— CAPITOLUL XIV—
"Nu exista, probabil, revelatie mai zguduitoare decit clipa in care descoperi ca tatal tau este un om... facut din carne". Fragment din Pildele lui Muad'Dib de printesa Irulan.
-Ceea ce trebuie sa fac este odios, Paul, spuse Ducele, dar N-am incotro. Statea linga adulmecatorul de otravuri portabil, care fusese adus in sala de consiliu cind li se servise micul dejun. Senzorii aparatului atirnau moale deasupra mesei, sugerindu-i lui Paul imaginea unei stranii insecte moarte. Privirea Ducelui era atintita dincolo de fereastre, asupra terenului de debarcare, invaluit in picla subtire de praf a diminetii. In fata lui Paul se afla proiectorul cu microbobina despre practicile religioase ale fremenilor. Filmul fusese realizad de unul dintre expertii lui Hawat si Paul era inca tulburat de referirile la el insusi. "Mahdi!" "Lisan al-Gaib!" De cum inchidea ochii, in minte ii rasunau strigatele multimii. Asadar, asta spera, gindi. Isi aminti de spusele Cucernicei Maici: Kwisatz Haderach. Amintirile redesteptau in fiinta lui senzatia de tel cumplit, populind aceasta lume necunoscuta cu impresii familiare, pe care nu le putea intelege. -Odios, repeta Ducele. -La ce te referi, tata? Leto se intoarse si isi privi fiul. -Harkonnenii isi inchipuie ca pot sa ma traga pe sfoara, facindu-ma sa-mi pierd increderea in persoana mamei tale. Nu-si dau seama ca mai degraba mi-as pierde increderea in mine insumi. -Nu inteleg, tata. Din nou, Leto se intoarse catre fereastra. Soarele alb se apropia de cvadrantul sau matinal. In lumina laptoasa, nori mari de praf se deplasau incet spre canioanele ascunse care brazdau Scutul de Piatra. Vorbind rar, cu voce scazuta, ca sa-si inabuse minia, Ducele ii povesti lui Paul despre misteriosul fragment de mesaj descoperit de Hawat. -Tot asa m-ai putea suspecta pe mine, replica Paul. -Trebuie sa-i lasam sa creada ca au reusit. Trebuie sa-si inchipuie ca sint chear atit de prost. Totul trebuie sa para veridic. Nici macar mama n-are voie sa stie. -Bine, dar... de ce, tata? -Raspunsul mamei tale nu trebuie sa fie un rol. Oh, stiu, e capabila sa joace minunat teatru... dar depind prea multe de asta. Sper sa demasc un tradator. De aceea, este necesar sa se creada ca am fost total indus in eroare. Trebuie sa-i facem acest rau mamei tale ca s-o ferim de un rau si mai mare. -Pentru ce-mi spui toate astea, tata? Daca ma voi trada? -Pe tine n-or sa te urmareasca in aceasta afacere, spuse Ducele. Vei pastra secretul. Trebuie. (Se apropie iar de fereastra si continua, fara se sa intoarca:) Iar daca mi se va intimpla ceva, o sa-i poti spune tu adevarul: ca nu m-am indoit de ea nicodata. Nici macar o singura clipa. Va trebui sa fie incredintata de lucrul acesta. Paul recunoscu in cuvintele tatalui sau gindul mortii si spuse repede: -Nu ti se va intimpla nimic, tata. Ce... -Taci, fiule. Paul ii privi lung spatele, deslusi oboseala in pozitia gitului, in linia umerilor, in incetineala miscarilor. -Esti obosit, tata. -Sint obosit, intr-adevar, rosti Ducele. Obosit moral. Pesemne ca m-a ajuns si pe mine degenerescenta depresiva a tuturor Caselor Mari. Si ce puternici am fost odata...! -Casa noastra nu a degenerat! izbucni Paul, cu neasteptata minie. -Oare? Ducele isi intoarse fata spre fiul sau. Avea cearcane intunecate sub ochii de cremene. Gura lui schita o grimasa cinica. -Ar fi trebuit sa ma casatoresc cu maica-ta, s-o fac Ducesa, spuse el. Dar... celibatul meu mai lasa loc unor Case, speranta intr-o alianta cu mine prin ficele lor de maritat. (Dadu din umeri.) Asa ca... -Mama mi-a explicat situatia. -Nimic nu poate sa-i ofere unui conducator mai multa loialitate decit impresia de barbatie, zise Ducele. Iata de ce incerc sa intretin un aer de barbatie. -Conduci bine, protesta Paul. Guvernezi bine. Oamenii te urmeaza de buna voie si te iubesc. -Am unul dintre cele mai eficiente servicii de propaganda, replica Ducele si-si indrepta iarasi privirea catre bazin. Posibilitatile noastre sint mai numeroase aici, pe Arrakis, decit ar putea sa banuiasca Imperiul. Cu toate acestea, uneori mi se pare ca ar fi fost mai bine dac-am fi renuntat, daca am fi luat calea exilului. Uneori, as vrea sa ne putem cufunda in anonimatul majoritatii, sa fim mai putin expusi la... -Tata! -Da, sint obosit... Stiai ca folosim reziduul de mirodenie ca materie prima si ca dispunem deja de propria noastra fabrica de pelicula? -Poftim? -Nu ne putem permite sa ducem lipsa de pelicula pentru filme. Altminteri cum am putea sa inundam satele si orasele cu informatiile noastre? Poporul trebuie sa stie ce bine e guvernat. Si cum sa stie daca nu-i spunem noi? -Ar trebui sa te odihnesti putin, spuse Paul. Din nou, Ducele isi intoarse ochii spre el. -Arrakisul mai prezinta un avantaj, despre care mi se pare ca nu ti-am vorbit. Mirodenia e pretutindeni, aici. O respiri, o maninci in orice. Am descoperit ca asta creaza un fel de imunitate naturala la unele dintre otravurile uzuale din Manualul Asasinilor. Iar imperativul economisirii fiecarei picaturi de apa impune o supraveghere stricta a intregii productii alimentare - culturile de fermenti, cele hidroponice, chemavitul, absolut tot. Nu putem sa ucidem prin otravire paturi largi ale populatiei... si nici noi nu putem fi atacati pe aceasta cale. Arrakisul ne redaonestitatea si moralitatea. Paul dadu sa spuna ceva, dar Ducele nu-i lasa vreme. -Trebuie sa pot impartasi cuiva lucrurile acestea, fiul meu. (Ofta, si privirea sa reveni la peisajul arid din care, acum, florile disparusera... strivite de culegatorii de roua, ofilite de vapaia tot mai puternica a soareluif.) Pe Caladan am stapinit cu puterea noastra maritima si aeriana. Aici, trebuie sa luptam sa dobindim puterea desertului. Aceasta va fi mostenirea ta, Paul. Ce vei face daca mi se intimpla ceva? Nu vei lua calea exilului, ci pe aceea a gherilei - fuga si hartuiala. Paul vru sa raspunda, dar nu gasi cuvintele de care avea nevoie. Niciodata nu-l vazuse pe tatal sau atit de deprimat. -Arrakisul nu pote fi pastrat, relua Ducele, decit cu pretul unor hotariri care sa nu tina seama de sentimentul demnitatii personale. (Arata cu mina dincolo de fereastra, spre steagul verde si negru al Atreizilor, care atirna inert pe catargul de la capatul terenului de debarcare.) S-ar putea ca acest stindard onorabil sa devina simbolul unor nelegiuiri. Paul isi simti gitlejul uscat. Cuvintele tatalui sau exprimau un sentiment al zadarniciei, un fatalism care-i rascolea sufletul si-l facea sa simta un gol in cosul pieptului. Ducele scoase dintr-un buzunar o tableta contra oboselii si-o inghiti. -Forta si frica, rosti el. Uneltele guvernarii. Voi cere sa se acorde mai multa atentie instruiri tale pentru conditiile gherilei. Ai vazut microbobina... Ei te numesc "Mahdi"... "Lisan al-Gaib"... In ultima instanta, te vei folosi si de asta. Paul observa ca spatele si umerii tatalui sau se indreptasera sub efectul rapid al tabletei, dar nu izbuti sa-si alunge din minte cuvintele de teama si indoiala pe care le auzise. -De ce-o fi intriziind ecologul? mormai Ducele. I-am spus lui Thufir sa-l cheme cit mai devreme.