DUNE -vol. 1-

— CAPITOLUL XXVI—

Ce anume disprețuiești? Așa poți fi cunoscut cu adevărat. Fragment din Manualul lui Muad'Dib de prințesa Irulan

—Sint morti, Baroane, spuse Iakin Nefud, căpitanul gărzii. Nu-ncape îndoială că-s morți amîndoi. Și femeia, si băiatul... Baronul Vladimir Harkonnen se ridică în capul oaselor, săltîndu-și trupul în iatacul cu suspensii, din dormitor. De jur împrejurul dormiŹtorului, închizîndu-1 ca pe un gălbenuș într-un ou cu zeci de coji, se înșirau radial compartimentele fregatei spațiale cu care Baronul deŹbarcase pe Arrakis. Aici, însă, în dormitorul său, metalul rece al navei era mascat de draperii, capitonat, decorat cu obiecte rare de artă. —Nu încape nici o-ndoială, spuse, din nou, căpitanul gărzii. Sînt morți. Baronul își răsuci în suspensii trupul imens, își aținti privirea la nișa din peretele opus și la statueta de ebalin reprezentînd un adolescent în pas avîntat de dans. Somnul îl părăsi brusc, îndreptă suspensia capitonată de sub cutele groase ale cefei, se uită lung pe sub unicul licuriglob din dormitor. Căpitanul Nefud stătea în pragul ușii, în spatele pentascutului. —E sigur că-s morți, Baroane, repetă Nefud. Baronul remarcă urmele semutei în privirea încețoșată a căpitanului, își dădu seama că omul primise raportul într-un moment în care era cufundai în extazul drogului si că abia avusese timp să-si administreze un antidot, înainte de-a alerga într-un suflet spre dormitor. —Am primit un raport amănunțit, spuse Nefud, Sâ-l mai las puțin să se perpelească, gîndi Baronul. Uneltele puterii trebuie păstrate ascuțite și pregătite. Forța și frica — ascuțite, pregătite. —Le-ai văzut cadavrele? mugi deodată. Nefud șovăi. ---Vorbește! ---Domnia-Ta... au fost văzuți cufundîndu-se într-o furtună de nisip... Viteza vîntului era de peste opt sute de kilometri... Nimic nu poate supraviețui unei asemenea furtuni, Domnia-Ta. Nimic! Noi înșine am pierdut un topter în cursul urmăririi. Baronul continuă să-1 fixeze, examinîndu-i contracțiile nervoase din mușchii fălcilor, mișcarea bărbiei, ori de cîte ori omul își înghițea saliva. ---Le-ai văzut cadavrele? —Domnia-Ta... ---Atunci pentru ce dai buzna, bătîndu-te cu pumnu-n piept? tună Baronul. Ca să-mi prezinți drept sigur un lucru incert? Iți închipui cumva c-o să-ți laud prostia, c-o să te răsplătesc cu altă avansare? Nefud se făcu alb ca varul. Ia te uită la puiul ăsta de găină, gîndi Baronul. Tocmai in jrul MEU și-au găsit să se adune toți tîmpiții! Dac-aș presăm nisip pe jos și-as, spune că-s grăunțe, dobitocul ăsta s-ar apuca să ciugulească. — Prin individul ăla, Idaho, am dat de eî? întrebă. — Exact, Domnia-Ta! Ia uite-l cum se grăbește să cotcodăcească, gîndi Baronul. — Vroiau s-o șteargă la fremeni, ai? se răsti. — Da, Domnia-Ta. — Și ce mai zice... raportul? —Planetologul imperial, Kynes, e-amestecat si el, Domnia-Ta. Idaho s-a-ntîlnit cu Kynes în împrejurări misterioase... ba aș putea spune chiar suspecte. ---Adică? —Au... ăăă, fugit amîndoi în deșert, îndreptîndu-se spre un loc în care se pare că-i așteptau ascunși băiatul și maică-sa. In iureșul urmăririi, cîteva din echipajele noastre au fost surprinse într-o explozie laser-scut. ---Ce pierderi am suferit? — Nu... ăă..., nu știu încă precis, Domnia-Ta. Minte, gîndi baronul. Probabil c-au f ost pierderi grele. — Slugoiul Impăratului, Kynes ăla, face joc dublu, ai? mîrîi el. — Aș putea să jur pe onoarea mea, Domnia-Ta. Onoarea lui! — Să-1 lichidezi, spuse Baronul. — Domnia-Ta! Kynes e planetolog imperial, este supusul direct al Maies... — N-ai decît să faci în așa fel incit să pară un accident! — Domnia-Ta, trupele noastre au nimicit cuibul acela de fremeni cu sprijinul sardaukarilor. Kynes e în mîna lor. — Ia-li-1! Spune-le că vreau să-1 interoghez! — Și dacă se împotrivesc? — N-o să se împotrivească, dacă știi cum să-i iei. Nefud înghiți în sec. — Am înțeles, Domnia-Ta. —Kynes trebuie să moară, mugi Baronul. A încercat să le dea ajutor dușmanilor mei. Nefud se lăsă de pe un picior pe altul. — Ce mai e? — Domnia-Ta, sardaukarii... au capturat două persoane care te-ar putea interesa. L-au prins si pe Maestrul Asasin al Ducelui. ---Hawat? Thufir Hawat?' — Am văzut prizonierul cu ochii mei, Domnia-Ta. El e: Hawat... — Mai că nu-mi vine-a crede! — Sardaukarii spun că 1-au surprins în deșert și că 1-au doborît doar c-un paralizator, Domnia-Ta. Hawat nu-si activase scutul de frica viermilor. E viu si nevătămat. Dac-am putea pune mîna pe el, ne-am alege c-un trofeu pe cinste! — Nu știi ce vorbești, mîrîi Baronul. Omul ăla e un mentat. Nu ne putem permite să irosim mantați. A vorbit? Ce zice de înfrîngere? E-n stare să-si dea seama care-i amploarea?... Nu, imposibil. — N-a prea vorbit el multe, Domnia-Ta, dar din ce-a spus reiese că pune trădarea pe seama doamnei Jessica. — Ahaaa! Baronul își lăsă capul pe spate, se gîndi o clipă, apoi întrebă: — Ești sigur? Ești sigur că doamnei Jessica îi poartă sîmbetele? — L-am auzit cu urechile mele, Domnia-Ta. — Perfect... Să i se spună că femeia trăiește! — Dar, Domnia-Ta... ---Taci! Vreau ca Hawat să se bucure de-un tratament bun. Să nu afle nimic de doctorul Yueh, adevăratul trădător. Să i se spună că doctorul Yueh a căzut la datorie, apărîndu-1 pe Duce. Intr-un fel, așa a și fost. Pe de altă parte... vom avea grijă să-i alimentăm bănuielile în legătură cu doamna Jessica. — Domnia-Ta, nu... ---Nefud, pe un mentat îl stăpînesti și-1 dirijezi prin informațiile pe care i le dai. Dă-i informații eronate si va emite rezultate eronate. — Da, Domnia-Ta, dar... — I-e foame lui Hawat? I-e sete? — Domnia-Ta, Hawat e încă-n mîinilc sardaukarilor! — A, da! Asa-i, uitasem. Dar sardaukarii or fi la fel de nerăbdători să obțină informații de la Hawat, pe cît sînt si eu. Am remarcat ceva interesant la aliații noștri, Nefud. Nu-s prea isteți... în materie de politică. Si sînt convins că treaba asta-i anume ticluită: asa-i vrea Impăratul. Da. Sînt sigur. O să te duci să-i amintești comandantului lor despre faima mea, în ceea ce privește obținerea de informații de la încăpățînați. Nefud arboră un aer nefericit. — Am înțeles, Domnia-Ta. — Să-i spui comandantului sardaukarilor că vreau sâ-i supun pe Hawat si pe Kynes unui interogatoriu contradictoriu, că vreau să-i asmut unul împotriva celuilalt. Atîta lucru cred c-o să-nțeleagă!... — Da, Domnia-Ta. —Iar din clipa-n care vor pica în mîinile noastre... Baronul dădu din cap. ---Domnia-Ta, sardaukarii vor pretinde prezența unui observator la... interogatoriu. — Am convingerea că sîntem în stare să născocim ceva, ca să scăpăm de orice obervatori nedoriți, Nefud. — Ințeleg, Domnia-Ta. Eventual... cu ocazia accidentului lui Kynes. — Si Kynes, si Hawat vor suferi cîte un accident. Real va fi însă doar accidentul lui Kynes. De Hawat am nevoie. Da. Oooo... da! Nefud clipi, înghiți. Păru că vrea să întrebe ceva, dar nu spuse nimic. — Ii vei da lui Hawat de mîncat si de băut, reluă Baronul. Vei adopta față de el o atitudine binevoitoare, prietenoasă, în apa pe care i-o vei da, vei turna otravă reziduală inventată de răposatul Piter de Vries. Si vei avea grijă ca antidotul otrăvii să devină, din clipa aceea, un ingredient nelipsit din alimentația lui Hawat... atîta timp cît nu-ți voi fi dat eu alt ordin. — Antidotul... am înțeles, rosti Nefud și clătină neîncrezător din cap. Dar... ---Nu fi căpos, Nefud! Ducele era cît pe ce să mă dea gata cu dintele lui otrăvitor. Gazul pe care 1-a exalat în prezența mea mi-a distrus cel mai bun mentat — mentalul Piter de Vries. Am nevoie de un înlocuitor. ---Hawat? —Hawat. ---Dar... — O să-mi spui că Hawat este loial cu trup si suflet Atreizilor. E-adevărat, numai că Atreizii-s morți. Așa că va trebui să-1 seducem, să-1 facem omul nostru. Va trebui să-1 convingem că n-are nici o vină în înfrîngerea Ducelui. Că totul a fost pus la cale de vrăjitoarea Bene Gesserit. Că a avut un stăpîn inferior, un stăpîn a cărui rațiune era întunecată de sentimente. Mentații admiră capacitatea de a raționa fără emoții, Nefud. îl vom seduce pe redutabilul Thufir Hawat. — Il vom seduce. Am înțeles, Domnia-Ta. — Spre nenorocul lui, Hawat a avut parte de-un stăpîn sărăntoc, care n-avea mijloacele necesare ca să-1 înalțe pînă la acele sublime piscuri ale raționamentului, la care are dreptul un mentat. Hawat va recunoaște și el doza de adevăr din treaba asta. Ducele nu și-a putut permite spioni destul de eficienți ca să-i procure mentalului său informațiile de care avea nevoie. Baronul îl privi fix pe Nefud. — Nu trebuie să ne ascundem după deget, Nefud. Adevărul este o armă puternică. Știm cum i-am învins pe Atreizi. Știe si Hawat. I-am învins cu bogăția noastră. — Cu bogăția. Am înțeles, Domnia-Ta. — Il vom seduce pe Thufir Hawal, spuse din nou Baronul, îl vom ascunde de sardaukari. Si dacă se-ntîmplă ceva... îi vom suprima antidotul. Otrava reziduală nu poate fi eliminată. Iar Hawat, dragă Nefud, nu va bănui niciodată nimic. Spionii de otrăvuri nu pot să detecteze antidotul. Oricît si-ar explora hrana, Hawat nu va găsi nici urmă de otravă. Nefud reuși să înțeleagă, făcu ochii mari. —Absența unui lucru, urmă Baronul, poate fi la fel de mortală ca si prezența. Absența aerului, de pildă. Sau absența apei... Absența oricărui lucru cu care ne-am obișnuit, de care depindem, fără de care nu putem trăi. Baronul dădu din cap. Pricepi, Nefud? Nefud își înghiți nodul din gît. — Da, Domnia-Ta. — Atunci... la treabă! Caulă-1 pe comandantul sardaukarilor și vezi ce faci. — Am înțeles, Domnia-Ta. Nefud făcu o plecăciune, se întoarse si dispăru. Hawat în slujba mea! gîndi Baronul. Sardaukarii mi-l vor da. Dacă-i duce capul să bănuiască ceva, vor bănui că vreau să-l lichidez. Si voi avea grijă să le confirm această bănuială. Nătîngii. Au capturat unul din cei mai cumpliți mentați din istorie — un mentat antrenat să ucidă -- si mi-l vor azvirli ca pe o jucărie fără importanță. Foarte bine! O să le arăt eu cum se folosește jucăria asta! Baronul se întoarse spre draperia de lîngă iatac, apăsă un buton aflat în spatele ei, chemîndu-l la el pe nepolul său mai vîrstnic, Rabban. Apoi se lăsă pe spate si zîmbi. Și toțiAtreizii sînt morți! Netotul de căpitan al gărzii avusese dreptate, bineînțeles! Firește, nimic nu rezista în calea unei furtuni de nisip pe Arrakis. In nici un caz un ornitopter... și cu atît mai puțin pasagerii săi. Femeia și băiatul muriseră. Mitele bine plasate, cheltuiala inimaginabilă a debarcării unor forțe militare copleșitoare pe o singură planetă, rapoartele viclene ticluite doar pentru urechea Impăratului, uneltirile puse la punct cu atîta grijă... — toate astea dădeau, în sfirșit, rezultatele scontate. Forța și frica — frica si forța! Baronul vedea cărarea ce se asternea în fața lui. Intr-o zi, un Harkonnen va fi Impărat. Nu el! Nici vreo odraslă zămislită din sămînța lui. Dar... un Harkonnen! Nu, nu Rabban cel pe care-1 chemase adineaori. Nu! Ci fratele mai mic al lui Rabban. Tînărul Feyd-Rautha. Băiatul ăsta care-1 încinta cu impulsivitatea lui... cu ferocitatea lui. Un băiat adorabil, gîndi Baronul. Peste vreun an sau doi — cind va împlini, să zicem, șaptesprezece ani — voi ști cu siguranță dacă el e unealta de care are nevoie Casa Harkonnen ca să obțină tronul. —Domnia-Ta... Omul care se oprise în spatele pentascutului de la ușă era scund, umflat la chip si la trup, cu ochii apropiați si umerii curbi, caracteristici liniei paterne a Harkonnenilor. Corpolența sa vădea, încă, o oarecare fermitate, dar nu era greu de ghicit că, într-o bună zi, va fi silit să recurgă si el la ajutorul suspensiilor menite să-i care excesul de greutate. Un creier ca un tanc, o minte blindată alcătuită din mușchi, gîndi Baronul. Nu, nu-i menatl nepotul meu... nu-i un Piter de Vries, dar fâră-ndoială că-i ceva mult mai potrivit pentru ceea ce-i de făcut, acum, pe Arrakis. Cum va afla că-i dau mină liberă, va strivi fără milă tot ce-i va ieși-n cale! O, ce-o să-l mai urască Arrakisul! — Dragul meu Rabban! îl salută Baronul. Deconecta cîmpul de la ușă, dar își activă scutul individual la intensitatea maximă, știind că celălalt va observa reverberația în lumina licuriglobului de lîngă iatac. — M-ai chemat, spuse Rabban. Păși în încăpere, aruncă o privire rapidă către aura tremurătoare care învăluia trupul Baronului, căută din ochi un scaun cu suspensie, dar nu zări nici unul. — Vino mai la lumină, îl îndemnă Baronul. Rabban făcu încă un pas, gîndindu-se că afurisitul de bătrîn scoŹsese intenționat toate scaunele, ca să-și țină vizitatorii în picioare. —Atreizii sînt morți, spuse Baronul. Toți. Iată de ce te-am poftit pe Arrakis. Planeta e din nou a ta. Rabban clipi mărunt. —Dar, după cîte știu, parcă aveai de gînd să-i propui lui Piter de Vries să... —Piter a murit si el. ---Piter? ---Piter. Baronul reactivă pentascutul, regla cîmpul împotriva oricărei penetrații energetice. ---Va să zică tot te-ai săturat de el, pînă la urmă? întrebă Rabban. Vocea îi sună surdă și lipsită de viață, în interiorul ecranajului energetic al dormitorului. ---Vîră-ți în cap ce-am să-ți spun acum, Rabban, pentru că n-am să ți-o spun a doua oară, mugi Baronul. Insinuezi că m-aș fi descotoŹrosit de Piter, aruncîndu-1 ca pe-un obiect lipsit de importanță? Pocni din degetele sale groase. Cam așa, ai? Nu-s chiar atît de prost, nepoate. Și bagă de seamă, că mă supăr dacă se mai întîmplă vreodată să insinuezi cu vorba sau cu fapta c-as fi atît de prost. In scînteierea ochilor lui Rabban încolți frica. Știa destul de bine pînă unde era în stare să meargă bătrînul Baron împotriva propriei sale familii. Chiar moarte de om n-ar fi făcut, decît dacă asta i-ar fi adus profituri extraordinare sau dacă ar fi trebuit să răspundă unei provocări, dar existau destule pedepse familiale extrem de dureroase. —Imi cer scuze, Domnia-Ta, spuse Rabban. Iși lăsă privirea în podea, ca să-și arate umilința, dar și ca să-și ascundă furia. —Pe mine nu mă duci, Rabban, tună Baronul. Rabban nu-și ridică ochii; înghiți, doar, cu greu. —Am un principiu, reluă Baronul. Să nu suprimi niciodată un om pe negîndite, așa cum își poate permite s-o facă, pe cale legală, un fief. Să nu faci lucrul ăsta decît cînd urmărești un scop important... si să-ți cunoști tocmai scopul! Rabban nu se putu abține: —Dar pe trădător 1-ai lichidat! Pe Yueh! Ți-am văzut oamenii cărîndu-i cadavrul, ieri noapte, cînd am sosit. Și se holbă la unchiul său, înspăimîntat, deodată, de ceea ce spusese. Dar Baronul zîmbi. — Sînt foarte precaut cu armele periculoase, rosti el. Doctorul Yueh a trădat. Mi 1-a vîndut pe Duce. Vocea Baronului deveni dintr-o dată puternică: Am corupt un doctor al Școlii Suk! Al Școlii Interioare! Pricepi, băiete? O asemenea armă nu poate fi camuflată cu cîteva minciuni. Nu 1-am lichidat fără să mă gîndesc. — Impăratul știe că ai corupt un doctor Suk? Bună întrebare, gîndi Baronul. Nu cumva-mi subestimez nepotul? —Impăratul nu știe încă nimic, răspunse. Dar va afla cu siguranță de la sardaukari. Numai că eu voi avea grijă să primească mai înainte propriul meu raport, expediat prin rețeaua Companiei CHOAM. O să-i explic că norocul a făcut să descopăr un doctor care se pretindea condiționat. Un doctor fals, pricepi? întrucît toată lumea e convinsă că nu există nici o cale pentru a anihila condiționarea Scolii Suk, povestea va fi acceptată. —Aha... înțeleg, murmură Rabban. Iar Baronul gîndi: Sper să-ntelegi intr-adevăr. Si sper să înțelegi că-i vorba de-un secret vital. Apoi îl podidi mirarea. Ce m-a apucat? De ce mă umflu-n pene in fața prostului ăstuia de nepot... nepotul pe care trebuie să-l folosesc și să-l arunc? Se simți furios pe el însuși. Se simți trădat. —Totul trebuie să rămînă secret, se grăbi să adauge Rabban. Ințeleg. Baronul oftă. — De data asta, am să-ți dau alte instrucțiuni în legătură cu Arrakisul, nepoate. Cînd ai guvernat ultima oară aici, te-am ținut din scurt. Acum n-o să mai am decît o singură pretenție. — Domnia-Ta... —Venituri. ---Venituri? —Ai cumva idee, Rabban, cît am cheltuit ca să aruncăm asemenea forțe militare împotriva Atreizilor? Ai măcar puțin habar cît cere Ghilda pentru transporturi militare? ---Mult, nu? ---Mult! Baronul își aținti brațul obez spre Rabban. —Dac-ai să storci Arrakisul de fiecare centimă pe care ne-o pote da, vreme de șaizeci de ani, ai să amortizezi ce-am cheltuit. Rabban își deschise gura, apoi o închise, fără să spună nimic. —Mult, scrîșni Baronul. Dacă n-as fi prevăzut din timp cheltuiala asta, blestematul de monopol spațial al Ghildei m-ar fi adus la sapă de lemn. Și ține cont, Rabban, ca noi am plătit totul. Inclusiv transporŹtul sardaukarilor. Si nu pentru prima dată, Baronul se întrebă dacă avea să vină vreodată ziua în care ghildarii vor fi puși cu botul pe labe. Erau perfizi, paraziții! La început, sugeau doar atîta sînge cît să nu li se opună gazda... Pînă ce te-nhățau bine în pumn! Abia atunci te sileau să plătești, să plătești și iar să plătești... Iar prețurile deveneau întotdeauna exorbitante cînd era vorba de acțiuni militare. „Spor de periclitate", explicau fățarnicii agenți ai Ghildei. Iar pentru fiecare spion pe care reușeai să ți-1 strecori în culisele Băncii Ghildei, îți răspundeau vîrîndu-ți doi spioni de-ai lor în inima propriei tale rețele. Insuportabil! ---Va să zică... venituri, spuse Rabban. Baronul își cobori brațul, își inclesta pumnul. — Va trebui să storci, — Și cît timp voi stoarce, pot face orice vreau? — Orice. — Mă gîndesc la tunurile pe care le-ai adus. Le-aș... ---Tunurile nu vor rămîne pe Arrakis. ---Dar... — N-ai ce face cu ele. Jucăriile alea au reprezentat o inovație specială, care-i inutilă acum. Avem nevoie de metal. Tunurile sînt neputincioase în fața scuturilor, Rabban. N-au fost decît un element-surpriză. Era de așteptat ca pe-o planetă sinistră ca asta, oamenii Ducelui să se refugieze în grotele dintre stînci. Am folosit artileria doar ca să astupăm ieșirile. — Fremenii nu folosesc scuturi. — Poți păstra cîteva lasere dacă vrei. — Bine, Domnia-Ta; Si zici că-mi dai mînă liberă? — Atîta timp cît storci bani. Rabban rînji încîntat. — Ințeleg perfect, Domnia-Ta. — Nu înțelegi nimic perfect, mîrîi baronul. Să fim lămuriți de la bun început! Ceea ce trebuie să înțelegi este felul în care-mi vei executa ordinele. Ți-a trecut vreodată prin cap, nepoate, că pe planeta asta trăiesc cel puțin cinci milioane de oameni? — Domnia-Ta uiți că ți-am fost siridar-regent pe Arrakis? Si dacă Domniei-Tale nu ți-e cu supărare, cred că cifra pe care ai numit-o e cam mică. Nu-i deloc ușor să faci recensămîntul unei populații răzlețite prin doline și albii, ca pe planeta asta. Iar dacă-i luăm în considerare si pe fremenii din... — Fremenii nu contează! — Să-mi fie cu iertare, Domnia-Ta, dar sardaukarii sînt de altă părere! Baronul ezită, îl privi lung pe nepotul său. — Ai aflat ceva? — Domnia-Ta dormeai cînd am sosit eu, ieri-noapte. Am... ăă, mi-am permis să iau legătura cu cîțiva dintre locotenenții mei din... ăăă, dinainte. Au făcut pe călăuzele pentru sardaukari. Mi-au raportat că undeva, la sud-est de-aici, o bandă de fremeni a atras într-o ambuscadă un detașament sardaukar si 1-a masacrat. — Fremenii au masacrat un detașament de sardaukari? — Da, Domnia-Ta. — Imposibil! Rabban dădu din umeri. —Fremenii să-i masacreze pe sardaukari? mugi, batjocoritor, Baronul. — Nu-ți spun decit ce mi s-a raportat si mie, zise Rabban. De altfel se pare că aceiași fremeni îl capturaseră mai înainte pe fiorosul Thufir Hawat, mentatul Ducelui. — Ooooo! Baronul dădu din cap, zîmbind. —Eu, unul, cred totul, spuse Rabban. Nu știi ce problemă au fost,dintotdeauna, fremenii. ---Poate, numai că cei pe care i-au văzut locoteneții tăi nu erau fremeni. Probabil că erau soldați Atreides, din trupele speciale ale lui Hawat, deghizați în fremeni. E singurul răspuns plauzibil... Din nou, Rabban dădu din umeri. —Mă rog... în orice caz, sardaukarii cred că erau fremeni. Drept care-au început o campanie de pogromuri, ca să-i extermine pe toți. —Excelent. ---Dar... — In felul ăsta, sardaukarii or să aibă ce face. Iar noi îl vom obține pe Hawat. Sînt sigur! Presimt! Ah, grozavă zi! Sardaukarii hăituiesc o mină de tîlhari nenorociți de la periferia desertului, în timp ce noi încasăm premiul cel mare! — Domnia-Ta... Rabban șovăi, se încruntă. Am trăit mereu cu impresia că-i subestimăm pe fremeni si ca număr si ca... — Lasă-i pe fremeni, băiete! Ei sînt drojdia. Pe noi ne interesează oamenii din orașe, orășele si sate. Sînt destui, nu-i așa? ---Destui, Domnia-Ta. —Si mă neliniștesc, Rabban. ---Te neliniștesc? —Ooo... nouăzeci la sută dintre ei sînt ca și inexistenți. Dar tot mai rămîn cîțiva... Membrii Caselor Mici si anturajul lor, oameni amŹbițioși, care-ar fi în stare să-ncerce cine știe ce porcărie. Dacă vreunul din ei ar izbuti s-o șteargă de pe Arrakis si să trăncănească despre cele petrecute aici mi-ar provoca o mare supărare. Ai idee cît de mare mi-ar fi supărarea, nepoate? Rabban înghiți, tăcu. — Pentru-nceput vei avea grijă să reții cîte-un ostatic din fiecare Casă Mică, reluă Baronul. Toți cei din afara Arrakisului trebuie să creadă c-a fost o bătălie dreaptă între Case. Sardaukarul n-a avut nici un amestec, pricepi? Ducelui i s-au oferit, conform tradiției, iertarea și surghiunul, dar din păcate a murit într-un accident nefericit, mai înainte de-a fi apucat s-accepte. Vroise însă să accepte. Asta-i versiuŹnea oficială. Iar dacă se vor isca zvonuri că pe Arrakis au debarcat sardaukari, să fie luate-n rîs. — Așa cum vrea și Impăratul, spuse Rabban — Așa cum vrea și Impăratul. — Dar traficanții? — Pe traficanți nu-i ascultă nimeni, Rabban. Sînt tolerați, nu si ascultați. Dar, pentru orice eventualitate, vei mitui pe ici, pe colo, unde e nevoie... si vei mai lua si alte măsuri, la care am convingerea că te vei putea gîndi si singur. — Desigur, Domnia-Ta. — In concluzie, Rabban, două lucruri aștept de la Arrakis: venituri si o mînă de fier. Să nu vezi în neisprăviții ăștia decît ceea ce sînt: sclavi invidioși pe stăpînii lor și care de-abia așteaptă un prilej să se răscoale. Nu trebuie să ai față de ei nici cea mai mică fărîmă de compătimire sau de îndurare. — Dar e posibil să extermini populația unei întregi planete? întrebă Rabban. — Să extermini? exclamă surprins Baronul, săltîndu-și capul. Cine-a vorbit de exterminare? — Păi, mi-am închipuit că ai de gînd s-o repopulezi cu noi bra... — Am spus să storci, nepoate, nu să extermini. Nu-i nevoie să stîrpești populația, ci numai s-o îngenunchiezi. Trebuie să procedezi ca un carnivor, băiatul meu. Baronul surise — un surîs de prunc, pe o față bucălată, cu gropițe în obraji. —Carnivorul nu cunoaște răgaz. Nici milă. Să nu le dai răgaz. Mila-i o himeră. Mila poate fi învinsă de chiorăiturile de foame ale stomacului, de setea care arde gîtlejul. Trebuie să fii veșnic înfometat si însetat. Iși mîngîie rotunjimile de sub suspensii, adăugă: —Ca mine. — Am înțeles, Domnia-Ta. Rabban își plimbă ochii de colo-colo. — Așadar totu-i limpede, nepoate? — Afară de un singur lucru, unchiule: planetologul... Kynes. — A, da... Kynes. — E omul împăratului, Domnia-Ta. Poate să umble pe unde-i poftește inima. Și are relații foarte strînse cu fremenii... S-a căsătorit cu una de-a lor. — Pînă mîine la apusul soarelui, Kynes va fi mort. — Unchiule, asasinarea unui slujitor imperial e o treabă primejdioasă. — Cum îți închipui c-am ajuns atît de repede, așa departe? întrebă Baronul. Vorbise cu glas scăzut, încărcat de-un înțeles inexprimabil. Oricum, n-aveai de ce să te temi. Kynes n-ar fi putut să părăsească niciodată Arrakisul. Ai uitat că-i sclavul mirodeniei. — Așa e! ---Cei care știu ce e melanjul, n-ar îndrăzni în ruptul capului să-și pericliteze „hrana", rosti Baronul. Si Kynes știe, cu siguranță. —Uitasem. Se priviră lung, în tăcere. In cele din urmă, Baronul spuse: —Fiindcă tot veni vorba... Ca primă urgență, te vei ocupa de aprovizionarea mea. Mai am un stoc secret, dar raidul sinucigaș al oamenilor Ducelui mi-a prăpădit aproape toate rezervele destinate vîn zării. Rabban încuviință cu un gest al capului. —Am înțeles, Domnia-Ta. Baronul se lumină la chip. — Deci! Mîine dimineață o să-i aduni pe toți cei care-au mai rămas din aparatul administrativ si-o să le spui așa: „Sublimul nostru Impărat Padisah m-a însărcinat să iau în primire această planetă si să pun capăt tuturor neînțelegerilor". — Pricep, Domnia-Ta. — Pe-asta sînt sigur c-o pricepi. Restul amănuntelor le vom discuta mîine. Acum vreau să-mi termin somnul. Baronul dezactiva pentascutul de la ușă, îl urmări cu privirea pe nepotul său, care dispăru pe coridor. Un creier ca un tanc, gîndi Baronul. Si-o minte blindată, o minte de mușchi. Cînd va fi terminat cu ei, arrakienii nu vor mal fi decît o piftie insîngerată. Si-atunci îl voi trimite pe Feyd-Rautha să-i dezrobească si-l vor intimpina ca pe-un mintuitor. Il vor adora pe Feyd-Rautha. Il vor binecuvînta pe Feyd-Rautha cel milostiv, care ii va salva din ghearele Bestiei. Feyd-Rautha va fi omul pe care-l vor urma și pentru care vor fi gata să-și dea viața... Pină atunci, băiatul va învăța să asuprească fără să se teamă de pedeapsă. Sînt sigur că el e cel de care avem nevoie. Ah, și ce trup încîntător are! Intr-adevăr, un băiat adorabil!