— CAPITOLUL XI—
Se spunea ca Ducele Leto ar fi nesocotit pericolele Arrakisului si ca ar fi cazut in capcana din nesabuinta. Dar nu-i de presupus, mai degraba, ca el a trait vreme atit de indelungata in prezenta primejdiei de moarte, incit n-a putut sa desluseasca o schimbare in intensitatea acestei primejdii? Sau ca s-a sacrificat cu bina stiinta, pentru ca fiul lui sa aiba parte de un trai mai bun? In mod cert Ducele nu era genul de om usor de indus in eroare. Fragment din Muad'Dib, comentarii de familie de printesa Irulan
Ducele Leto Atreides statea sprijinit de parapetul turnului de control Al terenului de debarcare de linga Arrakeen. La sud, moneda de argint, suspendata deasupra orizontului, stralucea prima luna. Sub ea, stincile ascutite ale Scutului de Piatra sclipeau ca niste sloiuri de gheata in opalescenta prafului. Departe, in stinga, pilpiiau in picla luminile Arrakeenului - scinteieri galbene... albe... albastre... Ducele se gindea la instiintarile purtind semnatura sa, care fusesera in toate zonele populate ale planetei: "Sublimul nostru Imparat Padisah m-a insarcinat sa preiau aceasta planeta si sa pun capat tuturor disensiunilor". Formalismul ritual al frazei ii dadea un sentiment de solitudine. Cine sa se lase imbrobodit de aceasta declaratie pompoasa? In nici un caz fremenii. Si nici Casele Mici, care controlau comertul interior al Arrakisului... si care erau aproape toate aservite Harkonnenilor. Au incercat sa ia viata fiului meu! Furia era greu de inabusit. Observa luminile unui vehicul ce se apropia dinspre Arrakeen si spera sa fie masina de patrulare care trebuia sa-l aduca pe Paul. Intirzierea i se parea exasperanta, desi stia ca se datora masurilor de precautie ale locotenentului lui Hawat. Au incercat sa ia viata fiului meu! Isi scutura capul, straduindu-se sa alunge gindurile minioase. Privi din nou terenul la marginea caruia cinci dintre fregatele sale se inaltau ca tot atitea santinele monolitice. Mai bine o intirziere din exces de precautie, decit... Locotenentul era un om de nadejde. Un ofiter de o loialitate exemplara, propus pentru avansare. "Sublimul nostru Imparat Padisah..." De-ar fi putut locuitorii acestui orasi de garnizoana decadenta sa vada nota confidentiala a Imparatului catre "Nobilul Duce", cu aluziile ei pline de dispret la adresa barbatilor si femeilor care purtau voal: "... dar ce altceva e de asteptat din partea unor barbari al caror vis cel mai drag este sa traiasca in afara securitatii ordonate ale faufrlucilor?" In aceste clipe, ducele simtea ca propriul sau vis cel mai drag era de a desfinta toate deosebirile de clasa si de a sfirsi o data pentru totdeauna cu ordinea impusa de amenintarea cu moartea. Isi inalta ochii spre stelele care straluceau fara licar in atmosfera incarcata de praf. In jurul uneia dintre luminitele acelea se roteste Caladanul... dar eu nu-mi voi revedea niciodata patria. Simti deodata dorul de Caladan, ca o durere in cosul pieptului. O durere care parea ca nu ia nastere in adincul trupului sau, ci ajungea la el de pe Caladan. Nu, nu reusa sa vada in pustiul Arrakisului o naoua patrie. Si se indoia ca va reusi vreodata. Trebuie sa-mi ascund sentimentele, gindi. De dragul baiatului. Daca-i e dat sa aiba o patrie, aceasta va fi patria lui. Chear daca pentru mine Arrakisul e un iad in care-am ajuns inainte de-a fi murit, el trebuie sa gaseasca aici ceva care sa-l insufleteasca. Trebuie sa existe ceva. Il napadi pe neasteptate un val de autocompatimire. Dar il alunga imediat, cu dispret, si in mod straniu, isi aminti doua versuri dintr-un poem pe care Gurney Halleck il recita adesea: Simt in plamini aerul Timpului Stirnit de caderea nisipului... Aici cel putin, cugeta el, Gurney avea sa gaseasca nisip din belsug. Desertul central, care se intindea dincolo de stincile argintate de luna, era numai piatra seaca, dune si praf spulberat de vint. Un teritoriu necartografiat, arid si salbatic, la marginea caruia, si poate pe ici pe colo si-n interior, traiau grupuri razlete de fremeni. Daca exista vreun viitor pentru neamul Atreides, acest viitor nu se putea intemeia decit cu sprijinul fremenilor. Daca Harkonnenii nu izbutisera sa-i infesteze si pe fremeni cu urzelile lor veninoase. Au incercat sa ia viata fiului meu! Un vuiet metalic invalui turnul si ducele simti cum parapetul ii vibreaza sub miini. Ecranele de protectie coborira si privelistea disparu. Naveta. E timpul sa ma-ntorc la lucru. Incepu sa coboare scara catre marea sala de adunare, straduindu-se sa-si impuna calmul si sa-si pregateasca expresia fetei pentru intilnirea care urma. Au incercat sa ia viata fiului meu! Cind ajunsese pe ultimele trepte, observa ca oamenii incepusera deja sa se adune sub domul galben al salii. Intrau, cu ranitele spatiale pe umeri, vociferind si chiuind ca niste elevi intorsi din vacanta. -Hei! Simti ce-i sub talpi? Gravitatie, amice! -Citi G sint pe-aici, oameni buni? Ma simt greu al naibii... -In manual scrie noua zecimi! Cuvintele izbucneau de pretutindeni, sporind vacarmul din sala. -V-ati uitat bine la gaura asta cind am coborit? Unde-s prazile bogate despre care s-a trancanit atita? -Le-au umflat Harkonnenii! -Mie unu nu-mi trebuie decit un dus fierbinte si-un pat moale. -N-ai auzit blegule? Aici nu exista dusuri. O sa-ti freci fundul cu nisip! -Hei! Lasati gura! Ducele! Leto patrunse in sala peste care se instalase brusc linistea. Gurney Halleck ii iesi in intimpinare, tinind cu o mina ranita aruncata pe umar si stringind in cealalta gitul basiletului. Avea miini cu degete lungi si falange groase, care insa stiau sa dea glas celor mai delicate sunete ale coardelor. Ducele il privi cu admiratie pe omul acesta urit si matahalos, ai carui ochi sclipeau ca niste cristale de inteligenta salbatica. Iata un om cae traia in afara feufrelucilor, desi se supunea fiecaruia dintre perceptele lor. Cum ii spunea Paul? "Gurney cel dirz" Suvite rare, de un blond spalacit, abia reuseausa acopere craniul lui Halleck. Gura lui mare se lati intr-un rinjet de satisfactie si cicatricea lasata de biciul de vita neagra tremura ca si cind ar fi fost animata de propria ei viata. Toata fiinta lui emana aerul omului pe care se poate conta, a omului dintr-o bucata. Se inclina inaintea Ducelui. -Gurney! rosti Leto. -Domnia-Ta... (Halleck arata cu basiletul catre oamenii din sala.) Acestia-s ultimii. As fi preferat sa vin cu primul val, dar... -Mai sint citiva Harkonneni si pentru tine, Gurney, spuse Ducele. Vino avem de vorbit. -La ordin, Domnia-Ta. Se retrasera intr-o firida, linga un distribuitor automat de apa, in timp ce in marea sala, oamenii incepusera sa se foiasca nerabdataori. Halleck isi trinti ranita intr-un colt, dar pastra basiletul in mina. -Citi oameni ii poti ceda lui Hawat? intreaba Ducele. -Thufir are necazuri, Sire? -N-a pierdut decit doi agenti, dar cercetasii lui ne-au transmis informatii excelente despre dispozitivul Harkonnenilor. Daca ne miscam repede, putem cistiga o marje de siguranta, atit cit sa respiram mai in voie. Hawat vrea toti oamenii de care te poti dispersa - oameni care sa nu dea inapoi daca li se va cere sa faca uz de cutit. -Pot sa-i dau trei sute dintre cei mai buni, spuse Halleck. Unde sa-i trimit? -La poarta principala. Hawat a lasat un agent care-i asteapta. -Sa ma ocup chear acum de asta, Sire? -Indata. Mai avem o problema. Comandantul teenului va invoca un pretext ca sa retina naveta pina in zori. Transpatialul care ne-a adus pe noi a plecat mai devreme, dar naveta urmeaza sa fie recuperata de o nava de marfa venita sa incarce mirodenie. -Mirodenia noastra, Domnia-Ta? -A noastra. Dar naveta va lua la bord si o parte din vinatorii de condiment ai vechiului regim. Au optat sa plece in urma schimbarii fiefului si Arbitrul Schimbarii si-a dat acordul. E vorba de vreo opt sute de lucratori calificati, Gurney. Inaintea plecarii navetei, trebuie sa-i convingi pe citiva sa ramina cu noi. -Cit de convingator sa fiu, Sire? -Vreau s-o faca de bunavoie, Gurney. Avem nevoie de experienta si de priceperea lor. Faptul ca vor sa plece dovedeste ca nu fac parte din masinatiile Harkoneenilor. Hawat considera ca printe ei s-ar fi putut strecura si citiva dusmani, dar pentru el orice umbra ascunde un asasin. -Thufir a descoperit pina acum unele umbre deosebit de active, Domnia-Ta. -Iar pe altele nu le-a descoperit. Dar eu cred ca infiltrarea unor agenti printre muncitorii care vor sa plece depaseste imaginatia Haekonnenilor. -Posibil, Sire. Unde sint oamenii? -In sala de asteptare de la subsol. Ti-as sugera sa cobori la ei, sa le inmoi inimile cu un cintecel sau doua si-abia apoi sa te pui pe treaba. Poti sa promiti posturi de conducere celor care au competenta necesara. Si salarii cu douazeci la suta mai mari decit cele pe care le-au avut sub Harkonneni. -Numai atit, Sire? Cunosc sistemul de salarizare al Harkonnenilor, dar pentru niste oameni cu lichidarea in buzunar si cu dorul de duca in suflet, Sire... hm, douazeci de procente nu reprezinta o oferta prea imbietoare. -Atunci fa cum crezi, de la caz la caz, spuse nerabdator Leto. Nu uita insa ca tezaurul nu-i un sac fara fund. In masura posibilului, limiteaza-te la suma pe care ti-am indicat-o. Ne trebuie, mai ales conducatori de senile, meteo-observatori, dunari... oameni cu experienta in largul nisipurilor. -Aminteles, Sire. "Ei vor veni cu totii la chemarea violentei: si infruntind vintul de est, vor inrobi nisipul". -Emotionant citat, comenta Ducele. Sa predai unui locotenent comanda trupelor tale. Spune-i sa le faca oamenilor un scurt instructaj despre disciplina apei, apoi sa-i cazeze in baracile de linga teren. O sa-i indrume personalul de serviciu. Si nu uita de oamenii pentru Hawat. -Trei sute dintre cei mai buni, Sire. (Halleck isi ridica ranita.) Unde ma prezint pentru raport dupa ce termin treaba? -Am pus sa se amenajeze o sala de consiliu la etaj. Vom tine acolo sedinta de stat major. Vreu sa stabilim o noua linie de dispersare planetara cu blindata in primul esalon. Halleck, care daduse sa plece, se opri. Ochii sai cautara privirea lui Leto. -Ne putem astepta la asemena dificultati, Sire? Am inteles ca exista aici un Arbitru al Schimbarii. -Lupta deschisa, lupta clandestina, rosti sec Ducele. O sa mai curga mult singe pina sa ispravim totul. -"Si apa luata din riu se va face pe uscat singe", cita Halleck. Ducele ofta. -Grabeste-te, Gurney. -Gata, Domnia-Ta. (Un rinjet ii increti cicatricea.) "Iata, ca un asin salbatic din desert, ma-nhan din nou la munca". Se indrepta repede spre centrul salii, zabovi o clipa ca sa dea ordinele necesare, apoi porni mai departe, facindu-si loc printre oameni. Leto il urmarii cu privirea, clatinind din cap. Halleck nu contenea sa-l uimeasca. O minte plina de cintece, de citate si de fraze impodobite... si o inima de asasin, de cum venea vorba de Harkonneni. Parasi firida si se indrepta fara graba spre ascensor, traversind sala in diagonala, raspunzind la saluturi cu usoare miscari ale miinii. Recunoscind un om din corpul de propaganda, se opri sa sa-i dicteze un mesaj destinat retelei de radiodifuziune; oamenii care-si adusesera nevestele trebuiau informati ca acestea erau in siguranta si anuntati unde le puteau gasi; ceilalt aveau sa fie incunostiintati ca, dupa toate aparentele, populatia locala numara mai multe femei decit barbati. Ducele atinse usor bratul omului de la propaganda, semnalindu-i astefel ca mesajul avea prioritateabsoluta si ca trebuia difuzat imediat. Apoi isi vazu de drum, intorcind saluturi, zimbind, schimbind cite-o gluma in treacat. Un comandant trebuie sa para intotdeuna increzator, gindi el. Increderea oamenilor apasa pe umerii sai ca o povara, in timp ce el infrunta primejdia, nelasind sa se vada nimic. Rasufla usurat cind patrunse in ascensor si privirea sa nu mai intilni decit suprafata neteda a usilor. Au incercat sa ia viata fiului meu!