CAPITOLUL XIX
Ar trebui să existe o știință a nemulțumirii. Oamenii au nevoie de suferințe și de oprimare ca să-și dezvolte mușchi psihici. Fragment din Pildele lui Muad'Dib de prințesa Irulan
Jessica se trezi în întuneric. Liniștea din jur i se păru rău prevestitoare. Nu putea înțelege de ce mintea și trupul îi erau atît de amorțite. Pielea îi transmise furnicături de spaimă de-a lungul nerviŹlor. Vru să se ridice si să aprindă o lumină, dar ceva ii stăvili hotărîrea. își simțea gura... ciudat. Bum-bum-bum-bum! Era un sunet surd, imposibil de localizat în întuneric. Undeva. Momentul de așteptare i se păru ticsit de timp, de mișcări mărunte, dese, ca împunsăturile unui ac de cusut. Apoi începu să-și simtă trupul, legăturile de la încheieturile mîini-lor și de la glezne, călușul din gură. Era culcată pe-o parte, cu mîinile legate la spate, încercă legăturile. Erau din fibră krimskell. Cu cît ar fi tras de ele, cu atît s-ar fi strîns mai tare. Și în clipa aceea își aminti. Simțise mișcare în întunericul dormitorului. Ceva umed și moale o izbise peste față, umplîndu-i gura, în timp ce mîini necunoscute o imobilizau. Gemuse si inspirase involuntar, o singură dată. Simțise narcoticul și în momentul imediat următor își pierduse cunoștința, prăbusindu-se în hăul negru al spaimei. S-a intimplat, gîndi. Cit de ușor i-a venit de hac redutabilei Bene Gesserit! N-a fost nevoie decit de trădare. Hawat a avut dreptate! Iși dădu silința să nu-si miște legăturile. Nu-i dormitorul meu, își spuse. M-au dus in altă parte. Incet, își recompuse calmul interior. Deveni conștientă de mirosul stătut ai propriei ei transpirații, îmbibate cu infuzia chimică a fricii. Unde e Paul? se întrebă. Fiul meu! Ce-au făcut cu el? Calmul. Si-1 impuse, folosind practicile străvechi. Dar spaima îi dădea încă tîrcoale. Leto? Unde ești, Leto? Sesiză o diminuare a beznei din jur. Se conturau umbre. DimenŹsiunile se separară, deveniră noi săgeți de percepție. Alb. O dungă de lumină sub ușă. Sint pe podea. Oameni. Le simți pașii în vibrația podelei. Iși reprimă din nou obsesia spaimei. Trebuie să rămin calmă, atentă și pregătită. Poate că n-o să am decit o singură șansă, încă o dată, își impuse calmul interior. Bătăile, inimii se potoliră, deveniră regulate, ritmice. Numără invers. Am fost inconștientă aproape o oră. Iși închise ochii, își conŹcentra întreaga atenție la pașii care se apropiau. Patru inși. Percepu deosebirile din umbletul lor. Trebuie să-i las să creadă că nu mi-am revenit, își destinse trupul pe podeaua rece, își testă starea de alertă a simțurilor. Auzi cum se deschide o ușă, simți prin pleoapele închise intensitatea luminii. Pași... mai aproape. Cineva se opri chiar deasupra ei. Știu că ești trează, mugi o voce de bas. N-are rost să te prefaci. Jessica deschise ochii. Deasupra ei se afla Baronul Vladimir Harkonnen. Apoi, recunosŹcu decorul: compartimentul de beci în care dormise Paul. Ii văzu canapeaua lîngă zid... Goală. Doi soldați intrară aducînd lămpi cu suspensie pe care le lăsară în apropierea ușii deschise. Culoarul din spatele ușii era atît de puternic luminat, încît trebui să-și ferească ochii. Se uită la Baron. Purta o pelerină galbenă, deformată de suspenŹsiile portabile. Obrajii lui bucălați, de heruvim, păreau două balonașe sub ochii negri, de păianjen. Efectul drogului a fost calculat la secundă, spuse el. Am știut exact clipa în care o să-ți revii. Să fie cu putință? se întrebă ea. Ar fi trebuit să-mi cunoască exact greutatea, metabolismul, toate... Yueh! Păcat că nu-ți pot scoate călușul, spuse Baronul. Am fi avut ce discuta. Nu poate fi decît Yueh, gîndi ea. Cum? Baronul aruncă o privire peste umăr, spre ușă. ---Intră, Piter. Jessica nu-1 mai văzuse niciodată pe omul care intră si se apropie de Baron, dar știa cine era: Piter de Vries, asasinul mental! îl examina repede trăsături de pasăre de pradă, ochi albaștri ca cerneala. Ochi de arrakian. Detaliile infime ale ținutei si gesturilor dezmințeau însă această impresie. Iar carnea lui trăda consistența apei. Era înalt, zvelt si avea un aer vag efeminat. Mare păcat că nu putem sta de vorbă, draga mea Doamnă Jessica, spuse Baronul. Dar n-am ce face. Iți cunosc talentele. Il privi repede pe mentat. ---Nu-i așa, Piter? Cum zici tu, Baroane. Glas de tenor. Jessica simți un fior rece pe șira spinării. Nu auzise niciodată un glas mai înghețat. Pentru simțurile ei antrenate glasul uriașe: Ucigaș! Vreau să-i fac o surpriză lui Piter, spuse Baronul. El crede că 1-am chemat aici ca să-și primească răsplata pe tine, Doamnă Jessica. Dar vreau să-i demonstrez ceva: că, de fapt, nu te dorește cu adevărat. ---Te joci cu mine, Baroane? întrebă Piter si zîmbi. Observîndu-i zîmbetul, Jessica se miră că Baronul nu se retrage de lîngă mentat ca din fața unui șarpe veninos. Apoi se corectă. Baronul nu putea să descifreze zîmbetul acela. Nu cunoscuse niciodată Antrenamentul. Baronul îi surise lui Piter, al cărui chip se transformase într-o mască a așteptării. Eu știu ce vrea, de fapt, Piter. Piter vrea putere. Mi-ai făgăduit-o pe ea, rosti Piter. Vocea de tenor își pierduse o parte din rezerva glacială. Jessica auzi tonalitatea-reper din timbrul vocii, avu o tresărire lăuntrică. Cum de-a putut Baronul să transforme un mentat intr-un asemenea animal? Te las să alegi, Piter, zise Baronul. Ce să aleg? Baronul pocni din degetele lui grase. Femeia asta și exilul dincolo de hotarele Imperiului sau Ducatul Atreides al Arrakisului, ca să-1 guvernezi în numele meu. Jessica observă privire scormonitoare cu care ochii de păianjen ai Baronului îl scrutau pe Piter. Aici ai putea fi Duce, chiar si fără titlu, supralicita Baronul. Mi l-au ucis pe Leto? se întrebă Jessica. Si undeva, în adîcul sufletului ei, se porni un vaiet mut. Baronul continuă să-1 fixeze pe mentat. Reflectează bine, Piter! Pe ea o vrei pentru că a fost femeia unui Duce un simbol al puterii ei. E frumoasă, utilă, minunat pregătită pentru rolul ei. Dar un întreg ducat, Piter!... Un ducat este mai mult decît un simbol. E realitatea. Un ducat ti-ar oferi multe femei... și nu numai atît. Nu cumva glumești cu Piter? Baronul se întoarse cu grația de dansator pe care i-o confereau suspensiile. Să glumesc? Eu? Uiți ceva! Eu însumi renunț la băiat. Ai auzit si tu ce-a spus trădătorul despre educația lui. Amîndoi sînt la fel si mama, și fiul. Moarte curată! Zîmbi. Ei, acum trebuie să plec. O să rămîi cu paznicul pe care 1-am pregătit special pentru treaba asta. E cu desăvîrsire surd. Are poruncă să te însoțească pînă la prima escală a drumului tău în exil. Va avea grijă ca femeia să nu-ți vină de hac înainte de vreme. Nu-ți va îngădui să-i scoți călușul decît după ce veți fi departe de Arrakis. Dacă te hotărăști cumva să rămîi... are alt ordin. Stai, îl opri Piter. Am ales. Aha! rîse Baronul. O hotărîre atît de promptă nu poate să însemne decît un singur lucru. Iau Ducatul. Iar Jessica gîndi: Nu-și dă seama că Baronul îl minte? Ahh... Cum să-și dea seama? Piter e un mentat strimb". Privirea Baronului se întoarse spre Jessica. Ce zici, nu-i grozav că-1 cunosc atît de bine pe Piter? Am pus pariu cu maestrul meu armurier că Piter va prefera această alternaŹtivă. Ha! Ei... acum plec. Așa e mult mai bine. Mult mai bine, da! Cred că mă înțelegi, Doamnă Jessica... Personal, n-am nimic cu tine. E o necesitate. Și-i mult mai bine-asa. Da. Nici nu se poate spune că am poruncit să fii lichidată. Cînd voi fi întrebat ce s-a întîmplat cu tine, voi da liniștit din umeri. Atunci, mă ocup eu de restul? întrebă Piter. Paznicul îți stă la dispoziție, răspunse Baronul. Da, hotărăște tu ce-i de făcut. Se uită lung la Piter. Da, da. Eu voi rămîne cu mîinile curate. Da. Hotărăște tu. Eu nu știu nimic. După ce-o să plec eu... fă ce vrei. Da. Așa... ăăă, da... Da. Bun. Se teme de interogatoriul unei Dreptvorbitoare, gîndi Jessica. Ce Dreptvorbitoare? Ahhh, Cucernica Maică Gaius Helen... firește! De vreme ce știe că va fi supus interogatoriului ei, înseamnă că e la mijloc mina Impăratului. O, sărmanul meu Leto! Baronul îi aruncă o ultimă privire Jessicăi, se întoarse si ieși. Ea îl urmări din ochi, gîndind: A avut dreptate Cucernica Maică... E un adversar prea puternic. In beci intrară doi mercenari Harkonnen. Un altul, al cărui chip era o mască de cicatrici oribile, se opri în pragul ușii, cu un laser în mînă. Surdul, gîndi Jessica, cercetîndu-i chipul desfigurat. Baronul știe că aș putea folosi Glasul. Cicatrice se uită la Piter: Pustiu-i afară. L-am pus pe-o targa. Ce poruncești? Piter se adresă Jessicăi: Mă gîndisem să te supun amenințîndu-ți fiul, dar încep să-mi dau seama că n-as fi reușit. Am lăsat emoțiile să-mi întunece rațiunea. O acțiune nefastă pentru un mentat. Se uită la cei doi mercenari, întorcîndu-se în așa fel încît si surdul să-i vadă buzele. Duceți-i pe amîndoi în deșert, așa cum ne-a sfătuit trădătorul să facem cu pustiul. Planul e bun. Viermii vor distruge orice dovadă. N-o să le mai găsească nimeni cadavrele. Nu vrei să le faci singur de petrecanie? întrebă Cicatrice. Citește pe buze, gîndi Jessica. Voi urma exemplul Baronului, spuse Piter. Duceți-i unde-a spus trădătorul. Jessica auzi în glasul lui Piter inflexiunile aspre ale autocontrolului mentatic. Gîndi: Și el se teme de Dreptvorbitoare. Piter își săltă umerii, porni către ușă. In prag, pașii îi sovăiră și Jessica crezu că se va întoarce s-o mai privească o dată. Dar mentalul părăsi încăperea. Ca să spun drept, nici mie nu mi-ar place să dau ochii cu Dreptvorbitoarea după treaba din noaptea asta, mormăi Cicatrice. N-ai teamă, spuse unul dintre mercenari. N-o să dea ea de tine, cotoroanța aia! Se apropie de capul Jessicăi, se aplecă deasupra ei. Decît să stăm la taclale, mai bine s-o luăm din loc si să ne facem treaba. Apuc-o de picioare si... De ce să nu-i lichidăm chiar aici? întrebă Cicatrice. Rămîne mizerie, răspunse celălalt. Doar dacă te amuză să-i strîngi de gît. Eu însă zic să facem treaba ca lumea, curat, îi crestăm nițel ca s-atragă viermii si-i lăsăm în nisip. După aia, n-o să mai avem ce curăța. Mda... păi, cam ai dreptate, încuvință Cicatrice. Jessica îi ascultase, pîndind, înregistrînd. Dar călușul continua să-i împiedice Glasul, iar surdul era o problemă. Cicatrice își vîrî laserul în toc, o apucă de picioare. O ridicară ca pe un sac, o scoaseră pe ușă și-i făcură vînt pe o targa cu suspensii, în care se mai afla cineva. Cînd o întoarseră ca s-o înghesuie spre mijlocul tărgii, văzu chipul lui Paul. Era legat, dar nu avea căluș. Fața lui se afla la mai puțin de zece centimetri de a ei. Avea ochii închiși si respira egal. E drogat? se întrebă ea. Mercenarii ridicară targa si pentru o fracțiune de secundă ochii lui Paul se întredeschiseră. Două fante negre îndreptate spre ea. Numai să nu-i treacă prin cap să-și folosească Glasul! se rugă în gînd Jessica. Surdul! Ochii lui se închiseră. Paul practicase exercițiul de respirație controlată, ascultînd lucid tot ce se vorbise în beci. Surdul era o problemă, dar Paul își stăpînea disperarea. Regimul Bene Gesserit de limpezire a gîndurilor, pe care îl învățase de la mama sa, îi îngăduise să-și păstreze calmul. Era pregătit să profite de orice prilej favorabil. Incă o dată scrută repede, printre gene, chipul mamei sale. Părea nevătămată. Dar îi puseseră căluș. Se întrebă cine fusese în stare s-o ia prin surprindere. Capturarea lui nu era un mister înainte de culcare înghițise o tabletă prescrisă de Yueh, iar cînd se trezise era legat si întins pe targa aceasta. Poate că si ei i se întîmplase același lucru. Logic gîndind, trădătorul nu putea fi decît Yueh, dar parcă nu-i venea să creadă. Era de neînțeles. Un doctor Suk trădător! Targa se înclină ușor. Mercenarii îi scoaseră printr-o ușă sub cerul înstelat al nopții. Una din balizele cu suspensie izbi pragul ușii. Apoi Paul auzi scrîșnetul nisipului sub tălpile oamenilor. Deasupra lui, aripa unui topter eclipsă stelele. Targa fu lăsată jos. Ochii lui Paul se acomodară repede cu lumina slabă, îl văzu pe surd deschizînd ușa ornitopterului, aruncînd o privire în interiorul învăluit în lumina verde, difuza, a instrumentelor de pe tabloul de bord. Cu topteru' ăsta trebuie să-i ducem? întrebă el și se întoarse să privească buzele tovarășului său. Trădătorul a zis că ăsta-i singurul echipat pentru desert, răspunŹse celălalt. Cicatrice dădu din cap. O chichineață de navă de legătură. Afar' de ei nu-ncap mai mult de doi oameni. Doi oameni îi de-ajuns, replică cel de-al treilea mercenar, apropiindu-se ca surdul să-i vadă buzele. Ne ocupăm noi de ei, mai departe, Kinei. Baronul mi-a poruncit să nu-i slăbesc din ochi, zise Cicatrice. Da' ce te faci praf atîta? întrebă mercenarul din spatele lărgii. Femeia asta-i vrăjitoare Bene Gesserit. Are puteri ascunse. Zău? exclamă mercenarul, ducîndu-si un pumn la ureche. Una d-alea, care va să zică? Acu-nțeleg. Tovarășul lui mîrîi: Las' că-n curînd o să fie hrană pentru viermi. Nu s-a născut ea vrăjitoarea aia Bene Gesserit care să-i vină de hac la vreunu' din viermii ăia mari. îl înghionti pe cel din spatele tărgii. Ce zici, Czigo? Așa-i, încuviință omul. Se aplecă deasupra tărgii, o prinse pe Jessica de subsuori. Hai, Kinet. Mergi cu mine dacă vrei cu-adevărat să vezi ce-o să se-ntîmple. Mersi de invitație, mormăi surdul. Jessica se simți ridicată. Umbra aripii alunecă într-o parte... Stelele. Mercenarii o împinseră pe locul din spate, îi controlară frînghiile krimskell, apoi o imobilizară cu una din centurile scaunului. Paul fu înghesuit lîngă ea. în timp ce-1 strîngeau cu cealaltă centură, Jessica observă că legăturile lui erau funii obișnuite. Surdul Kinet se așeză în față. Mercenarul care îl ajutase să ducă targa, Czigo, trecu lîngă el, pe celălalt scaun. Kinet închise ușa, manevră comenzile. Topterul decola, clătinîndu-se în bătaia aripilor si vira către sud, în direcția Scutului de Piatră. După cîteva clipe, Czigo își bătu tovarășul pe umăr: Ce-ar fi să te întorci si să stai cu ochii pe ei? Ești sigur că știi drumul? întrebă Kinet, cu ochii la buzele lui. Am auzit și eu ce-a spus trădătorul. Kinet își răsuci scaunul. La lumina stelelor, Jessica văzu lucind în mîna lui laserul. Interiorul cabinei păru să se mai lumineze, pe măsură ce ochii ei se acomodau cu semiobscuritatea, dar chipul desfigurat al surdului rămînea estompat. Jessica încercă pe furiș centura scaunului, constată că nu părea strînsă. Apoi simți că materialul era mai rugos în porțiunea care-i trecea peste brațul stîng. își dădu imediat seama că în locul acela cureaua era secționată aproape în întregime! Ar fi putut s-o rupă cu o singură smucitură. Să ne fi pregătit cineva topterul ca să ne putem salvai se întrebă. Cine? Incet, își retrase picioarele legate de lîngă picioarele lui Paul. Mare păcat să prăpădești o mîndrețe de femeie ca asta, spuse brusc Cicatrice. Ai avut vreodat' d-a face cu una de neam mare? Se întoarse să-1 privească pe pilot. Nu toate alea din Bene Gesserit îs de neam mare, răspunse pilotul. N-or fi, da' arată toate de parcă-ar fi. Mă vede destul de bine, gîndi Jessica. Iși săltă picioarele pe perna scaunului și se ghemui pe-o parte, privindu-1 fix pe Cicatrice. Frumoasă foc, pe legea mea, spuse Kinet. Iși trecu limba peste buze. Zău că-i păcat. Se uită la Czigo. Nu cumva te gîndesti la ce cred eu că te gîndesti? întrebă pilotul. Cine-o să afle? făcu mercenarul. După aia... Dădu din umeri. N-am avut niciodat' d-a face cu cucoane. Cine știe cînd s-o mai ivi vreo ocazie ca asta... Incearcă numai să te atingi de maică-mea! șuieră Paul. îl fulgeră cu privirea pe surd. Hei! rîse pilotul. Cățelandru' a-nceput să latre. Noroc că nu poate să muște. Jessica gîndi: Paul articulează notele prea acut. Poate c-o să reușească totuși. Cei doi mercenari tăcură. Nenorociții! gîndi Jessica, privindu-i si amintindu-si cuvintele BaŹronului. O să-i omoare de cum vor raporta că și-au îndeplinit misiunea. Baronul nu vrea martori. Topterul vira larg deasupra versantului sudic al Scutului și, pentru o clipă, Jessica zări dedesubt o limbă de nisip luminată de lună. Cred c-ajunge, spuse pilotul. Trădătorul zicea să-i lăsăm în nisip, cum trecem de Scut. Inclină botul aparatului înspre dune, coborî rapid în picaj, apoi redresa aproape de suprafața desertului. Jessica îl văzu pe Paul începînd respirația ritmică a exercițiului de calmare. Fiul ei își închise ochii, apoi îi redeschise. Jessica se uită la el neputincioasă, încă nu stăpinește Glasul, gîndi ea. Dacă dă greș... Cu o hurducătură ușoară, topterul atinse nisipul și Jessica, privind către nord, spre Scut, observă cum dispare în spatele stîncilor un alt topter. Cineva ne urmărește! gîndi. Cine? Apoi: Cei pe care Baronul i-apus să-i supravegheze pe aceștia doi. Iar supraveghetorii sînt și ei supraveŹgheați la rindul lor. De alții. Czigo opri motoarele aripilor. Se făcu liniște. Jessica își întoarse capul. Prin parbrizul din spatele surdului, văzu geana plăpîndă de lumină a răsăritului celei de-a doua luni, creasta acoperită parcă de chiciură a unei înălțimi stîncoase, cu terase tăiate de vînt și de nisip. Paul își drese glasul. ---Ei, Kinet? făcu pilotul. Știu și eu ce să zic, Czigo? Czigo se întoarse, spuse: Ah... ia privește! Iși întinse mîna spre rochia Jessicăi. Scoate-i călușul! porunci Paul. Jessica simți cuvintele retezînd aerul. Tonul, timbrul fuseseră sxcelente imperative, tăioase. Doar nota ar fi trebuit să fie o idee mai joasă, deși chiar si așa se încadra destul de bine în spectrul auditiv al mercenarului. Czigo își ridică mîna către fisia trecută peste gura Jessicăi, trase de nodul de la spate. Ia mîna! strigă Kinet. Mai tacă-ți fleanca! se răsti Czigo. E legată. Desfăcu nodul și fisia de pînză căzu. Omul o privi pe Jessica cu ochi strălucitori. Kinet îl prinse de braț. Ascultă Czigo, ce te-a... Jessica își smuci capul, scuipă călușul, își acordă glasul pe un ton catifelat, insinuant: Domnilor! Nu-i nevoie să vă bateți pentru mine. Și în același timp se răsuci unduios către Kinet. Ii văzu pe amîndoi încordîndu-se, știu că în clipa aceea erau convinși că trebuie să se bată pentru ea. Nu mai aveau nevoie de alte motive, în mințile lor, se băteau deja pentru ea. Jessica își înălță capul în lumina instrumentelor, ca să fie sigură că surdul poate să-i vadă buzele, spuse: Nu trebuie să vă certați. Cei doi se depărtară si mai mult unul de celălalt, se priviră pieziș. Merită vreo femeie să te bați pentru ea? urmă Jessica. Dar chiar cuvintele ei, prezența ei, constituiau un îndemn irezistibil. Paul își strînse buzele, silindu-se să nu facă vreun zgomot. Avusese un singur prilej de a-si folosi Glasul si reușise. Acum însă... totul depindea de mama sa, a cărei experiență o întrecea cu mult pe a lui. Mda, făcu surdul. N-are rost să ne batem pentru... Mîna lui fulgeră către gîtul pilotului. Lovitura fu întîmpinată de o scînteiere metalică ce izbi simultan brațul și pieptul lui Kinet. Surdul horcai, căzu moale pe spate, oprindu-se cu capul în ușa de pe partea lui. Credea c-are de-a face c-un ageamiu, mormăi Czigo. Iși retrase mîna, dînd la iveală pumnalul. Lama sclipi în lumina lunii. Si-acum cățelandrul, mîrîi el și se aplecă spre Paul. Nu-i nevoie, murmură Jessica. Czigo șovăi. N-ai prefera să cooperez? întrebă Jessica. Lasă-i băiatului o șansă. Iși strîmbă colțul gurii într-un surîs trist, după care adăugă: Cîtă șansă ar putea avea în nisipul de afară... Oferă-i asta si... (zîmbi)... n-o să-ți pară rău. Czigo se uită în stingă, în dreapta, apoi din nou la Jessica. Am auzit destule grozăvii despre pustiul ăsta, zise. Cuțitul ar putea fi o moarte mai blinda pentru puști. Iți cer prea mult? pleda Jessica. ---Vrei să mă tragi pe sfoară, bolborosi Czigo. Nu vreau să-mi văd fiul murind, replică Jessica. Asta înseamnă că vreau să te trag pe sfoară? Czigo se dădu înapoi, apăsă cu cotul pe clanța ușii. Apoi își înfipse degetele în tunica lui Paul, îl trase peste scaun, spre cadrul ușii deschise și își pregăti cuțitul. Ce-ai să faci, potaie, dacă-ți tai funia? O să fugă spre stîncile din față, spuse Jessica. Așa o să faci, potaie? Paul răspunse cu voce surdă. ---Da. Lama coborî, reteză frînghia care-i lega picioarele. Paul simți mîna înfiptă în ceafa sa, împingîndu-1 în jos, către nisip. Se prefăcu că se împiedică de cadrul ușii, se răsuci brusc, ca și cînd ar fi vrut să-și regăsească echilibrul, și lovi năprasnic cu piciorul drept. Talpa ținti cu o precizie care spunea multe despre anii îndelungați de antrenament de parcă singurul scop al antrenamentelor fusese clipa aceasta. Aproape fiecare mușchi din trupul lui contribui la plasarea loviturii. Vîrful piciorului izbi abdomenul lui Czigo exact sub stern, talpa țîsniîn sus cu o putere înspăimîntătoare, peste ficat și prin diafragmă, strivind ventricolul drept al inimii. Cu un singur urlet gîtuit, mercenarul se răsturnă pe spate, de-a curmezișul scaunelor. Paul, cu mîinile imobilizate, se prăbuși în nisip, chircindu-si trupul pentru a amortiza căderea, aterizînd si revenind pe picioare într-o mișcare neîntreruptă. Se cațără apoi în cabină, găsi cuțitul si îl ținu în dinți pînă ce mama sa își tăie legăturile. Apoi Jessica îi eliberă mîiniie. ---Trebuia să mă lași pe mine, rosti ea. L-aș fi determinat să-mi taie frînghiile. Ai riscat prostește. Poziția era bună si am fructificat-o, replică el. Jessica auzi controlul ferm din vocea lui, spuse: Pe plafonul cabinei e gravat semnul Casei iui Yueh. Paul privi în sus, văzu simbolul spiralat. Să ieșim și să inspectăm aparatul, spuse ea. Sub scaunul pilotului e un balot. L-am simțit de cum ne-au împins înăuntru. ---O bombă? Nu cred... E ceva ciudat în toată povestea asta. Paul sari pe nisip si Jessica il urma. Apoi se intoarse si-si vara mainile sub scaunul din fata.Picioarele lui Czigo atarnau tepene intr-o parte. Jessica trase pachetul afara. Panza era umeda. O udase sangele pilotului. Risipa de umezeala,gandi ea. Apoi, surprinsa, isi dadu seama ca gandise exact asa cum gandeau arrkienii. Paul privi in jur, vazu ecartamentul stancos care rasarea din desert, ca o plaja ce se inaltea din mare o faleza cu palisade sapate de vant. Se intoarse in momentul in care mama sa scotea balotul din topter: o vazu ridicandu-si brusc capul, privind incordata peste crestele dunelor, spre Scutul de Piatra. Se uita in aceiasi directie. Un alt tropter venea drept spre ei. Intelese ca nu vor avea timp sa ascunda cadavrele mercenarilor si sa se salveze. ---Fugi, Paul! tipa Jessica. Sunt Harkonneni!