noastre pastreaza descendenta tuturor liniilor genetice. Maica-ta stie ca se trage dintr-un neam Bene Gesserit, sau dintr-un neam acceptat de Bene Gesserit. -Atunci cum de nu stie cine-s parintii ei? -Unii au voie sa stie... Cei mai multi nu. S-ar putea de pilda sa se fi urmarit imperecherea ei cu o ruda apropiata pentru a se consolida dominanta unei anumite insusiri genetice. Avem multe motive. Paul simti iarasi ofensa adusa dreptatii. -Va asumati dreptul la o multime de decizii, rosti el. Cucernica Maica il tintui cu privirea, intrebindu-se: Am deslusit cumva critica in glasul lui? -Purtam o povara grea, zise. Paul simti ca socul incercarii se estompeaza cu repeziciune.Isi atinti privirea in ochii batrinei si spuse: -Zici ca sar putea sa fiu... Kwisatz Haderach. Ce-i asta? Un gom jabbar uman? -Paul! interveni Jessica. Nu vorbi pe tonul asta cu... -da-mi voie, Jessica, o intrerupse batrina. Baiete, ai auzit vreodata de drogul Dreptvorbitoarelor? -E un narcotic care amplifica puterea de a detecta neadevarul, raspunse Paul. Mi-a spus mama. -Ai asistat vreodata la Transa Adevarului? Paul clatina din cap. -Nu. -Drogul e periculos, dar confera intr-adevar putere. Sub efectul drogului, Dreptvorbitoarea poate sa viziteze multe locuri din memoria ei – din memoria trupului ei. Noi Dreptvorbitoarele, cunoastem multe dintre caile trecutului... dar numai cai feminine. (In glasul batrinei se strecura o unda de mihnire.) Exista insa un loc in care nici o Dreptvorbitoare nu poate sa ajunga. Locul acela ne respinge, ne ingrozeste. Dar se spune ca va veni ziua in care un barbat isi va descoperi, in binecuvintarea drogului... ochiul interior. El va vedea ceea ce nu a vazut inca nici una dintre noi: ambele trecuturi – cel masculin si cel feminin. -Pe barbatul acela il numiti Kwisatz Haderach? -Da. Kwisatz Haderach: cel care poate fi in mai multe locuri deodata. Multi barbati au incercat drogul... foarte multi. Dar nici unul n-a reusit. -Au incercat si au dat gresi? Cu totii? -O, nu murmura batrina, clatinind din cap. Au incercat si au murit.