CAPITOLUL XXI
Legenda spune ca in clipa mortii Ducelui Leto Atreides, un meteor a traversat cerul deasupra castelului sau stramosesc de pe Caladan. Fragment din Introducere la 'Istoria copilului MuadDib'de printesa Irulan.
Baronul Vladimir Harkonnen statea in fata unuia dintre hublourile fregatei in care-si instalase postul de comanda. Afara, noaptea Arrakisului era sfasiata de flacari. Baronul privea lantul indepartat al Scutului de Piatra, unde facea ravagii arma lui secreta. Artileria. Tunurile pisau grotele in care lupatatorii Ducelui se retrasesera ca intr-o ultima transee. Muscaturi precise si nemiloase, avalanse de pietre si praf in lumina fulgerelor portocalii Oamenii Ducelui erau ingropati de vii, prinsi ca niste animale in vizuinele lor, sortiti sa moara de foame. Baronul simtea furia bombardamentului un bubuit ca de toba, razbatand pana la el prin invelisul metalic al navei: brruum brruum. Apoi: BRRUUM brruum. Cui i-ar fi trecut prin cap sa reinvie artileria in era scuturilor defensive? Gandul i se resfranse ca un chicot in minte. Dar era de asteptat ca oamenii Ducelui sa se refugieze in grote. Imparatul va aprecia, desigur, intelepciunea cu care am procedat ca sa crut fortele noastre unite. Ajusta una din micile suspensii care ai protejau trupul obez de atractia neiertatoare a gravitatiei. Un zambet i se intinse pe buze, pliindu-i obrajii. Pacat de soldati Ducelui, gandi. Zambetul i se accentua un zambet multumit, satisfacut. In cazul de fata, mila inseamna cruzime! Dadu aprobator din cap. Esecul era,prin definitie,demn de dispret.Universul intreg se afla la indemana celui care stia sa ia hotararile corespunzatoare. Iepurii sovaitori trebuiau scosi la iveala, goniti in vizuini. Altminteri, cum sa-i supraveghezi si sa-i cresti? Isi imagina proprii lui mercenari ca pe niste albine hartuind si gonind o mana de iepuri. Si gandi: Ce dulce e zumzetul vietii, cand ai destule albine care robotesc pentru tine! In spatele lui se deschise o usa. Baronul examina imaginea reflectata pe fondul de intuneric al geamului. Il vazu intrand pe Piter de Vries, urmat de Umman Kudu, capitanul garzii personale a Baronului. Prin usa deschisa catre culoar, zari pentu o clipa chipurile de ovina ale soldatilor din garda, expresiile placide si supuse pe care le abordau intotdeauna in prezenta lui. Baronul se intoarse. Piter isi duse un deget la zulufii de pe frunte, schitand obisnuitul sau salut zeflemitor. ---Vesti bune, Domnia-Ta. Sardaukarii la-u adus pe Duce. ---Bine ca l-au adus! mugi Baronul. Scruta masca sumbra de rautate de pe chipul efeminat al mentalului. Si ochii: fantele adumbrite, albastru-in-albastru. Trebuie neaparat sa ma descotorosesc de el, gandi Baronul. In curand n-o sa-mi mai fie de nici un folos; ba, dimpotriva, va deveni un pericol real pentru persoana mea. Dar mai intii trebuie sa-si atraga ura Arrakisului. Numai asa arrakienii il vor intimpina pe scumpul meu Feyd-Rautha ca pe un mintuitor. Ochii Baronului se indreptara spre capitanul garzii, Umman Kudu. Maxilarele ca niste foarfeci, cu muschii intinsi, incordati... Barbia ca un calcai de cizma... Un om de incredere, ale carui vicii ii erau cunoscute. ---In primul rand, unde-i tradatorul care mi l-a predat pe Duce? intreaba Baronul. Trebuie sa-i dau tradatorului rasplata. Piter se rasuci pe un calcai, facu semn santinelei de la usa. Dincolo, pe culoar, se contura o umbra neagra... Yueh trecu pragul usii. Se misca teapan, nefiresc. Mustata ii atarna moale de-o parte si de cealalta a buzelor purpurii. Numai ochii lui batrani erau vioi, atenti. Yueh facu trei pasi, se opri la semnul lui Piter, ramase imobil, cu privirea atintita asupra Baronului. ---Ahhh, doctorul Yueh! ---Domnia-Ta, Harkonnen. ---Aud ca ni l-ai predat pe Duce. ---Jumatatea care-mi revenea conform targului incheiat, Domnia-Ta. Baronul se uita la Piter. Piter dadu din cap. Privirea Baronului reveni la Yueh. ---Ah, targul, zici. Iar eu... Se opri,apoi scuipa cuvintele : ---Eu ce-aveam de facut in schimb? ---Stii bine ce, Domnia-Ta Si abia in clipa aceea, cand auzi linistea desavarsita a cronometrelor din mintea sa, Yueh isi ingadui sa gandeasca. Sesizase semnele infime din gesturile si cuvintele Baronului. Wanna murise... Nu-i mai puteau face nici un rau. De n-ar fi fost asa, l-ar mai fi tinut inca in sah pe vulnerabilul medic. Dar purtarea Baronului demonstra ca nu mai era cazul. Jocul luase sfarsit. ---Zau? facu Baronul. ---Mi-ai promis c-o vei cruta pe Wanna mea de chinuri. Baronul dadu din cap. ---A, da! Acum mi-aduc aminte. Exact. Asa ti-am promis. Asa am reusit sa frangem Conditionarea Imperiala. Nu suportai gandul ca vrajitoarea ta Bene Gesserit s-ar putea zvarcoli in amplificatoarele de durere ale lui Piter. Ei bine... Baronul Vladimir Harkonnen isi tine promisiunile. Ti-am spus c-o voi cruta de chinuri si ca-ti voi ingadui sa mergi la ea. Asa sa fie! Ii facu semn lui Piter. Ochii albastri ai mentalului capatara o lucire sticloasa. Se misca fara veste, scurt, fluid. Ca o pisica, Pumnalul din mana lui cazu ca o gheara, se infipse in spatele lui Yueh. Batranul impietri. Continua sa-l priveasca fix pe Baron. ---Du-te la ea! scuipa Baronul. Yueh ramase in picioare, caltinandu-se teapan. Buzele i se miscara cu grija, glasul sau rosti deslusit, intr-o cadenta stranie: ---Crezi... ca... m-ai... in... vins. Crezi... ca... nu... am... stiut... ce... am... sa... capat... pentru... Wanna... mea. Cazu. Fara sa se convoaie. Fara sa se prabuseasca. Drept. Ca un copac retezat. ---Du-te la ea, repeta Baronul. Dar cuvintele sunara a un ecou stins. Yueh reusise sa-i strecoare in suflet nelinistea. Isi rasuci brusc capul spre Piter. Il privi cum isi stergea lama cu o carpa, observa expresia cleioasa de satisfactie a ochilor sai albastri. Va sa zica asa ucide cu mana lui, gandi Baronul. E bine de stiut. ---Ni-la predat, intr-adevar, pe Duce? intreaba. ---Bineinteles, Domnia-Ta. ---Atunci, aduceti-l inauntru. Piter ai arunca o privire capitanului garzii, care disparu sa execute ordinul. Baronul se uita la Yueh. Cazuse ca un stejar, nu ca un om din carne si oase. ---N-am avut niciodata incredere in tradatori, mormai ca pentru sine. Nici chiar tradatorii pe care i-am creat eu. Privi prin hubloul acoperit de giulgiul noptii. Stiu ca e bezna muta de afara era acum a lui. Dinspre grotele Scutului nu mai rasunau salvele de artilerie; vizuinile-capcana fusesera astupate. Si, in momentul acela, mintea Baronului nu putu sa conceapa ceva mai frumos decat acest gigantic gol negru. Poate doar... daca-ar fi fost putin alb in negrul acesta. Alb lucios pe negru. Alb de portelan. Dar sentimentul de indoiala il impunse din nou. Ce vroise sa spuna nataraul ala batran? Normal, stiuse probabil la ce trebuia sa se astepte pana la urma. Dar chestia cealalta... 'Crezi ca mai invins'. Ce vroise sa spuna? In ușă se ivi Ducele Leto Atreides. Brațele îi erau prinse în lanțuri, trăsăturile vulturești ale feței, năclăite de praf. Cineva îi smulsese blazonul din piept, sfîșiindu-i uniforma, în jurul mijlocului, îi atîrnau găicile rupte cînd i se luase centura scutului. Privirea ochilor săi era sticloasă, anormală. Aaaaa, făcu Baronul. Șovăi, trase aer în piept, își dădu seama că vorbise prea tare. Clipa aceasta, clipa mult așteptată, își pierduse din savoare. Blestemat fie afurisitul de doctor in vecii vecilor! Mi se pare că bietul Duce e cam drogat spuse Piter. Așa ni 1-a prins în laț Yueh. Se întoarse către Duce: Nu-i așa că ești drogat, dragă Duce? Vocea venea de departe. Leto își simțea lanțurile, durerea din mușchi, buzele crăpate, dogoarea din obraji, gustul uscat al setei care-i zgîria cerul gurii. Dar sunetele erau înfundate, acoperite cu o pătură de lînă. Iar prin pătură nu deslușea decît niște umbre întunecate. Ce-i cu femeia si băiatul, Piter? întrebă Baronul, încă nici o veste? Limba lui Piter săgeta pe deasupra buzelor. Ai aflat ceva! șuieră Baronul. Ce? Piter se uită repede, la căpitanul gărzii, apoi din nou la Baron. Oamenii care au plecat cu ei, Domnia-Ta, au... ăă... au fost găsiți. ---Și? Ce-au raportat? A mers totul bine? ---Sînt morți, Domnia-Ta. ---Firește că-s morți! Pe mine mă interesează ce... Au fost găsiți morți, Domnia-Ta. Baronul păli. Dar femeia si băiatul? Nici o urmă, Domnia-Ta. Dar a trecut un vierme. A fost văzut în timp ce se cerceta locul. Poate că totul s-a întîmplat așa cum am dorit... Un accident. Este posibil să... Nu mă interesează posibilitățile, Piter. Ce-i cu topterul care lipsește? Mentatul meu nu avansează nici o ipoteză? ---Sînt sigur că 1-a furat unul dintre oamenii Ducelui, Domnia-Ta. Ne-a omorît pilotul si-a fugit. Care din oamenii Ducelui? Un profesionist, un as în materie de omoruri, Domnia-Ta. Poate Hawat, sau Halleck ăla. Posibil să fi fost Idaho. Sau vreunul din locotenenții mai importanți. Posibilități, mîrîi Baronul. Se uită din nou la prizonier. Ducele se clătina, amețit de drog. Sîntem stăpîni pe situație, Domnia-Ta, rosti Piter. Nu-i adevărat! Unde-i idiotul ăla de planetolog? Unde e... Kynes? Am aflat unde 1-am putea găsi si am trimis după el, Domnia-Ta. Nu-mi place cum ne-ajută slujitorul împăratului, mîrîi Baronul. Cuvintele continuau să răzbată ca printr-o pătură de lînă, dar unele din ele se înfipseră ca niște ace incandescente în mintea lui Leto. Femeia și băiatul... nici o urmă. Paul si Jessica scăpaseră. Iar despre soarta lui Hawat, Halleck, Idaho, nu se știa nimic, încă nu era totul pierdut. Unde-i inelul cu sigiliul ducal? se răsti Baronul. Văd că nu-1 are pe deget. Sardaukarii spun că nu-1 avea nici cînd 1-au găsit ei, Domnia-Ta, răspunse căpitanul gărzii. L-ai omorît prea devreme pe doctor, Piter, zise Baronul. A fost o greșeală. Ar fi trebuit să-mi atragi atenția. Ai acționat prea pripit pentru ca acțiunea noastră să reușească perfect. Se încruntă: Posibilități! Gîndul se învîrtea în cerc în mintea lui Leto; Paul și Jessica au scăpat! Si mai era ceva. în memoria lui. O învoială. Aproape că si-o amintea... Dintele! Iși aminti și alte amănunte: Un gaz otrăvitor intr-un dinte fals. Cineva îi spusese să nu uite dintele. Dintele era în gura lui. Il pipăi cu vîrful limbii. Nu trebuia decît să muște cu putere din el. Incă nu! Acel cineva îi spusese să aștepte pînă va fi aproape de Baron. Cine îi spusese toate astea? Nu-și amintea. Cît va mai dura efectul drogului? întrebă, nervos, Baronul. Probabil încă vreo oră, Domnia-Ta. Probabil, scrîșni Baronul. Se întoarse la hublou, la noapte. Mi-e foame, mugi. Umbra aceea cețoasă și cenușie e Baronul, gîndi Leto. Umbra dansa de colo-colo, legănîndu-se odată cu balansul încăperii. Iar încăperea începu deodată să se dilate si să se contracte. Era cînd luminoasă, cînd întunecată. Apoi pieri, înghițită de beznă. Timpul deveni pentru Duce o succesiune de niveluri. Plutea prinŹtre ele, traversîndu-le unul după altul. Trebuie să aștept. O masă. Leto văzu limpede masa. Si de partea cealaltă a ei, un bărbat masiv, obez, avînd dinainte rămășițele unei cine bogate. Leto constată că ședea pe un scaun, în fața bărbatului obez. Simți lanțurile, curelele care îl imobilizau în scaun trupul străbătut de furnicături, își dădu seama că trecuse o bucată de timp, dar nu știu cît. Mi se pare că-si revine, Baroane. O voce mieroasă: Piter. Un muget de bas: Baronul. Leto începu să deslușească din ce în ce mai clar decorul încăperii. Scaunul de sub el căpătă consistență, legăturile începură să-1 strîngă. Acum îl vedea bine pe Baron, îi privi mișcările mîinilor. Atingeri brutale... Marginea unei farfurii, coada unei linguri, un deget scărpinînd o cută a fălcii. Leto urmărea fascinat mișcările mîinilor. Mă auzi, Duce Leto, spuse Baronul. Știu că mă auzi. Vrem să aflăm de la tine unde ți-s concubina si odrasla cu care-ai învrednicit-o. Leto nu făcu nici o mișcare, dar cuvintele îi aduseră un calm binefăcător. E adevărat deci. Paul și Jessica le-au scăpat. Să știi că nu ne arde de joacă, mugi Baronul. Sper că-ți dai seama. Se aplecă spre Leto, îi scrută chipul, îl irita faptul că nu putea să trateze afacerea asta între patru ochi, numai cu Ducele, înfruntarea, de față cu martori, a doi nobili aflați la ananghie, crea un precedent neplăcut. Leto simți că prinde iarăși puteri. Și, deodată, în memoria lui se ivi, asemenea unei turle pe întinsul cîmpiei, amintirea dintelui fals... Capsula disimulată sub formă de nerv din interiorul dintelui... Gazul otrăvitor... își aminti și cine îi vîrîse în gură arma ucigătoare. Yueh. In minte îi mai plutea, ca un abur, amintirea încețoșată de drog a unui trup tîrît pe lîngă el, chiar aici, în încăperea aceasta. Cadavrul lui Yueh! Auzi zgomotul ăsta, Duce Leto? întrebă Baronul. Leto trase cu urechea, desluși un orăcăit ca de broască... Geamătul înfundat al unui om schingiuit. Am prins un om de-al tău, deghizat în fremen, zise Baronul. L-am dibuit destul de ușor: ochii, mă-nțelegi. Se încăpățînează să susțină că a fost trimis printre fremeni ca să-i spioneze. Dar am trăit si eu o bucățică de vreme pe planeta asta, dragă vere. Nimeni nu se-ndeletnicește cu spionarea zdrențăroșilor din deșert. Ia zi, le-ai cumpărat sprijinul? Ți-ai trimis femeia si fiul la ei? Leto simți în piept contracția fricii. Dacă Yueh i-a trimis la freŹmeni... vor continua să-i vînezepînă vor da de ei. Hai odată, îl zori Baronul. N-avem timp de pierdut si tortura-i o metodă rapidă. Te rog, dragul meu Duce, nu mă sili să recurg la asta. Iși ridică ochii spre Piter, care stătea lîngă Leto si adăugă: Piter nu și-a adus toate sculele, dar sînt sigur că știe să improvizeze. ---Improvizația e uneori mai indicată, Baroane. Vocea asta mieroasă, insinuantă! gîndi Leto. O auzise chiar în urechea lui. Sînt sigur că ți-ai făcut un plan în caz de primejdie, spuse Baronul. Unde ți-s femeia și băiatul? Se uită la mîna lui Leto. Iți lipsește inelul. I l-ai dat băiatului? Baronul își săltă capul, se uită țintă în ochii lui Leto. ---Nu răspunzi? Mă obligi să fac un lucru pe care nu vreau să-1 fac. Piter va folosi metode simple, directe. Sînt de acord că uneori sînt metodele cele mai bune, dar nu-i cazul ca tocmai tu să fii supus la asemenea cazne. Puțin seu clocotit pe șira spinării, de pildă, sau pe pleoape, interveni Piter. Eventual și pe alte părți ale trupului. Este extrem de eficient, mai ales atunci cînd subiectul nu știe unde va cădea picătura următoare. E o metodă bună si chiar estetică, datorită modelului decorativ pe care îl alcătuiesc pustulele purulente ce se formează pe epidermă. Ce părere ai, Baroane? Superb, rosti Baronul, dar glasul îi sună mohorît. Degetele astea! Leto privi mîinile buhăite, bijuteriile scînteietoare de pe degetele groase... mișcările coercitive, brutale. Sunetele oribile de agonie ce răzbăteau prin ușa din spatele său mușcară din nervii Ducelui. Cine le-o fi căzut in gheare? se întrebă. Idaho? Crede-mă, dragă vere, spuse Baronul. Nu vreau să ajungem la asta. Imaginează-ți curierii nervilor, alergînd înnebuniți după un ajuŹtor pe care n-au unde să-1 găsească, zise Piter. Tortura-i o artă, pe cuvîntul meu! Iar tu un artist desăvîrsit, mîrîi Baronul. Si acum, ai decența sa taci din gură. Leto își aminti subit versurile pe care le recitase Gurney Halleck cînd văzuse pentru prima dată fotografia Baronului: Stăteam pe țărmul mării și-am văzut din valuri răsărind o fiară... Deasupra capetelor fiarei am citit numele ei: un nume de ocară". Ne pierdem vremea, Baroane, spuse Piter. ---Poate. Baronul dădu din cap. Știi bine, dragă Leto, că pînă la urmă tot o să ne spui unde sînt. Nu reziști nici tu chiar la orice. Mai că i-aș da dreptate, gîndi Leto. Dacă n-ar fi dintele... și faptul că intr-adevăr nu știu unde sînt. Baronul tăie o felie de carne, si-o vîrî în gură, o mestecă încet, o înghiți. Trebuie să încerc altă tactică, își spuse. Iată un om exemplar, rosti el. Un om care-a refuzat să se vîndă. Uită-te bine la el, Piter Si gîndi: Da! Uită-te bine la el. Aici. Omul care crede că nu poate fi cumpărat. Iatâ-l în fața mea, prizonierul a unui milion de părticele din el însuși, vîndute bucățică cu bucățică în fiecare secundă din viața lui! Dacă l-ai ridica și l-ai lovi, ar suna a gol. E secătuit! Terminat! Ce mai contează cum va muri? Orăcăitul de broască din dosul ușii încetă brusc. Baronul își ridică privirea. In pragul ușii din spatele lui Leto apăru Umman Kudu. Căpitanul gărzii clătină din cap. Nu reușise să obțină informația dorită. Alt eșec! Era timpul să lase de-o parte menajamenŹtele, tocmeala cu dobitocul ăsta de Duce, cu neghiobul ăsta bicisnic care nu era în stare să-si dea seama ce iad se căsca lîngă el aproape, aproape de tot; la numai un fir de păr... de nerv... Gîndul îl liniști, îl făcu să-si biruie șovăiala în fața actului de a supune torturii un nobil cu sînge regal. Se imagină deodată în chip de chirurg, efectuînd nesfirșite disecții infime cu bisturiul îndepărtînd măștile neisprăviților, scoțînd la iveală infernul de dedesubt. Niște iepuri, asta sînt toți! Si cum se îngrozeau cînd vedeau carnivorul! Leto se uită spre capătul mesei, întrebîndu-se ce-1 făcea să aștepte. Dintele putea rezolva totul într-o clipită. Totuși... Fuseseră multe lucruri bune în viața aceasta... își aminti de un zmeu colorat, vibrînd în văzduhul albastru-sidefiu al Caladanului, de rîsul fericit al lui Paul. Și-și aminti zorii Arrakisului straturile policrome ale Scutului de Piatră, culorile pastelate în atmosfera încărcată de praf... Cum dorești, rosti sumbru Baronul. Iși trase înapoi scaunul, se ridică sprinten în suspensii. Apoi ezită. Observase o schimbare în atitudinea prizonierului. Ducele inspiră adînc, maxilarele îi rămăseseră o clipă ca paralizate, apoi se strînseră brusc, înclestîndu-se cu un zvîcnet al mușchilor. I-e frică! gîndi Baronul. L-am speriat! Cuprins de panică la gîndul că Baronul i-ar putea scăpa, Leto muscă spasmodic pe dintele fals, îl simți cum se sparge, își deschise gura, suflă vaporii caustici ce i se formaseră pe limbă. Baronul se făcu mic - o mogîldeață într-un tunel care se îngusta vertiginos. Leto auzi un sunet gîtuit, chiar la urectiea lui... Cel cu glas mieros: Piter. L-a ajuns și pe el! --- Piter? Ce-i? Vocea de bas venea de departe. Amintirile prinseră să se învîrtească în mintea lui Leto vechile bolboroseli de babe știrbe, încăperea, masa, Baronul, doi ochi înneŹbuniți de groază... ochi albastru-în-albastru... totul se comprimă în jurul său, într-o perfectă simetrie a dezastrului. Zări un om cu bărbia ca un călcîi de cizmă, un om-jucărie, care se prăbușea. Omul-jucărie rămase întins, cu nasul turtit, îndoit spre stînga: un metronom stricat, încremenit pe veci la începutul unei bătăi neterminate. Auzi zgomot de veselă răsturnată... departe... ca un vuiet surd. Mintea i se transformă într-un sipet fără fund, înghițind totul. Tot ce fusese vreodată: fiecare strigăt, fiecare șoaptă, fiecare... liniște. Un singur gînd îi rămase. Leto îl văzu conturîndu-se ca o lumină informă cu raze negre: Ziua dă formă cărnii și carnea dă formă zilei. Il copleși un sentiment de împlinire, pe care știu că nu si-1 va mai putea explica niciodată. Liniște. Baronul încremenise, cu umerii lipiți de ușa secretă ușa salvaŹtoare, situată în spatele mesei. Cînd o trîntise, de partea cealaltă se aflau numai morți. Percepu vag cercul protector al gărzilor care-1 înconjuraseră. Am inspirat? se întrebă. Mă va ucide și pe mine ce i-a ucis pe ceilalți? Auzul îi reveni... Și judecata. Auzi pe cineva dînd ordine să se aducă măști de gaze... să se închidă o ușă... să se pună în funcțiune ventilatoare... Ceilalți s-au prăbușit imediat, gîndi. Eu mai sînt în picioare. Mai respir. Iad fară milă! Era cit pe ce! Acum știa ce se întîmplase. Avusese scutul activat; deși reglat la intensitate minimă, cîmpul reușise să încetinească schimbul molecuŹlar. Și se îndepărtase de masă... Asta-1 salvase... Asta si icnetul de spaimă al lui Piter, care îl făcuse pe căpitanul gărzii să se arunce spre Duce... drept în ghearele morții. Norocul și icnetul alarmant al unui muribund îi salvaseră viața! Nu simțea nici cel mai mic sentiment de recunoștință față de Piter. Idiotul își găsise singur moartea. Si nesocotitul de căpitan la fel! Raportase că a verificat personal pe toți cei ce aveau să dea ochi cu Baronul! Cum de reușise Ducele?... Nici un semn de alarmă.! Nici măcar spionul de deasupra mesei nu reacționase... decît cînd era prea tîrziu. Cum fusese cu putință? In fine, acum nu mai contează, gîndi Baronul, din ce în ce mai calm.. Răspunsul va trebui să-l afle următorul căpitan al gărzii. Iși concentra atenția la agitația de pe culoar la zgomotele ce veneau de după colț, dinspre cealaltă ușă ce dădea în camera morții. Făcu un pas înainte, cercetă fețele slugilor din jur. Oamenii stăteau nemișcați, muți, asteptîndu-i reacția. Se va-nfuria Baronul? Si Baronul înțelese că nu trecuseră decît cîteva secunde de cînd scăpase din încăperea aceea înfricoșătoare. Cîțiva soldați din gardă își țineau încă armele îndreptate spre ușă. Alții pîndeau cu ochi turbați culoarul gol, întorși către colțul zgomotos din dreapta. Un om dădu colțul, cu o mască de gaze bălăngănindu-i-se pe piept, cu ochii ațintiți la spionii de otrăvuri aliniați de-a lungul culoarului, în unghiul pereților cu tavanul. Avea părul blond, fața turtită, ochii verzi, încrețituri fine îi iradiau din colțurile gurii cu buze groase. Arăta ca o vietate acvatică, rătăcită printre ființele de uscat. Baronul se uită lung la el, își aminti numele lui: Nefud. Iakin Nefud. Caporal în gardă. Toxicoman. Nefud era sclavul semutei, combinația muzică-drog care acționa la nivelurile cele mai profunde ale conștiinței. O informație utilă. Omul se opri în fața Baronului, salută. Culoarul e curat, Domnia-Ta. Eram de gardă afară și mi-am dat seama că trebuie să fie vorba de un gaz otrăvitor. Ventilatoarele din cabina Domniei-Tale trăgeau aer de pe coridor. Se uită repede la spionul aflat chiar deasupra Baronului. N-a scăpat nimic afară. Oamenii primenesc acum aerul din cabină. Ce poruncești? Baronul recunoscu vocea. Era vocea care dăduse ordinele dinainte. Are spirit de inițiativă caporalul ăsta, gîndi el. Cei dinăuntru-s morți cu toții? întrebă. Da, Domnia-Ta. Ei, atunci trebuie, să mă adaptez situației, gîndi Baronul. In primul rînd, spuse, dă-mi voie să te felicit, Nefud. Ești noul căpitan al gărzii mele. Si sper că vei ști să tragi învățămintele necesare din soarta de care a avut parte predecesorul tău. Baronul urmări transformarea de pe chipul proaspătului avansat. Omul înțelesese că nu va mai, duce niciodată lipsă de semuta. Nefud dădu din cap. Domnia-Ta, fii sigur că mă voi devota cu trup și suflet siguranței Domniei-Tale. Bine. Și-acum la treabă! Bănuiesc că Ducele avea ceva în gură. Trebuie să afli ce a fost acel ceva, cum a fost folosit, cine 1-a ajutat pe duce. Vei lua toate măsurile de precauție... Se întrerupse, căci auzise larmă în spatele său. Se întoarse spre capătul culoarului. Gărzile de la ușa liftului ce făcea legătura cu nivelurile inferioare ale fregatei încercau să ațină calea unui masiv colcnel-bashar, care ieșise chiar atunci din cabina ascensorului. Jos labele de pe mine, adunătură de hoitari! tună ofițerul, împingînd în lături santinelele. Ah! Un sardaukar, gîndi Baronul. Colonelul-bashar se îndreptă cu pași hotărîți către Baron, care-și îngustă ochii, cuprins de neliniște. Ofițerii sardaukari îi provocau întotdeauna îngrijorare. Arătau cu toții de parc-ar fi fost înrudiți cu Ducele... cu răposatul Duce. Și ce maniere adoptau față de Baron! Colonelul-bashar se proțăpi la o jumătate de pas în fața Baronului, cu mîinile în solduri. Santinelele se buluciră în spatele lui, foindu-se nehotărîte. Baronul observă omiterea deliberată a salutului, disprețul din ținuta sardaukarului si neliniștea sa spori. Impăratul nu trimisese decît o singură legiune două brigăzi, ca să acorde sprijin legiunilor Harkonnen, dar Baronul nu-si făcea iluzii. Această unică legiune era perfect capabilă să se întoarcă împotriva Harkonnenilor si să-i nimicească. Să le poruncești oamenilor dumitale să nu mai îndrăznească să-mi stea-n drum, Baroane, mîrîi sardaukarul. Soldații mei ți 1-au adus pe Ducele Atreides înainte de a apucau să discut cu dumneata soarta lui. Vreau să stăm de vorbă. Trebuie sâ-mi păstrez prestanța in fața oamenilor mei, gîndi Baronul. Despre ce, mă rog? făcu el. Fraza sunase rece si controlată. Baronul se simți mîndru de felul în care o pronunțase. Impăratul m-a însărcinat să am grijă ca regalul său văr să moară repede, fără suferință, spuse colonelul-bashar. Așa mi-a poruncit si mie împăratul, minți Baronul. Credeai că aș cuteza să nesocotesc ordinul? Sînt dator să raportez Impăratului ceea ce văd cu ochii mei, insistă sardaukarul. Ducele a și murit, se răsti Baronul și făcu un gest cu mîna, arătîndu-i ofițerului că poate pleca. Colonelul-bashar nu se clinti din loc, îl privi fix pe Baron. Expresia feței sale rămase neschimbată. Părea să nu fi observat gestul Baronului. Cum a murit? mîrîi el. La toți dracii! gîndi Baronul, întinde prea mult coarda. S-a sinucis, dacă ești chiar așa de curios, răspunse. S-a otrăvit. Vreau să-i văd cadavrul. Acum. Baronul își ridică privirea spre tavan, prefăcîndu-se exasperat, în timp ce gîndurile îi goneau nebunește. Blestem! Sardaukarul ăsta cu ochi de uliu o să vadă cabina înainte de-a apuca să schimbăm decorul! Acum, mîrîi din nou ofițerul. Vreau să-1 văd cu ochii mei. Baronul își dădu seama că nu-1 va putea împiedica. Sardaukarul va vedea totul. Va afla că Ducele omorîse doi oameni de-ai BaronuŹlui... că Baronul însuși scăpase, probabil, ca prin urechile acului. Dovezile erau evidente: pe masă, rămășițele cinei... iar de partea cealaltă a mesei, cadavrele Ducelui și ale victimelor sale. N-avea ce face. Nu încerca să mă împiedici, mormăi, amenințător, colonelul-bashar. Nu te împiedică nimeni, replică Baronul sî-si aținti privirea în ochii de obsidian ai sardaukarului. N-am nimic de ascuns față de Impăratul meu. Ii făcu semn lui Nefud. Arată-i colonelului-bashar cabina. Condu-1 la ușa unde-ai stat de pază, Nefud. Pe-aici, Domnule, rosti Nefud. Cu pași măsurați, insolenți, sardaukarul îl ocoli pe Baron, trecu înainte plimbîndu-și umerii pe sub nasurile gărzilor. Insuportabil! gîndi Baronul. Acum împăratul o să afle tot ce s-a intimplat. Si va considera incidentul ca pe un semn de slăbiciune. Iar gîndul că si Impăratul, și sardaukarul său disprețuiau deopotrivă slăbiciunea era o adevărată tortură. Baronul începu să-si roadă buza de jos, încercînd să se consoleze cu faptul că, cel puțin, Impăratul n-avea să afle si despre raidul Atreizilor pe Giedi Prim -despre distrugerea silozurilor de mirodenie de pe planeta de baștină a Harkonneniior. Blestem pe capul ticălosului de Duce! Baronul urmări cu privirea siluetele celor doi oameni arogantul sardaukar și îndesatul, capabilul Nefud. Trebuie să mă adaptez situației, gîndi iarăși Baronul. Va trebui să dau din nou afurisita asta de planetă pe mina lui Rabban. Si de data asta... fără restricții. Va trebui să plătesc cu singe Harkonnen ca să aduc Arrakisul în situația in care să-l accepte pe Feyd-Rautha. Blestematul de Piter! Și-a găsit să crape înainte de a apuca să termin ceea ce aveam de făcut cu ajutorul lui. Baronul oftă. Si trebuie să iau neîntirziat legătura cu Tleilaxul, să trimit pe cineva după celălalt mentat. Sînt sigur că mi l-au pregătit deja. In spatele lui, unul dintre soldați tuși. Baronul se întoarse spre el: Mi-e foame. Da, Domnia-Ta. Și pînă ce faceți ordine-n cabină si-o cercetați cu de-amănuntul, vreau să mă distrez. Mercenarul își plecă privirea. Ce divertisment dorești, Domnia-Ta? Mă duc în dormitor. Să-mi aduceți tînărul pe care 1-am cumpărat pe Gamont... Cel cu ochi frumoși. Să-1 drogați bine. N-am chef de trîntă. Am înțeles, Domnia-Ta. Baronul se întoarse, se depărta cu mersul său săltat de cîmpul suspensiilor. Da, gîndi. Cel cu ochi frumoși... Cel care seamănă atit de mult cu tînărul Paul Atreides.