— CAPITOLUL XX—
Arrakisul te invata atitudinea cutitului – sa retezi ceea ce nu-i intreg si sa spui:’’Acum este intreg, pentru ca sfarseste aici’’. Fragment din Pildele lui Muad’Dib de printesa Irulan
Un om in uniforma Harkonnen aparu brusc la capatul coridorului, isi atinti privirea asupra lui Yueh. Parea sa fi inregistrat dintr-o singura aruncatura de ochi cadavrul lui Mapes, trupul intins pe pardoseala al Ducelui si prezenta lui Yueh pe culoar. Omul tinea in mana dreapta un laser. Intreaga sa fiinta emana un are de brutalitate, duritate si vigilenta.Yueh se infiora. Sardaukar, gandi el. Bashar, dupa infatisare. Probabil vreunul dintre oamenii de incredere ai Imparatului, trimis spre a supraveghea totul indeaproape. Oricare le-ar fi uniforma, ai recunosti dintr-o mie. ---Esti Yueh, rosti omul. Se uita lung la inelul Scolii Suk, care strangea parul medicului, apoi la diamantul tatuat pe frunte, intalni in sfarsit privirea lui Yueh. ---Yueh, incuvinta doctorul. ---Poti fi linistit, Yueh, zise omul. Dupa ce ai neutralizat scuturile cladirii am intrat fara nici o dificultate. Aici suntem stapani pe situatie. Asat-i Ducele ? ---Ducele. ---Mort ? ---Inconstient. V-as sfatui sa-l legati. ---Tot tu i-ai aranjat si pe ceilalti? Arata cu capul peste umar. ---Din nefericire, murmura Yueh. ---Din nefericire! rosti batjocoritor sardaukarul. Se apropie, se uita la Leto. ---Va sa zica asta-i marele Duce Rosu… Daca as mai fi avut vreo indoiala asupra identitatii acestui om, s-ar fi spulberat acum, gandi Yueh. Numai Imparatul ai numeste pe Atreizi, Duci Rosii. Sardaukarul se apleca, smulse blazonul cu soimul rosu de pe uniforma lui Leto. ---O mica amintire, spuse el. Unde-i inelul cu sigiliul ducal ? ---Nu-l are la el, raspunse Yueh. ---Vad si eu ca nu-l are! se rasti sardaukarul. Yueh intepeni, inghiti in sec. Daca ma iau la intrebari, daca aduc o Dreptvorbitoare, vor afla de inel, de topterul pe care l-am pregatit…Totul se va duce de rapa. ---Ducele isi trimitea uneori inelul cu cate un curier drept dovada ca ordinul transmis venea direct de la el, se grabi sa explice. ---Afurisita incredere mai avea in curieri, mormai sardaukarul. ---N-aveti de gand sa-l legati? cauta Yueh sa schimbe subiectul. ---Cat timp o sa ramana asa ? ---Vreo doua ore. N-am putut sa-i dozez drogul la fel de precis cum l-am dozat pentru femeie si baiat. Sardaukarul il lovi pe Duce cu varful piciorului. ---De asta n-aveam de ce ne teme, nici dac-ar fi fost treaz. Cand isi vor reveni ceilalti doi ? ---Peste zece minute. ---Asa iute ? ---Mi s-a spus ca Baronul va sosi imediat dupa oamenii sai. ---Va sosi. Du-te si asteapta afara, Yueh. Il fulgera cu privirea. Hai,sterge-o! ---Ce-o sa se intample cu… ---Va fi predat Baronului, legat fedeles si gata de pus la protap. Sardaukarul privi din nou diamantul tatuat pe fruntea lui Yueh. ---Esti cunoscut; o sa poti trece nestingherit. Hai, tradatorule, acum n-am timp de palavre. Ii aud venind pe ceilalti. ‘Tradatorule’, gandi Yueh. Isi pleca privirea, trecu repede pe langa sardaukar, stiind ca celalat anticipase, inconstient, numele sub care istoria avea sa-si aminteasca de el: Yueh, tradatorul. Pe drumul catre usa de la intrare trecu pe langa mai multe cadavre si le privi cu coada ochiului, ingrozindu-se la gandul ca s-ar putea sa recunoasca printre ele trupul lui Paul sau al Jessicai. Dar nu erau decat soldati din Corpul de Garda al Ducelui sau mercenari in uniforma Harkonnen. Cand iesi in fata casei, noaptea era luminata de flacari. Curmalii de pe marginea drumului fusesera incendiati ca sa lumineze cladirea. Fumul substantelor incendiare se ridica in valatuci negri printre flacarile rosietice. Santinelele Harkonnen care se pusesera in garda in clipa cand aparuse in prag, se apropiera banuitoare, il examinara. ---E tradatorul, zise unul dintre mercenari. ---Stai pe-aproape, spuse altul. Baronul o sa vrea sa-ti vorbeasca. Trebuie sa ajung la topter, gandi Yueh. Trebuie sa ascund sigiliul ca sa-l poata gasi Paul. Apoi il fulgera spaima: Daca Idaho ma suspecteaza sau daca-si pierde rabdarea…daca nu asteapta si nu se duce exact acolo unde i-am spus…Jessica si Paul nu vor reusi sa scape masacrului. Nu voi avea parte nici macar de aceasta infima consolare ca sa-mi despovarez constiinta. Un mercenar il impinse brutal si spuse: ---Asteapta mai incolo! Nu sta-n drum. Brusc, Yueh se simti pierdut in acest loc al dezastrului; isi dadu seama ca nu va fi crutat, ca nu-i va fi nimanui mila de el. Idaho nu trebuie sa dea gres ! Un alt mercenar se lovi de el, se rasti: ---Da-te la o parte, n-auzi! Pana si ei! gandi Yueh. Au profitat de mine, dar acum ma dispretuiesc. Se simti tras, impins. Isi indrepta spatele, isi regasi o farama din vechea demnitate. ---Sa astepti pana te cheama Baronul! ii porunci un ofiter. Yueh dadu din cap, se indeparta cu pasi masurati prin fata casei, dadu coltul, se cufunda in intunericul netulburat de falacarile palmierilor incendiati. Apoi, brusc, cu fiecare pas tradandu-i nelinistea, se indrepta spre curtea interioara din spatele serei, unde astepta ornitopterul pe care il adusera pentru Paul si mama sa. In fata usii de serviciu deschise, zari o santinela. Mercenarul statea cu spatele spre curte, urmarind activitatea din interiorul puternic luminat, de unde razbatea larma oamenilor care perchezitionau incaperile. Cat de siguri erau! Yueh se furisa in intuneric, dadu ocol topterului, deschise usa de pe partea opusa cladirii. Gasi pe dibuite fremkitul pe care il ascunsese sub scaunul din fata, ridica clapa unui buzunar, vara inauntru sigiliul ducal. Simti fosnetul hartiei de mirodenie – biletul pe care-l scrisese – indesa inelul intre foile de hartie. Isi scoase mana, trase clapa la loc. Inchise fara zgomot usa topterului, se intoarse cu pasi de felina pana la coltul casei si se indrepta repede spre fatada. Am reusit, isi spuse. Pasi din nou in lumina salbatica a incendiului. Isi stranse pelerina in jurul trupului, privi flacarile. In curand voi sti. In curand voi da ochii cu Baronul si voi sti. Iar Baronul…Baronul va da de-un mic dinte.