CAPITOLUL XV
Tatal meu, Imparatul Padisah, m-a luat intr-o zi de mina, iar eu am simtit imediat, gratie invataturilor mamei mele, ca era tulburat. M-a condus in sala Portretelor, la ego-simulacrul Ducelui Leto Atreides. Privindu-l, am observat surprinzatoarea asemanare dintre tatal meu si barbatul din portret - acelasi chip prelung, rasat, cu trasaturi aspre si ochi reci. "Printesa-fiica", mi-a spus tatal meu, "as fi vrut sa fi fost mai in virsta, la vremea cind acest barbat s-a apucat sa-si caute o nevasta". Tatal meu avea pe atunci saptezeci si unu de ani si nu arata mai batrin ca barbatul din portret; eu nu aveam mai mult de paisprezece ani, dar am inteles in ziua aceea ca tatal meu isi dorise in taina un fiu asemenea Ducelui si ca ura necesitatile politice din pricina carora erau dusmani. Fragment din In casa tatalui meu de printesa Irulan.
Prima sa intilnire cu aceea pe care, asa cum i se ordonase, trebuia sa-i tradeze, avu asupra doctorului Kynes efectul unui soc. Pe buna dreptate, Kynes se considera un om de stiinta pentru care miturile nu erau decit indicii interesante despre radacinile unei culturi. Baiatul, insa, parea intruchiparea exacta a imaginii din stravechea profetie. Avea "ochii iscoditori" si "aerul de rezerva candida". Fireste, profetia nu indica prea lamurit daca Divina Mama avea sa-l aduca pe Mesia odata cu ea sau daca avea sa-l zamisleasca dupa venire. Oricum, exista o potrivire stranie intre prorocire si noii veniti. Acea prima intilnire avu loc pe la mijlocul diminetii, in fata cladirii administrative a terenului de debarcare de linga Arrakeen. In apropiere, un ornitopter fara nici un fel de insemne astepta zumzaind in surdina, ca o insecta molesita. Linga el, facea de garda o santinela Atreides cu sabia trasa din teaca si cu silueta invaluita in aura tremuratoare a unui scut defensiv. Kynes privi zeflemitor reverberatia scutului, gindind: In privinta asta, Arrakisul le rezerva o surpriza! Ridica o mina si escorta de fremeni care il insotea se opri. Continua sa inainteze singur catre intrarea imobilului - un gang intunecat in zidul de piatra protejat cu un strat de plastic. O cladire monolitica, dar vulnerabila, gindi el. Net inferioara orcarei grote. Observa miscare in gangul intunecat. Se opri, folosind ragazul ca sa-si indrepte mantia si izolatiile de pe umarul sting al distraiului. Usile de la intrarea cladirii se deschisera larg. Un grup de soldati Atreides inarmati pina-n dinti - aveau paralizatoare, sabii si scuturi - iesira grabiti si se postara in fata intrarii. In urma lor, isi facu aparitia un barbat inalt, cu fata ca de pasare de prada, cu pielea oachese si parul negru. Purta o pelerina jubba cu blazonul Atreizilor, dar felul in care o facea arata ca nu era obisnuit cu vesmintul. Pelerina i se lipea de pantalonii distraiului, fara sa salte liber, usor, in ritmul pasilor. Alaturi de el pasa un tinar cu parul la fel de negru, dar cu fata mai rotunda. Kynes ii cunostea virsta si i se parea cam mic de statura pentru un tinar de cincisprezece ani. Trupul de adolescent, insa, deja un ciudat aer de fermitate, de siguranta, ca si cum tinarul ar fi avut puterea de a discerne in jurul sau si de a intelege lucruri nevazute pentru altii. Era imbracat la fel ca tatal sau, dar, spre deosebire de acesta, isi purta pelerina cu o degajare ce dadea impresia ca avusese asemenea imbracaminte dintotdeauna. "Mahdi va cunoaste lucruri pe care alti oameni nu pot sa le vada", spunea legenda. Kynes clatina din cap, mustrindu-se: Sint oameni ca tori oamenii. Linga cei doi, invesmintat in acelasi tinut de desert, venea un om pe care Kynes il cunoscuse deja: Gurney Halleck. Planetologul trase adinc aer in piept, incercind sa-si potoleasca resentimentele pe care i le trezea omul care il instruise cum sa se poarte in prezenta Ducelui si a mostenitorului ducal. "I te poti adresa Ducelui cu Domnia-Ta sau cu Sire. Este corect si Vlastar Nobil, dar asta se spune in ocazii cu un caracter mai deosebit. Fiului i te poti adresa cu Domnisorule, sau cu Domnia-Ta. Ducele e un om ingaduitor dar nu-i plac familiarismele". Si Kynes, privind grupul care se apropia, isi spuse: Vor afla ei curind cine-i adevaratul stapin al Arrakisului. Porunca sa fie interogat mai toata noaptea de mentantul lor, da? Porunca sa fac pe ghidul fiindca vor sa inspecteze cum se exploateaza mirodenia, da? Implicatiile intrebarilor lui Hawat nu-i scapsera lui Kynes. Voiau sa puna mina pe bazele imperiale. Si nu incapea nici o indoiala ca aflasera despre baze de la Idaho. Am sa-i ordon lui Stilgar sa-i trimita Ducelui capul lui Idaho, isi spuse Kynes. Grupul Ducelui se afla acum la numai citva pasi de el. Auzi scrisnetul nisipului sub ghetele lor de desert. Kynes se inclina. -Domnia-Ta, Duce. Cit timp se apropiasera de omul care astepta solitar in apropierea ornitopterului, Leto avusese timp sa-l cerceteze pe indelete: inalt, slab, invesmintat ca pentru desert, intr-o mantie lunga, distrai si ghete cu carimblul scurt. Gluga mantiei era data pe spate, cu valul atirnind intr-o parte, lasind la vedere parul lung, blond-roscat si o barba rara. Sprincene groase umbreau ochii insondabili, albastru-in-albastru. In jurul orbitelor si sub ele, pielea obrazului era mai intunecata. -Asadar dumneata esti ecologul, spuse Ducele. -Pe Arrakis preferam vechea denumire, Domnia-Ta, raspunse Kynes. Sint planetolog. -Cum doresti, zise Ducele. Ii arunca o privire lui Paul. -Fiule, el este Judecatorul Schimbarii, arbitrul orcaror dispute, omul a carui misiune este sa se respecre legile, pina ce vom prelua complect puterea asupra acestui fief. Se intoarse catere Kynes: -Ti-l prezint pe fiul meu. -Domnia-Ta, rosti Kynes. -Esti fremen? intreba Paul. Kynes surise. -Am acces liber si in sietchuri si in sate, Domnisorule. Dar sint supus Maiestatii Sale. Sint planetologul imperial. Paul dadu din cap, impresionat de aerul de putere al omului din fata lui. Ceva mai inainte, Halleck i-l arata pe Kybes de la una din ferestrele situate la etajul cladirii: "Cel escortat de fremeni... Cel care se apropie acum de ornitopter." Paul il examina in graba cu binoclul, observindu-i linia dreapta a gurii, buzele subtiri, fruntea inalta. Gurney ii sopti la ureche: Un individ al naibi de ciudat. Si sa-l auzi cum vorbeste - cuvinte sacadate, fraze scurte, clare, parca retezate cu briciul. In spatele lor, Ducele comentase: "Tipul savantului." Acum, cind era la numai citiva pasi de el, Paul simtea forta lui Kynes, impactul personalitatii sale. Ca si cum planetologul ar fi fost o fiinta cu singe regal, nascut sa comande. -Mi se pare ca dumitale trebuie sa-ti multumesc pentru distraie si pelerinele astea, spuse Ducele. -Sper sa va vina bine, Domnia-Ta. Sint facute de fremeni si cei care le-au croit si-au dat silinta sa le confectioneze dupa masurile date de omul Domniei-Tale, Halleck, aici de fata. -Am fost oarecum mirat cind mi s-a adus la cunostinta ca nu ne poti duce in desert decit imbracati cu hainele astea. Putem lua cu noi o cantitate mare de apa. Nu avem intentia sa zabovim prea mult si vom avea o escorta aeriana - cea de deasupra noastra. E destul de putin probabil sa fim nevoiti sa coborim pe nisip. Kynes il privi lung, cintarindu-i din ochi trupul giftuit de apa. Spuse glacial: -Pe Arrakis nu exista cuvintul "probabil". Exista doar cuvintul posibil. Halleck se zburli: -Ducelui i te adresezi cu Domnia-Ta sau Sire! Leto il domoli cu un semn al miinii - unul din discretele semnale de mina codificate - apoi spuse: -Obiceiurile noastre sint inca noi pe aici, Gurney. Trebuie sa fim ingaduitori. -Am inteles, Sire. -Iti sintem indatorati, doctore Kynes, zise Leto. Nu vom uita de straiele acestea si nici de grija pe care ai aratat-o pentru siguranta noastra. Sub imboldul momentului, Paul isi aminti un pasaj din Biblia C.P., rosti: -"Darul e binecuvintarea celui ce da". Cuvintele rasunara neasteptat de tare in aerul nemiscat. Fremenii din escorta lui Kynes, care asteptau ghemuiti pe vine in umbra cladirii, sarira in picioare, agitindu-se si murmurind intre ei. Unul exclama: -Lisan al-Gaib! Kynes se rasuci pe calciie, reteza scurt aerul cu mina, in directia cetei de fremeni. Continuind sa murmure, oamenii se retrasera spre coltul cladirii. -Interesant, comenta Ducele. Kynes se uita cu asprime spre Paul, apoi la Duce. -Majoritatea locuitorilor din desert au mintea plina de superstitii, spuse el. Nu le dati atentie. Nu fac nici un rau. Dar si el se gindi la cuvintele legendei: "Va vor intimpina cu Vorbe Sfinte si vor lua darurile voastre drept binecuvintare". Imaginea pe care Leto si-o facuse despre Kynes - bazata in buna parte pe scurtul raport verbal al lui Hawat ("Kynes este rezervat si suspicios") - se cristaliza brusc: omul acesta era fremen. Venise insotit de o escorta de fremeni. Aparent, s-ar fi putut spune ca fremenii voiau doar sa verifice daca erau intr-adevar liberi sa circule in zonele urbane, asa cum li se promisese de putin timp. Dar escorta aceasta parea mai degraba o garda de onoare. Iar Kynes se purta ca un om mindru, obisnuit cu libertatea, un om ale carui vorbe si comportare, relativ umile, se datorau numai suspiciunii fata de niste straini. Intrebarea lui Paul fusese oportuna si intemeiata. Kynes se transformase in bastinas. -Nu plecam, Sire? intreaba Halleck. Ducele dadu din cap. -Ba da. Topterul nostru o sa-l pilotez eu. Kynes va sta cu mine, in fata, ca sa-mi arate drumul. Tu si cu paul va asezati pe scaunul din spate. -O clipa, va rog, interveni Kynes. Cu permisiunea Domniei-Tale Sire, trebuie sa verific mai intii securitatea distraielor pe care le purtati. Ducele vru sa spuna ceva, dar Kynes i-o lua inainte: -Ma gindesc si la propria-mi piele... Domnia-Ta. Stiu prea bine cui i s-ar scoate ochii, daca vi s-ar intimpla vreun accident, cit timp sinteti cu mine. Leto se incrunta, gindind: Delicata treaba! Daca refuz, s-ar putea sa se simta jignit. Si n-am de unde sa stiu cita nevoie o sa am vreodata de omul asta. Dar... sa-l las sa treaca de scut si sa-mi atinga trupul, cind stiu atit de putine lucruri despre el? Gindurile ii goneau nebuneste, minate din urma de necesitatea deciziei. -Sintem in miinile dumitale, se hotari brusc. facu un pas inainte, isi desfacu pelerina. Il vazu pe Halleck arcuindu-se pe virful picioarelor, raminind nemiscat, dar gata sa intervina. -Si te-as ruga sa ai bunatatea de a ne explica si noua ce e de fapt costumul asta, cu care dumneata esti, desigur, foarte obisnuit. -Bine, incuviinta Kynes. Pipai pe sub pelerina Ducelui izolatiile de pe umeri, vorbind, pe masura ce verifica distraiul. -Materialul propriu-zis este un microsandvis: un filtru cu eficacitate sporita, dublat de un sistem de schimb de caldura. Ajusta izolatiile. -Stratul care vine in contact cu pielea este poros. Lasa sa treaca transpiratia care a racorit corpul... prin procesul normal, sau aproape normal, de evaporare. Urmatoarele doua straturi... Strinse izolatiile pectorale -... comporta filamente pentru schimbul caloric si decantoarele de sare. Sarea este regenerata. La semnul planetologului, Ducele isi ridica bratele, zise: -Foarte interesant. -Respira adinc, spuse Kynes. Ducele se spupuse. Kynes cerceta izolatiile de la subsuori, ajusta una dintre ele. -Miscarile corpului, continua el, mai ales respiratia, si un oarecare efect osmotic furnizeaza forta necesara pomparii. Reveni la izolatiile pectorale, le slabi putin. -Apa reciclata se aduna in niste buzunare colectoare, de unde se poate sorbi prin tubul acesta, al carui capat se afla la colierul de la git. Ducele isi trase barbia, inclinind capul ca sa vada capatul tubului. -Eficient si comod, observa el. Frumoasa conceptie! Kybes ingenunche, controla izolatiile de la picioare. -Urina si materiile fecale sint sterilizate si prelucrate in captusala de pe coapse. Se ridica in picioare, pipaii colierul de la git, extrase un fel de limba semicirculara. -In plin desert, filtrul acesta se trage peste jumatatea de jos a obrazului, iar tubul de sub el se introduce in nari, cu agutorul acestor doua cepuri cu clema care asigura etanseitatea. Se inspira prin filtrul de la gura si se expira prin tubul nazal. Cu un distrai fremen in stare perfecta, nu poti pierde mai mult de un degetar de umezeala pe zi - chear daca te prinde noaptea in Ergul Mare. -Un degetar pe zi, murmura Ducele. Kynes apasa cu degetul pe calota pe calota frontala a glugii costumului; spuse: -Aici s-ar pitea sa te roada nitel. Daca te supara prea tare, te rog sa-mi spui. Am sa mai string putin marginea glugii. -Multumes, rosti Ducele, vazindu-l pe Kynes ca se da un pas mai inapoi. Isi misca umerii in interiorul costumului, remarcind imediat ca se simtea mai bine. Straiul era mai strins pe trup, mai putin iritant. Kynes se intoarse spre Paul. -Ei, acum sa te vedem si pe tine, baiete. E un om de treaba, isi spuse Ducele, dar va trebui sa invete cum sa ni se adreseze. Paul astepta impasibil, in timp ce Kynes ii examina costumul. Avusese o senzatie bizara cind imbracase straiul acesta lucios si alunecos. Fusese perfect constient ca nu mai purtase nicodata pina atunci un distrai. Cu toate acestea, fiecare gest de ajustare a gaicilor aderente de la izolatii, sub indrumarea stingace a lui Gurney, i se paruse natural, instinctiv. Cind isi strinse izolatiile pectorale, ca sa obtina cit mai multa forta de pompare din miscarea respiratorie, stiuse ce anume facea si in ce scop. Cind isi potrivise colierul de la git si marginea glugii, stiuse ca o face ca sa evite frecarea. Kynes se ridica, se dadu inapoi, cu un aer perplex. -Ai mai purtat vreodata distrai? intreba. -E prima oara. -Atunci, ti l-a aranjat cineva? -Nu. -Ghetele ti-s strinse mai tare deasupra gleznelor decit dedesupt... Cine ti-a spus sa le stringi in felul asta? -Nimeni. Asa... mi s-a parut ca trebuie strinse. -Chear asa si trebuie. Si Kynes isi freca obrazul, cu gindul la legenda: "El va cunoaste tipicurile voastre ca si cind s-ar fi nascut cu ele." -Sa nu mai pierdem timpul, spuse Ducele. Arata catre topterul care astepta, porni inainte, raspunzind cu o inclinare a capului la salutul santinelei. Urca in cabina, isi prinse centura de siguranta, incepu sa verifice comenzile. Aparatul pirii cind ceilalti urcara, la rindul lor. Kynes isi strinse centura, concentrindu-si atentia la amenajarile din interiorul aeronavei - luxul discret al capitonajelor gri-verzui, confortul scaunului, luciul instrumentelor. Trase cu placere in piept aerul curat, racoros, care inunda cabina cind usile fusesera inchise si ventilatoarele prinsera viata, biziind discret. Confort! gindi. Molesala! -Totu-i in regula, Sire, anunta Halleck. Leto puse contactul aripilor, le simti ridicindu-se si coborind - o data, de doua ori. Se inalta zece metri, apoi Ducele bloca aripile si actiona reactoarele posterioare care propulsasera aparatul intr-o miscare ascendenta, suieratoare, pe o panta abrupta. -Spre sud-est, dincolo de Scut, zise Kynes. Acolo i-am spus maistrului nisipar sa-si concentreze urilajele -Bine. Ducele stabiliza plafonul de zbor. Celelalte aparate isi ocupara pozitiile de escoartare deasupra lor si intreaga formatie vira spre sud-est. -Conceptia si realizarea distraielor vadesc o perfectiune tehnica deosebita, spuse, dupa citeva clipe, Ducele. -Poate ca intr-o zi va voi duce sa vizitati un atelier dintr-un sietch, zise Kynes. -M-ar interesa, intr-adevar. Dar mi se pare ca se fabrica distraie si in unele orase de garnizoana. -Imitatii nereusite. Orice dunar care tine la viata poarta distrai fremen. -Si chear nu se pierde mai mult de un degetar de apa pe zi? -Daca distraiul este bine ajustat, daca gluga e strinsa cum trebuie si daca toate izolatiile sint in perfecta stare, cantitatea cea mai mare de apa se pierde prin palmele miinilor. Cind nu trebuie sa-ti folosesti miinile la vreo treaba mai delicata, poti purta manusi de distrai. Cei mai multi dintre fremenii din desert, insa, prefera sa-si unga miinile cu seva extrasa din frunzele tufei de creozet, care are darul de a opri transpiratia. Ducele arunca o privire in jos, spre stinga, la peisajul haotic al Scutului de Piatra - stinci ravasite de crevase inguste si adinci, petece galben-brune, intretaiate de dungile negre ale faliilor nascute din prabusiri. Imensul lant muntos parea sa fi fost azvirlit din spatiu si lasat pentru totdeauna acolo unde se sfarimase, izbindu-se de suprafata planetei. Survoalara un bazin nu prea adinc, plin cu nisip cenusiu, ca un riu izvorit din gura unui canion ce se deschidea catre sud. Degete de nisip se prelingeau parca in interiorul bazinului, conturind o delta uscata si imobila, inconjurata de roca intunecata. Kynes se rezema de spatarul scaunului. Se gindi la trupurile saturate de apa pe care le simtise sub straiele Atreizilor. Purtau centuri de scut peste pelerine, paralizatoare agatate la sold, iar la git, prinse de lantisoare, radioemitatoare d emarimea unei monede. Si Ducele, si fiul sau erau inarmati cu cutite virite in teci prinse de incheietura miinii, iar tecile i se parusera destul de uzate. Isi spuse, nu fara o oarecare doza de admiratie, ca oamenii acestia erau un amestec ciudat de blindete si forta brutala. Aveau o siguranta si-un calm pe care nu le boservase la niciodata la Harkonneni. -Sper ca vei mentiona in raportul pe care-l vei inmina Imparatului, in legatura cu schimbarea fiefului, ca noi am respectat legile, nu-i asa? intreaba Leto. Se uita piezisi catre Kynes, apoi din nou inainte. -Harkonnenii au plecat. Atreizi le-au luat locul. -Deci totu-i in regula? insista Leto Zvicnetul unui muschi de pe maxilar trada incordarea de-o clipa a planetologului. -Ca planetolog si Judecator al Schimbarii, sint supusul direct al Imperiului... Domnia-Ta. Ducele riji sumbru. -Realitatea, insa, stim amindoi care e. -Iti reamintesc ca activitatea mea se bucura de sprijinul Maiestatii-Sale. -Zau? Si in ce consta aceasta activitate? In linistea scurta care urma, Paul gindi: Tata intinde prea mult coarda. Ii arunca o privire lui Halleck, dar menestrelul-razboinic parea absorbit de privelistea dezolanta de sub ei. Kynes raspunse cu un glas glacial. -Te referi, desigur, la activitatea mea de palnetolog. -Desigur. -In mare, ma ocup de biologia si de botanica solurilor uscate... ca si de unele cercetari geologice - carotaje, analize. Posibilitatile unei planete sint practic inepuizabile. -Intreprinzi si cercetari referitoare la mirodenie? Kynes se intoarse spre Duce, iar Paul sesiza contractia muschilor din obrazul planetologului. -Curioasa intrebare, Domnia-Ta. -Nu uita, Kynes, ca acum planeta este fieful meu. Si metodele mele sint altele decit ale Harkonnenilor. Nu am nimic impotriva studiilor dumitale cu privire la mirodenie, atita timp cit ma tii la curent cu ceea ce afli. Se uita fix la planetolog; adauga: -Harkonnenii nu prea incurajau cercetarile legate de mirodenie, nu-i asa? Kynes ii intoarse privirea, dar nu raspunse. -Poti vorbi fara grije, il indemna Ducele. N-ai de ce sa te temi. -Mda, murmura Kynes. Curtea Imperiala e intr-adevar cam departe. Si gindi: Ce-si inchipuie cotropitorul asta, umflat de apa? Ma crede chear atit de nating incit sa ma fac sluga lui? Ducele emise un riset scurt, isi intoarse privirea la directia de zbor. -Remarc o oarecare acreala in tonul dumitale, domnule. Am invadat Arrakisul cu haita noastra de ucigasi cu chipuri blajine, eh? Si mai avem pretentia sa recunoasteti ca sintem altminteri decit Harkonnenii, nu-i asa? -Am citit materialul de propaganda pe care l-ati raspindit prin sietchuri si prin sate, spuse Kynes. "Sa daruim dragostea noastra iubitului Duce!". Serviciul dumitale de pro... -Masoara-ti cuvintele! latra brusc Halleck, smulgindu-se de linga geam si aplecindu-se amenintator inainte. Paul puse o mina pe bratul lui Halleck. -Gurney! rosti Ducele, aruncindu-i o privire peste umar. Omul asta a trait mult timp sub Harkonneni. Halleck isi relu avechea pozitie. Mormai: -Mda... -Omul Domniei-Tale, Hawat, este destul de abil, - spuse, dupa o clipa, Kynes. Dar mi-am dat imediat seama ce urmarea. -Foarte bine, replica Ducele. Esti de acord sa ne deschizi bazele? -Bazele sint proprietatea Maiestatii Sale, raspunse taios Kynes. -Si zac nefolosite. -Ar putea fi folosite. -Maiestatea Sa e de aceeasi parere? Kynes il strafulgera cu privirea. -Arrakisul ar putea sa devina un Eden daca pe guvernatorii sai i-ar mai interesa si altceva decit scurmatul dupa mirodenie! Nu mi-a raspuns la intrebare, gindi Ducele, apoi intreaba: -Cum ar putea deveni un Eden, daca nu dispune de bani? -La ce bun banii, daca nu poti cumpara cu ei ajutorul de care ai nevoie? replica planetologul. Aha! isi spuse Ducele. Zise repede: -Vom discuta problema asta alta data. Am impresia c-am ajuns la marginea Scutului. Continuam drept inainte? -Drept inainte, murmura Kynes. Paul privi pe fereastra. Sub ei, tancurile sfarimate incepusera sa coboare in cute abrupte spre un platou neted, de piatra, marginit de un prag ca o muchie de cutit. Dincolo de prag, asemenea unor unghii frumos taiate, se prelungeau pina la orizont siruri continue de dune. Printre ele, departe, se zareau din loc in loc pete intunecate care nu pareau de nisip. Aflorisme stincoase? In reverberatia aerului fierbinte, Paul nu le putu distinge prea bine. -Nu cresc deloc plante, acolo, jos? intreba el. -Putine, raspunse Kynes. Zona biologica de la aceasta latitudine se caracterizeaza mai ales prin ceea ce noi numim "mici hoti de apa" - vietuitoare adaptate sa-si prade unele altora umezeala, pindindu-se intre ele pentru picaturile de roua. Anumite regiuni ale desertului forfotesc de viata. Dar toate aceste forme vii au invatat cum sa supravietuiasca in conditiile vitrege ale mediului. Daca tu, om, te pomenesti vreodata acolo, jos, si nu vrei sa mori, trebuie sa faci exact ce fac ele. -Adica sa-i fur altuia apa? intreaba Paul. Ideea i se paruse revoltatoare si glasul ii trada tulburarea. -Se mai intimpla si asa, rosti Kynes, desi nu la asta ma refeream. Vezi tu, baiete, clima mea pretinde o atitudine deosebita fata de apa. Aici nu exista secunda in care sa nu te gindesti la apa. N-ai voie sa irosesti nimic din ceea ce contine cit de cit umezeala. "Clima mea..." gindi Ducele. -Vireaza doua grade spre sud, Domnia-Ta. La vest e furtuna. Ducele dadu din cap. Vazuse si el talazuirea de praf cafeniu. Vira larg, inclinind topterul pe o parte, observind cu coada ochiuluireflexul portocaliu-laptos al prafului, pe aripile aparatelor din escorta, care ii imitau manevra. -E bine sa trecem cit mai departe de ea, zise Kynes. -Imi inchipui ca-i destul de periculos sa zbori in nisipul ala, spuse Paul. E adevarat ca poate strapunge materilalele cele mai dure? -La altitudinea asta nu-i nisip, ci praf, explica Kynes. Singurele pericole sint lipsa vizibilitatii, turbulenta si opturarea prizelor de aer. -Si chear o sa vedem astazi o exploatare de mirodenie in lucru? -Foarte posibil. Pul tacu, se rezema de spatarul scaunului. Isi folosise intrebarile si hiperprecautia pentru a efectua ceea ce mama sa numea "inregistrarea" persoanei. Si-l fixase bine pe Kynes acum - timbrul vocii, fiecare detaliu al fetei, fiecare detaliu al gesturilor. O cuta nefireasca pe mineca stinga a mantiei planetologului trada prezenta unui cutit intr-o teaca prinsa pe brat. In dreptul taliei, mantia parea mai umflata. Auzise ca oamenii desertului poarta un soi de cingatoare cu buzunare, in care tin tot felul de obiecte de stricta necesitate. poate ca asta era explicatia umflaturilor de sub mantie. In nici un caz nu putea fi vorba de o centura de scut. Mantia era inchisa la git cu o fibula de cupru pe care era gravata imaginea unui iepure. O alta fibula, mai mica, purtind acelasi desen, atirna de coltul glugii rasfrinte pe umeri. Alaturi, Halleck se rasuci, cotrobai in compartimentul din spate, isi scoase la iveala basiletul. Kynes arunca o privire inapoi cind Halleck incepu sa-si acordeve instrumentul, apoi se concentra din nou asupra directiei de zbor. -Ce-ai vrea sa asculti, Domnisorule? intreaba Halleck. -Ce vrei tu, Gurney. Halleck isi pleca urechea deasupra cutiei de rezonanta, lua un acord si incepu sa cinte incet: "Parintii nostri au mincat mana in desert, In tinutul fierbinte unde se-ncrincena vintu-n virtejuri, Izbaveste-ne Doamne de tara cea hida! Izbaveste-ne... o izbaveste-ne De setea si uscaciunea desertului." Kynes ii arunca Ducelui o privire; spuse: -Nu calatoresti cu o escorta prea numeroasa, Domnia-Ta. Toti oamenii care te insotesc au mai multe talente? -Ca Gurney? rise Ducele. Gurney e unic. Ii apreciez in mod deosebit ochii. Putine lucruri le scapa. Planetologul se incrunta. Halleck, fara sa piarda nici o masura din melodie, improviza mai departe: "Caci eu sint ca buha desertului, o! Asa-i! Sint ca buha desertului!" Ducele se apleca brusc, desprinse un microfon de pe tabloul de bord, il conecta cu o apasare a degetului si spuse: -Atentie Escorta Gama! Aici Liderul. Obiect zburator pe directia orei noua, in sectorul B. L-ati identificat? -Nu-i desit o pasare, zise Kynes. Si adauga: Ai ochi ageri. Difuzorul de pe tabloul de bord pirii, apoi o voce raspunse: -Escorta Gama. Am examinat obiectul prin telescop. E o pasare mare! Paul privi in directia indicata, deslusi un punct intunecat care se misca intermitent. Isi dadu seama cit de atent pilota tatal sau... Cu toate simturile la pinda. -Nu stiam ca exista pasari atit de mari in largul desertului, spuse Ducele. -Trebuie sa fie un vultur, raspunse Kynes. Sint destul vietuitoare care s-au adaptat la mediul acesta. Ornitopterul survoala acum o cimpie pustie de piatra. De la inaltimea celor doua mii de metri la care zburau, Paul zari dedesupt umbra diforma a navei lor si putin mai inapoi, umbrele aparatelor din escorta. Solul de sub ei parea plat, dar felul in care se contorsionau umbrele dezmiteau aceasta impresie. -A reusit cineva, vreodata, sa parcurga teafar desertul? intreba Ducele. Halleck se opri din cintat. Se apleca, asteptind raspunsul lui Kynes. -Largul desertului, nu, spuse Kynes. Au fost insa citeva cazuri in care unii oameni au izbutit sa se salveze din zona secundara. Au supravietuit traversind regiunile stincoase, in care viermii se aventureaza rareori. Atentia lui Paul fu atrasa de timbrul lui vocii lui Kynes. Isi simti intregul mecanism al perceptiei trecind in alerta, asa cum il deprinsese in antrenament. -Ah! exclama Ducele. Viermii! Trebuie sa apuc sa vad si eu unul. -Poate c-o sa vezi unul chear astazi, zise Kynes. Unde-i mirodenie, sint si viermi. -Totdeauna? intreaba Halleck. -Totdeauna. -Exista vreo legatura intre vierme si mirodenie? se interesa Ducele. Kynes intoarse capul spre el si Paul observa felul in care isi tuguie bizele inainte de a raspunde. Viermii apara nisipurile cu mirodenie. Fiecare vierme isi are teritoriul sau. Cit despre mirodenie... Cine stie? Specimenele de viermi pe care le-am cercetat ne fac sa presupunem existenta unor complexe schimburi chimice reciproce. Am descoperit urme de acid clorhidric in sistemul vascular, iar in... in alte parti, acizi mai complecsi. O sa-ti trimit monografia mea, referitoare la subiectul acesta. -Si scuturile sint intr-adevar neputincioase? intreaba Ducele. -Scuturile! pufni Kynes. Activeaza un scut intr-o zona cu viermi si soarta ti-e pecetluita! Cum il simt, viermii nu mai tin seama de barierele teritoriale; vin sa-l atace de la cele mai mari departari, de peste tot. nimeni n-a supravietuit vreodata unui asemenea atac. -Atunci cum le-ati venit de hac viermilo pe care i-ati disecat? -Socuri electrice de inalta tensiune aplicate separat fiecarui segment inelar. E singura modalitate pe care o cunoastem pentru a-i ucide si a le recupera cadavrele intacte. Exploziile nu fac decit sa-i ameteasca sau sa-i raneasca, iar fiecare segment isi are propria lui viata. In afara armamentului atomic, nu cunosc nici un alt mijloc capabil sa nimiceasca un vierme mare in intregime. Sint incredibil de rezistenti. -De ce nu s-a intreprins nimic pentru a-i extermina? intreaba Paul. -Costa prea mult, raspunse Kybes. Suprafata-i mare. Paul se retrase in coltul lui. Simtul adevarului, perceptia nuantelor din voce ii spunea ca planetologul mintea sau rostea numai jumatati de adevaruri. Gindi: Daca exista o legatura intre mirodenie si viermi, exterminarea viermilor ar insemna distrugerea condimentului. -In curind, nimeni nu va mai trebui sa se teama de intinderile desertului de nisip, spuse Ducele. Un singur apel prin intermediul unor emitatoare de genul celor de la gitul nostru, va fi suficeient pentru a solicita ajutorul echipelor de salvare. Nu8 peste mult timp, toti nisiparii nostri vor fi dotati cu asemenea aparate. Pina atunci vom pune la punct si un serviciu special de salvare. -Laudabula initiativa, comenta Kynes. -Dupa tonul cu care o spui, nu s-ar zice ca esti de acord. -De ce sa nu fiu de acord?! Dimpotriva! Numai ca emitatoarele n-o sa va fie de cine stie ce folos. Sarcina electrostatica a furtunilor de nisip ecraneaza aproape in intregime semnalele radio, iar instalatiile de emisie-receptie pot fi oricind scurtcircuitate. De altfel, s-a incercat deja folosirea lor. Arrakisul nu duce lipsa de echipament tehnic. Si in afara de asta, cind te urmareste un vierme, n-ai prea mult timp la dispozitie. De obicei nu-ti ramin decit vreo cincisprezece - douazeci de minute din clipa in care te-a descoperit. -Atunci ce ma sfatuiesti? intreaba Ducele. -Imi ceri sfatul... mie? -Da. Ca planetolog. -Ai urma un sfat de-al meu? -Daca l-as considera intelept. -Foarte bine, Domnia-Ta. Sa nu calatoresti singur. Pentru o clipa, Ducele isi abatu atentia de la comenzi. -Asta-i tot? -Asta-i tot. SA nu calatoresti singur. -Dar daca esti izolat de-o furtuna si silit sa cobori? interveni Halleck. Nu se poate face nimic altceva? -Altceva inseamna o multime de lucruri, zise Kynes. -Dumneata ce-ai face? intreba Paul. Kynes se intoarse si-l sfredeli cu privirea, apoi se adresa Ducelui. -M-as ingriji in primul rind de starea distraiului. Daca m-as afla in afara zonei cu viermi sau printre stinci, as ramine in nava. Daca m-as afla pe nisip deschis, m-as indeparta de nava cit as putea de iute. O distanta de vreo mie de metri ar fi de-ajuns. Apoi, m-as ascunde sub mantie. Nava nu i-ar scapa in nici un caz unui vierme, eu insa as putea trece neobservat. -Si pe urma? vru sa stie Halleck. Kynes dadu din umeri. -As astepta sa plece viermele. -Atit? intreba Paul. -Dupa ce viermele s-a indepartat, poti incerca sa te deplasezi la rindul tau, spuse Kynes. Trebuie sa pasesti usor, sa eviti tobele de nisip si bazinele de praf cu maree si sa te indrepti catre cea mai apropiata zona stincoasa. Sint multe asemenea zone. Numai asa ai sanse sa reusesti. -Tobe de nisip? se mira Halleck. -O stare naturala de tasare a nisipului, explica Kynes. Cum ai calcat pe suprafata sa incepe sa bubuie. Sunetul atrage imediat viermii. -Ce sint bazinele de praf cu maree? se interesa Ducele. -De-a lungul secolelor, o serie de depresiuni din desert s-au umplut de praf. Unele sint atit de intinse incit au curenti, flux si reflux. Daca nu sti sa le recunosti, esti pierdut. Te inghit instantaneu, la primul pas gresit. Halleck se lasa pe spate, incepu sa mingie din nou strunele basiletului. Apoi, deodata cinta: "O, nu-i minia pe-ai desertului zei Daca te temi de moarte si vrei Primezdiile sa..." Se intrerupse, se apleca inainte: -Nor de praf in fata, Sire. -Il vad, Gurney. -Destinatia noastra, spuse Kynes. Paul se inalta in scaun ca sa priveasca prin parbriz. Vazu un nor galben care se rostogolea aproape de suprafata desertului, la vreo treizeci de kilometri in fata lor. -E o fabrica de mirodenie, zise Kynes. A fost coborita pe suprafata, ceea ce inseamna ca acum lucreaza. Norul este format de nisipul evacuat dupa separarea centrifugala a mirodeniei. Nu exista alt nor de nisip care sa i se asemene. -Sint niste toptere deasupra, observa Ducele. -Da, incuviinta Kynes. Doi... trei... patru cercetasi. Pindesc semnul de vierme. -Semnul de vierme? -Un val de nisip miscator,care se deplaseaza catre senila si care poate fi vazut de departe. Uneori insa, viermii se deplaseaza la adincimi prea mari ca sa se ridice un val si in cazul acesta, semnul sete detectat de sondele seismice instalate pe suprafata nisipului. Kynes scruta vazduhul. -Ar fi trebuit sa fie si o aripa purtatoare prin preajma, spuse, dar n-o vad nicaieri. -Viermii sint nelipsiti - parca asa ziceai, nu? intreba Halleck. -Nelipsiti. Paul se apleca in fata, atinse umarul lui Kynes. -Cit de intinsa e zona pe care o stapineste un vierme? Kynes se incrunta. Pustiul nu contenea sa puna intrebari de adult. -Depinde de marimea viermelui, raspunse. -Care-s limitele? il intreba Ducele. -Cei mari pot controla pina la trei sau patru sute de kilometi patrati. Cei mici... Tacu brusc, caci Ducele actionase fara veste reactoarele de frinare. Aparatul se poticni scurt si motoarele amutira. Aripile prinsera viata, incepura sa bata aerul. Ducele inscrise topterul intr-un viraj larg, mentinindu-i plafonul, arata cu mina stinga spre est, dincolo de senila. -Nu cumva-i semn de vierme acolo? Kynes se apleca prin fata lui, cercetind zarea. Paul si Halleck se inghesuira unul intr-altul, privind in aceeasi directie si Paul observa ca escorta lor, surprinsa de manevra lor neasteptata isi continuara citeva clipe zborul, vira acum strins inapoi. Combina era tot in fata lor, la numai vreo trei kilometi distanta. In directia in care aratase Ducele, crestele semicirculare ale dunelor se prelungeau, umbra dupa umbra, pina la orizont - iar de-a curmezisul lor, strabatindu-le ca o linie dreapta ce se pierdea in departare, isi croia drum un deal prelung - o coama miscatoare de nisip. Lui Paul i se paru ca ceea ce vedea semana cu siajul lasa de un peste mare, inotind sus si atingind cu spinarea suprafata unei ape linistite. -E un vierme, spuse Kynes. Unul mare. Se intoarse iute pe scaunul sau, insfaca microfonul de pe tabloul de bord, schimba frecventa de emisie. Privind cu ochi scinteietori caroiajul hartii prinse pe role desupra capetelor lor, vorbi in microfon: -Atentie senila din sectorul Delta Aiax noua! Semn de vierme. Senila din Delta Aiax! Semn de vierme. Rog confirmati receptia. Astepta. Difuzorul de pe tabloul de bord emise o serie de paraziti, apoi o voce: -Cine cheama Delta Aiax noua? Receptie. -Nu se prea omoara cu firea, constata Halleck. Kynes raspunse in microfon: -Zbor neinmatriculat - la nord-vest de voi, distanta aproximativ trei kilometri. Semnul de vierme e in deplasare pe directia voastra. Contact in aproximativ douazeci si cinci de minute. In difuzor se auzi alta voce: ---Aici Centrul de comanda al cercetasilor. Confirm observatia. Ramineti pe receptie pentru estimarea contactului. Urma o pauza, apoi: Contact peste douazeci si sase de minute. Probabilitatea estimarii anterioare a fost excelenta. Cine-i la bordul aparatului neinmatriculat? Receptie. Halleck își desprinse iute centura de siguranță, se repezi în față, între Kynes si Duce. Kynes, asta-i frecvența de lucru obișnuită? Da, de ce? Cine-i pe recepție? Numai echipajele care lucrează în zonă. Pentru evitarea interferențelor. Difuzorul pîrîi din nou, apoi vocea care vorbise prima spuse: Aici Delta Aiax nouă. In contul cui trecem prima pentru averŹtisment? Recepție. Halleck îi aruncă Ducelui o privire întrebătoare. Kynes spuse: Se acordă o primă în mirodenie celui care semnalează cel dintîi viermele. Vor să știe... Spune-le cine-a văzut primul semnul de vierme, zise Halleck. Kynes ezită cîteva secunde, apoi ridică microfonul: ---Treceți prima pentru avertisment pe numele Ducelui Leto Atreides. Repet: Ducele Leto Atreides. Recepție. Parțial distorsionată de un lanț de descărcări electrostatice, vocea din difuzor replică impasibilă: Am înțeles și vă mulțumim. Așa! Acum spune-le să împartă prima între ei, porunci Halleck. Spune-le că asta-i dorința Ducelui. Kynes trase adînc aer în piept, apoi transmise: Ducele dorește ca prima să fie împărțită membrilor echipajului. Ați înțeles? Recepție. Am înțeles si vă mulțumim, sună răspunsul. Ducele spuse: Am uitat să menționez faptul că Gurney este foarte talentat si în materie de publicitate. Kynes își întoarse mirat privirea spre Halleck. Oamenii vor înțelege astfel că Ducelui nu-i este indiferentă soarta lor, îl lămuri Halleck. Vestea o să se răspîndească. Am emis în banda de frecvență a zonei de lucru si nu cred să ne fi putut intercepta vreunii din agenții Harkonnenilor. Iși ridică privirea spre escorta aeriană, apoi adăugă: Oricum, sîntem bine apărați. Merita riscul. Ducele vira în direcția norului de nisip care se ridica deasupra combinei. Ce se va întîmpla acum? întrebă el. Pe undeva, prin apropiere, se află un aerotransportor, răspunse Kynes. O să-si facă apariția și-o să ridice șenila. Și daca n-o să-si facă apariția? interveni Halieck. Dacă-i accidentat? Atunci veți pierde un utilaj, rosti impasibil Kynes. Oprește deasupra șenilei, Domnia-Ta; o să vezi lucruri interesante. Ducele se încruntă, concentrîndu-se asupra comenzilor. Ornitopterul pătrunse în zona cu turbulență de deasupra senilei. Paul privi în jos. Monstrul din metal și plastic, de sub ei, continua să scuipe nisip. Semăna cu un gîndac gigantic, vărgat cu dungi cafenii si albastre, întinzîndu-si lateral labe terminate cu senile late. In botul mașinii, o trompă imensă, cu capătul în formă de pîlnie, rima într-un nisip închis la culoare. După culoare, se pare c-au dat de-un strat bogat, observă Kynes. Vor continua să lucreze pînă în ultimul minut. Ducele acceleră bătaia aripilor, apoi le bloca brusc. Topterul coborî vertiginos. După cîteva clipe, Ducele acționa manșa, imprimînd aparatului o mișcare circulară. Nava începu să planeze în cercuri mari deasupra șenilei. Leto își ridică ochii, observă mulțumit că escorta își păstrase altitudinea inițială, dînd la rîndul ei ocol zonei, în cerc. Paul privi o bucată de vreme norul galben, pe care-1 scuipau gurile de evacuare ale combinei, apoi își mută privirea către desert, la urma tot mai apropiată a viermelui. N-ar trebui să-i auzim chemînd aerotransportorul? întrebă Halieck. Comunicațiile cu aripa se fac de obicei pe altă bandă de frecŹvență, răspunse Kynes. N-ar trebui să existe cîte două transportoare pentru fiecare senilă? întrebă Ducele. După cîte știu sînt douăzeci si sase de oameni în mașina aia; ca să nu mai vorbim de valoarea utilajului. Kynes spuse: N-aveți destul echip... O voce mînioasă erupse din difuzor, nelăsîndu-1 să-și termine vorba: Vede careva aripa? Nouă nu ne răspunde. Difuzorul împroșcă un torent de pîrîituri si țiuituri înghițite imediat de un semnal de suprareglare. Urmă o pauză, apoi se auzi din nou prima voce: Raportați în ordine numerică! Recepție, Aici Centrul de comandă al cercetașilor. Cînd am văzut-o ultima oară, aripa plana în cerc, la altitudine mare, pe direcția nord-vest. Acum nu se mai vede. Terminat. ---Cercetas unu: nimic. Terminat. Cercetas doi: nimic. Terminat. Cercetas trei: nimic. Terminat. Tăcere. Ducele se uită în jos. Umbra aparatului său trecea chiar atunci peste combină. N-au decît patru cercetași? Patru, răspunse Kynes. Noi dispunem de cinci aparate. Ale noastre-s mai mari si-o să poată lua fiecare cîte trei oameni în plus. Cercetasii lor pot si ei să maiia cîte doi. Paul socoti repede în minte si spuse: Mai rămîn trei. De ce nu s-au repartizat cîte două transportoare fiecărei senile? izbucni mînios Ducele. N-aveți destule echipamente auxiliare, spuse Kynes. Un motiv în plus ca să păzim ce avem. Unde-o fi dispărut transportorul ăla? murmură Halleck. Poate c-a fost silit să coboare undeva, dincolo de linia orizontuŹlui, spuse Kynes. Ducele înhață microfonul. Degetul mare îi șovăi deasupra întrerupătorului. Cum de nu i-au observat dispariția? Atenția cercetasilor e îndreptată spre sol, explică Kynes. Misiunea lor e detectarea semnului de vierme. Ducele apăsă pe întrerupător, vorbi în microfon: Aici Ducele vostru. Coborîm să îmbarcăm echipajul de pe senila din Delta Aiax nouă. Ordon tuturor cercetasilor să facă același lucru. Cercetasii vor ateriza pe latura estică, iar noi pe cea vestică. Terminat. Se aplecă în față, trecu pe banda de frecventă a escortei, repetă același ordin, îi înapoie microfonul lui Kynes. Planetologul reveni pe frecvența locală si imediat o voce izbucni în difuzor: ... proape o încărcătură completă de mirodenie! Avem aproape o încărcătură completă! Doar n-o s-o lăsăm unui afurisit de vierme! Terminat. S-o dea dracului de mirodenie! tună Ducele. Smulse microfonul din mîna lui Kynes, strigă: Putem să găsim oricînd o altă zonă cu mirodenie! Avem loc pentru douăzeci si trei de oameni. Trageți la sorți sau decideți cum vă taie capul cine rămîne. Evacuăm zona. E un ordin! Trînti microfonul în mîna lui Kynes, mormăi: Scuză-mă", cînd acesta își scutură un deget lovit. Cît timp a mai rămas? întrebă Paul. Nouă minute, răspunse Kynes. Nava noastră-i mai puternică decît celelalte, spuse brusc ducele.Dacă decolăm cu reactoarele si cu aripile la trei sferturi, mai putem lua încă un om. Nisipul e moale, îl preveni Kynes. Dacă decolăm pe reactoare cu patru oameni în plus la bord, riscăm să rupem aripile, Sire, adăugă Halleck. Cu aparatul ăsta, nu, replică Ducele. Acționa grăbit comenzile si topterul începu să coboare către senilă. Aripile se înălțară brusc, frînară coborîrea, nava alunecă ușor pe nisip, oprindu-se la douăzeci de metri de combină. Mașina se liniștise, nu mai scuipa nisip. Scotea doar un uruit mecanic, care se auzi și mai distinct cînd Ducele deschise ușa topterului. Nările le fură asaltate instantaneu de mirosul de scorțișoară -greu si înțepător. Fîlfiind zgomotos, aparatele cercetasilor aterizară de partea ceaŹlaltă a șenilei. Dincoace, topterele din escorta Ducelui coborîră la rîndul lor, înșirîndu-se unul în spatele celuilalt, pe nisip. Paul se uită la combină, observă cît de pitice erau aeronavele pe lîngă ea niște țînțari în jurul unei rădaste. Gurney, tu si cu Paul demontați scaunele din spate, spuse Ducele. Replie manual aripile si le regla unghiul zăvorîndu-le la trei sferŹturi, apoi controla comenzile reactoarelor. De ce dracu' nu ies odată din mașina aia? Speră încă să se ivească aripa, spuse Kynes. Mai au cîteva minute. Scrută orizontul spre est. Se întoarseră cu toții în aceeași direcție. Nu se vedea nici urmă de vierme, dar atmosfera devenise deodată apăsătoare, încărcată. Amenințătoare. Ducele luă microfonul, selectă banda de frecvență a escortei, spuse: Doi dintre voi să-și demonteze generatoarele scuturilor. Primii doi în ordine numerică. Veți lua fiecare cîte un om în plus. N-o să abandonăm pe nimeni dihaniei. Trecu înapoi pe frecvența zonei de lucru, se răsti: Gata, Delta Aiax nouă! Toată lumea afară! Imediat! E un ordin al Ducelui vostru! în pas alergător, dacă nu vreți să vă găuresc senila cu laserele. Lîngă botul combinei se deschise o trapă; apoi alta în spate și încă una deasupra. Oamenii începură să sară afară, lăsîndu-se să alunece pe corpul mașinii și rostogolindu-se în nisip. Ultimul ieși un bărbat deșirat, îmbrăcat într-un combinezon peticit. Sări pe una din șenile, apoi pe nisip. Ducele agăță microfonul la locul lui, ieși pe aripă și strigă: Cîte doi oameni la fiecare cercetaș! Omul în combinezon peticit începu să aleagă grupuri de cîte doi muncitori, împingîndu-i apoi către aeronavele care așteptau de partea cealaltă. Patru inși aici, strigă Ducele. Alți patru, la aparatul de colo! Arătă cu mîna unul dintre topterele escortei, aflat în spatele lui si din care soldații scoteau chiar în clipa aceea generatorul scutului defensiv. Incă patru la aparatul din spate! Iși întinse brațul spre cealaltă navă de pe care se demontase generatorul. Ceilalți, cîte trei la fiecare topter! Dați-i drumul odată, cîrtițe de nisip ce sînteți! Lunganul sfirsi cu repartizarea oamenilor, începu să alerge aneŹvoie, prin nisip, către topterul Ducelui, îl urmau ultimii trei muncitori. Aud viermele, dar nu-1 văd, zise brusc Kynes. Apoi îl auziră cu foții un hîrșîit abraziv, îndepărtat, dar crescînd cu fiece clipă. Ce porcărie! mîrîi Ducele. In jurul lor, topterele începură să se înalțe, filfiind din aripi și ridicînd nori de praf. Iar Ducele își aminti subit de o scenă din junglele planetei sale natale năvala inopinată într-un luminiș, filfiitul de aripi și zborul speriat al unor păsări hoitare, surprinse lîngă stîrvul unui bivol sălbatic. Nisiparii ajunseră lîngă topter, începură să se cațere unul după altul, intrînd în cabină prin spatele Ducelui. Halleck îi ajută, trăgîndu-i înăuntru. Dați-i zor, băieți, dați-i zor! șuieră el. Pas alergător! Paul se înghesui într-un colț. Simți mirosul fricii din transpirația dunarilor, observă că doi dintre ei aveau colierele distraielor prost ajustate, își înmagazina informația în memorie, pentru a și-o aminti mai tîrziu. Tatăl său va trebui să impună o disciplină mai severă în privința distraielor si a ajustării lor. Nesupravegheați, oamenii aveau tendința să neglijeze amănunte de importanță vitală. Ultimul muncitor pătrunse gîfiind în cabină, bolborosi: Viermele! Ne-ajunge! Dați-i drumul! Ducele se așeză încruntîndu-se în scaunul său. Spuse: Mai avem încă trei minute pînă la ora estimată pentru contact. Nu-i așa, Kynes? Inchise ușa, o asigură. Cam atît, Domnia-Ta, răspunse planetologul și gîndi: Un tip cu sînge rece, Ducele ăsta... In spate totu-i în ordine, Sire, vesti Halleck. Ducele dădu din cap, urmări cu privirea decolarea ultimului topter din escortă. Apoi puse contactul, mai privi o dată aripile si instrumentele, porni motoarele cu reacție. Aparatul țișni violent, apăsîndu-i brutal pe Duce și pe Kynes în scaune, comprimîndu-i pe cei din spate. Kynes urmări felul în care Ducele manevra comenzile calm, sigur. Topterul urca pieptiș. Leto consultă indicațiile instrumentelor, privi în stingă si în dreapta, la aripi. Se cam opintește, Sire, observă Halleck. Sîntem în limitele de toleranță, replică Ducele. Doar nu-ți închipui că mi-as permite riscuri cu asemenea pasageri, Gurney? Ce zici? Halleck rînji: Așa este, Sire. Ducele vira larg, ușor, survolînd combina. Paul, înghesuit lîngă geam, privi mașina inertă de sub ei. Semnul de vierme dispăru brusc la vreo patru sute de metri de șenilă. Si imediat după aceea, nisipul din jurul combinei păru că începe să tălăzuiască. ---Viermele-i acum sub șenilă, spuse Kynes. Veți vedea un lucru pe care puțini au apucat să-1 vadă. Nisipul din jurul combinei se acoperi brusc cu nori mari de praf. Uriașa mașină începu să se încline spre dreapta. Și, în nisipul din partea aceea, se porni dintr-o dată un vîrtej gigantic. Se învîrtea din ce în ce mai repede. Pe o rază de cîteva sute de metri de jur-împrejur, aerul se umplu de nisip si de praf. Apoi îl văzură. In nisip se căscă o gaură rotundă, imensă. Lumina soarelui fulgeră în spițele albe, scînteietoare, care o mărgineau. Paul își dădu seama că diametrul găurii avea cel puțin de două ori lungimea senilei. Privi, încremenit, cum fabrica de mirodenie se răstoarnă greoi în hăul acela, într-o avalanșă de praf si nisip. Și hăul dispăru. Pe toți zeii, ce namilă! murmură unul dintre oamenii de lîngă Paul. Ne-a înghițit toată truda! mîrîi altul. Va plăti cineva pentru asta, spuse Ducele. V-o promit eu. Paul percepu furia care clocotea dincolo de tonul glacial al vocii tatălui său si își dădu seama că-i împărtășea mînia. Pierderea aceasta era un act criminal! In tăcerea care se lăsase, îl auziră pe Kynes murmurînd: Binecuvîntat fie Făuritorul si apa Lui. Binecuvîntată fie venirea și binecuvîntată fie plecarea Lui. Fie ca trecerea Lui să purifice lumea. Fie ca El să facă să dăinuiască lumea, pentru poporul Lui. Ce tot bolborosești acolo? întrebă Ducele. Kynes nu-i răspunse. Paul se uită pieziș către oamenii îngrămădiți lîngă el. Priveau înfricoșați spatele lui Kynes. Unul din ei șopti: ---Liet! Kynes se întoarse, se încruntă. Omul se făcu mic. Un altul începu brusc să tușească o tuse convulsivă, uscată. Ingăimă cu glas gîtuit: Blestemata asta de gaură de iad! Dunarul cel deșirat, care ieșise ultimul din senilă, îi spuse: Calmează-te, Coss. O să tușești si mai rău. Apoi se foi între ceilalți, se aplecă înspre scaunul Ducelui. Inălțimea-Ta trebuie să fii Ducele Leto, rosti el. Iți mulțumim că ne-ai salvat viețile. Am fi crăpat cu toții acolo dacă n-ai fi venit. --- Taci, omule, mormăi Halleck. Lasă-1 pe Duce să piloteze. Paul îl privi cu coada ochiului. Gurney observase si el zvîcnetele mărunte din coltul fălcii tatălui său. Cînd Ducele se lăsa pradă mîniei, trebuia sa pășești în vîrful picioarelor... Leto începu manevra de redresare din virajul larg de pînă atunci. Se răzgîndi brusc, zărind o nouă mișcare pe suprafața nisipului. Viermele se retrăsese în adîncuri, iar acum, nu departe de locul în care se aflase șenila, apăruseră două siluete care se deplasau către nord, îndepărtîndu-se iute de depresiune. Păreau că alunecă pe deaŹsupra nisipului, nelăsînd în spatele lor decît o urmă abia ghicită de praf. Cine-s oamenii ăia? tună Ducele. Doi prăpădiți care ne-au rugat să-i luăm cu noi, Înălțimea-Ta, se grăbi să răspundă dunarul cel înalt. De ce nu ne-ați pomenit nimic de ei? Și-au asumat singuri riscul, Înălțimea-Ta. Domnia-Ta, interveni Kynes, oamenii aceștia știu că nu se poate face mai nimic pentru cei surprinși în mijlocul desertului, în împărăția viermilor. Cînd vom ajunge la bază vom trimite un topter după ei! se răsti Ducele. Cum dorești, Domnia-Ta, spuse Kynes. Dar nu prea cred că topterul va mai avea pe cine să salveze cînd va ajunge aici. O să-1 trimitem totuși, insistă Ducele. Erau chiar lîngă locul în care a ieșit viermele, spuse Paul. Cum de-au scăpat cu viață? Distanțele sînt înșelătoare, zise Kynes. Din cauza pereților încliŹnați ai depresiunii care se formează cînd nisipul astupă gaura. Consumăm carburant degeaba, Sire, observă Halleck. Ai dreptate, Gurney. Ducele vira brusc, orienta nava în direcția Scutului de Piatră. Topterele din escortă își abandonară zborul de așteptare, coboriră alături de ei, ocupînd poziții de-o parte si de alta a aparatului ducal. Paul se gîndi la cuvintele dunarului si la explicațiile lui Kynes. Sesizase din nou jumătăți de adevăruri si minciuni. Iar oamenii pe care-i zărise, alunecînd parcă pe suprafața deșertului, se deplasau cu mișcări atît de sigure!... Nu încăpea îndoială că știau cum să meargă ca să nu atragă din nou viermele din adîncurile în care se retrăsese... Fremeni! își spuse Paul. Erau fremeni. Care alți oameni s-arputea deplasa pe nisip cu atita siguranță? Care alți oameni ar fi abandonați fără remuscări... cu certitudinea că pentru EI nu e nici o primejdie? EI știu cum să trăiască aici! EI știu cum să păcălească viermele! Ce căutau niște fremeni într-o combină? întrebă brusc Paul. Kynes se răsuci în scaun. Dunarul cel înalt se întoarse spre Paul, îl privi cu ochi holbați -ochi albaștri, fără alb. Cine-i pustiul? întrebă el. Halleck făcu o mișcare scurtă, își strecură bustul între dunar si Paul, spuse: Puștiul" e Paul Atreides, moștenitorul Ducelui. De ce zice că erau fremeni în rîsnița noastră? întrebă omul. Pentru că arătau ca niște fremeni, răspunse Paul. Kynes pufni disprețuitor: Nu după aparențe se recunoaște un fremen! Se uită la dunar, se răsti: Tu! Cine erau oamenii ăia? Prietenii unuia dintre lucrători, răspunse dunarul. Niște cunosŹcuți dintr-un sat. Voiau să vadă si ei nisipurile cu mirodenie. Kynes își întoarse capul, mormăind: Fremeni! Dar în minte îi răsunară din nou cuvintele legendei: Iar lui Lisan al-Gaib nu i se va putea ascunde nimic." Probabil că-s deja morți, Domnișorule, spuse dunarul. Să nu-i vorbim de rău. Dar Paul auzise prefăcătoria din glasuri, simțise amenințarea care îl determinase în mod instinctiv pe Halleck să se așeze pavăză între el si dunari. Spuse cu voce surdă: Infricoșător loc de moarte. Fără să-si întoarcă fața, Kynes zise: Cînd Dumnezeu îi sorocește uneia dintre creaturile Lui să moară într-un loc anume, face în așa fel încît creatura să se ducă în acel loc mînată de propria ei voință. Leto îi aruncă o privire sfredelitoare. Iar Kynes, întorcîndu-i privirea, își dădu seama că de fapt era profund tulburat de ceea ce constatase în dimineața aceea: Ducelui i-a păsat mai mult de soarta oamenilor decit de mirodenie. Si-a riscat și viața lui, și viața fiului său ca să salveze echipajul șenilei. A renunțat la o combină cit ai clipi din ochi. Iar primejdia care amenința permanent viața dunarilor i-a stimit mînia. Un asemenea conducător ar putea să-și atragă un devotament fanatic din partea supușilor. In pofida propriei sale voințe și a tuturor prejudecăților, Kynes se pomeni gîndind: îmi place Ducele ăsta.