— CAPITOLUL IV—
Ati citit ca Muad’Dib nu avea, pe Caladan, tovarasi de joca de virsta lui. Pericolele erau mult mai mari. Dar Muad’Dib avea minunati invatatori si prieteni. Asa era Gurney Halleck, soldatul-trubadur, ale carui balade le veti cinta pe masura ce veti citi din aceasta carte. Asa era Thufir Hawat, batrinul mentant si Maestru Asasin, care a bagat spaima pina si in inima Imparatului Padisah. Asa erau Duncan Idaho, Maestrul Spadasin din Casa Ginaz, doctorul Wellington Yueh, un nume patat de tradare, dar stralucitor prin stiinta, doamna Jessica, ce-si educa fiul dupa Metoda Bene Gesserit si desigur Ducele Leto, ale caror virtuti paterne au fost mult timp ignorate. Fragment din Istoria copilului Muad’Dib de printesa Irulan.
Thufir Hawat se strecura in sala de exercitiu si inchise fara zgomot usa. Citeva clipe ramase nemiscat. Se simtea batrin, obosit, batut de furtuni. Il durea iarasi picorul sting, ranit pe vremuri, in serviciul batrinului Duce. Trei generatii Atreides, gindi. La capatul celalalt al spatioasei incaperi scaldata in lumina puternica a soarelui de amiaza, ce patrundea prin luminatorul din tavan, il vazu pe baiat, asezat cu spatele la usa, absorbit de hirtiile si de hartile imprastiate pe masa de lucru. De cite ori sa-i mai repet sa nu stea niciodata cu spatele la o usa? Hawat tusi incetisor. Paul ramase aplecat deasupra mesei. Un nor trecu prin fata soarelui. Hawat tusi inca o data. Paul isi indrepta spatele si spuse, fara sa se intoarca: -Stiu. Stau cu spatele la usa. Inabusindu-si zimbetul, Hawat traversa incet camera. Paul nu-si ridica privirea decit in clipa in care batrinul se opri la coltil mesei. Pe chipul oaches si brazdat de riduri al mentantului, ochii scinteiau ageri. -Ti-am auzit pasii de pe coridor, zise Paul. Te-am auzit si cind ai deschis usa. -Zgomotele pe care le produc pot fi imitate. -As recunoaste deosebirea. E-n stare, gindi Hawat. Cu siguranta ca vrajitoarea de maica-sa ii da invataturi dintre cele mai tainice. Ma-ntreb ce parere are despre treaba asta pretioasa ei scoala? Poate ca tocmai de aceea o vor fi trimis pe batrina inspectoare; ca s-o aduca la ordine pe scumpa noastra doamna Jessica. Hawat isi trase un scaun de partea cealalta a mesei, se aseza cu fata la Paul si la usa. Facu lucrul acela cu vadite intentii demonstrative, apoi se lasa pe spate si-si plimba privirea prin incapere. Sala i se paru deodata bizara, straina. Cea mai mare parte a mobilerului fusese deja expediata pe Arrakis. Mai ramasesera putine lucruri: o masa de antrenament, o oglinda pentru exercitii de scrima, cu prismele de cristal imobile si alaturi manechinul – peticit si umflat, asemeni unui stravechi pedestrasi tabacit si mutilat in razboaie. Ca mine, gindi Hawat. -Thufir, la ce te gindesti? intreba Paul. Hawat il privi. -Ma gindeam ca in curind vom parasi si locul acesta si probabil nu-l vom mai revedea niciodata. -De-asta esti trist? -Trist? Nu, ar fi absurd! Trist este sa te desparti de prieteni. Un domiciliu e doar un domiciliu. (Arunca o privire spre hartile de pe masa.) Iar Arrakisul nu-i decit un alt domiciliu. -Te-a trimis tata sa vezi in ce ape ma scald? Hawat se incrunta – perspicacitatea baiatului nu contenea sa-l uimeasca. Dadu din cap. -Stiu ca ai fi preferat sa vina el insusi, dar cred ca-ti dai seama cit e de ocpat. Va veni ceva mai tirziu. -Citeam despre furtunile de pe Arrakis. -Furtunile... Aha! -Par destul de urite. -Urite? Putin spus. Furtunile acelea se dezvolta pe cite sase-sapte mii de kilometri de ses si se strinesc din te miri ce – forta Coriolis, alte furtuni, orice le poate oferi un gram de energie. Ating viteze de sapte sute de kilometri pe ora si cara cu ele tot ce gasesc in cale: nisip, praf, totul. Rod carnea de pe oase si oasele le prefac in pulbere. -De ce nu exista controlul meteorologic? -Arrakisul ridica probleme deosebite. Preturile sint extrem de amri, este nevoie de intretinere si multe altele. Ghilda pretinde o suma exorbitanta pentru controlul prin satelit iar Casa tatalui tau nu-i dintre cele mai avute, baiete. Stii asta. -Fremeni* ai vazut vreodata? Ii zboara gindul de colo-colo, astazi, gindi Hawat. -Probabil c-am vazut, raspunse. Nu se deosebesc prea mult de locuitorii din grabene si *Locuitori ai deserturilor de pe Arrakis doline. Poarta cu totii mantii lungi, largi. Iar cind se afla in loc inchis, put la fel, si unii si altii. Din cauza imbracamitii de corp – asaziselor “distraie” – care recupereaza si regenereaza apa din organism. Paul isi simti dintr-o data cerul gurii uscat si-si aminti un vis in care suferea de sete. Inghiti. Gindul ca lipsa apei ii silea pe oameni sa-si recicleze umiditatea din corp il facu sa se infioare. -Apa e pretioasa acolo, sopti el. Hawat dadu din cap, gindind: Cred ca am reusit sa-l fac sa inteleaga primejdiile si ostilitatea planetei. Ar fi o nebunie sa ne ducem acolo fara sa avem tot timpul in minte vrajmasia lumii aceleia. Paul isi ridica privirea catre tavan. Observa ca afara incepuse sa ploua. Vazu picaturile mari care izbeau metasticla cenusie a luminatorului. -Apa, rosti. -Ai sa inveti sa pretuiesti apa, spuse Hawat. Chear daca tu fiul Ducelui n-o sa-i simti niciodata lipsa vei vedea peste tot in jurul tau obsesia setei. Paul isi umezi buzele cu virful limbii. Gindurile i se intoarsera cu o saptamina in urma, la ziua in care fusese pus la incercare de Cucernica Maica. Si ea ii vorbise despre ravagiile lipsei de apa. "O sa cunosti Cimpiile Funebre", spuse ea. "O sa cunosti pustiurile pirjolite, desertul in care nu rezista decit mirodeniasi viermii nisipurilor. Ochii tai or sa-si intunece culoarea ca sa poata suporta vapaia soarelui. O gaura ferita de vint si ascunsa vederii va fi un adapost. Va trebui sa mergi purtat de propriile tale picioare – fara topter, fara masina, fara animal care sa te care in spate" Paul fusese impresionat mai degraba de tonul ei – psalmodiat si vibrant – decit de vorbele pe care le rostea. "Lumea Arrakisului – spusese ea – khala, e imparatia pustiului. Lunile iti vor fi prietene, soarele dusman." Paul o simti pe mama sa parasindu-si locul de la usa, venind linga el. Jessica o privise pe Cucernica Maica si intrebase: "Nu vezi nici o speranta Cuviosia-Ta?" "Pentru taica-sau, nu." Apoi batrina ii facu semn Jessicai sa taca si isi cobori privirea spre Paul. "Sa nu uiti niciodata ce am sa-ti spun acum, baiete: o lume se sprijina pe patru lucruri..." Ridicase patru degete noduroase. "Invatatura celor intelepti, dreptatea celor mari, rugaciunile celor credinciosi si dirzenia celor bravi. Dar toate astea nu inseamna nimic..." Isi strinsese degetele pumn si incheiase: "...fara un conducator care cunoaste arta guvernarii. Aceasta sa fie stiinta ta!" Trecuse o saptamina de la vizita Cucernicei Maici. Dar cuvintele pe care le pronuntase isi vadeau abia in clipa asta intregul inteles. Acum, stind in sala de exercitiu, alaturi de Thufur Hawat, Paul simti muscatura adinca a fricii. Isi ridica privirea. Mentantul il scruta incruntat. -Ce visai adineaori? -Ai cunoscut-o pe Cucernica Maica? -Vrajitoarea de Dreptvorbitoare de la Curtea Imperiala? (Un interes brusc anima ochii lui Hawat.) Am cunoscut-o. -Ea... Paul inspira adinc, de doua ori. -A spus un lucru. (Inchise ochii, redestepta cuvintele si cind vorbi cuvintele imprumuta fara voie ceva din tonul batrinei:) "Tu, Paul Atreides, coboritor din regi, fiu de Duce, trebuie sa inveti sa conduci. E un lucru pe care nu l-a facut nici unul dintre stramosii tai". (Paul deschise ochii.) Vorbele ei m-au infuriat. I-am spus ca tatal meu guverneaza o planeta. Mi-a raspuns: "E pe cale sa-o piarda". Atunci i-am spus ca tata va primi o planeta si mai bogata. A raspuns: "O va pierde si pe aceea". Am vrut sa fug la el, sa-l avertizez, dar ea a zis ca fusese deja avertizat – de tine, de mama, de multi altii. -E drept, murmura Hawat. -Atunci de ce plecam? -Pentru ca asa a poruncit Imparatul. Si pentru ca in pofida celor spuse de de-o vrajitoare si-o spioana, exista inca sperante. Ce altceva a mai perorat fintina aceea straveche de intelepciune? Paul isi privi pumnul miinii drepte, inclestat sub tablia mesei. Incet sili muschii sa se destinda. Batrina... parca mi-a facut farmece. Sa fie cu putinta? -M-a intrebat daca stiu ce inseamna a conduce. I-am raspuns ca inseamna a comanda. Atunci a zis ca trebuie sa ma dezbar de multe invataturi gresite. Aici a nimerit-o destul de bine, observa in sine alui mentantul. Ii facu semn lui Paul sa continue. -A mai spus ca un conducator trebuie sa invete sa convinga, nu sa constringa. Ca trebuie sa dureze cea mai calda vatra, ca sa atraga oamenii cei mai buni. -Cum si-o fi inchipuind ca a atras tatal tau oameni ca Duncan si Gurney? Paul ridica din umeri. -Pe urma a zis ca un bun conducator trebuie sa invete limba lumii sale, pentru ca fiecare lume are limba ei. Am intrebat-o daca pe Arrakis nu se vorbeste tot galach, dar ea a spus ca cu la asta s-a referit, ci la limba pietrelor si a vietuitoarelor, limba pe care n-o aud numai urechile. Eu am spus ca asta-i ceea ce doctorul Yueh numeste Misterul Vietii. Hawat rise scurt. -Si ea cum a reactionat? -Cred ca si-a iesit din sarite. A spus ca misterul vietii nu e o problema ce se cere rezolvata, ci o realitate ce trebuie traita. Atunci i-am citat prima lege a mentantului: "Nici un proces nu poate fi inteles daca e intrerupt. Intelegerea trebuie sa insoteasca desfasurarea procesului, trebuie sa se contopeasca si sa se desfasoare odata cu el". Mi s-a parut ca raspunsul a satisfacut-o. Parca i-a mai venit inima la loc, gindi Hawat. Dar e clar ca zgripturoaica l-a speriat. De ce-o fi facut asta? -Thufir, Arrakisul e chear asa de rau pe cit spunea ea? -Nimic n-ar putea fi chear asa rau, raspunse Hawat si se sili sa zimbeasca. Uite... de pilda, fremenii, locuitorii proscrisi ai desertului. Dupa o prima si rapida analiza, iti pot spune ca sint mult mai multi decit isi inchipuie Imperiul. Locuiesc oameni acolo, baiete! O multime de oameni... (Ridica un deget lung si subtire la inaltimea ochilor.) ...si oamenii aceea ii urasc de moarte pe Harkonneni. Dar nu cumva sa sufli o vreun cuvint in legatura cu asta. Acum iti vorbeste consilierul tatalui tau. -Tata mi-a povestit odata despre Salusa Secundus. Nu crezi Thufir ca se aseamana mult cu Arrakisul? Poate nu sub cele mai rele aspecte dar se aseamana. -Nu cunoastem nimic despre Salusa Secundus in clipa de fata. Stim, doar intr-o oarecare masura, cum era cu mult timp in urma... Dar din cite stim, da ai dreptate. -Fremenii vor fi de partea noastra? -E o posibilitate. (Hawat strinse bicepsul drept al lui Paul si adauga:) Bratul cutitului. Sa-l ti mereu pregatit, auzi? Si scutul la intensitate maxima. Desclesta degetele, batu usor cu palma umarul lui Paul, se intoarse si se indrepta cu pasi grabiti catre usa. -Thufir! Hawat se opri in prag si se uita inapoi. -Sa nu stai cu spatele la vreo usa. Un suris lumina fata rigida. -N-am s-o fac, baiete. Fii sigur ca n-am s-o fac. Apoi iesi inchizind usor usa in urma lui. Paul se aseza pe scaunul lasat liber de Hawat, aranja hirtiile de pe masa. Inca o zi, gindi. Isi plimba ochii prin incapere. Plecam. Gindul plecarii i se paru deodata mai real ca oricind. Isi aminti un alt lucru pe care il spusese batrina: ca o lume este suma multor elemente – oamenii, solul, vietuitoarele, lunile, mareele, sorii – suma necunoscuta care se numeste natura; un termen vag, complect lipsit de semnificatia prezentului. Dar ce inseamna prezentul? se intreba. Usa se deschise brusc si un barbat butucanos si urit intra clatinindu-se sub greutatea vrafului de arme pe care-l cara in brate. -Ei, Gurney Hallek exclama Paul. Esti noul Maestru Armurier? Cu o lovitura de calcii, Halleck trinti usa. -Stiu ca ti-ar fi convenit sa vin pentru vreun joc, raspunse el. Isi facu ochii roata, observind ca oamenii lui Hallek verificasera deja locul si ca sala prezenta siguranta pentru mostenitorul Ducelui. Semnele subtile ale codului lor se zareau peste tot. Sub privirea lui Paul omul se puse din nou in miscare, indreptindu-se cu incarcatura de arme spre masa de antrenament. De umar ii atirna nelipsitul basilet, cu multiplectorul strecurat printre cele noua coarde, la partea de sus a gitului. Halleck trinti armele pe masa si incepu sa le alinieze: rapiere, pumnale, kinjale, paralizatoare, centuri-scuturi. Apoi se intoarse, zimbi si cicatricea lasata de sfichiul de vita neagra, ii increti obrazul. -Va sa zica nici buna ziua nu-mi dai, impielitatule, spuse el. Iar lui mos Hawat ce ghimpe i-ai infipt in suflet? Pe coridor a trecut pe linga mine de parca alerga la inmormintarea dusmanului sau de moarte. Paul surise. Dintre toti oamenii tatalui sau, Gurney Halleck ii era cel mai drag. Ii cunostea temperamentul si starile sufletesti schimbatoare – "toanele" lui. Pentru el Gurney era mai degraba un prieten decit un mercenar oarecare. Halleck lasa sa-i alunece basiletul de pe umar si incepu sa-l acordeze. -Nu doresti, nu vorbesti, mormaii. Paul se ridica si veni linga el. -Ia spune, Gurney, ne pregatim de muzica in timp ce altii se pregatesc de lupta? -Aha! facu Halleck. Azi ii luam la rost pe cei virstnici. Incearca un acord, clatina din cap. -Unde-i Duncan Idaho? Nu cu el trebuia sa am ora de scrima? -Duncan conduce al doilea val, pe Arrakis. Va trebui sa te multumesti si cu amaritul de Gurney, care tocmai s-a-ntors de pe cimpul de lupta si tinjeste dupa muzica. (Lua alt acord, il asculta si zimbi.) Cit despre tine, consiliul a ajuns la concluzia ca esti un luptator si ca-i mai bine sa inveti lautaria, ca sa nu-ti irosesti chear de tot viata. -Da? Atunci cinta-mi ceva. Macar sa fiu sigur ce nu trebuie sa fac. -Ahaa! rise Gurney si incepu sa cinte Galasiencele, in timp ce multiplectorul parea sa zboare peste sunetele instrumentului. "Of-of, galasiencele toate Se dau pentru nestemate, Iar pe-Arrakis, pentru apa, orice fetiscana! Dar de vrei sa ai norocul Sa dai de-o dama ca focul Cauta pin-ai sa gasesti o Caladaniana!" -Nu-i rau pentru unul care abia tine plectorul, comenta Paul. Dar daca te-ar auzi mama cintind asemenea mascari in castel, ar pune sa decoreze cu urechile tale zidurile de-afara. Gurney se trase de urechea stinga. -N-ar fi un ornament prea frumos. Arata rau al naibii, dupa tot ce-au indurat ascultind pe la usi, bazaconiile cu care un tinar cunoscut de-al meu isi chinuie basiletul. -Se vede treaba ca nu ti s-a mai presarat de mult nisip in asternut, replica Paul. Lua repede una dintre centurile de pe masa si se incinse cu ea. Atunci sa ne batem! Halleck facu ochii mari si exclama cu prefacuta mirare: -Asa?! Care va sa zica tu ai fost puslamaua! Ei bine apara-te, domnisorule! (Infasca o rapiera, o rasuci in aer si racni:) Vreau razbunare! Paul apuca rapiera ramasa, o arcui o data in miini si se posta in aguile, cu un picior inainte, imitind aerul solemn al doctoruluiYueh. -Ce natarau si-a gasit tata sa-mi trimita ca sa ma invete mestesugul armelor, declama el. Gurney Halleck care nu tine minte nici prima lectie a luptei cu scuturi! Apasa butonul de activare de pe centura si simti imediat, pe frunte si in lungul spinarii, furnicaturile cimpului defensiv. Zgomotele exterioare, filtrate de scut, se estompara. -In lupta cu scuturi, relua el pe un ton didactic, trebuie sa fii rapid in aparare si lent in atac. Singurul scop al atacului este de a dezorienta adversarul, de a-l determina sa comita o gresala fatala. Scutul respinge loviturile iuti, dar lasa sa treaca un kinjal strecurat cu incetineala! Inalta rapiera, fanda scurt si o aduse fulgerator inapoi, pentru a-i imprima numaidecit miscarea lenta, menita sa strapunga cimpul de forta al unui scut. Halleck urmari actiunea si nu-si schimba pozitia decit in ultima clipa, lasind lama cu virful bont sa-i treaca pe linga piept. -Viteza a fost excelenta, comenta el sec. Dar o contra joasa, cu un sis, te-ar fi prins complect descoperit. Inciudat, Paul facu un pas inapoi. -Pentru nesocotinta asta, ar trebui sa-ri invinetesc fundul, il admonesta Halleck. Scoase din teaca unul dintre kinjalele de pe masa si i-l tinu inaintea ochilor. In mina unui dusman cutitul asta ti-ar putea varsa singele! Esti un elev bun, mai bun decit oricare altul, dar ti-am ami atras atentia ca n-ai voie, nici macar in joaca, sa lasi un om cu moartea in mina sa-ti patrunda garda. -Adevaru-i ca azi nu prea am pofta, spuse Paul. -N-ai pofta?! striga indignat Halleck. Ce-are a face pofta aici? Te bati cind trebuie, nu cind ai pofta! Pofta e pentru calarit sau pentru facut amor! Ori pentru cintat la basilet! Nu pentru lupta! -Regret, Gurney... -Nu regreti destul! Halleck isi activa la rindul sau scutul si-si chirci trupul, cumpanind kinjalul in mina stinga intinsa, ridicind cu dreapta rapiera. -Si-acum fara glume: apara-te! Facu un salt brusc intro perte, apoi inainte, atacind navalnic. Paul batu in retragere, para lovitura. Cele doua scuturi se atinsera, respingindu-se cu o descarcare electrica, si Paul simti pe piele furnicatura contactului. Ce l-a apucat? gindi el. Asta nu mai e joaca! Scutura mina stinga si prinse in palma minerul pumnalului care aluneca afara din teaca fixata la incheietura. -Aha! facu Halleck. Simti ca mai ai nevoie de o arma! Tradare? se intreba Paul. Nu! Gurney nu poate fi tradator. Isi continuara duelul prin toata sala, schimbind lovitura dupa lovitura – atac si parada, fenta si contrafenta. Aerul din interiorul scuturilor deveni greu. Era solicitat din plin, iar aerisirea lenta din zonele marginale nu reusa sa-l improspateze destul. Cu fiecare contact al scuturilor, mirosul de ozon se facea tot mai puternic. Paul se retragea pas cu pas, dar incepu sa-si dirijeze retragerea spre masa de antrenament. Daca izbutesc sa-l atrag linga masa, gindi, am sa-i arat un mic truc. Hai Gurney inca un pas! Halleck facu pasul. Paul para o noua lovitura in jos, se rasuci, vazu rapiera lui Halleck poticnindu-se in muchia mesei. In clipa urmatoare, sari in laturi, simula un atac la cap cu rapiera, in timp ce, cu pumnalul din cealalta mina, strapunse scutul lui Halleck, in directia gitului. Opri lama la un centimetru de vena jugulara. -Asta voiai? suiera el. -Arunca o privire in jos, baiete, rosti gifiind Gurney. Paul ii dadu ascultare si vazu kinjalul strecurat pe sub marginea mesei, cu virful aproape lipit de pintecul lui. -Ne-am fi rpus unul pe altul, spuse Halleck. Dar recunosc ca ai luptat ceva mai bine cind ai vazut ca se ingroase gluma. Ai prins pofta, ca sa zic asa. Rinji lupeste, si cicatricea ii boti obrazul. Paul zise: -M-ai atacat de parca... Chear ai fi fost in stare sa faci varsare de singe? Halleck isi retrase kinjalul si se indrepta. -Dac-ai fi luptat o singura clipa sub posibilitatile tale, da. Iti lasam o crestatura de nu ma uitai toata viata. Nu vreau sa-mi vad elevul preferat, macelarit de prima lepadatura Harkonnen care-i va iesi in cale. Paul isi dezactiva scutul si se sprijini de masa ca sa-si traga sufletul. -Nu zic ca n-am meritat lectia, Gurney. Dar daca ma ranei, l-ai fi miniat pe tata. De ce sa platesti tu pentru greselile mele? -In privinta asta gresala ar fi fost a mea. Iar o cicatrice sau doua, de pe urma exercitiilor, nu-s nici o tragedie. Pina acum ai avut noroc. Cit despre tatal tau... Ducele m-ar pedepsi doar daca n-as scoate din tine un luptator de mina-nti. Greseam cu adevarat daca nu-ti demonstram cit de falsa-i ideea cu pofta, care ti-a casunat asa, deodata. Paul isi indrepta pozitia si viri pumnalul in teaca de la incheietura. -Ceea ce facem noi aici nu-i tocmai joaca, adauga Halleck. Paul dadu din cap. Seriozitatea neobisnuita a lui Gurney, atitudinea lui cumpatata, il impresionasera. Privi cicatricea stracojie de pe obrazul soldatului si-si aminti ca fusese lasata de biciul lui Rabban Bestia, intr-una din ocnele de sclavi ale lui Harkonnenilor, pe Giedi Prim. I se facu deodata rusine ca se indoise de Halleck, chear si pentru o clipa. Isi dadu seama ca cicatricea aceea era o urma a suferintei – a unei suferinte la fel de cimplite, poate, ca suferinta pe care i-o provocase lui Cucernica Maica. Izgoni gindul; era ca o suflare de gheata in universul lor. -Cred c-as fi preferat putina joaca astazi, spuse el. De la o vreme vad peste tot numai figuri grave. Halleck se intoarse cu spatele, ca sa-si ascunda tumultul sentimentelor. Isi simti ochii arzind. Si o durere in adincul fiintei. O durere ca o cicatrice launtrica – tot ce mai ramasese dintr-o rana veche, vindecata de timp. Cit de devreme trebuie sa invete copilul asta sa fie barbat, gindi. Cit de devreme trebuie sa citeasca inscriptia din mintea lui si sa inteleaga necesitatea brutala a precautiei care-i dicteaza: "Ferestete de semenii tai!" Spuse, fara sa se intoarca: -Ti-am simtit pofta de joaca baiete si crede-ma nu m-as fi dat fi dat in laturi. Dar nu mai avem timp de joaca. Miine plecam pe Arrakis. Arrakisul e real. Harhonnenii sint reali. Paul isi atinse fruntea cu lama rapierei. Intorcindu-se, Halleck vazu salutul si invuvinta cu o inclinare a capului. Apoi arata spre manechinul de exerciutiu. -O sa ne ocupam de sincronizare. Vreau sa te vad cum ii tii piept zdrentarosului aluia. Am sa-l comand de-aici, ca sa-ti supraveghez fiecare miscare. Si te previn ca azi o sa-ncerc citeva contre noi. E un averizment pe care nu-l vei auzi niciodata de la un dusman adevarat. Paul se ridica pe virfuri pentru a-si relaxa muschii. Intelegea deodata ca viata lui era supusa acum unor schimbari rapide si se simtea cuprins de sobrietate. Veni linga manechin, impinse cu virful rapierei comutatorul de pe pieptul papusii, simti cimpul defensiv respingindu-i lama. -En garde! striga Hallek, si manechinul ataca. Paul isi activa scutul, para asaltul si contraataca. Halleck il urmarea, in timp ce minuia comenzile. Mintea lui parea impartita in doua: o parte era atenta la exercitiu, cealalta ratacea aiurea. Sint un pom fructifer sanatos, isi spunea. Sint plin de sentimente sanatoase, de insusiri sanatoase... fructe numai bune de cules. Fara sa stie de ce, ii veni in gind imaginea surorii sale mai mici. Isi amintea perfect chipul ei de spiridusi. Dar sora ei murise... Intr-o casa de placeri pentru soldatii Harkonnenilor. Ii placeau panselele... sau margaretele? Nu-si mai amintea. Il mihnea faptul ca nu-si amintea. Paul contra un atac lent al manechinului si aplica un entretisser cu stinga. Al naibii! Se mira Halleck, atent dintr-o data la manevrele dibace ale baiatului. A studiat si s-a antrenat de unul singur. Asta nu-i stilul lui Duncan si nici eu nu l-am invatat asa ceva. Dar gindul nu facu decit sa-i sporeasca tristetea. Uite ca mi-a pierit si mie "pofta", isi zise. Se pomeni intrebindu-se daca lui Paul i se intimpla vreodata, in toiul noptii, sa tresara speriat la zgomotele din perna. "Daca dorintele ar fi pesti", murmura, "ne-am azvirli cu totii navoadele". Era o vorba a mamei sale, care-i venea in minte ori de cite ori simtea valul al zilei de miine. Apoi cugeta la rezonanta stranie a acestor cuvinte, acum inaintea plecatii pe o plneta care nu cunoascuse niciodata marea sau pestii.