CAPITOLUL XXV
Muad'Dib putea într-adevăr să vadă Viitorul, dar trebuie să înțelegeți limitele acestei puteri. Ginditi-vă la simțul văzului. Avem ochi, dar nu putem vedea fară lumină. De pe fundul unei văi nu putem vedea ce se află în spatele văii. La fel, nici Muad'Dib nu putea întotdeauna să vadă tot ce se afla pe terenul enigmatic al viitorului. El ne spune că o singură decizie confuză in rostirea unei profeții --- bunăoară, alegerea unui cuvînt în locul altuia --- poate să schimbe întregul aspect al viitorului si mai spune așa: Vederea timpului e cuprinzătoare, dar cînd treci prin el, timpul devine o portiță îngustă". Iar Muad'Dib a luptat permanent împotriva ispitei de a alege o cale limpede și sigură, zicînd: O asemenea cale nu poate duce decît la stagnare" Fragment din Deșteptarea Arrakisului de prințesa Irulan<,p> În clipa in care zarii ornitopterele ivite din noapte deasuŹpra lor, Paul apucă brațul mamei sale, șuieră: Nici o mișcare! Apoi văzu la lumina lunii nava conducătoare, observă bătaia sigură a aripilor care frînau aparatul pentru aterizare, recunoscu dibăcia si cutezanța mîinilor care manevrau comenzile. E Idaho, răsuflă el, ușurat. Topterul și tovarășele sale coborîră în bazin, ca un stol de păsări într-un cuib. Praful nu apucase încă să se așeze, cînd Idaho sări din topterul său si începu să alerge spre ei. Il urmau două siluete în mantii fremene. Paul recunoscu într-una dintre ele statura înaltă si barba roșcată a planetologului Kynes. Pe-aici! strigă Kynes, abătîndu-se către stingă. In spatele lui, alți fremeni întindeau în grabă prelate de pînză peste ornitoptere. Peste cîteva clipe aparatele se preschimbară într-un șir de dune domoale. Idaho se opri în fața lui Paul, salută. Domnia-Ta, fremenii au în apropiere un refugiu, unde... Ce se petrece acolo? Paul arătă cu mîna către dezlănțuirea violentă ce sfisia noaptea, deasupra măgurii din depărtare jeturile reactoarelor, fasciculele purpurii ale laserelor biciuind deșertul. Chipul rotund si flegmatic al lui Idaho schiță un zîmbet. Domnia-Ta... Sire, le-am rezervat o mică sur... O lumină albă, orbitoare, fulgeră pe întinsul desertului străluŹcitoare ca un soare, conturîndu-le brusc umbre lungi pe podișul de piatră al terasei. Cu o singură mișcare brutală, Idaho prinse într-o mînă brațul lui Paul, în cealaltă umărul Jessicăi, smucindu-i pe amîndoi peste buza terasei si rostogolindu-se împreună cu ei, înapoi, în fundul bazinului. Tunetul asurzitor al unei explozii zgudui solul si aerul de deasupra lor. Unda de soc smulse fragmente de rocă de pe suprafața terasei pe care abia o părăsiseră. Idaho se ridică în picioare, se scutură de nisip. Jessica îngăimă: O clipă am crezut c-a fost armamentul atomic al fa... Ai instalat acolo un scut defensiv, spuse Paul. Unul cît toate zilele si la intensitate maximă, confirmă Idaho. Primul fascicul laser care 1-a intersectat a... Ridică din umeri. Fuziune subatomică, murmură Jessica. E o armă periculoasă. Nu-i armă, Doamnă... ci mijloc de apărare. Data viitoare, lepăŹdăturile alea or să se gîndească mai bine înainte de-a folosi laserele. Frernenii care camuflaseră ornitopterele se opriră în dreptul lor. Unul din ei le spuse, cu voce joasă: Să mergem să ne-adăpostim, prieteni. Paul sări în picioare, în timp ce Idaho o ajuta pe Jessica să se ridice. Explozia asta nu va rămîne fără unnări, Sire, rosti Idaho. Sire, gîndi Paul. I se păru straniu să se audă numit astfel. Sire" fusese întotdeauna tatăl său. O clipă, puterile prestiente i se treziră din nou. Se văzu pradă neostoitei conștiințe de rasă care tîra universul uman către haos. Deși fulgerătoare, viziunea îl zdruncină. Se lăsă condus de Idaho de-a lungul bazinului, pînă la un pinten de stîncă. La baza lui, cîțiva fremeni forau o cale de acces în nisip, manevrînd cu îndemînare niște compac-toare statice. Nu vrei să-ți duc eu ranița, Sire? întrebă Idaho. Nu-i grea, Duncan, răspunse Paul. Văd că n-ai scut. Ti-1 dau pe-al meu? Aruncă o privire în direcția colinei de dincolo de terasă. Nu cred că le va mai arde de joacă cu laserele. ----Pastrează-ți scutul, Duncan. Mi-e scut de-ajuns brațul tău drept! Jessica remarcă efectul elogiului, îl văzu pe Idaho pășind mai aproape de Paul și gîndi: Cit de bine știe fiul meu să se poarte cu oamenii săi! Fremenii ridicară o trapă de piatră, descoperind un tunel săpat în roca nativă a desertului. O prelată de camuflaj fu pregătită deasupra intrării. Pe-aici, spuse unul dintre fremeni si o luă înainte, coborînd un șir de trepte de piatră, în întuneric. In spatele lor, prelata astupă lumina lunii. O pîipîire anemică, verde, venind din față, ilumina vag tunelul, dînd la iveală trepte si pereți de piatră, un cot către stînga. In jur, coborau siluetele drapate ale celorlalți fremeni. Dădură colțul, parcurseră alt pasaj tăiat în stîncă, la capătul căruia se pomeniră într-o grotă. Kynes îi aștepta acolo, cu gluga jubbei lăsată pe spate. Colierul distratului său sclipea în lumina verde. Avea părul si barba răvășite. Ochii albaștri, lipsiți de alb, păreau niște pete de întuneric sub sprîncenele dese. In clipa în care îi zări ieșind din galerie, Kynes se întrebă: De ce-i ajut? N-am făcut niciodată ceva atit de periculos. Risc să-mi găsesc și eu sfirșitul, odată cu ei. Apoi îl privi fix pe Paul, văzu adolescentul care preluase povara bărbăției, ascunzîndu-si durerea, înăbușind tot ce ar fi putut dăuna poziției pe care trebuia să si-o asume acum rangul de Duce. Și, în momentul acela, Kynes înțelese că ducatul continua să existe numai datorită tînărului din fața sa... Iar lucrul acesta nu putea fi trecut cu vederea. Jessica privi o singură dată întreaga grotă, înregistrînd-o după metoda de percepție Bene Gesserit. Un laborator... cu nișele si plaŹnurile rectilinii caracteristice construcțiilor utilitare arhaice. Va să zică așa arată o stațiune ecologică imperială, spuse Paul. Iată una din bazele pe care le vroia tatăl meu ca să le transforme în avanposturi. Le vroia taică-său! gîndi Kynes. Și din nou îl cuprinse nedumerirea. Oare nu sint în toate mințile, de le dau ajutor acestor fugari? De ce-o fac? Cit de ușor mi-ar fi să-i predau si să cumpăr cu ei încrederea Harkonnenilor... Paul urmă exemplul mamei sale, cuprinzînd într-o singură privire gestaltică detaliile încăperii. Pereți goi de piatră, un banc de lucru situat lateral. Bancul era înțesat cu aparate cadrane luminoase, gridexuri din care ieșeau nenumărate tuburi de sticlă. Aerul mirosea a ozon. O parte dintre fremeni dispărură într-o nisă adîncă, de unde răzbăteau tot felul de zgomote tusea unui motor, nechezatul specific al curelelor de transmisie, scrîșnete de angrenaje. Paul privi spre capătul încăperii, observă stive de cuști în care se mișcau animale mici. Exact, rosti Kynes. Ai identificat bine locul. La ce ți-ar putea folosi un asemenea avanpost, Paul Atreides? La transformarea Arrakisului într-o lume prielnică omului, răspunse Paul. Poate că de-asta-i ajut, gîndi Kynes. Zgomotele mecanice scăzură subit, apoi încetară. Dinspre cuști, un chițăit subțire rupse tăcerea care se așternuse pe neașteptate în grotă. Chițăitul se curmă brusc, parcă intimidat. Paul își întoarse privirea spre cuști, văzu că animalele erau lilieci minusculi, cu aripi cafenii. Distribuitoare automate de hrană se preŹlungeau din peretele învecinat, traversînd șirurile de cuști. Un fremen ieși din nisă si i se adresă lui Kynes: Liet, s-a defectat instalația generatorului de cîmp. Nu mai am cum să neutralizez detectoarele de apropiere. Poți s-o repari? întrebă Kynes. Da, dar o să dureze. Piesele... Omul dădu din umeri. Ințeleg, spuse Kynes. în cazul ăsta va trebui să ne descurcăm fără mașini. Scoateți la suprafață o pompă manuală de ventilație. Imediat. Omul dispăru. Kynes se întoarse către Paul. Ai dat un răspuns bun adineaori. Jessica remarcă tonul măsurat al vocii lui Kynes o voce suveŹrană, obișnuită să dea ordine. Nu-i scăpase nici numele pe care îl rostise interlocutorul lui Kynes. Liet era alter ego-ul fremen ceaŹlaltă față a supusului planetolog. Iți sîntem recunoscători pentru ajutorul dumitale, doctore Kynes, spuse ea. Hm... vom vedea, mormăi Kynes. Făcu semn unuia dintre oameŹnii săi. Shamir, adu niștfe cafea de mirodenie în camera mea. Numaidecît, Liet, răspunse omul. Kynes arătă cu mîna o deschidere boltită, într-unul din pereții laterali. Vă rog. Jessica își îngădui o înclinare demnă a capului, în semn de accepŹtare. Il văzu pe Paul transmițîndu-i lui Idaho semnalul de mînă prin care îi cerea să rămînă de gardă în fața bolții. Pasajul n-avea mai mult de doi pași lungime. La capătul său, Kynes deschise o ușă masivă, conducîndu-i într-o cămăruță pătrată, iluminată de licurigloburi aurii. Cînd intră, Jessica atinse cu vîrfurile degetelor suprafața ușii, constatînd cu surprindere că materialul era plastoțel. Paul făcu trei pași în încăpere și își lăsă jos ranița. Auzi ușa închizîndu-se în spatele lui. Examina camera: latura de opt metri, pereții tăiați în roca naturală de culoare albicioasă, un șir de dulapuri metalice încastrate în peretele din dreapta. Centrul camerei era ocupat de un birou mic, acoperit cu o placă de sticlă lăptoasă, cu bule galbene. In jurul biroului se aflau patru scaune cu suspensii. Kynes trecu pe lîngă Paul, ținu un scaun pentru Jessica. Ea se așeză, urmărind concentrarea cu care fiul său studia încăperea. Paul rămase în picioare pentru o ultimă aruncătură de ochi. Ceva vag anormal în curenții de aer din cameră îi spunea că la dreapta, în spatele șirului de dulapuri, exista o ușă secretă. Vrei să iei loc, Paul Atreides? îl invită Kynes. Cită silință își dă să evite titlul, observă Paul. Acceptă totuși scauŹnul, așteptă în tăcere, pînă ce Kynes se așeză lîngă el. Consideră că Arrakisul ar putea să devină un paradis, spuse Kynes. Cu toate acestea, după cum vezi, Imperiul nu-si trimite aici decît cozi de topor, care să-i scoată cît mai multă mirodenie! Paul își ridică degetul mare cu sigiliul ducal. Vezi inelul ăsta? ---Da. Știi și ce-nseamnă? Jessica își întoarse capul, se uită lung la fiul ei. Tatăl tău zace mort în ruinele Arrakisului, spuse planetologul. Practic, acum ești Duce. Sînt oștean al Imperiului, replică Paul. Practic, sînt o coadă de topor. Chipul lui Kynes se întunecă. Cu toate că Sardaukarul împăratului a călcat în picioare cadaŹvrul tatălui tău? Sardaukarul e una, sursa legală a autorității mele e altceva, răspunse Paul. Arrakisul judecă în felul său propriu cui anume trebuie să-i revină sceptrul autorității, spuse Kynes. Iar Jessica, întorcîndu-și ochii spre el, gîndi: E oțel în omul acesta; oțel pe care n-a reușit nimeni să-l decălească... și noi avem nevoie de oțel. Paul se joacă cu focul. Prezența Sardaukarului pe Arrakis, spuse Paul, dovedește cu prisosință ce temut era tatăl meu de scumpul nostru împărat. De acum înainte, o să am eu grijă să-i dau Impăratului Padișah motive să se teamă de... Băiete, interveni Kynes, există lucruri pe care nu le... Te rog să mi te adresezi cu Sire sau cu Domnia-Ta, îi tăie vorba Paul. I-a spus-o cu blîndețe, observă în gînd Jessica. Kynes se uită iung la Paul si Jessica văzu pe chipul planetologului și scînteia de admirație, si licărirea de amuzament. Sire..., rosti Kynes. Sînt un obstacol în calea împăratului, spuse Paul. Sînt un obstaŹcol în calea tuturor celor ce vor să-și împartă Arrakisul ca pe o pradă. Cît timp voi trăi, o să rămîn un obstacol în calea lor, dar un obstacol de care, în cele din urmă, se vor împiedica și-și vor rupe gîtul. ---Vorbe, zise Kynes. Paul îl țintui cu privirea. Apoi spuse cu voce tărăgănată: Aveți o legendă despre Lisan al-Gaib, Vocea din Altă Lume cel care îi va călăuzi pe fremeni spre paradis. Fremenii dumitale au... Superstiții! îl întrerupse Kynes. Poate, se învoi Paul. Sau poate că nu. Superstițiile au uneori rădăcini stranii și ramuri și mai stranii. Ți-ai făcut planuri, spuse Kynes. E clar că ți-ai făcut planuri... Sire. Fremenii dumitale mi-ar putea furniza dovezi concludente că pe planetă se află sardaukari în uniformă Harkonnen? Foarte probabil. Impăratul va aduce din nou la cîrma Arrakisului un Harkonnen, spuse Paul. Poate chiar pe Rabban Bestia. O să-1 lăsăm s-o facă. în clipa în care va fi suficient de implicat pentru ca vinovăția lui să nu mai poată fi pusă la îndoială, o să-1 denunțăm Landsraadului printr-un Act de Acuzare. O să-i cerem să dea socoteală de... Paul! exclamă Jessica. Presupunînd că acuzația ta ar fi acceptată de Consiliul Suprem al Landsraadului, interveni Kynes, acțiunea n- ar putea să aibă decît o singură consecință: izbucnirea unei conflagrații generale între Imperiu și Casele Mari. Haosul, întări Jessica. Dar dacă 1-aș încunoștiința mai întîi pe Impărat si i-aș oferi o alternativă pentru haos? Jessica intreba cu raceala: ---Șantaj? Unul din instrumentele puterii, după cum mi-ai spus odată chiar tu, replică Paul și ea sesiză amărăciunea din vocea lui. Impăratul nu are decît fiice. Nu cumva visezi tronul? întrebă Jessica. Impăratul nu-și va risca Imperiul înîr-un război total, spuse Paul. Planete nimicite, debandadă... Nu va risca așa ceva. Ceea ce propui nu-i decît pură aventură, comentă Kynes. De ce se tem cel mai mult Casele Mari ale Landsraadului? întrebă Paul. Exact de ceea ce se întîrnplă acum, aici, pe Arrakis: de faptul că Sardaukarul le va veni de hac, rînd pe rînd. De-asta există Landsraadul. Acesta-i liantul Marii Convenții. Numai unite pot ține piept forțelor imperiale. Dar sînt... De asta se tem, urmă netulburat Paul, Arrakisul însă ar putea să devină un strigăt de raliere. Pentru că fiecare Casă ar putea să ajungă în situația tatălui meu ruptă de turmă si sacrificată. Kynes se întoarse spre Jessica: Planul are șanse de reușită? Nu sînt mentat, răspunse ea. ---Ești Bene Gesserit. Jessica îl sfredeli cu privirea, apoi spuse: ---Planul are părți bune si părți slabe... ca orice plan, în faza aceasta. Un plan depinde in egală măsură de execuție si de concepție. Legea este știința fundamentală", cită Paul. Așa stă scris deaŹ supra ușii Impăratului. Propun să-i demonstrăm ce înseamnă legea. Numai ca eu nu-s prea sigur dacă pot acorda încredere persoaŹnei care a conceput planul ăsta, spuse Kynes. Arrakisul își are si el planul său, care... De pe tron, îl întrerupse Paul, va fi suficient să fac un semn, ca să transform Arrakisu! într-un paradis. De altfel, acesta-i prețul pe care-1 ofer pentru sprijinul dumitale. Kynes arboră o expresie glaciala. Loialitatea mea nu-i de vînzare, Sire. Paul îl privi lung, înfruntînd licărul rece al ochilor albastru-în-al-bastru, scrutînd fața încadrată de barbă, aerul autoritar, în cele clin urmă, un zîmbet crispat făcu să-i tresară buzele. Ai dreptate, spuse, îmi cer scuze. Kynes își aținti privirea în ochii lui Paul; rosti, brusc: Un Harkonnen nu si-ar fi recunoscut niciodată greșeala. Poate că nu ești ca ei, Atreides. Harkonnenii or fi avînd lacune în educație, replică Paul. Spui că nu poți fi cumpărat. Eu însă cred că am moneda pe care ai s-o accepți. In schimbul loialității dumitale, îți ofer loialitatea mea... totală. Fiul meu a moștenit sinceritatea Atrcizilor, gîndi Jessica. Are acel simț uluitor, aproape naiv, al onoarei... Dar ce forța colosală reprezintă, de fapt, simțiți acesta!... Observă că vorbele lui Paul îl tulburaseră pe Kynes. E absurd, murmură planetologul. Ești încă un copil și... Sînt Duce, îl întrerupse Paul. Sînt un Atreides. Nici un Atreides n-a călcat vreodată un asemenea jurămînt. Kynes îl privi mut. Și cînd spun loialitate totală, urmă Paul, asta înseamnă fără nici o rezervă. As fi gata să mă jertfesc pentru dumneata! Sire! rosti Kynes, si cuvîntul păru că se rupe din el, dar Jessica văzu că de data aceasta nu se mai adresase unui băiat de cincisprezece ani, ci unui bărbat si unui superior. De data aceasta, Kynes rostise cuvîntul cu toată seriozitatea. In clipa asta, ar fi in stare să-și dea viața pentru Paul, gîndi ea. Cum reușesc Atreizii să declanșeze asemenea sentimente atit de iute, alit de ușor? Știu că ești sincer, spuse Kynes. Dar Harkon... Ușa din spatele lui Paul se izbi de perete. Paul se întoarse fulŹgerător. Zări dincolo de prag o învălmășeală de nedescris strigăte, zăngănit de arme, chipuri schimonosite, ca niște măști de ceară în semiobscuritatea pasajului. Si el, și mama sa săriră în același timp către ușă, zărindu-l pe Idaho care încerca să blocheze trecerea. Ochii injectați ai spadasinului scăpărau prin reverberația scutului... Mîini ca niște gheare se agitau în spatele lui, lame de oțel îi tocau în van scutul. Flama roșcată a unui paralizator cu cartușe ricoșa violent în cîmpul defensiv. Cele două lame ale lui Idaho hăcuiau în stînga și-n dreapta, împroșcînd sînge. In clipa următoare, Kynes fu lîngă Paul si amîndoi își repeziră greutatea trupurilor în ușă. Paul mai apucă să-1 vadă pe Idaho ținînd piept unui furnicar de uniforme Harkonnen zări mișcările scurte, precise, ale armelor sale, dar și floarea roșie a morții în părul său cîrlionțat. Apoi ușa se închise cu un țăcănit metalic. Kynes trăsese zăvoarele. S-ar părea c-am luat o decizie, spuse el. V-au detectat mașinile înainte de-a apuca să le opriți, zise Paul. Observă privirea deznădăjduită a mamei sale; se apropie și o trase de lîngă ușă. Cînd am văzut că întîrzie cafeaua, trebuia să-mi fi dat seama că ceva nu-i în regulă, mormăi Kynes. Ai o ieșire secretă, îl zori Paul. O folosim? Kynes trase adînc aer în piept; în cele din urmă, spuse: Ușa asta o să reziste cel puțin douăzeci de minute la orice, în afară de lasere. Nu vor folosi lasere, spuse Paul. N-au de unde să știe dacă n-avem scuturi dincoace. Erau sardaukari în uniforme Harkonnen, șopti Jessica. De partea cealaltă a ușii, începură să se audă lovituri ritmice. Kynes arătă dulapurile de metal, spuse: Pe-aici. Se duse la primul dulap, deschise un sertar, manevră o manetă în interiorul lui. întregul șir de dulapuri se deplasă într-o parte, descoŹperind gura neagră a unui tunel. ---Dulapurile-s din plastoțel, spuse Kynes. Erați pregătiți pentru orice, remarcă Jessica. Am trăit sub Harkonneni vreme de optzeci de ani, replică planetologul. Intrară în tunel si Kynes închise ușa secretă. In întunericul care-i împresură brusc, Jessica văzu la picioarele ei o săgeată luminoasă. Din spate răsună vocea lui Kynes: Aici ne despărțim. Peretele ăsta-i mai gros, va rezista cel puțin o oră. Luați-vă după săgețile de pe jos. Or să se stingă pe măsură ce treceți de ele. Săgețile vă vor conduce, printr-un labirint, către altă ieșire, unde veți găsi un topter. In noaptea asta o să fie furtună. Singura voastră speranță de salvare este să prindeți furtuna, să vă cufundați în frontul ei de atac si să vă lăsați duși de ea. E metoda pe care-o folosesc oamenii mei cînd fură toptere. Dacă reușiți să vă mențineți la mansarŹda furtunii, veți supraviețui. Si dumneata? întrebă Paul. Eu am să mă salvez pe altă cale. Dacă voi fi prins... hm... mai sînt încă planetologul imperial al Arrakisului. Voi spune că m-ați ținut ostatic. Fugim ca niște lași, gîndi Paul. Dar cum altfel aș putea să rămîn în viață, ca să-mi răzbun tatăl? Se întoarse în direcția în care știa că se află ușa secretă. Jessica îi auzi mișcarea; spuse: Duncan a murit, Paul. I-ai văzut si tu rana. Nu mai poți face nimic pentru el. Va veni o zi cînd o să le plătesc pentru toate astea, murmură Paul. Dacă vrei să mai apuci ziua aceea, grăbeste-te, spuse Kynes. Paul simți mîna planetologului pe umărul său. Unde ne vom întîlni, Kynes? întrebă el. O să-i trimit pe fremeni să vă caute. Cunoaștem direcția furtunii. Acum, luați-o din loc si... Maica Mare să vă dea noroc și iuțeală! Il auziră plecînd un foșnet în beznă. Jessica apucă pe dibuite mîna lui Paul, îl trase cu blîndețe spre ea. Să nu ne rătăcim unul de celălalt, spuse. ---Da. O urmă, apropiindu-se de prima săgeată, care se stinse în clipa în care călcară pe ea. O altă săgeată se aprinse în față. O traversară, o văzură stingîndu-se, zăriră altă săgeată în față. Incepură să alerge. Planuri cuprinse într-alte planuri, din alte planuri, in alte planuri, gîndi Jessica. Oare acum facem parte din planul altcuiva? Săgețile îi duseră pe căi ocolite, pe lîngă galerii laterale abia deslușite în vaga luminescență. O vreme nu făcură decît să coboare, apoi începură să urce... Tot mai sus. In cele din urmă, ajunseră la niște scări, dădură un colț si se opriră în fata unui perete fosforescent, cu un mîner negru în mijloc. Paul apăsă minerul. Peretele culisă lateral. Se făcu brusc lumină, văzură o grotă vastă tăiată în stîncă, iar în centrul ei un ornitopter. In spatele aparatului, deslușiră un perete plat, cenușiu, pe care era marcat semnul conŹvențional al unei ieșiri. Unde s-o fi dus Kynes? întrebă Jessica. Kynes a făcut ce-ar face orice bun conducător de gherilă, zise Paul. S-a despărțit de noi. In felul acesta, dacă va fi capturat, nu va putea spune unde ne aflăm, pentru că într-adevăr nu va ști. Intrară în grotă și pașii lor răscoliră praful gros care acoperea pardoseala. N-a mai călcat nimeni pe-aici, de multă vreme, observă Paul. Kynes părea încredințat că fremenii ne vor găsi, spuse Jessica. Ii împărtășesc încrederea, zise el. Iși desprinse mina din mîna mamei sale, se apropie de ușa din stînga a ornitopterului, o deschise si înghesui ranița în spatele scaunelor. Aparatul e protejat contra detectoarelor de apropiere, spuse. Pe tabloul de bord sînt montate butoane de telecomandă pentru oblonul grotei si pentru instalația de iluminat. Cei optzeci de ani petrecuți sub Harkonneni i-au învățat să nu omită nimic. Jessica își sprijini umărul de cealaltă parte a fuzelajului, își trase sufletul. Apoi spuse: Harkonnenii nu-s prosti. Sînl sigură că au lăsat o patrulă aeriană pe-aproape. Iși cumpăni o clipă simțul orientării, după care arătă spre dreapta: Furtuna pe care-am văzut-o e în partea aceea. Paul dădu din cap, încercînd să-si învingă imboldul subit de a rămîne pe loc. Ii cunoștea cauza, dar asta nu-i era de nici un folos. Intr-un moment anume al acestei nopți, trecuse pe lîngă un nex decisiv si pătrunsese în bezna necunoscutului. Cunoștea zona temporală din imediata lor apropiere, dar elementul aici-și-acum era învăluit in mister... Ca si cum, de undeva, de departe, s-ar fi văzut pe el însuși dispărînd în fundul unei văi. Unele dintre nenumăratele poteci care urcau din valea aceea 1-ar fi putut scoate din nou la iveală pe Paul Alreides; cele mai multe... nu. Cu cît vom zăbovi mai mult, cu atît vor avea mai multe șanse să ne ajungă din urmă, îi aminti Jessica. Intră și leagă-ți centura, spuse el. Se urcă lîngă ea, în cabina ornitopterului, luptîndu-se încă din răsputeri cu gîndul că acționa orbește, că se afla pe un teren care nu-i apăruse în nici una din viziunile preștiente. Si în clipa aceea simți un soc neașteptat, își dădu seama că se bizuise prea mult pe puterile sale prestiente si că din cauza asta era acum insuficient pregătit să facă față situației critice în care se aflau. Dacă te bizui numai pe ochi, celelalte simțuri îți slăbesc", spunea o axiomă Bene Gesserit. O verifica acum pe propria sa piele. Iși promise să nu mai cadă niciodată într-o asemenea cursă... dacă avea să mai fie în viață, la capătul acestei nopți. Iși strînse centura de siguranță, verifică dacă mama sa făcuse la fel, inspecta repede aeronava. Aripile erau zăvorite în poziție complet depilată, cu delicatele interfolii metalice întinse. Atinse levierul de retractare si potrivi aripile în poziția pentru decolarea pe jeturi, pe care o învățase de la Gurney Halleck. Comutatorul demarorului răspunse cu promptitudine. Cadranele de pe tabloul de bord prinseră viață, semnalînd armarea motoarelor. Turbinele începură să șuiere ușor. Gata? întrebă el. ---Da. Paul apăsă pe butonul de telecomandă a luminilor. Grota se cufundă în beznă. Ca o umbră în licărirea difuză a instrumentelor, mîna lui Paul alunecă spre comanda oblonului. Din față se auzi un scrîsnet. O cascadă de nisip se prăbuși undeva, dincolo de ieșire. Paul simți în obraji o pală de vînt încărcată cu fire minuscule de praf. închise ușa topterului, remarcînd imediat ușoara presurizare a cabinei. In locul oblonului-perete apăruse în întuneric un dreptunghi mare de stele, care pîlpîiau în atmosfera plină de praf. La baza dreptunŹghiului, lumina palidă a stelelor cădea pe un prag îngust, acoperit cu dune mărunte. Paul apăsă pe butonul luminos al secvenței de decolare. Aripile izbiră înapoi și în jos, catapultînd topterul din cuibul său. Ajutajele reactoarelor scuipară foc si aripile își luară poziția repliată pentru panta de urcare. Jessica atinse ușor dublurile comenzilor aflate în fața ei, simțind siguranța manevrelor pe care le executa Paul. Era, în același timp, speriată și încîntală. Singura noastră speranță este acum educația lui Paul, gîndi ea. Tinerețea si agilitatea lui. Paul mări regimul motoarelor. Topterul vira, apăsîndu-i în scaune, în timp ce în fața stelelor dinaintea lor se înălță brusc un zid negru. Paul extinse portanta aripilor, acceleră. Aripile călcară încă o dată aerul și aparatul survola stîncile. Le văzură sub ei steiuri și piscuri argintate de stele, în dreapta, deasupra orizontului, înroșită de praful din atmosferă, a doua lună își proiecta razele asupra panglicii lungi a furtunii. Mîinile lui Paul dansară pe comenzi. Aripile se repliară, deveniră elitre de cărăbuș. Aparatul vira strîns, forța accelerației le strivi trupurile. Jeturi de reactoare în spatele nostru! strigă Jessica. Le-am văzut, murmură Paul. Impinse, brutal, maneta de gaz. Topterul tresări ca un animal speriat, țîsni spre sud-vest, către furtună si imensitatea desertului, în față, Paul zări umbrele răzlețe ce indicau capătul lanțului stîncos, punctul în care stratul de rocă nativă cobora sub nisipuri. Dincolo de ele se asterneau, în lumina lunii, alte umbre. Dune... Cît vedeai cu ochii, numai dune... Iar deasupra orizontului, se înălța masivul imens al furtunii, aseŹmenea unui zid ridicat către stele. Un soc violent zgudui aparatul. Trag în noi! exclamă cu glas gîtuit Jessica. Trag cu proiectile! Văzu chipul lui Paul schimonosindu-se într-un rînjet feroce. Pare-se c-au renunțat la lasere, rosti el. Dar n-avem scut! De unde să știe ei? Topterul se cutremură din nou. Paul își suci capul, privi înapoi. Numai unul e destul de rapid ca să se poată ține după noi, observă el. Se concentra iarăși asupra direcției de zbor, cercetă zidul furtunii, care creștea, tot mai înalt, în fața lor. Părea gigantic si consistent. Lans-proiectile, rachete, tot armamentul antic, murmură el. O să am grijă să le aibă și fremenii. Furtuna! izbucni Jessica. N-ar fi mai bine să ne întoarcem? Ce face nava din spatele nostru? S-a oprit. Acum! Paul retracta complet aripile, vira cu toată viteza la stînga, către clocotul de o înșelătoare blîndețe al zidului înălțat de furtună. Simți cum forța accelerației îi întinde carnea obrajilor. Li se păru că pătrund foarte încet într-un nor de praf. Norul se făcu mai dens si mai dens, pînă ce acoperi cu totul deșertul si luna. Aeronava deveni un suspin lung si orizontal, de întuneric, în care nu mai pîlpîia decît geana verde a luminițelor de pe tabloul de bord. Prin mintea Jessicăi fulgerară toate istorisirile despre furtunile de pe Arrakis furtuni care taie metalul ca untul, care rod carnea pînă la os și transformă oasele în pulbere. Simți smuciturile rafalelor ce izbeau topterul cu masa lor de praf. Aparatul începu să se agite nebunește, în timp ce Paul se lupta cu comenzile Il văzu oprind brusc motoarele, simți tresărirea dementă a navei. Metalul din jurul lor prinse să șuiere si să vibreze. ---Nisip! țipă Jessica. La lumina instrumentelor, privi chipul lui Paul. Il văzu clătinînd încet din cap. Nu prea-i nisip la înălțimea asta... Jessica simți cum se cufundau tot mai adînc în volbură. Paul deplie complet aripile, le auzi pîrîind sub sarcină, își pironi ochii pe instrumente, planînd din instinct, luptîndu-se să nu piardă înălțime. Șuierăturile de afară scăzură în intensitate. Topterul începu să se încline spre stînga. Paul, cu privirea ațintită la globul luminos care le indica poziția, reuși să aducă aparatul la orizontală. Jessica avu senzația stranie că nu se mai mișcau deloc, că mișcarea exista numai în afară. O vagă scurgere cafenie pe suprafața exterioară a parbrizului si a geamurilor, un șuierat surd, continuu, erau singurele semne ale stihiei dezlănțuite în jurul lor. Vinturi de șapte pînă la opt sute de kilometri pe oră, își aminti ea. Simți mușcătura valului de adrenalină. Nu trebuie să mă tem, își spuse, începînd să rostească în gînd cuvintele litaniei Bene Gesserit. Frica e ucigașul minții. 4 Incet, anii lungi de antrenament învinseră. Iși recapătă calmul. ---Am apucat un tigru de coadă, murmură Paul. Nu putem coborî, nu putem ateriza... si nu putem nici urca si ieși deasupra furtunii. Va trebui să ne lăsăm tîrîți pînă la capăt! Calmul o părăsi brusc pe Jessica. Iși simți clănțănitul dinților, își încleșta cu putere maxilarele. Apoi auzi vocea lui Paul, joasă si cumpătată, recitind litania: Frica este ucigașul minții. Frica este moartea cea mică, aducătoare a anihilării complete. Voi înfrunta frica. O voi lăsa să treacă peste mine și prin mine. Si după ce va fi trecut, mă voi întoarce si voi privi în urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Numai eu voi rămîne.