— CAPITOLUL VI—
Cum abordam studiul Ducelui Leto Atreides, tatal lui Muad'Dib? Un om de o bunatate fara seaman si in acelasi timp de o surprinzatoare raceala. Asa era Ducele Leto. Totusi, multe faptene deschid calea spre a-l intelege: dragostea trainica pentru doamna sa Bene Gesserit, fisurile pe care si le-a faurit in legatura cu fiul sau, devotamentul cu care l-au slujit oamenii sai. Iata-l, dar: o victima in capcana Destinului, o figura solitara, a carei lumina e estompata de stralucirea fiului sau. Dar oare nu se spune, pe buna dreptate, ca fiul nu-i decit extensia tatalui? Fragment din Muad'Dib, comentarii de familie de printesa Irulan. Paul il observa cu atentie pe tatal sau care-si facea intrarea in sala de exercitiu. Ii zari pe soldatii din garda ocupind pozitii pe coridor; apoi unul dintre ei inchise usa. Ca intotdeauna, Paul avu senzatia prezentei tatalui sau – o prezenta totala. Ducele era inalt, cu pielea maslinie. Trasaturile aspre ale fetei lui slabe nu erau inblinzite decit de privirea adinca a ochilor cenusii. Purta o uniforma de lucru, neagra, cu insemnul heraldic al soimului rosu. O centura-scut argintie, vadind patina unei folosinte indelungate, ii incingea talia ingusta. -Lucrezi intens, fiule? intreba el. Se apropie de masa, isi arunca ochii peste hirtiile care-o acopereau, apoi privirea lui dadu ocol incaperii inainte de a se reintoarce la Paul. Se simte istovit, impovarat de efortul dureros pe care-l facea pentru a-si ascunde oboseala. Va trebui sa profit de orice prilej si sa ma odihnesc in timpul calatoriei, gindi. Pe Arrakis nici vorba nu va fi de odihna. -Nu chear intens, raspunse Paul. Totu-i atit de... Ridica din umeri. -Da. Dar miine plecam. O sa ne instalam intr-o casa noua si-o sa lasam in urma noastra toate necazurile. Paul dadu din cap si-n minte ii navalira deodata cuvintele Cucernicei Maici: "Pentru tatal tau... nu se mai poate face nimic." -Tata Arrakisul e chear atit de periculos cum spun toti? Ducele se stradui sa para cit miai degajat, se aseza pe un colt al mesei, zimbi. Un intrg discurs i se infiripa in minte – un discurs dintre acelea pe care le-ar fi putut folosi pentru a risipi negura din sufletele oamenilor sai, inainte de lupta. Dar cuvintele ii inghetasera pe buze, stavilite de un singur gind: Acesta este fiul meu. -Exista pericole, recunoscu el. -Hawat mi-a spus ca avem un plan in legatura cu fremenii, zise Paul. Si se intreaba: De ce nu-i spun ce-a zis batrina? Cum de mi-a pus lacat la gura? Ducele observa framintarea fiului sau. -Ca de obicei Hawat vede avantajul principal, zise el. Dar mai sint si altele. De pilda... Combine Honnete Ober Advancer Mercantiles – Compania CHOAM. Dindu-mi Arrakisul, Majestatea Sa e obligata sa-mi acorde si un directorat in CHOAM... un avantaj subtil. -CHOAM-ul detine controlul mirodeniei. -Iar Arrakisul si mirodenia o sa ne deschida larg portile CHOAM-ului. Dar CHOAM nu inseamna numai melanj. -Cucernica Maica te-a pus in garda? izbucni Paul deodata. Isi inclesta pumnii, simtindu-si palmele ude de transpiratie. Ce efort facuse ca sa poata rosti intrebarea! -Mi-a spus Hawat ca te-a bagat in sperieti cu tot felul de avertismente in legatura cu Arrakisul. Nu lasa temerile unei femei sa-ti intunece judecata. Nici o femeie nu vrea ca acei care-i sint dragi sa-si puna viata-n primejdie. In spatele acestor avertismente se afla persoana mamei tale. Considera-le drept semnul dragostei ce ne-o poarta. -Dar ea stie de fremeni? -Da. Si mai stie si de alte lucruri. -Ce lucruri? Adevarul ar putea fi mai rau decit si-l inchipuie, gindi Ducele. Dar si primejdiile sint pretioase, daca esti invatat sa le infrunti. Iar in privinta asta, fiul meu n-a fost crutat niciodata – stie ce-nseamna pericolul. Mai are insa nevoie de plamadeala; e tinar. -Putine sint bunurile care scapa CHOAM-ului, spuse el. Cherestea, cai, asini, vite, ingrasaminte naturale, rechini, piei de blana – tot felul de marfuri, de la cele mai prozaice pina la cele mai exotice... Pina si prapaditul nostru de orez pundi de pe Caladan. CHOAM-ul comercializeaza orice accepta sa transporte Ghilda, incepind cu obiecte de arta de pe Ecaz si terminind cu masini de pe Ix si Richesse. Dar toate astea nu inseamna nimic pe linga melanj. Cu un singur pumn de melanj poti cumpara un domeniu pe Tupile. Melanjul nu poate fi obtinut pe cale artificiala; trebuie extras din solul Arrakisului. Melanjul e unic. Si are incontestabile proprietati geriatrice. -Iar de acum inainte va fi sub controlul nostru? -Intr-o oarecare masura. Important insa e altceva. Gindeste-te la multimea Caselor care depind de profiturile CHOAM-ului. Si mai gindeste-te ca majoritatea acestor profituri depind de un singur produs, mirodenia. Imagineaza-ti ce se intimpla daca, dintr-un motiv oarecare, ar scadea productia de mirodenie. -Posesorii de stocuri ar da lovitura, spuse Paul. Ceilalti ar ramine cu buzele umflate. Ducele isi ingadui un ragaz de satisfactie amara, in timp ce-si privea fiul si se gindea cit de patrunzatoare, cit de perfect educata fusese remarca lui. Dadu din cap. -Harkonnenii stocheaza mirodenii de peste douazeci de ani, zise el. -Si intentioneaza sa provoace o scadere a productiei, de care sa fi facut raspunzator tu. -Vor ca numele Atreides sa devina nepopular. Gindeste-te la casele Landsraadului, care vad in mine un fel de lider – reprezentantul lor neoficial. Inchipuie-ti cum ar reactiona, daca m-as face vinovat de o diminuare considerabila a cistigurilor pe care le relizeaza. La urma urmelor, profitul personal conteaza mai presus de orice. Duca-se dracului Marea Conventie! Nimeni nu poate lasa pe altul sa-l aduca la sapa de lemn! (Un zimbet sumbru aparu pe buzele Ducelui.) Mi-ar intoarce cu totii spatele. Indiferent ce mi s-ar intimpla. -Chear dac-am fi atacati cu arme atomice? -Nu s-ar ajunge pina acolo. Nu printr-o sfidare deschisa a Conventiei. Dar aproape orice altceva... inclusiv pulverizarea de substante toxice si contaminare a solului. -Atunci, de ce intram in capcana? -Paul, rosti Ducele incruntindu-se, faptul ca stim de existenta capcanei reprezinta primul pas spre a o evita. Totul e ca un duel, fule, dar la o scara mult mai vasta – o fenta care ascunde o alta fenta, dintr-o alta fenta... aparent, la nesfirsit. Obiectivul nostru este sa descurcam itele intrigii. Stim ca Harkonnenii stocheaza melanj. Urmatoarea intrebare pe care ne-o punem este: cine mai stocheaza? Astfel intocmim lista dusmanilor nostrii. -Anume? -Unele Case despre care stim ca ne sint ostile si altele pe care ni le credeam prietene. Dar deocamdata nu ele trebuie sa ne preocupe, ci altcineva, mult mai important: iubitul nostru Imparat Padisah. Brusc Paul simti ca i se usuca gitlejul. -N-ai putea sa convoci Landsraadul si sa dezvalui... -Ca dusmanul sa-si dea seama ca stim in ce mina tine cutitul? A, nu, Paul. Acum vedem cutitul. Cine stie unde va fi in momentul urmator? Avertizind Landsraadul n-am face decit sa stirnim o imensa confuzie. Imparatul ar nega totul. Cine l-ar contrazice? Ne-am alege doar cu un mic ragaz, riscind totodata sa provocam haosul. Si dincotro ar veni urmatorul atac? -Toate Casele ar putea sa inceapa sa stocheze mirodenie. -Inamicul ne-a luat-o inainte: are un avans greu de recuperat. -Imparatul, murmura Paul. Cu alte cuvinte, sardukarii. -Deghizati, fara-ndoiala, in unuforme Harkonnen. Dar raminind aceiasi soldati fanatici. -Cum ne-ar putea ajuta fremenii contra sardukarilor? -Hawat ti-a vorbit despre Salusa Secundus? -Planeta-inchisoare a Imparatului? Nu. -Dar daca-i mai mult decit o planeta-inchisoare, Paul? Exista o intrebare pe care nu si-o pune nimeni despre Corpul Imperial al sardukarilor: de unde provin acesti soldati? -De pe planeta-inchisoare? -Provin de undeva. -Dar recrutarile pe care Imparatul le impune... -Asta sintem indemnati sa credem: ca nu-s decit acei recruti, minunat instruiti inca de tineri. Din cind in cind mai scapa cite o vorba despre cadrele de instructie imperiale, dar echilibrul civilizatiei noastre ramine acelasi: fortele militare ale Caselor Mari din Landsraad pe de o parte, iar pe de cealalta sardukarii si trupele lor de sprijin, Paul. Si trupele lor de sprijin, Paul. Sardukarii ramin sardukari. -Dar toate referintele despre Salusa Secundus sustin ca-i o lume de iad! -Fara doar si poate. Dar dac-ai vrea sa formezi oameni duri, puternici, cruzi, ce conditii de mediu le-ai alege? -Cum ti-ai putea asigura loialitatea unor asemenea oameni? -Exista metode verificate: cultivarea sentimentului de superioritate, a misticii legamintului secret, a spiritului suferintelor comune. Sint mijloace sigure. Au fost folosite pe multe lumi si-n multe epoci. Paul dadu din cap, fara sa-si ia ochii de pe chipul tatalui sau. Simtea eminenta unei revelatii. -Acum gindeste-te la Arrakis, relua Ducele. In afara oraselor si-a satelor de garnizoana, este o lume tot atit de inspaimintatoare ca si Salusa Secundus. Paul facu ochii mari. -Fremenii! -Sint baza virtuala a unei armate la fel de puternice si de periculoase ca sardukarii. Va fi nevoie de rabdare pentru a-i instrui in secret si de bani pentru a-i echipa cum se cuvine. Dar fremenii exista... iar mirodenia inseamna bani. Acum ai sa intelegi de ce ne ducem pe Arrakis, desi stim ca este o capcana. -Harkonnenii nu cunosc nimic despre fremeni? -Harkonnenii i-ai dispretuit dintotdeauna. Se amuzau vinindu-i ca pe salbaticiuni. Nici macar nu si-au dat vreodata osteneala sa afle cti sint. Cunoastem politica lor fata de populatiile planetare: cheltuieli minime pentru a le tine in viata si a le exploata. (Ducele se rasucii brusc si fireturile soimului brodat pe uniforma scinteiara.) Intelegi? -Sintem pe cale sa negociem cu fremenii... -Am trimis o delegatie condusa de Duncan Idaho. Este un om mindru si neindurator dar iubeste adevarul. Cred ca fremenii il vor aprecia. Daca avem noroc, ne vor judeca dupa el: Duncan cel drept. -Duncan cel drept, replica Paul. Si Gurny cel dirz. -Bine zis, incuviinta tatal sau. Iar paul gindi: Gurney e dintre cei de care vorbea Cucernica Maica – este dintre aceia pe care se sprijina o lume: "...dirzenia celor bravi". -Gurney mi-a spus ca astazi te-ai descurcat bine la scrima, zise Ducele. -Mie nu mi-a spus tot asa, replica Paul. Tatal sau rise cu pofta. -Imi inchipuiam ca trebuie sa fie zgircit cu laudele. Zicea ca intelegi de minune – sint cuvintele lui – diferenta dintre taisul unei lame si virful ei. -Gurney sustine ca nu-i artistic sa omori cu virful. Ca trebuie s-o faci cu taisul. -Gurney e un romantic, mormai Ducele. Intorsatura pe care o luase dintr-o data conversatia cu fiul sau il tulburase. Tacu o clipa, apoi spuse: As vrea sa nu fii niciodata nevoit sa omori... dar daca va fi necesar, s-o faci cum poti – cu virful sau cu taisul. Isi inalta ochii spre luminatorul pe care rapaia ploaia. Paul ii urmari privirea si se gindi la atmosfera umeda a Caladanului, la ploaie – un fenomen inexistent pe Arrakis, dupa cum relatau sursele pe care le studiase. Apoi, gindul la cerul de deasupra il duse mai departe, la spatiul dintre cele doua lumi. -Sint chear asa de mari navele Ghildei? intreba. Ducele isi cobori privirea spre el. -Va fi prima ta calatorie in afara planetei... Da, sint nave mari. Avem de parcurs un drum lung si vom calatori la bordul unui transspatial, o nava cu adevarat gigantica. Intr-un singur ungher din pintecele ei, vor incarca toate fregatele si bunurile noastre. Vom fi doar o farima din incarcatura. -Si nu vom avea voie sa iesim din fregatele noastre? -E o parte din pretul pe care-l platim Ghildei pentru garantarea securitatii. Daca linga noi s-ar afla nave Harkonnen, n-am avea de ce sa ne temem. Harkonnenii n-ar cuteza, nici ei, sa-si perecliteze privilegiile de transport. -O sa stau cu ochii pe ecrane si-am sa incerc sa zaresc un ghildar. -N-ai sa reusesti. Nici proprii lor agenti nu-i vad vreodata pe ghildari. Ghilda isi pazeste cu aceeasi strasnicie anonimatul ca si monopolul. Sa nu faci vreun lucru care sa ne primejduiasca privilegiile de transport, Paul. -Crezi ca se ascund pentru ca au suferit mutatii si infatisarea lor nu mai e... umana? -Cine stie? (Ducele dadu din umeri.) Oricum n-o sa lamurim noi misterul. Si apoi avem probleme mai importante. Tu, de exemplu. -Eu? -Mama a vrut sa-ti spun eu, fiule. Vezi tu... s-ar putea sa ai aptitudini de mentant. Paul isi privi lung tatal. O clipa, ramasese mut, apoi: -Mentant? Eu? Dar... -Hawat crede la fel, fiule. E-adevarat. -Dar, dupa cite stiu eu, formarea unui mentant trebuie sa-nceapa din copilarie si fara sa i se dezvaluie nimic celui in cauza, pentru a nu-i inhiba primele... Tacu brusc. Evenimentele din trecut se concentrara fulgerator in mintea lui, intr-o singura ecuatie. -Inteleg, murmura. -Vine o zi, rosti Ducele, cind posibilul mentant trebuie sa afle ce i s-a ascuns pina atunci. Ziua in care nu mai poate fi indrumat si trebuie sa hotarasca singur daca va continua sau va abandona procesul de formare. Unii pot merge mai departe, altii sint incapabili. Numai posibilul mentant poate sti asta despre el insusi. Paul isi freca barbia. Toate invataturile speciale pe care le primise de la Hawat si de la mama – mnemotehnica, dirijarea perceptiei si concentrarea atentiei, controlul muschilor si ascutirea sensibilitatii, studiul vorbirii si al nuantelor vocii – toate acestea se contopeau, capatind acum un inteles nou. -Intr-o zi vei fi Duce, fiule, spuse tatal sau. Un Duce mentant ar fi intr-adevar o forta. Poti hotari acum... sau mai ai nevoie de timp? Paul raspunse fara sovaiala: -Voi continua. -O forta intr-adevar, murmura Ducele. Paul ii privi zimbetul orgolios si zimbetul acela ii rascoli sufletul; pe fata osoasa a tatalui sau, parea rinjetul unei hirci. Inchise ochii si simti redesteptindu-se in el telul cumplit. Poate ca telul cumplit e sa devi mentant, gindi el. Dar chear in timp ce forma acest gind, noua sa constiinta il respingea.