CAPITOLUL XXXI
Profeție și preștiință... Cum pot fi ele verificate in fala unor întrebări cărora nu li se cunoaște răspunŹsul? Bunăoară: în ce măsură există prevestire efecŹtivă în forma-val" (cum a descris Muad'Dib imaginea viziunilor sale) și in ce măsură modeleŹază profetul viitorul, pentru a-l adapta profeției? Care este mecanismul armonicelor inerente actului profetic? Vede profetul, într-adevăr, viitorul sau vede doar o zonă fragilă o falie sau un clivaj pe care o poate modela prin cuvinte sau hotăriri, așa cum șlefuitorul de diamante modelează o neŹstemată cu lama cuțitului său ? Fragment din Reflecții personale despre Muad'Dib de prințesa Irulan.
Ia-le apa", rostise glasul venit din noapte. Paul își reprimă spaima, privi către mama sa. Ochii săi antrenați sesizară pregătirea de luptă, așteptarea de coardă întinsă a mușchilor ei. Ar fi păcat să vă omorîm pe nepusă masă, zise vocea de deasupra lor. Glasul care ni s-a adresat prima dată, gîndi Jessica. Sînt cel puțin doi unul în dreapta și unul în stingă. Cignoro hrobosa sukares hin mange la pchagavas doi me kamavas na beslas lele pal hrobas! Vocea puternică a omului din dreapta se adresase parcă întregului cuprins al bazinului. Paul nu înțelese nimic, Jessica însă, grație cunoștințelor Bene Gesserit, recunoscu imediat dialectul: chakobsa unul din străveŹchile graiuri de luptă. Omul de deasupra lor spusese că poate aceștia erau străinii pe care îi căutau. In tăcerea subită care urmă, discul celei de-a doua luni sidefiu, vag albăstrui își făcu apariția deasupra stîncilor de pe partea cealaltă a bazinului, strălucind indiscret. Sus pe stînci, în stingă și-n dreapta, se auziră foșnete grăbite, scrîsnet de grohotiș... Pete negre traversară iute porțiuni luminate de lună. Printre tenebre se furișau oameni. O bandă întreagă! gîndi Paul. Se înfiora. Un bărbat înalt, înfășurat într-un burnuz pestriț, ieși brusc din umbră, se opri în fața Jessicăi. Omul își dăduse la o parte obrăzarul filtrului bucal, ca să poată vorbi deslușit si razele lunii cădeau peste barba lui bogată. Fața si ochii îi erau însă ascunși de umbra glugii trase pe frunte. Ce sînteți jinni sau oameni? întrebă el. Jessica sesiză persiflarea sinceră din glasul său, își îngădui o undă de speranță. Era glasul poruncitor, de dinainte, vocea care îi răscolise la început, sfîsiind pacea nopții. Oameni, fără-ndoială, își dădu singur răspuns omul. Jessica mai mult simți decît văzu cuțitul pe care îl ținea ascuns după un fald al mantiei. Pentru o clipă, regretă faptul că nici ea, nici Paul nu aveau scuturi. Dar de vorbit, vorbiți? întrebă omul. Jessica își proiectă toată aroganța aristocratică în ținută și în glas. Trebuia să răspundă repede, dar nu-1 auzise încă îndeajuns pe omul din fața ei, ca să știe cu certitudine dacă avea registrul potrivit gradului său de cultură, slăbiciunilor sale. Cine sînt cei ce ne ațin calea în noapte, ca niște tîlhari? întrebă ea. Capul acoperit de gluga burnuzului tresări brusc, apoi se destinse cu o iuțeală care spunea multe. Omul știa să se stăpînească. Paul se depărta pe furiș de mama sa, ca să nu ofere amîndoi o singură țintă si ca să aibă mai mult loc de acțiune. Capul de sub glugă îi urmări mișcarea și, vreme de-o clipă, luna lumină o frîntură triunghiulară de față. Jessica zări un nas ascuțit, scăpărarea unui ochi un ochi întunecat, fără alb o sprinceană stufoasă și o mustață cu vîrful răsucit în sus. Isteț pustiul, remarcă omul. Dacă fugiți de Harkonneni, s-ar putea să fiți bineveniți printre noi. Ce zici, băiete? Posibilitățile fulgerară în mintea lui Paul: O capcană? Adevărul? Trebuia să se hotărască repede. Și de ce-ați da adăpost unor fugari? întrebă. Un copil care gîndeste și vorbește ca un bărbat, observă cu voce puternică omul. Ei... ca să-ți răspund la întrebare tinere wali, află ca sînt dintre cei care nu-si plătesc faiul, tributul în apă pe care-1 cer Harkonnenii. Iată de ce s-ar putea să ajut un fugar. Știe cine sîntem, gîndi Paul. Dar se ascunde, își preface vocea. Sînt Stilgar, fremenul, rosti bărbatul. Asta ți-ajunge ca să ți se dezlege limba, băiete? Aceeași voce, gîndi Paul. Și își aminti noaptea consiliului si omul venit după trupul prietenului său, ucis de Harkonneni. Te cunosc, Stilgar, răspunse el. Eram alături de tatăl meu cînd ai venit după apa prietenului tău. L-ai luat cu tine pe slujitorul tatălui meu, Duncan Idaho. Ați făcut schimb de prieteni. Iar Duncan Idaho ne-a părăsit ca să se-ntoarcă la Ducele său, zise Stilgar. Jessica auzi nuanța de dezgust din vocea lui, se pregăti de atac. Vocea de pe stîncile de deasupra strigă: Ne pierdem timpul, Stil. E fiul Ducelui, replică tăios Stilgar. E cel pe care ne-a poruncit Liet să-1 căutăm. Dar... nu-i decît un copil, Stilgar! Ducele era bărbat, iar pustiul ăsta a folosit un toboșar, spuse Stilgar. A dat dovadă de cutezanță, traversînd nisipurile înaintea lui shai-hulud. Jessica își dădu seama că omul o ignora, că ea nu făcea parte din planurile lui. Era deja condamnată? N-avem timp pentru încercare, protestă vocea de deasupra lor. Poate e totuși Lisan al-Gaib, spuse Stilgar. Așteaptă un semn! gîndi Jessica. Și femeia? se răsti vocea dintre stînci. Din nou, Jessica își încorda trupul. Vocea sunase a moarte. Mda, făcu Stilgar, femeia. Și apa ei. Cunoști legea, reluă vocea din beznă. Cei ce nu pot trăi în... Potoleste-te, zise Stilgar. Vremurile se schimbă. Așa a poruncit Liet? ripostă vocea dintre stînci. Ai auzit și tu glasul cielagoului, răspunse Stilgar. De ce încerci să mă influențezi? Cielago! gîndi Jessica. Reperul lingvistic clarifica multe. Limbajul era cel din Ilm și Fiqh, iar cielago însemna liliac, un mic mamifer zburător. Glasul cielagoului: oamenii aceștia porniserăm căutarea lor după primirea unui mesaj prin distrans. Nu vreau decît să-ți amintesc care ți-e datoria, prietene Stilgar, spuse vocea de deasupra lor. Datoria mea este să văd de binele tribului, replică Stilgar. Asta-i singura mea datorie. N-am nevoie să mi-o amintească nimeni. Copilul-bărbat mă interesează. E tot numai carne. A avut din belșug parte de apă. A trăit la adăpost de tatăl soare. Nu are ochi de ibad. Dar nici nu vorbește, nici nu se poartă ca bicisnicii din albii. Așa era și taică-său. Care-i explicația? Doar n-o să stăm la taclale toată noaptea, strigă vocea dintre stînci. Dacă pică vreo patrulă... ---Iți atrag atenția, pentru ultima oară, să te potolești, Jamis, rosti cu glas măsurat Stilgar. Omul de pe stîncile de deasupra nu mai spuse nimic, dar Jessica îl auzi miscîndu-se, sărind peste o fisură si începînd să coboare spre suprafața bazinului, prin stingă. Glasul cielagoului a spus că salvarea voastră ne va fi de folos, zise Stilgar. In ceea ce-1 privește pe dîrzul copil-bărbat, văd posibiŹlitățile: e tînăr si poate să-nvețe. Dar tu, femeie? O fixă cu privirea pe Jessica. Acum i-am înregistrat vocea și configurația, gîndi Jessica. L-aș putea controla cu un singur cuvint, dar e un om puternic... care ne-ar fi de mai mult ajutor rămînind liber să acționeze cum vrea. Să mai aștept... Sînt mama acestui copil, rosti Jessica. Parte din dîrzenia pe care i-o admiri este rezultatul educației pe care i-am dat-o. Puterea unei femei poate fi nețărmurită, spuse Stilgar. CucerniŹcele Maici sînt într-adevăr puternice. Ești Cucernică Maică? Pentru moment, Jessica trecu cu vederea implicațiile întrebării, răspunse în mod sincer: ---Nu. Cunoști educația și învățăturile deșertului? Nu, dar mulți prețuiesc educația și învățăturile mele. Noi avem propriile noastre judecăți de valoare, femeie. Orice om are dreptul să judece singur. E foarte bine că vezi lucrurile în felul acesta. N-avem timp să te punem la încercare, femeie, înțelegi? Și nu vrem ca umbra ta să aducă nenorocirea asupra noastră. Pe copilul-bărbat, fiul tău, o să-1 iau cu mine, o să-1 ajut, o să-i dau adăpost în mijlocul tribului meu. In ceea ce te privește însă, femeie... Sper să-nțelegi că n-am nimic personal contra ta. Așa ne cere legea Istislah pentru binele tuturor. Cred că-i de ajuns... Paul făcu o jumătate de pas înainte. Ce vrei să spui? Despre ce tot vorbești? Stilgar îi aruncă o privire piezișă lui Paul, dar rămase cu atenția îndreptată spre Jessica și spuse: Dacă nu ești învățat și instruit îndelung, din copilărie, ca să trăiești în ținuturile acestea, poți oricînd să aduci prăpădul asupra întregului trib. E una din legile noastre. Nu putem căra în spinare... Prima mișcare a Jessicăi fu o cădere bruscă, imitația perfectă a unui leșin. Era ceva firesc din partea unui străin slab de înger. Iar firescul încetinește reacțiile adversarului, care are nevoie de cel puțin o secundă ca să recunoască un fapt cunoscut, înfățișat ca unul necunoscut. Jessica se răsuci în secunda în care văzu umărul drept al lui Stilgar coborînd fulgerător după arma ascunsă în cutele mantiei, ca să lovească trupul căzut la pămînt. O întoarcere scurtă, o secerare cu brațele, o învălmășeală de mantii. Jessica se lipi cu spatele de peretele stîncii. Bărbatul zăcea imobilizat în fața ei. La prima mișcare a mamei sale, Paul sări doi pași înapoi: în secunda în care ea atacă, se retrase în umbră, îi aținu calea un bărbat cu barbă, ghemuit ca o felină, fandînd înainte cu o armă în mînă. Paul îl întîmpină cu brațul întins, izbindu-1 năprasnic sub stern, sări într-o parte, îi aplică o lovitură ca de secure în ceafă, îi smulse arma din mină în momentul în care omul se prăbuși. Apoi țîsni în întuneric, cățărîndu-se repede printre stîncile din fața lui, cu arma înfiptă în cingătoare. O recunoscuse, în ciuda formei neobișnuite o armă lans-proiectil, un obiect care spunea multe despre locul acesta... încă o dovadă că aici nimeni nu folosea scuturi. O să-și îndrepte atenția asupra mamei mele și a tovarășului lor, Stilgar, gîndi Paul. Mama o să se descurce cu el. Trebuie sâ-mi găsesc opoziție avantajoasă de unde să-i țin la respect și să-i dau mamei ocazia să fugă. Din bazin izbucni un cor de țăcănituri de arcuri metalice. ProiecŹtilele scheunară subțire în stîncile dimprejur. Unul dintre ele îi sfichiui mantia. Se strecură repede după un colț de stîncă, pomenindu-se într-o fisură îngustă cu pereți verticali si începu să se cațere, centimeŹtru cu centimetru cu spatele proptit de un perete, cu picioarele în celălalt încet, căznindu-se să nu facă zgomot. Tunetul vocii lui Stilgar își răsfrînse ecoul pînă la el: Inapoi, păduchi cu minte de vierme! Femeia asta e-n stare să-mi rupă gîtul dacă vă mai apropiați! De undeva, din bazin, o voce strigă: Pustiul a șters-o, Stil. Ce să... Firește c-a șters-o, cap de nisip ce... auuu! încetează, femeie! Poruncește-le să nu-mi mai hăituiască băiatul, spuse Jessica. Nu-1 hăituiește nimeni, femeie. A fugit. Ai reușit de minune. Zei din adîncuri! De ce n-ai spus că ești luptătoare si știutoare a tainelor? Spune-le oamenilor tăi să se retragă, porunci Jessica. Spune-le să iasă cu toții pe solul bazinului, la vedere... si fii sigur că știu cîți sînteți. Acuma-i acum, gîndi ea. Dar dacă omul ăsta e într-adevăr atit de ager la minte pe cit pare, avem o șansă. Paul continuă să se cațere. Dădu de un prag înalt și îngust, pe care se putea odihni si de unde vedea toată suprafața bazinului. Auzi limpede vocea lui Stilgar: Si dacă refuz? Cum îți închipui că... uuuh! Ajunge, femeie! Nu mai are nimeni, nimic, cu tine acum. Pe toți zeii! Dacă poți face asta celui mai puternic dintre noi, prețuiesti de zece ori greutatea ta în apă. Si acum... încercarea ratiunii, gîndi Jessica. Spuse cu voce puternică: Il căutați pe Lisan al-Gaib. ---Poate că voi sînteți cei de care vorbește legenda, rosti el, dar n-am să cred asta decit cînd voi avea o dovadă. Deocamdată, tot ce știu este c-ați venit pe Arrakis cu neghiobul ăla de Duce, care... aiii! Femeie! N-ai decît să mă ucizi dacă vrei! Era cinstit și curajos, da, dar a fost curată neghiobie să se pună în calea pumnului Harkonnen, așa cum a făcut-o! ---Tăcere! După cîteva clipe, Jessica spuse: N-a avut de ales... Dar n-are rost să vorbim despre asta acum. Ascultă! spune-i omului care s-a pitit în spatele tufei de colo să nu-și mai agite arma, încercînd să mă ochească, dacă nu vrea să scap universul întîi de tine, și-apoi de el. Tu, de colo! tună Stilgar. Fă precum spune femeia! ---Stil, doar... Fă precum spune femeia, rahat de șopîrlă jegoasă cu capul plin de nisip și mutră de vierme! Fă precum spune sau o să-i cer chiar eu să te facă fărîme! Nu vezi de ce-i în stare femeia asta? Omul de după tufă se ridică în picioare, își coborî arma. Ești mulțumită? întrebă Stilgar. Da. Si-acum explică-le limpede alor tăi ce anume dorești de la mine. N-as vrea ca vreun țînc cu capul înfierbîntat să facă vreo prostie. Stilgar vorbi cu voce sonoră: Cînd ne strecurăm în sate și orașe trebuie să ne ascundem obîrșia și să ne amestecăm cu locuitorii din grabene și albii. Nu purtăm arme, căci cristaiul e sfint. Dar tu, femeie, cunoști tainele de luptă. Pînâ astăzi noi le știam doar din auzite și mulți nu credeau că există, dar nimeni nu poate să pună la-ndoială ce vede cu ochii săi. Ai biruit un fremen înarmat. Iar arma, pe care-ai folosit-o tu, e-o armă pe care n-o poate descoperi nimeni. Un murmur vag veni din bazin, unde vorbele lui Stilgar își atinseseră ținta. Si dacă mă-nvoiesc să vă învăț si pe voi... tainele? Iți promit tot ajutorul. Și ție, și fiului tău. Ce garanție avem că-ți vei respecta făgăduiala? Vocea lui Stilgar își pierdu o parte din tonul măsurat, lăsînd să răzbată o notă mohorîîă: Pe-aici, femeie, n-avem hîrțoage de-ncheiat contracte. Noi nu făgăduim seara, ca s-avem ce călca în picioare dimineața. La noi, singurul contract e cuvintul omului, între mine și oamenii al căror conducător sînt, singurul legămînt este cuvîntu! meu. Invață-ne tainele și veți putea rămîne cu noi cît timp veți vrea. Apa voastră se va uni cu apa noastră. Poți să vorbești în numele tuturor fremenilor? întrebă Jessica. ---Cu timpul, poate. Deocamdată doar fratele meu, Liet, vorbește pentru toți fremenii. în ceea ce mă privește, nu vă pot promite decît cel mai desăvirșit secret. Ai mei nu vor vorbi în nici un alt sietch despre voi. Harkonnenii au recucerit Dune cu forța armelor și Ducele vostru e mort. Despre voi se crede c-ați murit, uciși de-o Maică Furtună. Nici un vînător nu umblă după prăzi moarte. Există intr-adevăr, o doză de siguranță, gîndi Jessica. Dar oamenii aceștia au un sistem bun de comunicații și pot transmite aricind un mesaj. Mi se pare că s-a oferit o recompensă pentru capturarea noastră, spuse. Stilgar nu răspunse imediat, iar Jessica, simțindu-i freamătul mușchilor în mîinile ei încleștate, avu impresia că vede vîrtejul gîndu-rilor din mintea fremenului. In cele din urmă, acesta spuse: Iți mai spun încă o dată: fac legămînt din legămîntul tribului. Ai mei au înțeles acum ce însemnați pentru noi. Ce ne-ar putea oferi Harkonnenii? Libertatea? Ha! Nu, voi sînteți taqwa. Prin voi vom dobîndi mai mult decît ne-ar aduce toată mirodenia din silozurile Harkonneniîor. Dacă-i așa, atunci am să vă învăț felul meu de luptă, rosti Jessica și sesiză intensitatea inconștient rituală a propriilor ei cuvinte. Bine. Si-acum, dă-mi drumul. Fie, se învoi Jessica. își desprinse mîinile, se ridică în picioare, în văzul cetei din bazin. E un test-mashad, gîndi ea. Dar Paul trebuie să afle adevărul despre oamenii aceștia, chiar cu prețul vieții mele. In tăcerea care urmă, Paul se furișă încă un pas înainte, ca să vadă mai bine locul în care se afla mama sa. In aceeași clipă, auzi deasupra lui, în crevasă, o răsuflare agitată, iute înăbușită. Desluși cu coada ochiului conturul vag al unei umbre care se profila pe cerul înstelat. De jos, răsună vocea lui Stilgar: Hei, tu de colo, sus! Lasă băiatul! O să coboare el singur, imediat! Un glas de băiețel, sau de fată, răspunse din bezna crevasei: Dar, Stil, trebuie să fie pe-aici pe... Am spus să-1 lași în pace, Chani! Pui de șopîrlă ce ești! Deasupra lui Paul se auzi o înjurătură înfundată, apoi un mormăit: Pui de șopîrlă... eu! Dar umbra dispăru. Paul își strămută atenția către bazin. Stilgar era o pată cenușie, alături de mama sa. ---Veniți încoace cu toții! strigă Stilgar. Se întoarse spre Jessica. Acum e rîndul tău să ne spui ce garanție avem noi că-ți vei respecta făgăduiaia. Tu ești cea obișnuită cu hîrțoage și contracte garnisite cu vorbe goale și alte asemenea... Nici noi, cele din Bene Gesserit, nu ne călcăm niciodată jurămîntul, rosti Jessica. Vorbele ei fură urmate de o tăcere încordată, apoi de un murmur de voci: O vrăjitoare Bene Gesserit!" Paul își scoase din cingătoare arma capturată, ochi silueta întuneŹcată a lui Stilgar, dar fremenul si tovarășii săi rămaseră nemișcați, fixînd-o pe Jessica. Se împlinește legenda, rosti o voce. Am auzit că si shadouta Mapes a spus același lucru despre voi, zise Stilgar. Dar o afirmație gravă, ca asta, trebuie verificată. Dacă ești femeia Bene Gesserit despre al cărei fiu legenda spune că ne va arăta calea spre paradis... Tăcu, dădu din umeri. Jessica oftă ușurată, gîndi: Așadar Missionaria Protecliva a reușit să instaleze și supape de siguranță religioase in fundul acesta de iad. Foarte bine... Le vom folosi, de vreme ce există. Spuse cu voce răsunătoare: Prezicătoarea care v-a transmis legenda a rostit proorocirea sub pecetea karamei si-a ijazului miracolul si imuabilitatea profeției... Știu asta. Așteptați un semn! Stilgar își semeți capul în lumina lunii. N-avem timp de pierdut cu ritualuri, rosti el cu voce surdă. Brusc, Jessica își aminti de-o hartă pe care Leto i-o arătase cînd discutaseră despre eventualele trasee de salvare în caz de primejdie. Cît de mult timp părea să fi trecut de-atunci! Pe harta aceea, lîngă un loc numit Sietch Tabr", văzuse însemnat numele Stilgar". Poate c-o să avem timp cînd vom ajunge la Sietch Tabr, spuse ea. Văzu tresărirea lui Stilgar si gîndi: Noroc că nu-i trece prin cap ce mijloace folosim! Iscusită trebuie să fi fost sora aceea Bene Gesserit din Missionaria Proiectiva! Fremenii sint perfect pregătiți să creadă in noi. Stilgar se foi stingherit, murmură: ---Trebuie să plecăm. Ea își înclină scurt capul, îi dădu de înțeles că aveau să plece numai cu încuviințarea ei. Stilgar își ridică ochii spre stînci, privind aproape drept către pragul pe care se ghemuise Paul. Băiete! Poți să cobori. Se întoarse către Jessica, adăugă pe un ton de scuză: E de necrezut cît zgomot a putut să facă fiul tău cînd s-a cățărat pe stînci. Mai are multe de învățat ca să nu ne primejduiască tuturor viața... Dar e încă tînăr. Nici nu mă îndoiesc că avem multe de învățat unii de la alții, replică Jessica. Pînă una-alta, însă, n-ar strica să vezi ce-i cu tovarășul tău din stingă. Cred că fiul meu cel zgomotos 1-a cam bruscat cînd i-a luat arma. Stilgar își întoarse repede capul si mișcarea făcu să-i fluture gluga ---Unde? In spatele tufelor, răspunse Jessica. Ii indică locul cu mîna. Stilgar gesticula către doi dintre oamenii săi: Controlați, își privi repede tovarășii, identificîndu-i, apoi spuse: Lipsește Jamis. Va să zică băiatul cunoaște si el tainele... Poate-ai să bagi de seamă și că fiul meu nu s-a clintit din locul în care se află, observă Jessica. Cei doi oameni trimiși de Stilgar își făcură apariția susținîndu-1 pe un al treilea, care se poticnea icnind între ei. Stilgar le aruncă o privire, apoi se întoarse iarăși spre Jessica. Cu alte cuvinte, băiatul n-ascultă decît de tine, nu? Paul! strigă Jessica. Poți să cobori acum. Paul se ridică în picioare, ieși în lumina lunii, vîrî arma fremenă în cingătoare. Cînd se întoarse, în fața lui se ivi dintre stînci o umbră. Razele lunii si reflexul lor palid în piatra cenușie îi dezvăluiră o siluetă scundă, în mantie fremenă, o față umbrită care-1 fixa pe sub streașină glugii și gura unei arme lans-proiectil ațintită spre el, dintr-un fald al mantiei. Sînt Chani, fiica lui Liet. Glasul era cîntat, aproape vesel. Nu te-aș fi lăsat să-i faci rău vreunuia dintre tovarășii mei, adăugă ea. Paul înghiți în sec. Făptura păși în lumină. Paul văzu un chip ca de spiridus, cu ochii semănînd cu doi sîmburi negri. Privi înlemnit fața cunoscută, trăsăturile întrezărite în multe dintre primele viziuni preștiente. Iși aminti bravada mînioasă cu care descrisese odată această față-din-vis spunîndu-i Cucernicei Maici Gaius Helen Mohiam: O voi cunoaște". Acum vedea aievea fața aceea, dar în împrejurări pe care nu le visase niciodată. Ai fost la fel de zgomotos ca shai-hulud cînd se mînie, spuse fata. Și ai urcat pe unde era mai greu. Vino după mine. O să-ți arăt pe unde se poate coborî mai ușor și mai iute. Paul ieși din crevasă, se strădui să urmeze volbura mantiei ei, pășind anevoie pe terenul frămîntat. Fata sărea ca o gazelă, dansînd pe muchiile stîncilor. Paul simți cum îi năvălește sîngele în obraji; se bucură că era întuneric. Fata aceasta! Era ca o atingere a destinului. Avu senzația că un val năvalnic îl înalță deodată, umplîndu-i sufletul de înflăcărare, îmbărbătîndu-l. După cîteva clipe, ajunseră la fremenii de pe solul bazinului. Jessica îi zîmbi vag lui Paul, dar i se adresă lui Stilgar: Va fi un bun schimb de experiență. Sper că tu si ai tăi nu ne purtați pică pentru că am acționat violent... A fost... necesar. Erați pe cale să... săvîrșiți o greșeală. Salvarea de la greșeală e dar din rai, rosti Stilgar. își duse mîna stingă la buze, trase cu cealaltă arma din cingătoarea lui Paul, o azvîrli unuia dintre tovarășii săi, adăugă: Vei avea propriul tău pistol maula, băiete, cînd o să-1 meriți. Paul vru să vorbească, șovăi, amintindu-și una din învățăturile mamei sale: Orice început e un moment delicat". Fiul meu are toate armele care-i trebuie, spuse Jessica. Il fixă cu privirea pe Stilgar, obligîndu-1 să se gîndească la felul cum capturase Paul pistolul. Stilgar trase cu coada ochiului către cel pe care îl doborîse Paul. Omul, Jamis, stătea retras, cu capul plecat, răsuflînd greu. Ești o femeie dificilă, zise Stilgar. Iși întinse mîna spre unul din fremeni, pocni din degete. Kushti bakka te. Iar în chakobsa, gîndi Jessica. Omul așeză în palma lui Stilgar două bucăți pătrate de pînză subțire. Stilgar le trecu printre degete, legă una din ele în jurul gîtului Jessicăi, pe sub glugă, o prinse pe cealaltă, în același fel, la gîtul lui Paul. Acum purtați la gît batista bakkăi, spuse el. Dacă va trebui să ne despărțim, acesta va fi semnul de recunoaștere că faceți parte din sietchul lui Stilgar. Despre arme, vom vorbi altă dată. Se întoarse către grupul alor săi, inspecta oamenii rînd pe rînd, făcu semn unuia să ia fremkitul lui Paul. Bakka, gîndi Jessica, recunoscînd termenul religios. Bakka -bocitoarea. Ințelese că batista era simbolul care-i unea pe toți membrii tribului. De ce-i leagă semnul plingerii? se întrebă. Stilgar se apropie de fata care îl tulburase pe Paul, spuse: Chani, ia-1 pe copilul-bărbat sub aripa ta. Vezi să nu aibă necazuri. Vino, copile-bărbat. Paul își ascunse revolta din glas, zise: Mă cheamă Paul. Fă bine și... Iți vom da noi nume, pui de om, îl întrerupse Stilgar. La mihna, după ce vei fi trecut încercarea aql. Incercarea rațiunii, traduse în gînd Jessica. Necesitatea imperioasă a demonstrării superiorității lui Paul prima asupra oricărui alt consiŹderent. Spuse cu voce tăioasă: Fiul meu a fost supus încercării cu gom jabbarul! Iși dădu seama, după tăcerea care se lăsă dintr-o dată că vorbele ei răscoliseră inimile fremenilor. Sînt multe lucruri pe care nu le știm unii despre alții, murmură Stilgar. Dar zăbovim prea mult. Să nu ne găsească soarele zilei afară. Se apropie de omul pe care îl doborîse Paul, întrebă: Jamis, poți să umbli? Omul scoase un mîrîit, răspunse: M-a luat prin surprindere. A fost un accident. Pot să merg. ---Dar fără alte accidente, rosti Stilgar. Răspunzi împreună cu Chani de securitatea băiatului, Jamis. Și el, și femeia sînt sub protecția mea. Jessica se uită lung la cel numit Jamis. A lui fusese vocea care se sfădise cu Stilgar, din beznă. A lui fusese vocea care sunase a moarte. Iar Stilgar găsise de cuviință să-1 numească tocmai pe acest Jamis ca să întărească protecția lui Paul. Stilgar aruncă o privire scrutătoare asupra grupului său, desemnă cu un gest doi dintre oameni: Larus și Farrukh, vă ocupați de ștergerea urmelor. Aveți grijă să nu rămînă nici una. Atenție sporită! Avem cu noi doi oameni neinstruiți. Se întoarse, își ridică mîna, indică peretele opus al bazinuŹlui și ordonă: In șir cîte unul, cu flancuri, porniți! Trebuie să ajungem la Peștera de pe Culme înaintea sorilor. Jessica porni alături de Stilgar, numărînd capetele. Erau patruzeci și doi, cu ea și cu Paul. Și gîndi: Se deplasează ca un detașament militar... Pînă și fata Chani. Paul intrase în șir în spatele lui Chani. Iși alungase gîndurile negre pe care și le făcuse pentru faptul că se lăsase surprins de fată. In clipa aceasta, nu mai avea în minte decît ecoul memento-ului din cuvintele tăioase rostite de mama sa: Fiul meu a fost supus încercării cu gom jabbarul!" Simți furnicături în mîna care nu uitase durerea. Uită-te pe unde mergi, șuieră Chani. Nu mai atinge tufele. O singură ață agățată e de-ajuns ca să ne trădeze trecerea. Paul înghiți în sec, dădu din cap. Jessica asculta zgomotul cetei. Nu auzea decît propriii ei pași și pașii lui Paul. Era uluită de felul în care se deplasau fremenii. PatruŹzeci de oameni traversau bazinul fără vreun alt zgomot decît sunetele naturale ale acestui loc... Ca niște feluci fantomatice... Mergeau spre Sietch Tabr sietch-ul lui Stilgar. Se gîndi la cuvîntul acela: sietch. Era un cuvînt chakobsa, păstrat neschimbat de cine știe cîte secole, din străvechiul grai de luptă. Sietch: un loc de adunare în caz de primejdie. Abia acum, după ce momentul de tensiune al contactului cu fremenii trecuse, întrevedea profundele implicații ale cuvîntului și ale limbajului. Inaintăm bine, spuse Stilgar. Cu voia lui Shai-hulud, o să ajunŹgem la Peștera de pe Culme înainte de a se crăpa de ziuă. Jessica încuviință cu o mișcare a capului, dozîndu-și efortul, simțind apăsarea nemiloasă a oboselii, pe care o ținea încă în frîu grație voinței... și, recunoscu, grație unui elan nou. Iși concentra gîndurile la semnificația cetei acesteia, la ceea ce dezvăluiau acești oameni despre cultura fremenă. Toți pină la unul, gîndi ea. O întreagă civilizație educată, formată in spiritul disciplinei militare. Ce poate fi mai de preț pentru un Duce proscris?