— CAPITOLUL XII—
Deasupra iesirii terenului de debarcare al Arrakeenului, gravata grosolan, parca de-un instrument rudimentar, se afla o inscriptie pe care Muad'Dib avea s-o repete deseori. O descoperise in prima noapte petrecuta pe Arrakis, cind oamenii tatalui sau il condusesera spre postul de comanda ducal ca sa asiste la cel dintii consiliu de stat major. Inscriptia era o invocatie adresata celor ce paraseau Arrakisul, dar pentru adolescentul abia scapat din ghearele mortii impactul ei va fi fost cu atit mai sumbru. Ea spunea: "O, voi, cei care stiti ce induram aici, nu ne uitati in rugile voastre". Fragment din Manualul lui Muad'Dib de printesa Irulan.
-Toata teoria conflictelor armate se reduce la riscul calculat, spuse Ducele. Dar cind ajungi sa-ti risti propria familie, elementul calcul e coplesit de... altceva. Isi dadu sema ca nu reusa sa-si stapineasca minia cum ar fi trebuit si intorcindu-se, incepu sa se plimbe de colo-colo prin fata mesei. Ducele si Paul erau singuri in sala de consiliu - o incapere plina de ecouri, al carei unic mobilier consta intr-o masa lunga, inconjurata de scaune demodate, cu trei picioare, o plansa pentru harti si un proiector. Paul ocupa unul din scaunele de linga plansa. Ii relatase tatalui sau incidentul cu vinatorul-cautator. Ii vorbise si de faptul ca era amenintat de un tradator. Ducele se opri in fata fiului sau si lovi cu pumnul in masa. -Hawat m-a asigurat de securitatea casei! Paul raspunse cu glas sovaielnic: -Si eu am fost furios... la inceput. Si eu l-am invinuit pe Hawat. Dar atentatul a fost dirijat din afara casei. O actiune simpla, dibace si directa. Care-ar fi reusit, daca n-as fi cunoscut ce-am invatat de la tine si de la multi altii, inclusiv Hawat. -Il aperi? -Da. -Imbatrineste. Asta-i adevarul. Ar trebui sa... -E intelept si are experienta. De cite dintre greselile lui iti poti aminti? -Eu ar trebui sa-i iau apararea, nu tu. Paul zimbi. Leto se aseza in capul mesei si-si lasa mina pe miinile fiului sau. -Te-ai... maturizat in ultimul timp, fiule, spuse el, si asta nu poate decit sa ma bucure. (Isi retrase mina si zimbi, la rindul sau.) Hawat se va pedepsi singur. Va fi mai minios pe el insusi decit am putea fi noi, amindoi. Paul isi indrepta privirea spre ferestrele din spatele plansei cartografice, spre intunericul noptii. Afara, balustrada terasei reflecta lumina din camera. Deslusi o miscare, apoi recunoscu silueta unei santinele in uniforma Atreides. Ochii ii alunecara de la fereastra la peretele alb din spatele tatalui sau, la suprafata lucioasa a mesei, la pumnii lui inclestati. Usa din celalalt capat al salii se deschise cu violenta. Thufir Hawat patrunse in sala. Parea mai batrin si mai zbircit ca oricind. Traversa incaperea si se opri in pozitie de drepti in fata Ducelui. -Domnia-Ta, se adresa el unui punct aflat deasupra capului lui Leto, adineaori am aflat de gresala pe care am comis-o. Intrucit consider ca este neceasr sa-mi prezint demi... -Ia loc si inceteaza cu prostiile, ii taie vorba Ducele, aratind cu mina scaunul din fata lui Paul. Daca ai comis o gresala, este ca i-ai supraestimat pe Harkonneni. Mintile lor simple au ticluit o stratagema simpla. Noi nu ne-am asteptat la stratageme simple. Iar fiul meu si-a dat toata osteneala sa ma convinga ca, daca a scapat cu viata, asta se datoreaza in buna masura invataturilor tale. Si in aceasta privinta, n-ai comis nici o gresala. (Lovi usor spatarul scaunului gol.) Ti-am spus sa iei loc! Hawat se lasa moale in scaun. -Dar... -Nu vreau sa mai aud nimic. Consider incidentul incheiat. Avem treburi mai importante. Unde sint ceilalti? -I-am rugat sa astepte afara pina ce... -Cheama-i. Hawat privi in ochii lui Leto. -Sire, eu... -Stiu cine mi-e cu adevarat prieten, Thufir. Cheama oamenii inauntru. -Am inteles, Domnia-Ta, raspunse in soapta Hawat. Apoi se rasuci in scaun si striga spre usa intredeschisa: Gurney, puteti intra. Halleck isi facu aparitia in fruntea unui grup numeros. Ofiterii de stat major aveau chipurile incruntate, grave. Erau insotiti de tineri aghiotanti si specialisti, care pareau cu totii plini de ardoare. Incepura sa se aseze in jurul mesei, facind sa rasune sala de zgomotul scaunelor si raspindind in aer o aroma discreta de rachag*. -Pentru cine doreste, avem cafea, spuse Ducele. Ii cuprinse pe toti cu privirea, gindind: O echipa buna. Un om ar putea face figura mult mai rea intr-un razboi ca acesta. Asteapta, in timp ce se servea cafeaua adusa din camera alaturata. Nu-i scapa oboseala intiparita pe unele chipuri. Brusc, isi compuse masca de calm si eficienta, se ridica in picioare si le ceru atentie, ciocanind cu degetul in masa. -Dominlor, incepu el, se pare ca civilizatia noastra s-a obisnuit intr-atit cu razboaiele de cotropire, incit nu ne putem supune nici macar unui singur ordin al Imparatului fara ca vechile naravuri sa nu-si scoata capul. Se auzira risete discrete si Paul isi dadu sema ca tatal sau spusese exact lucrul potrivit, ______________________________________________________________________ *Stimulent de tip cofeinic. folosind exact tonul potrivit, pentru a incalzi atmosfera. Pina si urma de oboseala din glasul sau fisese corect dramuita. -Pentru inceput, cred ca n-ar strica sa aflam daca Thufir mai are ceva de adaugat la raportul sau cu privire la fremeni. Thufir? Hawat isi inalta ochii. -Mai am de analizat unele probleme economice legate de raportul meu general Sire, dar in momentul de fata pot sa afirm ca fremenii per din ce in ce mai mult a fi aliatii de care avem nevoie. Chear daca mai asteapta inca, inainte de a ne acorda increderea deplina, atitudinea lor pare sincera. Ne-au trimis daruri: distraie confectionate in atelierele lor... harti ale unor regiuni de desert din jurul punctelor fortificate lasate de Harkonnei... Informatiile pe care ni le-au furnizat s-au dovedit demne de incredere si ne-au fost de un folos considerabil in tranzactiile cu Arbitrul Schimbarii. Au mai fost trimise si alte lucruri: bijuteri pentru Doamna Jessica, alcool si mirodenie, dulciuri, produse medicinale. Oamenii mei le examineaza chear in clipele acestea, dar nu pare a fi vorba de vreun viclesug. -Dumitale iti plac acesti oameni, Thufir? intreba unul dintre ofiteri. Hawat se intoarse spre el. -Duncan Idaho spune ca sint demni de admiratie. Paul se uita la tatal sau, apoi la Hawat, inainte de a se incumeta sa intrebe: -Ai vreo informatie despre numarul fremenilor? Hawat il privi vag. -Dupa productia de alimente si dupa diverse alte criterii, Idaho a estimat populatia complexului subteran pe care l-a vizitat la aproximativ zece mii de oameni. Conducatorul lor spunea ca este capetenia unui sitech de doua mii de familii. Avem motive intemeiate sa credem ca exista foarte multe asemenea comunitati, numite sitechuri. Toate par a fi credincioase unui oarecare Liet. -Asta-i ceva nou, spuse Leto. -S-ar putea sa gresesc eu, Sire. Anumite aspecte dau de presupus ca acest Liet ar putea fi o zeitate locala. Un alt locotenent isi drese glasul si intreba: -E sigur ca fac afaceri cu contrabandistii? -O caravana cu marfa de contrabanda a parasit sitechul in prezenta lui Idaho. Caravana transporta o cantitate mare de mirodenie. Contrabandistii foloseau animale de povara si au mentionat faptul ca ii asteapta o calatorie de otisprezece zile. -Dupa toate aparentele, contrabandistii si-au intensificat activitatea de cind domneste dezordinea, spuse Ducele. Trebuie sa chibzuim bine prblema asta. Sigur, nu-i cazul sa ne facem prea multe griji pentru fregatele neautorizate care actioneaza in afara planetei. Asa-i peste tot. Dar nici sa lasam sa scape cu totul de sub controlul nostru, nu-i bine. -Ai vreun plan, Sire? intreaba Hawat. Ducele de uita la Halleck. -Gurney, vreau sa conduci o delegatie care sa ia legatura cu afaceristii astia romantici. Vei fi un fel de ambasador, daca vrei. Sa le spui ca sint dispus sa inchid ochii la operatiunile lor, atita timp cit vor accepta sa-mi plateasca o dijma ducala. Hawat considera ca mitele si mercenarii de care-au facut uz pina acum ca sa-si poata desfasura activitatea i-au costat de patru ori mai mult. -Si daca povestea asta ajunge la urechile Imparatului? intreaba Halleck. Suveranul tine cu dintii de profiturile sale din CHOAM, Domnia-Ta. Leto zimbi. -Vom vira fatis intreaga dijma in contul lui Saddam IV si-o vom scadea in mod legal din impozitul pentru intretinerea trupelor de sprijin. Sa vedem ce-or sa zica Harkonnenii! Si-o sa ruinam astfel si citiva dintre localnici care s-au imbuibat pe vremea lor. Adio sperturi! Halleck rinji incintat. -Ah, Domnia-Ta, strasnica lovitura! Ce n-as da sa vad mutra baronului cind va afla vestea! Ducele se intoarse catre Hawat. -Thufir, ai obtinut registrele de contabilitate pe care spuneai ca le-ai putea cumpara? -Da, Domnia-Ta. Examinarea lor amanuntita e in curs. Desi le-am rasfoit doar, pot sa formulez o prima estimare. -S-auzim. -In trei sute treizeci de zile standard, Harkonnenii realizau aici un beneficiu de zece miliarde de solari. Un murmur facu ocolul mesei. Pina si aghiotantii mai tineri, care incepusera sa dea semne de plictiseala, se indreptara in scaune si schimbara priviri uimite. Halleck rosti cu voce joasa: -"Caci ei vor inghiti bogatiile marii si comorile ascunse in nisip". -E limpede, domnilor, spuse Leto. Mai poate fi cineva atit de naiv incit sa creada ca Harkonnenii si-au facut frumusel bagajele si-au lasat totul balta, numai pentru ca asa a poruncit Imparatul? Oamenii dadura glas unui cor de murmure aprobatoare. -Va trebui sa biruim cu taisul sabiei, conchise Ducele. Se intoarse catre Hawat. Dar poate ca e momentul sa aflam cum stam cu utilajele. Cite senilete, combine, fabrici de mirodenie si echipamente auxiliare ne-au lasat? -Intregul parc, dupa cum mentioneaza inventarul imperial, contrasemnat de Arbitrul Schimbarii, Domnia-Ta, raspunse Hawat si facu semn unuia dintre aghiotanti sa-i dea un dosar, pe care apoi il deschise in fata lui. Numai ca s-a omis sa se mentioneze ca mai putin de jumatate de senilete sint in stare de functionare, ca doar circa o treime din ele dispun de aeroportante care sa le transporte la nisipurile cu mirodenie, ca... in sfirsit, tot ce ne-au lasat Harkonnenii se afla intr-o stare deplorabila. O sa putem spune ca am avut noroc daca vom izbuti sa punem in picioare jumatate din utilaje, sau un noroc chior daca un sfert dintre ele vor mai fi in stare de functionare peste sase luni. -Nici nu ne-am asteptat la altceva, zise Leto. Care sint cifrele exacte pentru utilajele de baza? Hawat isi consulta dosarul. -Noua sute treizeci de fabrici-combine, care vor putea sa iasa la lucru peste citeva zile. Sase mii doua sute cincizeci de ornitoptere pentru supraveghere, recunoastere si observatii meteorologice... Aeroportante ceva mai putin de o mie. -N-ar fi mai rentabil sa reluam negocierile cu Ghilda pentru autorizarea unei fregate orbitale ca sateliti meteorologici? intreba Halleck. Ducele se uita la Hawat. -Nimic nou in privinta asta, Thufir? -Deocamdata va trebui sa cautam alte cai, raspunse mentantul. De fapt, agentul Ghildei nici nu a negociat. N-a facut altceva decit sa-mi dea de inteles, ca de la mentant la mentant, ca pretul depaseste posibilitatile noastre si ca va continua sa le depasasca oricare-ar fi ele. Trebuie sa aflam de ce inainte de a redeschide discutia cu el. Unul dintre aghiotantii lui Halleck se agita in scaun si izbucni: -Asta nu e dreptate! -Dreptate? Ducele il fulgera cu privirea. Cine pretinde dreptate? O sa ne facem singuri dreptate. Aici, pe Arrakis. Victorie sau moarte. Regreti ca ne impartasesti soarta, domnule? Omul il privi lung, apoi raspunse: -Nu, Sire... Domnia-Ta nu poti sa refuzi cea mai bogata sursa de venituri din universul nostru... iar eu nu pot decit sa te urmez. Imi cer scuze pentru accesul de furie, dar... (Ofiterul dadu din umeri.) Pe toti ne copleseste citeodata amaraciunea. -Amaraciunea o inteleg, spuse Ducele. Dar sa nu ne plingem de nedreptate, cit avem brate si libertatea de a le folosi. Mai sint si altii coplesiti de amaraciune? Daca da, sa vorbeasca. Ne-am adunat aici ca intre prieteni. Orcine poate sa spuna ce are pe suflet. -Eu cred ca ceea ce ne roade pe toti, Sire, zise Halleck, este faptul ca n-au aparut voluntari din partea celorlalte Case Mari. Te numesc "Leto cel Drept" si-ti fagaduiesc amicitie eterna... dar numai atit timp cit asta nu costa pe nimeni nimic. -Casele Mari nu stiu inca cine va cistiga de pe urma schimbarii, spuse Ducele. Cele mai multe s-au imbogatit asumindu-si riscuri minime. Dar nu le putem blama pentru asta. Nu putem decit sa le dispretuim. (Se intoarse catre Hawat.) Dar vorbeam despre utilaje. Vrei sa proiectezi citeva exemple, ca sa familiarizam oamenii cu masinile? Hawat incuviinta din cap si facu semn unui aghiotant aflat linga proiector. O imagine solido-tridimensionala aparu pe suprafata mesei, la mica distanta de locul in care statea Ducele. Unii dintre oamenii de la capatul celalalt se ridicara in picioare, ca sa vada mai bine. Paul se apleca si privi cu atentie masina. Raportata la inaltimea minusculelor siluete umane din jurul ei, parea sa aiba vreo suta douazeci de metrii lungime si vreo patruzeci de metri latime. Semana cu o insecta lunga, avind drept membre seturi independente de senile late. -Ceea ce vedeti este o masina de recoltat, combinata cu o rafinarie de mirodenie, explica Hawat. Am ales una in stare buna, anume pentru proiectie. E un fel de dragalina adusa aici de prima echipa de ecologi imperiali. Masina mai functioneaza si azi... desi nu-mi dau seama cum... sau de ce. -Daca-i cumva cea supranumita Baba Maria, e o adevarata piesa de muzeu, interveni un aghiotant. Cred ca Harkonnenii o foloseau ca loc de pedeapsa si ca-si amenintau cu ea muncitorii recalcitranti: fi cuminte sau ajungi la Baba Maria! Oamenii risera. Nu insa si Paul. Toata atentia sa era concentrata asupra proiectiei si a intrebarii care i se nascuse in minte. Arata cu degetul imaginea de pe masa si spuse: -Thufir, exista viermi de nisip destul de mari ca sa inghita o masina ca asta? In sala se facu brusc tacere. Ducele blestema in gind, apoi isi zise: Nu... Trebuie sa infrunte realitatile acestei lumi. -In mijlocul desertului traiesc viermi care-ar putea sa inghita aceasta combina dintr-o data, raspunse Hawat. Dar si aici, in apropierea Scutului de Piatra, unde se exploateaza cea mai mare parte a mirodeniei, exista viermi destul de mari ca sa rupa in bucati o masina ca aceasta si s-o devoreze in tihna. -De ce nu se folosesc scuturi? intreaba Paul. -Raportul lui Idaho precizeaza ca in desert scuturile sint periculoase, spuse Hawat. Un simpluscut individual poate sa atraga toti viermii aflati pe sute de metrii de jur-imprejur. Se pare ca scuturile le provoaca un fel de frenezie ucigasa. Asa sustin fremenii si n-avem nici un motiv sa ne indoim de spusele lor. Idaho n-a vazut nici o urma de echipament pentru scuturi in sitech-ul* pe care l-a vizitat. -Chear nici una? intreaba Paul. -Ar fi destul de greu sa se ascunda asa ceva de catre o populatie care numara citeva mii de oameni. Idaho a avut acces liber in tot sitech-ul. N-a observat nici un scut si n-a descoperit nici un indiciu ca fremenii ar folosi scuturi. -E o enigma, spuse Ducele. -In schimb, urma Hawat, e limpede ca Harkonnenii le foloseau din plin. Aveau ateliere de reparatii in fiecare sat de garnizoana, iar contabilitatea lor inregistreaza cheltuieli masive pentru achizitionarea de scuturi si piese de schimb. -Nu cumva fremenii dispun de vreun mijloc de neutralizare a scuturilor? intreaba Paul. -Putin probabil, raspunse Hawat. Teoretic ar fi posibil, bineinteles... cu o contrasarcina statica de dimensiuni kilometrice. Dar e o experienta pe care n-a putut nimeni sa o incerce pina in prezent. -Oricum am fi aflat de mult, interveni Halleck. Contrabandistii au legaturi strinse cu fremenii. Dac-ar fi existat asemenea dispozitive le-ar fi achizitionat si nu s-ar fi sfiit sa le comercializeze in afara planetei. -E totusi o problema prea importanta ca s-o lasam in suspensie, zise Leto. Thufir, te rog sa-i acorzi prioritate. Vreau un raspuns precis. -E deja in atentia noastra, Domnia-Ta. (Hawat isi drese glasul.) Idaho a mai precizat ceva: a spus ca nimeni nu s-ar putea insela asupra atitudinii fremenilor fata de scuturi... Zicea ca le privesc cu amuzament. Ducele se incrunta. -Discutam despre utilaje de exploatare, spuse el. Hawat ii facu semn aghiotantului de la proiector. Pe masa, imaginea solida a combinei fu inlocuita de proiectia unui aparat de zbor pe linga care siluetele oamenilor din jur pareau mai mici ca inainte. -Aceasta-i o aeroportanta, explica Hawat. In linii mari, e un topter urias, a carui singura functie e sa transporte o combina in zona nisipurilor bogate in mirodenie si s-o recupereze cind isi face aparitia un vierme de nisip. Pentru ca intotdeauna isi face aparitia unul. Recoltarea mirodeniei, este in ultima instanta, un proces de instalare rapida si retragere rapida, cu o captura cit mai bogata. -Perfect adecvat tehnicii Harkonnenilor, comenta Ducele. Risetele care ii subliniara remarca parura insa crispate si prea zgomotoase. Un ornitopter inlocui aeroportanta in focarul proiectiei. -Aceste toptere sint destul de conventionale, comenta Hawat explicatiile. Li s-au aplicat insa modificari importante pentru a mari raza de actiune si o grije deosebita a fost acordata protejarii partilor esentiale contra nisipului si a prafului. In general numai unu din treizeci este echipat cu scut defensiv, urmarindu-se probabil, ca prin inlaturarea greutatii generatorului sa se mareasca si mai mult raza de actiune. ________________________________________________________________________ *Loc de adunare in caz de primejdie in fremena. -Nu-mi place deloc acest dezinteres pentru scuturi, murmura Ducele. Si gindi: Acesta sa fie secretul Harkonnenilor? Sa-nsemne ca nu vom mai avea nici macar posibilitatea sa fugim la bordul fregatelor noastre dotate cu scuturi, daca totul se va intoarce impotriva noastra? Isi acutura violent capul ca sa alunge aceste ginduri si spuse: Sa trecem la devizul economic. La cit se va ridica beneficiul nostru? Hawat scoase un carnetel si-l rasfoi. -Dupa evaluarea utilajelor intacte si a costurilor diferitelor reparatii am intocmit un prim deviz al cheltuielilor de exploatare. Bineinteles, devizul se bazeaza pe o cifra sub valoarea reala, care sa ne ingaduie un coeficient de siguranta. (Hawat inchise ochii si continua in semitransa mentatica.) Sub Harkonneni, cheltuielile de intretinere, investitiile si salariile n-au depasit niciodata paisprezece la suta. Cu putin noroc, vom reusi sa le mentinem, pentru inceput, la treizeci la suta. Luind in considerare factorii reinvestitie si dezvoltare, la care se adauga cota CHOAM si cheltuielile militare, beneficiile noastre se vor limita la numai sase sau sapte la suta, pina in momentul in care vom fi inlocuit utilajele deteriorate. Dupa aceea, vom avea posibilitatea sa le ridicam pina la doisprezece-cinsprezece la suta, adica la nivelul normal. (Deschise ochii.) Exceptind cazul in care Domnia-Ta vrea sa adopte metodele Harkonnenilor. -Scopul straduintelor noastre este edificarea unei baze planetare solide si permanente, spuse Ducele. Pentru aceasta, majoritatea populatiei trebuie sa fie multumita. In special, fremenii.. -In primul rind, fremenii, intari Hawat. -Pe Caladan, suprematia noastra se datora puterii maritime si celei aeriene. Aici, va trebui sa dobindim ceea ce voi numi puterea desertului. Inca nu-mi pot da seama daca asta include sau nu si puterea aeriana. De aceea va atrag atentia asupra lipsei scuturilor de pe toptere. (Clatina din cap.) In buna masura Harkonnenii isi recrutau personalul din baze din afara planetei. Noi nu putem permite acest lucru... Fiecare lot de nou veniti si-ar avea cota-parte de provocatori. -In cazul acesta, va trebui sa ne multumim cu beneficii mult mai reduse si cu recolte minore, spuse Hawat. Productia noastra din primele doua sezoane va fi doar o treime din productia medie a Harkonnenilor. -Adica exact situatia pe care am prevazut-o, conchise Ducele. Va trebui sa rezolvam repede chestiunea fremenilor. As vrea sa dispun de cinci batalioane complecte de trupe fremene inaintea primei revizii contabile a CHOAM-ului. -Nu-i prea mult timp, Sire, observa Hawat. -Sintem in criza de timp, dupa cum bine stii. La primul prilej, vor navali aici cu sardukari purtind uniforma Harkonnenilor. Citi crezi ca vor debarca Thufir? -Cel mult cinci batalioane, Sire, dat fiind pretul Ghildei pentru transporturile militare. -In cazul acesta, cinci batalioane de fremeni, plus propriile noastre forte, ar fi de-ajuns. Asteptati sa ducem citiva prizonieri sardukari in fata Consiliului Landsradului si-o sa vedeti cum lucrurile vor lua cu totul alta intorsatura - indiferent de situatia beneficiilor. -Vom face tot ce ne sta in putinta, Sire. Paul se uita la tatal sau, apoi din nou, la Hawat. Dintr-o data, isi dadu seama de virsta inaintata a mentantului. Batrinul acesta slujise trei generatii Atreides. Virsta. I se citea in stralucirea umeda a ochilor caprui, in obrajii brazdati de riduri si tabaciti de clime exotice, in curbura umerilor, in linia subtire a buzelor acoperite de pete ruginii ale abuzului de sapho. Atit de multe depind de un om batrin, gindi Paul. -De fapt, spuse Ducele, sintem angajati intr-un razboi de asasini, dar care nu si-a atins inca toata amploarea. Thufir, cum se prezinta dispozitivul Harkonnenilor? -Am eliminat doua sute cincizeci si noua dintre oamenii lor de incredere, Domnia-Ta. N-au ramas mai mult de trei celule Harkonnen - vreo suta de insi, cu totul. -Lacheii pe care i-ati inlaturat detineau proprietati? -Cei mai multi aveau o situatie inflorituare, Domnia-Ta; in clasa antreprenorilor. -Sa obti semnaturile lor apoi sa le contrafaci tuturor, deasupra semnaturilor, certificate de loialitate. Sa predai cite o copie dupa fiecare certificat Arbitrului Schimbarii. Ii vom acuza in mod legal ca au ramas pe Arrakis sub falsa loialitate. Le vom confisca toate bunurile, le vom alunga familiile, ii vom lasa pe drumuri. Bineinteles, fara a omite sa depunem in contul Coroanei cele zece procente cuvenite. Totul, conform legii. Thufir Hawat zimbi, dezvelindu-si dintii cu pete rubinii. -O manevra demna de maretia Dominiei-Tale. Mi-e rusine ca nu mi-a trecut mie prin cap. Halleck privi incrunta imprejur, surprinse expresia la fel de intunecata de pe fata lui Paul. Ceilalti insa zimbeau si dadeau din cap, vadit multumiti. E o gresala, gindi Paul.Adversarii vor lupta cu si mai multa inversunare, convinsi fiind ca n-au nimic de cistigat daca se predau. Stia ca demult nu se mai respectau nici un fel de reguli in kanly*, dar aceasta era o actiune care ii putea duce la pierzanie, chear daca le oferea o victorie. -"Si-am fost strain in tara straina.", murmura Halleck. Paul il privi lung, recunoscind citatul din Biblia C.P. si intrebindu-se: Oare si Gurney ar vrea sa puna capat acestor stratageme intortocheate? Privirea Ducelui poposi o clipa asupra ferestrelor si a intunericului de afara, apoi se intoarse spre Halleck. -Gurney, citi dunari ai convins sa ramina cu noi? -Doua sute optzeci si sase, Sire. Cred ca ar trebui sa-i acceptam si sa ne consideram norocosi. Toti au calificari utile. -Numai atiti? (Ducele isi musca buzele.) Bine atunci da de stire ca... Il intrerupse zgomotul usii. Duncan Idaho trecu printre santinele, traversa iute sala si se apleca pentru a-i vorbi la ureche Ducelui. Leto ridica mina. -Vorbeste tare, Duncan. Sintem reuniti in consiuliu strategic. Paul il privi atent pe Idaho, admirindu-i din nou miscarile de felina, rapiditatea reflexelor care faceau din el un maestru de scrima atit de greu de intrecut. In aceeasi clipa, fata rotunda si oachese a spadasinului se intoarse spre el; ochii negrii, adinciti in orbite, nu parura sa-l recunoasca, dar Paul recunoscu masca sentimentelor care-i camuflau agitatia launtrica. Idaho isi plimba privirea in lungul mesei, apoi spuse: -Am capturat un grup de mercenari Harkonneni deghizati in fremeni. Fremenii trimisesera deja un curier ca sa ne puna in garda. In cursul atacului, ne-am dat seama ca omul lor fusese interceptat de Harkonneni, care-l ranisera grav. A murit in timp ce-l transportam incoace pentru a fi ingrijit de medicii nostri. Pe drum am observat ca omul suferea ingrozitor si-am oprit ca sa vad daca-l pot ajuta in vreun fel. L-am surprins in momentul in care incerca sa arunce ceva. (Idaho isi intoarse ochii spre Leto.) Un cutit, ________________________________________________________________________ *Vrasmasie declarata oficial sau vendeta. Domnia-Ta, un cutit cum n-ai mai vazut altul. -Un cristai? intreba cineva. -Fara doar si poate, raspunse Idaho. Alb-laptos si stralucind ca si cind ar avea propria-i lumina. Isi strecura mina in interiorul tunicii si scoase o teaca din care iesea un miner negru, cu adincituri pronuntate. -Lasa lama in teaca! Glasul rasuna din directia usii deschise, de la capatul celalalt al salii. Un glas vibrant, patrunzator, care ii facu pe toti cei dinauntru sa-si inalte capetele si sa priveasca spre usa. In prag, in spatele sabiilor incrucisate ale garzilor, se profila o silueta inalta. Trupul omului era in intregime ascuns de o mantie lunga de culoare bruna. Doar ochii i se zareau intre gluga si voalul negru de sub ea - ochi albastri, fara alb. -Sa-l lase sa intre, sopti Idaho. -Lasati omul sa treaca, ordona Ducele. Santinelele ezitara, apoi isi retrasera sabiile. Omul strabatu repede incaperea si se opri in fata Ducelui. -Stilgar, capetenia sitechului pe care l-am vizitat si conducatorul celor care ne-au dat de veste despre banda Harkonnenilor, il prezenta Idaho. -Fi binevenit, domnule, zise Ducele. De ce sa nu scoatem lama din teaca? Stilgar se uita la Idaho. -Tu cunosti rinduielile noastre de onoare si puritate, rosti el. Tie-ti ingadui sa vezi lama omului caruia i-ai aratat prietenie. (Privirea lui se intoarse spre ceilalti.) Dar pe oamenii acestia nu-i cunosc. Le-ai ingadui sa pingareasca o arma onorabila? -Sint Ducele Leto, spuse tatal lui Paul. Mie imi permiti sa vad lama? -Iti permit sa-ti cistigi dreptul de-a o scoate din teaca, raspunse Stilgar si la auzul murmurulu de protest al celor din sala, ridica o mina fina, strabatuta de vene intunecate si adauga: Va reamintesc ca arma a apartinut unui om care va era prieten. In tacerea care urma, Paul studie omul si percepu clar aura de putere pe care o emana. Era un conducator. Un conducator fremen. Unul dintre ofiterii aflati de partea cealalta a mesei mirii: -Cine-i el, ca sa ne spuna ce drepturi avem pe Arrakis? -Se zice ca Ducele Leto guverneaza cu consimtamintul celor guvernati, rosti fremenul. De aceea am sa va spun cum sta treaba cu noi: cei care vad cristaiul isi asuma o anumita responsabilitate. (Arunca o privire intunecata catre Idaho.) Ne apartin. Nu mai pot parasi Arrakisul fara consimtamintul nostru. Halleck si alti citiva dadura sa se ridice, cu minia intiparita pe chipuri. Halleck spuse amenintator: -Ducele Leto este cel care hotaraste... -O clipa, va rog, interveni Leto si blindetea vocii sale ii retinu. Nu trebuie sa pierd controlul, gindi el. Se intoarse catre fremen: Domnule, onorez si respect demnitatea oricarui om care respecta demnitatea mea. Iti sint, intr-adevar, indatorat. Iar eu imi platesc intotdeauna datoriile. Daca datina voastra cere ca arma sa ramina in teaca, atunci acesta e un ordin... pe care-l dau eu. Si daca mai exista vreo cale ca sa-l cinstim cum se cuvine pe omul care a murit in serviciul nostru, te rog sa-mi spui. Fremenul il privi lung. Apoi incet, isi vidica voalul, descoperind un nas subtire si o gura cu bize pline, intr-o barba de un negru lucitor. In mod deliberat, se apleca deasupra mesei si scuipa pe suprafata lucioasa. In clipa in care toti cei prezenti fura pe punctul de a sari in picioare, vocea lui Idaho tuna: -Stati! Si in tacerea incordata care se asternu, urma: -Iti multumim, Stilgar, pentru darul umiditatii din trupul tau. Il acceptam in spiritul in care ne-a fost oferit. Si Idaho scuipa la rindul sau pe masa din fata Ducelui. Apoi, intorcindu-se repede catre Leto, spuse cu voce joasa. -Nu uita cit de pretioasa-i apa aici, Sire. A fost un gest de respect. Leto se inalta incet din scaun si surprinse privirea lui Paul, zimbetul sters de pe chipul fiului sau, inainte de a simti o usoara destindere a atmosferei din sala, pe masura ce oamenii intelegeau scena la care asistasera. Fremenul privi spre Idaho. -Ai fost apreciat in sietchul meu, Duncan Idaho. Te leaga vreun juramint de credinta fata de Ducele tau? -Imi cere sa intru in slujba lui, Sire, spuse Idaho. -Accepta un legamint dublu? intreaba Leto. -Doresti sa plec cu el, Sire? -Doresc sa hotarasti singur ce ai de facut, raspunse Leto, dar nu putu sa-si ascunda incordarea din glas. Idaho il iscodi cu privirea pe fremen. -Accepti conditia, Stilgar? In anumite cazuri, va trebui sa revin pentru a-l sluji si pe Ducele meu. -Lupti bine si ai facut tot ce ti-a stat in putinta pentru prietenul nostru, spuse Stilgar. Se intoarse spre Leto. Sa fie, atunci, astfel: omul Idaho va pastra cristaiul pe care-l are, ca pe un semn al credintei fata de noi. Va trebui sa se purifice, de buna seama, dupa cum cere datina, dar se poate. Va fi fremen si soldat Atreides. Exista un precedent: Liet slujeste doi stapini. -Duncan? facu Ducele. -E clar, Sire. -Atunci, ne-am inteles, conchise Leto. -Apa ta ne apartine, Duncan Idaho, zise Stilgar. Trupul prietenului nostru va ramine Ducelui tau. Apa sa este apa Atreizilor. Acesta va fi legamintul nostru. Leto ofta si privi spre Hawat, cautindu-i ochii. Batrinul mentant dadu din cap, cu un aer multumit. -O sa astept afara pina ce Duncan Idahi isi ia ramas bun de la prietenii sai, spuse Stilgar. Turok era numele prietenului nostru care-a murit. Sa vi-l amintiti cind va fi sa-i eliberati spiritul. Sinteti prietenii lui Turok. Stilgar porni spre usa. -Nu vrei sa mai ramii putin? intreaba Leto. Fremenul se intoarse. Isi trase voalul peste fata cu o miscare simpla, potrivind ceva dedesupt. Paul intrezari ceva ce i sa paru a fi un tub subtire. -E vreun motiv sa ramin? -Ne-ai face o onoare, raspunse Ducele. -Onoarea imi cere sa fiu prezent in alta parte, zise fremenul. Il privi din nou pe Idaho, apoi se intoarse si iesi repede printre garzile de la usa. -Daca si ceilalti fremeni sint ca el, o sa ne intelegem bine, declara Leto. -E un ins reprezentativ, Sire, rosti cu voce seaca Idaho. -Cred ca ai inteles cum stau lucrurile, Duncan. -Sint ambasadorul Domniei-Tale la fremeni, Sire. -Vor depinde multe de tine, Duncan. Avem nevoie de cel putin cinci batalioane de fremeni inainte de interventia sardaukarilor. -N-o sa fie usor, Sire. Fremenii au o fire destul de independenta. (Idaho sovai.) Mai e ceva, Sire. Unul dintre mercenarii captivi a incercat sa fure cristaiul de la prietenul nostru fremen care-a murit. Mercenarul spune ca Harkonnenii ofera o recompensa de un milon de solari celui care le va aduce un cristai. Leto il privi surprins. -Ce motive-ar putea avea sa doreasca atit de mult o arma ca asta? -Cutitul e cioplit din dintele unui vierme de nisip; este semnul de recunoastere al fremenilor, Sire. Cu el, un om cu ochii albastrii ar putea patrunde in orice sietch de pe Arrakis. Pe mine nu m-ar lasa in locurile unde nu-s cunoscut. Pentru ca nu arat ca un fremen. Dar... -Piter de Vries! exclama Ducele. -Un om de-o viclenie diabolica, Domnia-Ta, rosti Hawat. Idaho strecura cristaiul in interiorul tunicii. Ai grije cum pastrezi cutitul, il povatui Ducele. -Am inteles, Sire. (lovi incetisor micul aparat de emisie-receptie prins la centura.) O sa va dau vesti cit de curind. Thufir cunoaste codul meu de apel. Sa folositi graiul de lupta. Saluta scurt, se intoarse si parasi camera. Pasi lui se pierdura spre capatul coridorului. Leto si Hawat schimbara o privire cu inteles. Zimbeau. -Mai avem multe de facut, Sire, observa Halleck. -Iar eu va retin, zise Leto. -Amintocmit raportul asupra bazelor avansate, spuse Hawat. Il lasam pentru alta data, Sire? -Dureaza mult? -Il pot rezuma, Sire. Printre fremeni umbla vorba ca pe Arrakis au fost construite peste doua sute de asemenea baze, in perioada Statiunii Experimentale Botanice. Se presupune ca toate au fost lasate in parasire, dar exista rapoarte care mentioneaza ca mai inainte ar fi fost sigilate. -Sa fie echipament in interior? -Asa sustin rapoartele lui Duncan. -Unde sint amplasate? intreaba Halleck. -Raspunsul fremenilor la aceasta intrebare, zise Hawat, este intotdeauna acelasi: "Liet stie". -Dumnezeu stie, murmura Leto. -Poate ca nu, Sire, spuse Hawat. Adineaori, acel Stiolgar a pronuntat si el numele. Sa se fi referit la o persoana reala? -Care "slujeste doi stapini", interveni Halleck. Parca-i un citat dintr-un text religios. -Iar tu ar trebui sa-l cunosti, zise Ducele. Halleck zimbi. -Dar Arbitrul Schimbarii? intreaba Leto. Ecologul imperial, Kynes... El nu stie unde sint bazele astea? -Sire, rosti Hawat, Kynes este omul Imparatului. -Numai ca Imparatul e cam departe, replica Leto. Vreau bazele. Probabil ca sint pline de materiale pe care le-am putea folosi ca sa ne reparam utilajele. -Sire! Din punct de vedere legal bazele sint inca fieful Maiestatii Sale. -Intemperiile Arrakisului sint in stare sa nimiceasca orice. Putem da oricind vina pe ele. Luati-l la intrebari pe Kynes si aflati cel putin daca bazele exista. -Ar fi periculos sa le rechizitionam, insista Hawat. Duncan a fost cit se poate de clar asupra urmatorului lucru: bazele, sau ceea ce reprezinta ele, au pentru fremeni o semnificatie profunda. Nu-i exclus ca fremenii sa-si schimbe atitudinea fata de noi daca le vom ocupa. Paul scruta fetele celor prezenti si observa incordarea cu care oamenii urmareau fiecare cuvint. Pareau adinc tulburati de atitudinea tatalui sau. -Asculta-l, tata, interveni el cu voce joasa. E-adevarat ce spune. -Sire, relua Hawat, s-ar putea ca aceste baze sa ne ofere materialul necesar repararii utilajelor, dar s-ar putea la fel de bine ca ele sa ne fie inaccesibile din motive strategice. Ar fi imprudent sa actionam pina nu obtinem mai multe informatii. Kynes are din partea Imperiului imputernicire de arbitraj. Sa nu uitam asta. Iar fremenii ii recunosc autoritatea. -Procedati cu duhul blindetii, atunci. Vreau sa stiu doar daca bazele exista. -Cum doresti, Sire. Hawat sw aseza si-si lasa ochii in jos. -Bun, zise Ducele. Stim ce ne asteapta: munca. Dar sintem invatati cu munca. Avem si oarecare experienta. Stim care vor fi recompensele, iar alternativele sint destul de clare. Fiecare dintre voi isi cunoaste sarcinile. (Se uita la Halleck.) Gurney, sa rezolvi mai intii problema contrabandistilor. -"Voi porni catre rebelii ce salasluiesc in pustie", declama Halleck. -Intr-o zi o sa-l surprind pe omul asta fara nici un citat la-ndemina si-o sa para gol pusca, observa Ducele. Se auzira citeva risete, dar Paul le sesiza efortul. Tatal lui se intoarse catre hawat. -Sa instalezi inca un post de comanda pentru contrainformatii si transmisiuni la etajul acesta, Thufir. Dupa ce termini avem de vorbit. Hawat se ridica si privi imprejur, ca si cind ar fi cautat ajutor. Apoi se intoarse si-si indrepta pasii spre usa. In zgomotul scaunelor date in laturi, ceilalti il urmara in graba, schimbind priviri incurcate. Un final confuz, gindi Paul, urmarind cu privirea oamenii care iesau. Pina atunci, consiliile de stat major se incheiasera totdeauna intr-o atmosfera de decizie. Dar aceasta sedinta parea ca se dezagregase, macinata de prpriile-i insuficiente si in cele din urma, spulberata de o controversa. Pentru prima data isi ingadui sa se gindeasca la posibilitatea reala a unei infringeri - nu de teama sau din cauza avertismentelor de felul celor formulate de Cucernica Maica, ci ca pe o concluzie a propriei sale evaluari a situatiei. Tata e deznadajduit, isi spuse el. Lucrurile nu merg deloc bine pentru noi. Si Hawat... Paul isi aminti reactiile bartinului mentant in timpul consfatuirii - momentele de ezitare, semnele de nervozitate. Hawat nu era in apele lui. Il framinta ceva. -Cred ca-i mai bine sa-ti petreci timpul noptii aici, fiule, spuse Ducele. De altfel, curind o sa se crape de ziua. O anunt eu pe maica-ta. (Se ridica de la masa, incet, teapan.) Pune citeva scaune unul linga altul si culca-te. -Nu-s prea obosit, tata. -Cum vrei. Ducel isi inclesta miinile la spate si incepu sa se plimbe prin fata mesei. Ca un animal in cusca, gindi Paul. -Ai sa discuti cu Hawat posibilitatile unei tradari? intreaba el. Ducele se opri dinaintea lui si inaltindu-si ochii spre ferestrele intunecate, spuse: -Am discutat de multe ori posibilitatea asta. -Fremena parea foarte sigura de spusele ei. Iar mesajul pe care mama... -Am luat masuri de precautie. (Privirea Ducelui facu inconjurul salii si Paul observa sticlirea de salbaticiune incoltita a ochilor.) Ramii aici. Ma duc sa discut cu Thufir problema posturilor de comanda. Iesi repede, adresind un gest de salut santinelelor de la usa. Paul privi locul in care statuse tatal sau si avu senzatia clara ca spatiul acela fusese deja gol, inainte ca Ducele sa fi parasit incaperea. Si iarasi ii rasuna in minte cuvintele Cucernicei Maici; "Pentru tatal tau... nu se mai poate face nimic".