CAPITOLUL XVII
N-avem scăpare plătim pentru violenta strămoșilor noștri. Fragment din Pildele lui Muad'Dib de prințesa Irulan
Jessica auzi larma din holul principal, aprinse lampa de lîngă pat. Ceasul de aici nu fusese potrivit la ora locală si trebui sa scadă mintal douăzeci si unu de minute, ca să-si dea seama că era ora două noaptea. Deși puternică, larma era confuză. Să fi declanșat Harkonnenii atacul? se întrebă. Coborî din pat, se duse la monitor. Pe unul dintre ecrane îl văzu pe Paul, dormind în compartimentul cel mai adînc al beciului, unde i se improvizase în grabă un dormitor. Evident, zgomotul nu ajungea pînă acolo, în camera Ducelui nu era nimeni; patul nu fusese desfăcut. Oare Leto mai era și acum pe terenul de debarcare? Jessica rămase nemișcată în mijlocul încăperii, trăgînd cu urechea. Desluși o voce care striga cuvinte dezlînate. Apoi o altă voce, care-1 chema pe doctorul Yueh. Jessica găsi o mantie, o îmbrăcă, își vîrî picioarele în papuci, își prinse cristaiul deasupra gleznei. Din nou, o voce îl strigă pe Yueh. Jessica își încinse mantia la mijloc, ieși pe coridor. Brusc, o străfulŹgera un gînd: Dacă a fost rănit Leto? Incepu să alerge. I se păru că nu va mai ajunge niciodată la capătul coridorului. Ieși de sub arcadă, trecu în goană prin sala de mîncare, se năpusti în pasajul care ducea în holul principal. Se opri năucă în sala vastă, puternic luminată. Toate lămpile cu suspensie de lîngă pereți străluŹceau la intensitatea maximă. In dreapta ei, chiar în fața ușii de la intrare, zări doi soldați din corpul de gardă, ținîndu-1 de subsuori pe Duncan Idaho, al cărui cap se bălăngănea de colo-colo, cu bărbia în piept. Jessica îi privi încremenită. Unul dintre soldați i se adresă dojenitor lui Idaho: Vezi ce-ai făcut? Ai trezit-o pe doamna Jessica. In spatele lor, draperiile grele stăteau umflate, semn că ușa rămăsese deschisă. Nici Ducele, nici Yueh nu se vedeau nicăieri. Ceva mai departe, retrasă, Mapes îl privea cu răceală pe Idaho. Purta o robă cafenie, cu un desen în serpentină pe tiv, iar în picioare avea ghete de deșert cu șireturile desfăcute. Bine c-am trezit-o, bolborosi Idaho. Iși dădu capul pe spate, zbieră: Pe Grumman mi-am muiat întîiaj' dată sabia-n sînge! Maică Mare! E beat! gîndi Jessica. Fața oacheșă si rotundă a lui Idaho se schimonosi într-o grimasă arțăgoasă. Părul lui creț, ca blana unui țap negru, era năclăit de praf. Avea tunica ruptă într-o parte si, de sub marginile zdrențuite, îi atinia un colț al cămășii de borangic pe care o purtase la cină. Jessica se apropie de el. Unul dintre soldați o salută, fără a-1 slăbi pe Idaho. N-am știut ce să facem cu el, Doamnă. Vocifera în fața casei, dar nu voia să intre. Ne-am temut să nu treacă vreun localnic si să-1 vadă în halul ăsta. Ne-ar fi ieșit vorbe. De unde vine? întrebă Jessiea. După cină a condus-o acasă pe una din domnișoare, Doamnă. Din ordinul lui Hawat. Ce domnișoară? Una din fetișcanele de la agenția de ghizi. Nu știi, Doamnă? Se uită cu coada ochiului la Mapes, își cobori glasul: Se apelează totdeaŹuna la Idaho pentru supravegherea doamnelor. Foarte bine! gîndi Jessica. Dar de ce-i beat? Se încruntă, se întoarse către Mapes. Mapes, adu-i un stimulent. Cofeină, dacă se poate. Vezi dacă n-a mai rămas niște cafea cu melanj. Idaho își înălță anevoie capul, se uită chiorîș la Jessica, bodogăni: Am căsăpit mai mul' de-o sută d'insi pen' Duce... Da' vreau să știu si io ce caut aici? Su' pămînt nu-i de trăit. Deasupra, nici atît. Ce dracu' de lume mai e s-asta, ha? Dinspre coridor se auzi un zgomot. Jessica își întoarse capul, îl văzu pe Yueh venind către ei, cu trusa medicală în mîna stingă. Diamantul tatuat pe fruntea lui se contura mai pregnant ca oricînd. Iaca și dom'Doctor! zbieră Idaho. Ce-i doctore? Ai venit șă-m'pui ațele? Iși roti ochii încețoșați în direcția Jessicăi. Prost bancu', ă? Jessica se încruntă, dar nu spuse nimic. Se întrebă: Ce motiv ar putea avea Idaho să se îmbete? Nu cumva a f ost drogat? Afurisita aia de bere de mir'denie, mormăi Idaho, încercînd să stea drept, Mapes reverii cu o ceașcă aburindă în miini. Se opri nehotărîtă în spatele lui Yueh, se uită la Jessica. Ea îi făcu semn să aștepte. Yueh își lăsă jos trusa, o salută pe Jessica, spuse: Berea de mirodenie, zici? A mai strajnică pileală, bîigui Idaho. Incercă să ia poziție de drepți, urlă: Pe Grumman mi-am muiat întîiaj' dată șabia-n sînge! Am tăiat un Harkon... pen' Duce 1-am tăiat. Yueh se întoarse, se uită la ceașca pe care o ținea Mapes, Ce-i acolo? Cofeină, spuse Jessica. Yueh luă ceașca, i-o întinse lui Idaho. Bea asta, băiete. Nu mă' beau nimic, Iar eu îți spun, bea-o! Capul lui Idaho se bălăngăni în direcția lui Yueh. Clăunîndu-se, spadasinul făcu un pas înainte, tîrîndu-i pe cei doi soldați după el. M-am săturat pînă-n gît să to' fac pe plăcu' 'Niversulu-mperial, doctore! Acu' o să mai facem ș' cum vreau io. După ce-o să bei asta, spuse Yueh. Nu-i decît cafea. O porcărie ca ș' planeta asta! Cu-afurisitu' ei de soare alb. Care decolorează totu'... si strîmbă toate... Bun, acum însă e noapte, îi spuse Yueh răbdător. Fii băiat de treabă si dă pe gît ceașca asta. O să te simți mai bine. Nu vreau să mă sim'ai bine! Doar n-o să ne petrecem noaptea, tocmindu-ne cu el, interveni Jessica. Și gîndi: Are nevoie de-un șoc. ---Te poți retrage, Doamnă, zise Yueh. Am eu grijă de el. Jessica își scutură capul. Făcu un pas înainte, îl lovi cu putere pe Idaho peste față. Spadasinul se dădu înapoi, trăgînd santinelele după el, o fulgeră cu privirea. Cum te porți în casa Ducelui tău? șuieră ea. Smulse ceașca din mîna lui Yueh, împroșcînd picături de lichid, i-o vîrî sub nas lui Idaho. Bea-o imediat! E un ordin! Idaho se îndreptă brusc, o privi fix, urît. Apoi vorbi încet, pronunțînd cuvintele răspicat și atent: Nu primesc ordine de la o blestemată de spioană a Harkonnenilor. Yueh se cutremură, se întoarse spre Jessica. Chipul ei se făcuse livid. Dădu încet din cap. Acum pricepuse totul. Vorbele și faptele observate în cursul ultimelor zile, vorbele și faptele al căror înțeles i se păruse trunchiat, căpătaseră deodată semnificație. O copleși o furie aproape insuportabilă. Fu nevoită să-și solicite toate resursele antrenamentului ei Bene Gesserit ca să-si regleze pulsul si să-și egalizeze respirația. Văpaia însă continuă să pîlpîie mocnit în sufletul ei. Se apelează totdeauna la Idaho pentru supravegherea doamnelor! Il săgeta pe Yueh cu privirea. Doctorul își lăsă ochii în jos. Știai? întrebă ea. Am... auzit unele vorbe, Doamnă. Dar n-am vrut să-ți îngreunez povara. Hawat! șuieră ea. Să vină imediat la mine Thufir Hawat! Doamnă, dar... Imediat! Nu poate fi decit Hawat, gîndi ea. Dacă ar fi provenit din altă sursă, o asemenea bănuială ar fi fost respinsă fără regret. Idaho își scutură capul, bolborosi: Nu mai puteam să-m' țin gura. O clipă, Jessica se uită la ceașca pe care o ținea în mînă, apoi, brusc, îi azvîrli conținutul în obrazul lui Idaho. Inchideți-1 într-una din camerele pentru oaspeți, din aripa de est, porunci ea. Să doarmă acolo pînă-si... revine. Cei doi soldați o priviră posomoriți. Unul dintre ei ingăimă: Poate c-ar fi mai bine să-1 ducem în altă parte, Doamnă. L-am putea... ---Trebuie să stea aici! se răsti Jessica. I s-a încredințat o misiune aici! In glas îi răzbătu amărăciunea: Supravegherea doamnelor este specialitatea lui. Soldatul înghiți în sec. Unde e Ducele? întrebă ea. La postul de comandă, Doamnă. Hawat e cu el? Hawat e în oraș, Doamnă. Duceți-vă după el și aduceți-1 aici. Il aștept în camera mea. Doamnă... Dacă este nevoie, îl voi chema și pe Duce, spuse ea. Dar sper să nu fie nevoie. N-as vrea să-1 tulbur cu povestea asta. Prea bine, Doamnă. Jessica vîrî ceașca goală în mîinile lui Mapes, care o privi întrebător cu ochii ei albastru-în-albastru. Du-te si te culcă, Mapes. Ești sigură că nu mai ai nevoie de mine, Doamnă? Jessica îi adresă un surîs mohorît. Sînt sigură. Poate că ar fi mai bine să lași totul pe mîine, Doamnă, interveni Yueh. Ți-as putea da un sedativ si... Intoarce-te în apartamentul dumitale și lasă-mă pe mine să fac ceea ce cred de cuviință, rosti ea. Apoi îl bătu încetișor pe braț, pentru a atenua asprimea poruncii: E mai bine așa, crede-mă. Iși înălță brusc fruntea, se răsuci si părăsi holul, îndreptîndu-se către apartamentul ei. Mergea cu spatele drept, cu ochii ațintiți înainte. Ziduri reci... coridoare... o ușă cunoscută... Apăsă brutal clanța, intră si trînti ușa în spatele ei. Rămase nemișcată, privind cu ochi scăpărători ferestrele opacizate de scutul defensiv al camerei. Hawat! Sa se fi vindut Harkonnenilor? Vom vedea. Se apropie de jilțul de modă veche, tapițat cu piele de schlag brodată, îl întoarse cu fața spre ușă. își aduse aminte subit de cristalul aflat în teaca prinsă deasupra gleznei. Desprinse teaca și și-o legă pe antebraț, încercînd apoi alunecarea armei. Privi încă o dată prin cameră, fixîndu-și cu precizie în minte, ca măsură de prevedere, poziția fiecărui obiect; divanul din colț, scaunele cu spătar drept de lingă perete, cele două măsuțe joase, țitera prinsă în suportul ei, lîngă ușa dormitorului. Lămpile cu suspensie împrăștiau o lumină palidă, trandafirie. Le micșoră si mai mult intensitatea, apoi se așeză în jilț. Bătu încetișor cu degetele in tapițeria brațelor, mulțumită de masivitatea impunătoare a fotoliului, atît de potrivit pentru ceea ce avea să urmeze. Acum poate să vină, gîndi ea. Vom vedea ce e de văzut! Și se pregăti de așteptare, în stilul Bene Gesserit, acumulînd răbdare, drămuindu-și forțele. Mai curînd decît își închipuise, în ușă se auzi o bătaie și, la îndemnul ei, Hawat intră în încăpere. Jessica îl privi fără să-și părăsească jilțul, observînd în mișcările lui prezența vibrantă a energiei induse de drog, sesizînd dincolo de paravanul acesta semnele oboselii. Ochii umezi si bătrîni ai lui Hawat scînteiau. Pielea lui încrețită părea ușor gălbuie în lumina din cameră; pe mîneca brațului drept al mentalului se întindea o pată mare, jilavă. Jessica simți mirosul de sînge. Ii arătă scaunul de lîngă perete, rosti: Ia-ți un scaun si asază-te în fața mea. Hawat se înclină, făcu precum îi spusese. Toate astea pentru că dobitocul de Idaho s-a îmbătat! gîndi el. Iscodi chipul Jessicăi, întrebîndu-se cum o va scoate la capăt. De mult trebuia să lămurim cîteva lucruri în ceea ce ne privește, spuse Jessica. Care-i necazul, Doamnă? întrebă Hawat, așezîndu-se si lăsîndu-și mîinile pe genunchi. Nu fă pe neștiutorul cu mine! se răsti ea. Dacă nu ți-a spus Yueh pentru ce te-am chemat, atunci ai aflat-o de la vreunul din spionii pe care i-ai pus pe urmele mele. Cel puțin cînd sîntem numai noi doi, putem vorbi fără ascunzișuri... Cum dorești, Doamnă. In primul rînd vreau să-mi răspunzi la o întrebare. Ești, în clipa de față, agentul Harkonnenilor? Hawat se smulse pe jumătate din scaun. Cu fața neagră de mînie, mîrîi: Indrăznești să mă insulți astfel? Stai jos, rosti ea. Ai îndrăznit același lucru. Incet, mentalul se lăsă pe scaun. Iar Jessica, citind semnele de pe chipul pe care îl cunoștea atît de bine, își îngădui un suspin de ușurare. Nu e Hawat. Acum știu că ai rămas credincios Ducelui meu, spuse ea. Și sînt dispusă să-ți iert afrontul. E ceva de iertat? Jessica se încruntă, gîndi: Să-mi joc atu-ul? Să-i spun că de cîteva săptămîni o port în mine pe fiica ducelui? Nu... Nici măcar Leto nu știe încă... Asta n-arface decît să-i complice existența, să-l tulbure, acum cînd trebuie să-l preocupe doar supraviețuirea noastră. Poate mai tîrziu. Mai este timp. O Dreptvorbitoare ar putea să rezolve problema asta, spuse cu voce tare, dar din păcate nu avem o Dreptvorbitoare autorizată de Curtea Supremă. Așa este. Nu avem Dreptvorbitoare. Să se fi strecurat vreun trădător printre noi? întrebă ea. I-am cercetat cu cea mai mare grijă pe toți oamenii noștri. Cine-ar putea fi? Gurney nu-i. Nici Duncan. Locotenenții lor nu ocupă poziții strategice demne de luat în seamă. Tu nu ești, Tnufir. Paul nu poate fi. Știu că nu sînt eu. Cine mai rămîne? Yueh? Să-l chem aici, să-l pun la încercare? N-ar avea nici un rost, spuse Hawat. Yueh este condiționat de înaltul Colegiu. De asta sînt eu absolut sigur. Și în plus, soția lui, Bene Gesserit, a fost ucisă de Harkonneni, adăugă Jessica. Asta era, deci, zise Hawat. N-ai remarcai niciodată ura din glasul lui, atunci cînd rostește numele Harkonnen? Știi că n-aud asemenea lucruri, murmură Hawat. De unde pînă unde a căzut bănuiala asupra mea? întrebă ea Hawat se posomori. Doamnă, mă pui într-o situație imposibilă, în primul rînd, îi datorez loialitate Ducelui. Cunosc această loialitate si de aceea ți-am spus că sînt dispusa să iert multe. Iar eu mă văd silit să-ntreb din nou: e ceva de iertat? Remiză? Bătrînul mental ridică din umeri. Foarte bine, rosti Jessica. Să vorbim atunci despre altceva. Despre Duncan Idaho, luptătorul iscusit ale cărui însușiri de paznic si supraveghetor sînt atît de prețuite, în noaptea asta, a băut peste măsură ceva ce se numește bere de mirodenie. Mi s-a adus la cunoștință că si alți oameni de-ai noștri s-au intoxicat cu băutura aceasta. E adevărat? Văd că ești bine informată, Doamnă. Sînt. Nu ți se pare că bețiile astea sînt simptomatice, Thufir? Vorbești în cimilituri, Doamnă. Folosește-ți facultățile de mentat! se răsti ea. Nu știi ce-i cu Duncan? Cu ceilalți? îți spun eu, în două vorbe: n-au patrie. Hawat își aținti degetul către podea. Arrakisul e patria lor. Arrakisul nu înseamnă nimic pentru ei! Patria lor era Caladanul. Dar noi i-am dezrădăcinat. Au rămas fără patrie. Și se tem că Ducele le-a înșelat speranțele. Hawat înțepeni în scaun. Dacă vreunul dintre oamenii noștri ar rosti asemenea vorbe, ar fi... Incetează, Thufir! E defetist sau trădător medicul care dă diagnosticul corect al unei boli? Nu vreau decît să vindec boala. Ducele mi-a încredințat mie misiunea aceasta. Dar nu se poate să nu-ți dai seama că-i normal să mă intereseze și pe mine mersul unei asemenea boli. Si nu se poate să nu recunoști că mă pricep și eu puțin la asemenea lucruri. Trebuie oare să-i aplic un șoc mai serios? se întrebă. Cred că da... Trebuie să-l smulg cumva din rutină. Interesul Domniei-Tale ar putea fi interpretat și altfel, observă Hawat si dădu din umeri. ---Așadar, m-ai osîndit deja? ---Nu, Doamnă. Dar în situația în care ne aflăm, nu-mi pot asuma nici un risc. Nici unul. ---O tentativă de asasinare a fiului meu ți-a scăpat neobservată chiar în casa aceasta, spuse ea. Cine si-a asumat riscul ăsta? Chipul mentatului se întunecă. I-am prezentat Ducelui demisia mea. Dar mie mi-ai prezentat-o? Sau lui Paul? Hawat nu mai reuși să-si ascundă mînia. Incepu să răsufle repede, cu nările dilatate. Ochii îi scăpărară. Jessica îi văzu tîmplele pulsînd năvalnic. Sînt slujitorul Ducelui, spuse el, muscînd parcă fiecare cuvînt. Nu există nici un trădător, zise Jessica. Altundeva-i ameŹnințarea. Poate că e ceva în legătură cu laserele. Poate că vor încerca să instaleze lasere cu declanșare întîrziată, îndreptate asupra scutului defensiv al clădirii. Poate că... Și cine ar putea dovedi după aceea că n-a fost vorba de o explozie atomică? o întrerupse Hawat. Nu, Doamnă. N-ar risca o asemenea ilegalitate. Radiația rămîne. Dovezile sînt greu de înlăturat. Nu. Vor respecta majoritatea legilor. Sînt sigur că există un trădător. Zici că ești slujitorul Ducelui! Ai fi în stare să-1 distrugi, încercînd să-1 salvezi? Hawat inspiră adînc, apoi rosti: Dacă ești nevinovată, Doamnă, vei primi scuzele mele cele mai umile. Să privim altfel lucrurile, Thufir, zise, după o clipă, Jessica. Oamenii trăiesc cel mai bine atunci cînd fiecare își are locul său, cînd fiecare știe unde i-e locul în orînduiala naturală a lucrurilor. Distruge locul si distrugi omul. Dintre toți oamenii care îi sînt devotați Ducelui, Thufir, tu si cu mine sîntem situați ideal pentru a ne distruge unul altuia locul. Oare nu i-as putea șopti si eu Ducelui, noaptea, că te bănuiesc de trădare? Cînd crezi că ar fi mai receptiv la asemenea șoapte, Thufir? Ce vrei să-ți spun mai mult de-atît? Mă ameninți? mîrîi el. Nu te ameninț. Nu vreau decît să-ți atrag atenția că cineva ne atacă, lovind tocmai în orînduiala esențială a traiului nostru. E un atac inteligent, diabolic, îți propun să respingem acest atac, orînduindu-ne astfel viața încît să nu mai existe nici o fisură capabilă să creeze un punct vulnerabil. Mă acuzi de insinuarea unor bănuieli neîntemeiate? Exact. Neîntemeiate. Și vrei să răspunzi cu propriile-ți bănuieli? Tu trăiești din bănuieli, Thufir, nu eu. Te îndoiești de facultățile mele? Jessica oftă. Thufir, aș vrea să-ți analizezi sentimentele personale implicate în povestea asta. Omul natural este un animal lipsit de logică. Logica judecăților tale este nenaturală, dar i se îngăduie să se manifeste atîta timp cît are un caracter util. Ești întruchiparea logicii, Thufir ești mentat. Cu toate acestea, soluțiile problemelor pe care le analizezi tu sînt concepte proiectate, într-un sens cît se poate de real, în afara ființei tale. Acolo sînt ele studiate, întoarse pe toate părțile, examinate din toate unghiurile. Nu cumva vrei să mă înveți propria mea meserie? întrebă el, fără a încerca să-și camufleze disprețul din glas. Ințelegi si-ți poți aplica logica la orice fenomen exterior ființei tale, continuă netulburată Jessica. Dar e în firea omului ca atunci cînd este confruntat cu probleme personale să-i vină foarte greu să-si scoată la iveală gîndurile cele mai intime si să le lase explorate de logică. Avem tendința să ne împotmolim, să dăm vina pe orice altceva decît pe adevărata problemă, cea care zace în adîncul sufletului nostru și ne roade. Incerci în mod deliberat să-mi subminezi încrederea în aptituŹdinile mele de mentat, șuieră el. Dacă aș afla că vreunul din oamenii noștri încearcă să saboteze astfel orice altă armă din arsenalul nostru, n-as ezita să-1 denunț si să-l distrug. Cei mai abili mentați au un respect sănătos pentru factorul de eroare din calculul lor, rosti ea. N-am pretins niciodată contrariul. Atunci, gîndeste-te la simptomele pe care le-am observat amîndoi: oamenii se îmbată, se ceartă... Trăncănesc vrute și nevrutc despre Arrakis, ignoră cele mai elementare... Se plictisesc, asta-i tot, o întrerupse Hawat. Nu încerca să-mi torpilezi raționamentele, prezentîndu-mi o problemă clară într-o lumină tulbure. Jessica îl privi lung. Se gîndi la oamenii Ducelui, care se frămîntau în barăci, într-o atmosferă în care tensiunea se ridicase atît de mult, încît aproape că se simțea miros de izolație arsă. Au început sa se asemene din ce în ce mai mult cu oamenii din legendele despre vremurile dinaintea Ghildei, își spuse ea. Au ajuns ca oamenii rătăcitorului printre stele, Ampoliros. Sătui de bătălii... veșnic căutînd, pregătindu-se veșnic și veșnic nepregătiți. De ce n-ai apelat niciodată la ajutorul meu în problemele pe care trebuia să le rezolvi pentru Duce? întrebă ea. Te temi să nu-ți pierzi postul? Hawat o fulgeră cu privirea. Cunosc cîte ceva despre antrenamentul vostru de... Tăcu brusc, se încruntă. De ce te-ai oprit? Dă-i drumul, spuse: de vrăjitoare Bene Gesserit. Cunosc cîte ceva despre antrenamentul real din școlile voastre. L-am observat si la Paul, dar să nu crezi că mă las prostit de lozinca vehiculată de Bene Gesserit... că existați chipurile numai pentru a servi. Socul trebuie să fie dur, gîndi ea. E aproape pregătit sâ-l primească. La consilii mă asculți respectuos, spuse cu voce tare, dar ții rareori seamă de părerile mele. De ce? Nu am încredere în motivele Bene Gesserit, replică el. N-ai decît să crezi că poți privi într-un om; n-ai decît să crezi că poți determina un om să facă exact ceea ce vrei să... ---Thufir, biet nătărău! hohoti ea sumbru. Hawat își încleșta fălcile, își lipi spatele de speteaza scaunului. Indiferent ce zvonuri ți-au ajuns la urechi despre școlile noastre, reluă ea, să știi că adevărul le întrece. Dacă aș vrea să-1 distrug pe Duce... să te distrug pe tine sau pe oricare altul dintre cei aflați în preajma mea, nimeni n-ar fi în stare să mă împiedice. Și imediat după aceea gîndi: De ce mă las pradă trufiei, rostind asemenea vorbe? Nu așa am fost învățată să procedez. Nu așa trebuie să-l zdruncin. Hawat își furișă mîna sub tunică, pipăi micul proiector de săgeți otrăvite. Nu poartă scut, gîndi el. S-o fi crezind chiar așa de grozavă? I-aș putea face de petrecanie chiar in clipa asta... dar, ahhh, ar fi vai și-amar dacă m-am înșelați Jessica îi observase mișcarea. Spuse: Să ne rugăm ca noi doi să n-ajungem niciodată la violență. Ințeleaptă propunere! Boala de care vorbeam însă continuă să se propage. Iată de ce te întreb din nou: nu e mai rațional să presupunem că Harkonnenii au semănat această bănuială ca să ne învrăjbească? Pare-se că ajungem iar la remiză, replică sec Hawat. Ea oftă, își spuse: E aproape pregătit. Ducele și cu mine sîntem ca niște părinți pentru oamenii noștri, zise. Poziția... Nu ești soția Ducelui, o întrerupse Hawat. Jessica își impuse calmul, gîndi: Bună ripostă. Dar nici nu va avea altă soție, replică. Cel puțin atîta timp cît trăiesc eu. Si, așa cum am spus, sîntem ca niște părinți. Harkonnenii vor să frîngă această rînduială naturală a existenței noastre, vor să ne tulbure, să ne dezbine, să ne întunece mințile... Ce țintă li s-ar părea mai ademenitoare? Hawat intui unde vroia să ajungă Jessica si sprîncenele i se împreuŹnară deodată într-o cută adîncă. Ducele? continuă ea. E o țintă atrăgătoare, într-adevăr, numai că nimeni altul, în afară poate doar de Paul, nu e mai bine păzit. Eu? Da, firește, dar își dau seama că o Bene Gesserit nu-i o țintă ușoară. Si-apoi există o țintă mai bună... Un om ale cărui îndatoriri creează, în mod inevitabil, o monstruoasă pată întunecată. Un om pentru care suspiciunea este la fel de naturală ca si respirația. Un om care își clădește întreaga viață pe insinuări si mister. Mîna ei dreaptă se destinse ca un arc, către el. ---Tu! Hawat dădu să sară din scaun. Nu ți-am permis încă să pleci, Thufir! Cuvintele căzură ca un fulger. Bătrînul mental se prăbuși în scaun. Mușchii îl trădaseră. Instantaneu. Jessica îl privi cu un zîmbet amar. Acum cunoști ceva despre antrenamentul nostru real, spuse ea. Hawat își simți gîtlejul arzînd, încercă să înghită. Porunca ei fusese suverană, irezistibilă rostită pe un ton și într-un chip care nu îngăduiau împotrivire. Trupul i se supusese mai înainte ca mintea lui să poată încropi un gînd. Nimic nu i-ar fi putut împiedica reacția aceasta nici logica, nici mînia cea mai turbată... Nimic. Ceea ce făcuse Jessica demonstra o cunoaștere perfectă, intimă, a omului pe care îl putea manevra astfel. Hawat nu și-ar fi imaginat niciodată posibilitatea unui control atît de total. Ți-am spus mai înainte că ar trebui să ne înțelegem unul pe celălalt, rosti Jessica. De fapt, vroiam să spun că tu ar trebui să mă înțelegi pe mine. Pentru că eu te-am înțeles demult. Și îți mai spun o dată că, pentru mine, singura garanție pe care o oferi este loialitatea ta față de Duce. Hawat o privi lung, își umezi buzele cu vîrful limbii. Dacă mi-aș fi dorit o marionetă, Ducele s-ar fi căsătorit cu mine, urmă ea. Ar fi putut chiar să rămînă cu impresia că a făcut-o din propria sa voință. Hawat își lăsă capul în piept, conținuînd s-o privească pe sub gene. Numai un autocontrol sever reuși să-1 facă să se stăpînească să nu cheme garda. Autocontrolul... și supoziția că femeia aceasta 1-ar putea împiedica. O supoziție nouă. I se încreți pielea amintindu-si felul în care îl dominase. In clipa aceea, cînd trupul îl trădase, Jessica ar fi putut să scoată o armă și să-1 ucidă! Oare toți oamenii sînt atît de vulnerabili? se întrebă. Oare oricare dintre noi poate fi manipulat, împotriva voinței sale, cu atîta ușurință? Gîndul îl făcu să se cutremure. Cine i-ar putea sta în cale unei ființe cu asemenea putere ? Ai zărit pentru o clipă pumnul din mănușa Bene Gesserit, reluă Jessica. Puțini îl văd și mai rămîn în viață. Iar ceea ce am făcut adineaori este relativ simplu. Nu-mi cunoști întregul arsenal. Să te gîndesti la asta! De ce nu-i nimicești pe dușmanii Ducelui? întrebă el. Eu să-i nimicesc? replică ea. Ai vrea să fac din Ducele nostru un neputincios, un infirm depinzînd veșnic de mine? Dar... cu asemenea putere... Puterea e o sabie cu două tăișuri, Thufir. Tu gîndești așa: Ce ușor i-ar fi să modeleze o armă umană cu care să străpungă inima dușmanului." Este adevărat, Thufir; chiar si inima ta. Dar ce-as realiza în felul ăsta? Dacă si alte Bene Gesserit ar face același lucru, n-ar deveni întregul Bene Gesserit suspect? Noi nu vrem asta, Thufir. Nu vrem să ne distrugem singure. Dădu încet din cap, adăugă: Este adevărat, Thufir: existăm numai pentru a servi. Nu-ți pot răspunde, îngăimă el. Știi că nu-ți pot răspunde! Nu vei vorbi nimănui despre ceea ce s-a întîmplat aici, zise ea. Te cunosc, Thufir. Doamnă... Din nou, bătrînul își simți gîtlejul arzînd și încercă să înghită. Apoi gîndi: Da, e puternică. Dar oare asta nu înseamnă că ar putea fi o unealtă cu atit mai inspaimintatoare in miinile Harkonnenilor? Ducele poate fi distrus la fel de repede de prieteni, ca și de dușmani, spuse ea. Nădăjduiesc că acum te vei gîndi mai bine la bănuiala ta si-o vei abandona. Dacă se va dovedi neîntemeiată, replică Hawat. Dacă, rosti ea ironic. Dacă, repetă el. Ești perseverent. Prudent... Și conștient de factorul de eroare. Atunci am să te mai întreb un singur lucru: ce-nseamnă pentru tine faptul că te pomenești, legat si lipsit de apărare, în fața unei persoane care-si ține cuțitul la beregata ta si că această persoană, în loc să te omoare, te dezleagă si-ți dă cuțitul să-1 folosești așa cum crezi de cuviință? Se ridică din jilț, se întorse cu spatele la el. Poți pleca, Thufir. Bătrînul mentat se sculă în picioare. Șovăi, își strecură din nou mîna spre arma ascunsă sub tunică. Și se gîndi deodată la tatăl Ducelui (fusese un bărbat viteaz, în ciuda tuturor defectelor sale), la corrida la care asistase cu mulți ani în urmă, la taurul negru și fioros ce se oprise cu capul în pămînt, nemișcat, descumpănit. Bătrînul Duce își azvîrlise capa purpurie peste braț. Apoi se întorsese cu spatele la coarne, în ploaia de aclamații a mulțimii. Sint taurul... iar ea e matadorul, gîndi Hawat. își retrase mîna de pe patul armei, privi broboanele de sudoare din palmă. Si înțelese că, indiferent de întorsătura pe care aveau s-o ia lucruŹrile pînă la urmă, el n-avea să uite niciodată clipa aceasta și nici sentimentul de supremă admirație pentru doamna Jessica. Incet, se întoarse si părăsi încăperea. Iar Jessica își desprinse privirea de pe imaginea oglindită în geamul ferestrei, se răsuci, se uită lung la ușa închisă. Și acum să vedem ce-o să se mai întîmple", șopti ea.