CAPITOLUL XXIII
O mînie cum nu ne mai fusese dat să vedem pină atunci pusese stăpînire pe tatăl meu, împăratul Padișah, in ziua în care i se aduse la cunoștință moartea Ducelui Leto și circumstanțele acestei morți. O acuză pe mama mea și acuză pactul care-l silise să aducă pe tron o Bene Gesserit. Acuză Ghilda și H acuză pe bătrinul și perfidul Baron, îi acuză pe toți cei cu care dădu ochii, fără ama cruța nici pe mine și spunînd că si eu eram o vrăjitoare ca toate celelalte. Iar la încercarea mea de a-l îmbuna, de a-i arăta că totul se intimplase conform unei mai vechi legi a autoconservării, în fața căreia se plecaseră pină și drmuitorii din timpurile de demult, îmi răspunse începînd să strige la mine și întrebîndu-mă dacă nu cumva îl credeam o cîrpâ. Am înțeles atunci că nu moartea propriu-zisă a Ducelui îl făcuse să-și piardă cumpătul, ci impliŹcațiile acestei morți pentru monarhie. Privind fapŹtele retroactiv, sînt tentată să cred că și tatăl meu avea întrucitva darul profeției, mai ales că neamul său și cel al lui Muad'Dib aveau o obîrșie comună. Fragment din în casa tatălui meu de prințesa Irulan.
Și acum se va ucide Harkonnen pe Harkonnen, șopti Paul. Se trezise cu puțin înainte de căderea nopții, se ridicase în capul oaselor și rămăsese așa, în întunericul ermetic al distilcortului. Auzi mișcările vagi ale mamei sale, care dormea lîngă peretele opus. Paul se aplecă deasupra detectorului de apropiere așezat pe podea, cercetă cadranele iluminate de tuburi fosforescente. In curînd se-nnoptează, rosti mama sa. De ce nu ridici obloanele cortului? Paul își dădu seama abia atunci că de cîteva clipe respirația ei se schimbase, că așteptase mută în întuneric pentru a se convinge că el era treaz. N-are rost, răspunse. A fost furtună. Cortul este acoperit cu nisip. O să m-apuc imediat să forez o ieșire. Duncan n-a dat încă nici un semn de viață? --Nu. Paul se juca absent cu inelul ducal de pe degetul mare. Apoi, din senin, îl cuprinse mînia împotriva esenței însăși a acestei planete care contribuise la uciderea tatălui său. Incepu să tremure. Am auzit cînd a-nceput furtuna, spuse Jessica. Platitudinea vorbelor ei îl ajută să-și redobîndească într-o oarecaŹre măsură calmul. Mintea i se concentra la furtuna a cărei naștere o urmărise prin peretele transparent al distilcortului sfichiuiri reci de nisip gonind de-a curmezișul bazinului, apoi șuvoaie si turbioane răscolind cerul, își ridicase ochii către un pisc de piatră, îl văzuse schimbîndu-si forma sub mușcătura stihiei, transformîndu-se într-o lamă subțire si scurtă, de culoare gălbuie. O trombă de nisip invadase bazinul, întunecase cerul cu masa ei apăsătoare, apoi îngropase cortul, cufundîndu-1 în beznă. Lonjeroanele arcuite pîrîiseră o singură dată, acceptînd povara, apoi... liniștea tulburată doar de bîzîitul discret al foalelor de la nisipompa cortului care trăgea aer de la suprafață. Mai încearcă puțin radioul, spuse Jessica. Inutil, răspunse el. Trase din colierul de la gît capătul tubului de apă al distraiului, sorbi o înghițitură caldă. Se gîndi că începea astfel adevărata existență arrakiană: își potolea pentru prima dată setea cu umezeala regenerată din propriul său organism. Apa era stătută și sălcie, dar îi alina uscăciunea esofagului. Jessica îl auzi pe fiul ei bînd, simți suprafața alunecoasă si umedă pe dinăuntru a distraiului, dar refuză să-și accepte setea. A accepta acest lucru însemna a recunoaște definitiv înfricoșătoarele necesități ale Arrakisului economisirea celor mai infime urme de umiditate, drămuirea puținelor picături din buzunarele colectoare ale cortului, regretarea fiecărei respirații irosite în aer liber. Era mult mai simplu să te cufunzi iarăși în somn. Dar somnul din ziua aceea îi adusese un vis si, amintindu-și-1, Jessica se înfiora. Visase că-si afunda mîinile într-un rîu de nisip pe care era scris un nume: Ducele Leto Atreides. Numele se ștergea, dus de nisip, iar ea vroia să-1 scrie din nou, dar prima literă dispărea mai înainte de a ajunge ea la cea din urmă. Nisipul nu putea fi oprit. In cele din urmă, visul se prefăcuse în bocet din ce în ce mai puternic, mai deslușit. Un bocet straniu... O părticică din mintea ei recunoscuse în glasul care bocea propriul ei glas de copil mic, abia trecut de vîrsta prunciei. Si o femeie, nu tocmai vizibilă în memoria ei... O femeie care se depărta... Mama pe care n-am cunoscut-o, gîndi Jessica. Sora Bene Gesserit care m-a născut și m-a predat Comunității, pentru că așa i se poruncise. Oare se bucurase că se putea descotorosi de odrasla unui Harkonnen ? Punctul lor vulnerabil e mirodenia, spuse brusc Paul. Aici trebuie să-i lovim. Cum se poate gindi la atac, în condițiile astea? se întrebă Jessica. ---Toată planeta e plină de mirodenie, zise ea. Cum îți închipui că poți să-i lovești? Il auzim foindu-se, trăgînd ranița pe podeaua cortului. Pe Caladan aveam puterea mării și a văzduhului, spuse el. Aici trebuie să dobîndim puterea deșertului. Cheia sînt fremenii. Vocea i se auzea dinspre sfincterul cortului. Antrenamentul ei de Bene Gesserit sesiză în tonul lui sentimentul vag de ostilitate pe care-1 mai nutrea față de ea. Toată viața a fost educat să-i urască pe Harkonneni, gîndi ea. Si acum descoperă că și el este Harkonnen... din cauza mea. Cit de puțin mă cunoaște! Am fost singura femeie a Ducelui meu. I-am acceptat fară să cricnesc viața și concepțiile. Am fost în stare să sfidez pină și un ordin Bene Gesserit. Paul aprinse tubul de iluminat al cortului si spațiul de sub dom se învălui în lumină verde. Jessica îl văzu ghemuindu-se lîngă sfincter, cu gluga distraiului potrivită pentru mers în deșert: fruntea acoperită, filtrul bucal la locul său, filt-cepurile în nări. Nu i se vedeau decît ochii negri si o fîșie îngustă de față. îl zări întorcîndu-se o clipă spre ea, apoi, din nou, la sistemul de etanșare. Pregătește-te de ieșire, îi spuse el, și glasul i se auzi înfundat, din spatele filtrului. Jessica își trase si ea filtrul în dreptul gurii, începu să-si potrivească gluga, privindu-1 pe fiul ei care desfăcea izolația cortului. Cînd Paul deschise sfincterul, nisipul scrîsni si un jet de grăunți minusculi se revărsă sîsîind în interior, pînă ce apucă să-1 imobilizeze cu ajutorul compactorului static. O gaură se căscă în zidul de nisip, pe măsură ce scula realinia grăunții. Paul se strecură în gaură și urechile Jessicăi îi ascultară înaintarea spre suprafață. Ce ne așteaptă acolo? se întrebă ea. Trupele Harkonnenilor și sardaukarii sînt primejdiile pe care le cunoaștem. Dar care sînt cele pe care le ignorăm? Se gîndi la compactorul static cu care lucra Paul acum si la celelalte unelte ciudate din raniță. Brusc, instrumentele acelea îi apărură ca tot atîtea semne ale unor primejdii necunoscute. Apoi simți pe porțiunea descoperită a feței, deasupra filtrului, adierea fierbinte a aerului de la suprafață. Dă-mi ranița. Vocea lui Paul... Joasă, prudentă. Se întoarse, auzi gîlgîitul apei din litrugene cînd trase ranița către ea. Privi în sus, văzu silueta lui Paul pe un fundal de stele. Ridic-o, spuse el și-și întinse mîna. Ranița dispăru. Jessica nu mai văzu decît un cerc împînzit de stele. Ca niște vîrfuri luminoase de arme, ațintite spre ea. O ploaie de meteoriți traversă petecul acela de noapte. Meteoriții i se părură un avertisment... Ca dungile pe blana unui tigru, ca un grilaj luminos pe marginea unui mormînt... Avu impresia că-i îngheață sîngele în vine. Simțea pentru prima oară fiorul de groază al prețului pus pe capetele lor. Grăbește-te, spuse Paul. Vreau să strîng cortul. O ploaie fină de nisip de la suprafață i se prelinse pe mîna stingă. Cit nisip ar putea să stăvilească o minâ? Ai nevoie de ajutor? o întrebă Paul. ---Nu. Iși înghiți nodul din gît. Se strecură în gaură, simți nisipul compact scrîșnindu-i sub degete. Paul se aplecă peste buza gropii și o prinse pe Jessica de braț. Sări lîngă el, se ridică în picioare. Nisip scăldat în lumina stelelor. Privi în jur. Nisipul umpluse aproape în întregime bazinul, lăsînd doar o buză circulară de rocă. Simțurile ei antrenate sondară noaptea... Zgomote de animale mici. Păsări. Căderea unei mase de nisip dislocat si sunetele înfundate ale vietăților surprinse de avalanșă. Paul turtind cortul, trăgîndu-1 afară din gaură. Lumina stelelor îndepărta exact atîta noapte cît trebuia pentru ca fiecare umbră să pară o amenințare. Privea pete de întuneric. Bezna-i o amintire oarbă, gindi ea. Urechea prinde sunete compriŹmate... Strigătele celor care ne hăituiau strămoșii, intr-un trecut atit de îndepărtat, incit numai celulele cele mai primitive ale trupului nostru și-l mai amintesc. Urechile văd. Nările văd. Paul apăru brusc lîngă ea; zise: Duncan mi-a spus că dacă va fi capturat va putea rezista... pînă în momentul acesta. Trebuie să plecăm. Iși săltă ranița în spate, traversă nisipul bazinului, urcă pe o terasă ce domina desertul. Jessica îl urmă cu mișcări automate, observînd că începuse deja să trăiască pe orbita fiului ei. Pentru că suferința mea de acum e mai apăsătoare decît nisipul mărilor, gîndi ea. Lumea aceasta m-a golit de tot ce aveam in mine. Nu mi-a lăsat decît un singur scop, cel mai vechi: viața de mîine. Trăiesc doar pentru tinărul meu Duce și pentru fiica pe care trebuie s-o aduc pe lume. Urcă lîngă Paul, simțind cum nisipul îi îngreuna mersul. Paul privea spre nord. Cerceta aflorismentul stîncos din spatele unui șir de culmi joase. Masivul din depărtare părea o străveche navă maritimă de război, profilîndu-si conturul pe fondul stelelor. Silueta sa grațioasă si preŹlungă se ridica pe creasta unui val invizibil: catarge scurte, coșuri înclinate spre spate, o turelă la pupa. Un fulger portocaliu despică noaptea deasupra catargelor încremenite si o dungă strălucitoare de purpură se năpusti către el, străpungîndu-1. Apoi o altă dungă purpurie! Și un alt fulger portocaliu țîsni în sus! Priviră înmărmuriți tabloul, care părea o antică bătălie navală. Stîlpi de foc, șopti Paul. Deasupra masivului se ridică un inel de ochi roșii. Limbi sîngerii sfisiară cerul. Jeturi reactive si lasere, spuse Jessica. Roșie, în atmosfera încărcată de praf, prima lună a Arrakisului răsări la orizont, în stînga lor, și privind într-acolo zăriră dîra lungă a unei furtuni de nisip o panglică zbuciumată, la suprafața deșertului. Sînt topterele Harkonnenilor, zise Paul. Trimise să ne vîneze. După cum pisează deșertul... s-ar zice că vor să strivească tot ce se află sub ei... cum ai strivi sub talpă un cuib de insecte. Sau un cuib de Atreizi, murmură Jessica. Trebuie să ne adăpostim, o să pornim spre sud si-o să ne ținem pe lîngă stînci. Dacă ne prind descoperiți... Se întoarse, în timp ce-și aranja mai bine ranița pe umeri, adăugă: Sînt porniți să omoare tot ce se mișcă. Făcu un pas pe marginea terasei și în clipa următoare auzi șuieratul grav al unor aripi. Zări, deasupra lor, umbrele negre ale mai multor ornitoptere.