CAPITOLUL XXIV
Tatăl meu mi-a spus odată că respectul pentru adevăr este, practic, baza întregii morale. Nimic nu se poate naște din nimic", spunea el. Este o cugetare profundă, dacă te gîndești cit de instabil poate fi adevărul". Fragment din Conversații cu Muad'Dib de prințesa Irulan
M-am mindrit dintotdeauna cu faptul că văd lucrurile sub înfățișarea lor reală, spuse Thufir Hawat. Ăsta-i blestemul mentalului. Nu se poate împiedica să nu-si analizeze informațiile. Chipul bătrîn și acoperit de riduri părea calm si tihnit în penumbra dinaintea zorilor. Buzele pătate de sapho erau o linie dreaptă, mărgiŹnită de încrețituri radiale. Omul înfășurat în mantie, ghemuit pe vine în fața lui Hawat, rămase tăcut, ca și cînd n-ar fi auzit cuvintele mentatului. Stăleau amîndoi chirciți sub consola unei stînci care domina o dolină largă si puțin adîncă. Deasupra crestelor zimțale ale slîncilor de pe partea cealaltă a bazinului se revărsau zorii, pictînd totul în roz. Sub consola de pialră era frig, un frig uscat si pătrunzător, rămas din timpul nopții. Cu puțin timp înainte de-a se crăpa de ziuă, suflase un vînt cald, dar acum se lăsase iar frigul, în spalele său, Hawat auzea cum le clănțăneau dinții celor cîțiva soldați atîți cîți mai rămăseseră din detașamentul său... Omul ghemuit din fața lui Hawat era fremen. Traversase dolina odată cu prima geană de lumină, plutind parcă pe deasupra nisipului, contopindu-se cu dunele, miscîndu-se abia ghicit. Fremersul înfipse un deget în nisipul dintre ei, desenă ceva care semăna cu un castron din care pornea o săgeată. Sînt multe patrule Harkonnen dincolo, rosti el. Iși ridică degetul, îl îndreptă spre stînciîe de pe care coborîseră Hawat si oamenii săi. Hawat dădu din cap. Multe patrule. Da. Dar tot nu știa ce vroia de fapt fremenul si asta îl irita. Un mentat trebuie să deducă orice motive. Dobîndirea acestei capacități era unul din obiectivele programului special de formare a unui mentat. Pentru Hawat, noaptea care trecuse fusese cea mai neplăcută din viața sa. Se afla la Tsimpo, un orăsel-garnizoană, avaapostul-tampon al fostei capitale, Carthag, cînd începuseră să sosească rapoartele despre atac. In primul moment se gîndise: Un raid, Harkonnenii sondează terenul. Dar rapoartele nu încetaseră să curgă tot mai multe si mai dese. Două legiuni debarcaseră la Carthag. Cinci legiuni cincizeci de brigăzi! atacaseră baza principală a Ducelui de la Arrakeen. O legiune la Arsunt. Două regimente la Stînca Ruptă. Apoi rapoartele deveniseră mai amănunțite: printre agresori se aflau sardaukari imperiali probabil în jur de două legiuni. Și era limpede că invadatorii știuseră cu exactitate ce forțe să concentreze și unde. Cu exactitate! Rețeaua lor de spionaj funcționase perfect! Furia năucă a lui Hawat crescuse pînă la punctul în care amenința funcționarea fluentă a capacităților lui de mentat. Amploarea atacului îi zdruncinase judecata, cu forța unui impact fizic. Acum, ascuns în dosul unui fragil paravan de rocă aridă, dădu din cap doar pentru sine, strîngîndu-sî în jurul trupului tunica boțită și ruptă, încercînd parcă să stăvilească astfel frigul pătrunzător de sub stîncă. Amploarea atacului. Ei nu prevăzuse decît posibilitatea ca inamicul să închirieze din cînd în cînd de la Ghildă o șalandă sau două, pentru raiduri de încercare. Era o manevră destul de obișnuită în genul acesta de conflict armat între case. Pe Arrakis aterizau si decolau în mod regulat șalaude care transportau mirodenia Casei Atreides. Hawat luase măsuri de precauție pentru a preveni un raid din partea unor false salande de mirodenie. Iar pentru cazul unui atac real, nu se așteptase la mai mult de zece brigăzi. Dar ultimul raport arătase că pe Arrakis aterizaseră peste două mii de nave! Nu numai salande, ci și fregate, nave de recunoaștere, monitoare, distrugătoare, transportoare de trupe, bascule... Peste o sută de brigăzi... Zece legiuni! Intregul venit rezultat din producția de mirodenie a Arrakisului pe cincizeci de ani abia ar fi putut să acopere costul unei asemenea aventuri. Abia. Am subestimat prețul pe care era dispus să-l plătească Baronul ca să ne atace, gîndi Hawat. L-am indus în eroare pe Ducele meu. Și mai era si problema trădării. Voi avea grijă să trăiesc destul ca s-o văd strangulată! gîndi. Ar fi trebuit s-o omor cu miinile mele pe vrăjitoarea aia Bene Gesserit. Mi-a oferit prilejul și nu l-am folosii. Acum nu se mai îndoia că doamna Jessica era cea care îi trădase. Toate faptele cunoscute o acuzau. ---Tovarășul vostru, Gurney, și o parte din oamenii săi sînt în siguranță la prietenii traficanți, spuse fremenul. ---Mă bucur. Așadar, Gumey va reuși să scape din iadul ăsta. Nu ne-au exterminat pe toți. Hawat aruncă o privire înapoi, către grupul soldaților săi. La începutul nopții avusese alături de el trei sute dintre cei mai buni oameni. Acum rămăseseră douăzeci, iar jumătate din ei erau răniți. Unii dormeau încă în picioare, rezemați de peretele stîncii, sau prăvăliți în nisip, la baza ei. Ultimul lor topter, pe care îl folosiseră ca vehicul cu efect de sol pentru a-și transporta răniții, îi lăsase în pană chiar înainte de revărsarea zorilor, îl tăiaserâ cu laserele si ascunseseră fragmentele, apoi coborîseră anevoie pînă în refugiul acesta, de la marginea bazinului. Hawat nu știa decît în mod vag unde se aflau la vreo două sute de kilometri sud-est de Arrakeen. Principalele căi ce legau între ele sietchurile Scutului de Piatră se găseau pe undeva, la sud de locul acesta. Fremenul din fața lui Hawat își dădu pe spate gluga mantiei, apoi pe cea a distraiului, descoperindu-si pletele si barba de culoarea nisipului. Părul îi era pieptănat lins, lăsîndu-i liberă fruntea înaltă si îngustă. Avea ochii insondabili, complet albaștri datorită alimentației cu mirodenie. La colțul din dreapta al gurii, mustața și barba îi erau decolorate, iar firele de păr mai purtau încă urma tubului de la filtrele nazale, care îi atîrna acum la gît. Omul își scose filt-cepuriîe, le regla clemele, își frecă bătătura de pe una din nări. Dacă vreți să traversați dolina la noapte, rosti el, să nu vă activați scuturile. E o spărtură mare în peretele versantului... Se răsuci pe călcîie, arătă spre sud. Acolo. Intre bazin și erg se întinde o limbă lată de nisip. Scuturile ar atrage un... Șovăi, urmă: ... un vierme. Nu prea obișnuiesc ei să treacă de stînci, dar dacă vreunul simte scutul, intră la sigur. A spus vierme, gîndi Hawat. Dar fusese cit pe ce să spună altceva. Ce? Si ce vrea de la noi? Oftă, Nu-și amintea să mai fi fost vreodată atît de obosit... O sleială a mușchilor, pe care tabletele tonice erau incapabile s-o combată. Blestemații de sardaukari! Il încercă un sentiment de amărăciune față de propria-i persoană. Se gîndi la soldații-fanatici si la ceea ce însemna prezența lor pe Arrakis: mîna trădătoare a Impăratului. Conform calculului estimativ al informațiilor pe care le deținea, își dădea seama cît de reduse erau șansele de a prezenta vreodată o dovadă a acestei trădări, în fața Consiliului Suprem al Landsraadului, care ar fi putut face dreptate. Vreți să ajungeți la traficanți? întrebă fremenul. Este posibil? E cale lungă. Fremenilor nu le place să spună nu", îi explicase odată Idaho. Incă nu mi-ai spus dacă ai voștri sînt dispuși să dea ajutor răniților mei. Sînt răniți. Mereu același răspuns afurisit! Știu că sînt răniți! izbucni Hawat. Nu asta-i... Pace, prietene, îl domoli fremenul. Răniții ce spun? Sînt printre ei vreunii care înțeleg că tribul vostru are nevoie de apă? N-am vorbit despre apă, răspunse Hawat. Am... Vă înțeleg șovăiala, zise fremenul. Sînteți prieteni, aparțineți aceluiași trib. Aveți apă? Insuficientă. Fremenul arătă cu un gest al mîinii tunica lui Hawat, pielea descoperită în dosul rupturilor. Ați fost surprinși în sietch, fără distraie. Trebuie să luați o hotărîre asupra apei, prietene. Putem cumpăra ajutorul vostru? Fremenul dădu din umeri. N-aveți apă. Aruncă o privire rapidă către grupul din spatele lui Hawat. La cîți răniți ești dispus să renunți? Hawat amuți, se uită lung la omul din fața sa. Mentatul înțelese că, undeva, comunicația dintre ei era defazată. Legătura dintre sunete si cuvinte nu se mai producea în mod normal. Sînt Thufir Hawat, spuse el. Am dreptul să vorbesc în numele Ducelui meu. Vă pot oferi garanție de plată pentru ajutorul vostru. N-am nevoie decît de un un ajutor limitat. Atît cît să-mi pot păstra forțele ca să răzbun o trădare. ---Vrei sprijinul nostru într-o vendetă? De vendetă am să mă ocup personal. Nu vreau decît să mă eliberez de grija răniților mei, ca să-mi pot duce treaba la bun sfirșit. Fremenul se încruntă. Ce grijă ți-ar putea reveni ție pentru răniți? Ei singuri trebuie să-și poarte de grijă. E vorba de apă, Thufir Hawat. Vrei să hotărăsc eu în locul tău? Omul își duse o mînă la arma ascunsă sub mantie. Hawat tresări, se întrebă: Altă trădare? De ce te-ai speriat? întrebă fremenul. Oamenii ăștia si sinceritatea lor derutantă! Răspunse precaut: S-a pus un premiu pe capul meu. ---Ahhhh! Fremenul își luă mîna de pe armă. Crezi că ne bîntuie corupția bizantină. Nu ne cunoști. N-au Harkonnenii atîta apă, cîtă le-ar trebui ca să cumpere măcar un copil de-al nostru! In schimb, au putut cumpăra de la Ghildă transportul a peste două mii de nave de război, gîndi Hawat, iar gîndul la prețul pe care-1 plătiseră Harkonnenii îl năuci iarăși. Amîndoi luptăm împotriva Harkonnenilor, spuse, după o clipa. N-ar trebui să fim părtași? N-ar trebui să discutăm împreună probleŹmele si căile de ducere a luptei? Sîntem părtași, răspunse fremenul. Te-am văzut cum te-ai bătut cu Harkonnenii. Ești un om de nădejde. Aș fi bucuros să-ți știu brațul alături de-al meu. Spune-mi cum te-ar putea ajuta brațul meu, zise Hawat. Știu eu?! făcu fremenul. Harkonnenii mișună peste tot. Dar încă n-ai luat hotărîrea asupra apei si nici n-ai cerut răniților tăi să hotăŹrască singuri. Atenție! își spuse Hawat. E aici ceva ce nu înțeleg., Nu vrei să-mi arăți tu calea? întrebă el. Apoi adăugă: Calea arrakiană. Judecată de străin, comentă fremenul și în tonul său se strecură o undă de ironie. Arătă cu mîna către nord-vest, în direcția crestelor stîncoase. V-am urmărit de sus, azi-noapte, cînd ați traversat nisipuŹrile, își lăsă brațul în jos. Ți-ai condus oamenii pe versanții friabili ai dunelor. Rău! N-aveți distraie, n-aveți apă. N-o să rezistați multă vreme. Nu-i ușor să-nveți necesitățile Arrakisului, replică Hawat. Adevărat. Dar noi am omorît Harkonneni. Voi ce faceți cu răniții voștri? întrebă Hawat. Oare un om nu-și poate da singur seama dacă merită să fie salvat? îi întoarse fremenul întrebarea. Răniții voștri știu că n-aveți apă, își înclină capul, îl privi pe Hawat cu coada ochiului. Totul e limpede. Trebuie să luați hotărîrea asupra apei. Si cei răniți, și cei teferi trebuie să se gîndească la viitorul tribului. Viitorul tribului, gîndi Hawat. TribulAtreizilor. Ințeleaptă judecată. Se sili să rostească întrebarea pe care o ocolise pînă atunci: Ai vreo veste despre Ducele meu sau despre fiul lui? Ochii albaștri, insodabili, îl fixară fără să clipească. ---Veste? ' Ce știi despre soarta lor?! izbucni Hawat. Soarta-i aceeași pentru toți oamenii, răspunse fremenul. Ducele tău, se zice, si-a cunoscut soarta. Cît despre Lisan al-Gaib, fiul său, soarta lui e în mîinile lui Liet. Liet nu s-a pronunțat încă. Ca si cînd nu l-aș fi întrebat, gîndi Hawat. Iși privi din nou oamenii. Se treziseră și cei care dormeau. Auziseră cu toții. Priveau nisipul care acoperea dolina și chipurile lor exprimau același gînd: pe Caladan nu se mai puteau întoarce, iar acum pierduŹseră și Arrakisul. Hawat se întoarse spre fremen. De Duncan Idaho ai auzit ceva? Era în casa mare cînd a căzut scutul, răspunse fremenul. Atît... am auzit. Scorpia a dezactivat scuturile și i-a lăsat pe Harkonneni să intre, gîndi Hawat. De data asta eu am stat cu spatele la ușă. Cum de-a putut face așa ceva, știind că amenința astfel și viața propriului ei fiu? Dar... cine știe cum judecă o vrăjitoare Bene Gesserit?... Dacă asta se poate, numi judecată... Incercă să-și înghită nodul din gît. Cînd crezi că ai s-auzi ceva despre băiat? Nu prea sîntem la curent cu ce se-ntîmplă la Arrakeen, răspunse fremenul. Ridică din umeri. Știu eu? ---Te poți interesa? ---Poate. Din nou, fremenul își scarpină bătătura de pe nară. Spune-mi, Thufir Hawat, cunoști armele cele mari pe care le-au folosit Harkonnenii? Artileria, gîndi posomorit Hawat. Cui i-ar fi trecut prin cap că vor folosi artileria în era scuturilor? Vorbești de tunurile cu care i-au îngropat de vii pe-ai noștri, rosti el. Am... unele cunoștințe teoretice despre armele explozive. Cel ce se refugiază într-o grotă cu o singură ieșire își merită moartea cu prisosință, declară fremenul. De ce m-ai întrebat despre tunuri? ---Il interesează pe Liet. Asta o fi. viind de la noi? se întrebă Hawat. Ai venit ca să obții informații despre tunuri? ---Liet voia să vadă cu ochii lui una din armele alea. In cazul ăsta, n-aveai decît să-i capturezi un tun, rosti nervos Hawat. Bineînțeles, spuse fremenul. Am si capturat unul. L-am ascuns într-un loc unde Stilgar va putea să-1 cerceteze în voie, si Liet la fel... dacă va vrea. Dar nu cred că-1 va mai interesa: arma nu-i prea grozavă. Nu corespunde tuturor condițiilor de pe Arrakis. ---Ați... capturat un tun? A fost o luptă frumoasă. N-am pierdut decît doi oameni și am vărsat apa a peste-o sută de-ai lor. Servanții tunurilor sînt sardaukari, gîndi Hawat. Smintitul ăsta deŹclară senin că n-a pierdut decît doi oameni într-o luptă cu sardaukarii! N-am fi pierdut nici un om, dacă n-ar fi fost cei ce se bat alături de Harkonneni. Printre ei sînt luptători buni. Unul dintre oamenii lui Hawat înainta șovăitor, se uită la silueta ghemuită a fremenului, întrebă: Despre sardaukari vorbești? Despre sardaukari vorbește, spuse Hawat. Sardaukari! exclamă fremenul și în vocea lui păru să răzbată o urmă de încîntare. Ah, va să zică sînt sardaukari! Atunci, chiar că a fost o noapte frumoasă. Sardaukari... Ce legiune? Nu știți? Nu... știm, rosti Hawat. Sardaukari, murmură fremenul. Dar erau îmbrăcați ca Harkonnenii. Nu-i ciudat? Impăratul nu vrea să se știe că luptă împotriva unei Case Mari, îi explică Hawat. Dar tu știi că sînt sardaukari. Cine sînt eu? rosti mohorît Hawat. Ești Thufir Hawat, răspunse cu voce egală fremenul. Dar am fi aflat si noi, pînă la urmă. Le-am trimis trei prizonieri oamenilor lui Liet, ca să-i interogheze. Aghiotantul lui Hawat vorbi tărăgănat, fiecare cuvînt trădîndu-i neîncrederea: Ați... luat prizonieri... sardaukari? Numai trei, răspunse fremenul. Au luptat bine. Măcar dc-am fi avut timp să încheiem o alianță cu oamenii ăștia, gîndi Hawat. De-am fi putut să-i instruim și să-i înarmăm. Maică Mare! Ce armată am fi avut! Poate că te codești fiindcă te îngrijorează soarta lui Lisan al-Gaib, spuse deodată fremenul. Dacă e într-adevăr Lisan al-Gaib, mi i se poate întîmpla nimic rău. Nu te frămînta de pomană, încă nu există nici o dovadă. Am fost slujitorul lui... Lisan al-Gaib, spuse Hawat. Și m-am legat față de mine însumi să-i port de grijă toată viața. ---Te-ai legat pentru apa lui? Hawat îl privi pieziș pe aghiotantul său, care continua să se holbeze la fremen, apoi își întoarse din nou privirea către omul ghemuit în fața sa. Da... Pentru apa lui. ---Vrei să te întorci la Arrakeen, la locul apei sale? Da... da, la locul apei sale. De ce n-ai spus de la început că-i vorba de apă? Fremenul se ridică în picioare, își potrivi filt-cepurile în nări. Hawat îi făcu semn aghiotantului să se retragă. Omul dădu neduŹmerit din umeri, se întoarse în mijlocul grupului de soldați care începură să murmure între ei. Fremenul spuse: Dacă e vorba de apă, găsim noi o cale. In spatele lui Hawat, cineva înjură cu voce înfundată. Apoi se auzi glasul aghiotantului: ---Thufir! A murit Arkie... Fremenul își duse un pumn la ureche, rosti: Zălogul apei! E un semn! Il privi fix pe Hawat: Avem pe-aproape un loc de primit apa. Să-mi chem oamenii? Aghiotantul veni lîngă Hawat, spuse: ---Thufir, doi dintre oameni au neveste la Arrakeen. Vor să... mă rog, știi si tu cum e în asemenea clipe. Fremenul încă își mai ținea pumnul la ureche. Accepți zălogul apei, Thufir Hawat? întrebă el. Mintea mentalului începu să gonească. De data aceasta pricepuse ce vroia fremenul, dar se temea de reacția nervilor încordați ai oameŹnilor de sub stîncă, în clipa în care aveau să priceapă și ei. Fie, se hotărî brusc. Zălogul apei. Unească-se triburile noastre, rosti grav fremenul și-și coborî pumnul. Ca la un semn, de pe stîncile de deasupra lor săriră jos patru oameni. Se repeziră sub bolta de piatră, rostogoliră mortul într-o mantie largă, îl ridicară si porniră în goană cu el, de-a lungul peretelui stîncos din dreapta, stîrnind cu tălpile lor iuți nori mici de praf. Totul se petrecuse mai înainte ca oamenii istoviți ai lui Hawat să se dezmeticească de pe urma surprizei. Grupul cu cadavrul atîrnînd moale, în giulgiul său improvizat, dispăru după un cot al stîncii. Unul dintre soldați strigă: Un'se duc cu Arkie? L-au... Se duc... să-1 îngroape, spuse Hawat. Fremenii nu-și îngroapă morții, hămăi omul. Nu-ncerca să ne duci de nas, Thufir. Știm noi ce fac. Arkie ne-a fost... Pe cei ce mor slujindu-1 pe Lisan al-Gaib, raiul i-asteaptă, spuse fremenul. Dacă-1 slujiți pe Lisan al-Gaib, așa cum ați spus, de ce-ați strigat de jale? Amintirea celui care-a murit pentru Lisan al-Gaib va dăinui cît va dăinui memoria oamenilor. Dar soldații se apropiară cu expresii amenințătoare. Unul din ei purta la sold un laser capturat; îl scoase din toc. Opriți-vă! ordonă tăios Hawat. Incercă din răsputeri să-și învingă oboseala chinuitoare, care-i imobiliza mușchii. Oamenii ăștia ne respectă mortul. Au alte obiceiuri, dar sensul lor e același. L-au dus pe Arkie să-i ia apa, scrîșni cel cu laserul. Ce este?, întrebă fremenul. Oamenii tăi vor să participe si ei la ceremonie? Nu pricepe nimic, gîndi Hawat. Naivitatea fremenului era înfricoșătoare. Sînt îngrijorați, îi spuse Hawat. Omul acela a fost tovarășul lor... un camarad respectat. ---Vom acorda camaradului vostru aceeași cinstire pe care-o acordăm morților noștri, zise fremenul. Am acceptat zălogul apei. Cunoaștem ritualul. Carnea omului e a lui; apa este a tribului. Soldatul cu laserul făcu încă un pas. Hawat întrebă repede: Acum o să dați ajutor răniților noștri? Zălogul apei e sfint, rosti fremenul. Vom face pentru voi ceea ce face oricare trib pentru oamenii săi. Pentru-nceput o să vă dăm la toți distraie, mîncare și apă. Omul cu laserul se opri nehotărît. Cumpărăm ajutorul lor cu... ăăă... apa lui Arkie? întrebă aghiotantul lui Hawat. Nu cumpărăm nimic, replică mentalul. Ne-am aliat cu ei. Alte obiceiuri, murmură un soldat. Hawat se mai destinse. Și-or să ne-ajute s-ajungem la Arrakeen? ---O să omorîm Harkonneni, spuse fremenul. Rînji: Și sardaukari! Brusc, se trase înapoi, își duse mîinile pîlnie la urechi și își dădu capul pe spate. Ascultă cîteva clipe, apoi lăsă mîinile în jos, spunînd: Vine un topter. Ascundeți-vă sub stîncă și stați nemișcați. Hawat făcu un semn, oamenii se supuseră. Fremenul îl prinse pe Hawat de braț, îl împinse lîngă ceilalți. ---Vom lupta la timpul potrivit, spuse el. Se scotoci sub mantie, dădu la iveală o colivie mică și scoase din ea o vietate. Hawat observă că era un liliac pitic. Animalul își suci capul și Hawat îi văzu ochii albastru-în-albastru. Fremenul începu să-1 mîngîie, alintîndu-1, vorbindu-i cîntat. Animalul își întoarse capul în sus. Fremenul își apropie buzele, lăsă să cadă o picătură de salivă de pe limba sa în gura deschisă a vietății. Liliacul își întinse aripile și rămase nemișcat în palma întinsă a fremenului. Omul scoase cu cealaltă mînă un tub minuscul, îl ținu lîngă capul liliacului, șopti ceva în tub; apoi, ridicînd brusc animalul, îl azvîrli în sus. Liliacul țîșni pe lîngă stîncă și dispăru. Fremenul plie colivia, o vîrî sub mantie. Din nou își dădu capul pe spate, ascultă. Apoi spuse: Dau roată pe deasupra crestei. Pe cine-or fi crezînd că pot găsi acolo? Se știe că ne-am retras în direcția asta, zise Hawat. Cînd ești vînat, să nu crezi niciodată că ești vînat numai tu, rosti grav fremenul. Privește în partea cealaltă a bazinului. O să-nțelegi. Trecură cîteva clipe, fără să se întîmple nimic. Oamenii lui Hawat începură să se foiască, să murmure. Rămîneți nemișcați și tăcuți, ca animalele speriate, le spuse printre dinți fremenul. Și, în același moment, Hawat desluși mișcare la baza stîncilor ce mărgineau latura opusă a dolinei pete iuți, arămii, pe fond arămiu. Micuțul meu prieten a dus mesajul, șopti fremenul. E un curier bun și ziua, și noaptea. Mi-ar părea rău să-1 pierd. Pe versantul opus nu se mai distingea acum nici o mișcare. Cei patru sau cinci kilometri acoperiți de nisip ai dolinei erau pustii, începuse să se instaleze arșița dimineții coloane tremurînde de aer, înălțîndu-se către cer. Și-acum, nici o mișcare, îi preveni în șoaptă fremenul. Dintr-o crevasă a stîncilor din față apăru un șir de mogîldețe, înaintînd în linie dreaptă către mijlocul dolinei. Lui Hawat i se păru că erau fremeni, deși se deplasau ciudat de stîngaci. Numără șase siluete care-și croiau drum anevoie de-a curmezișul dunelor. De sus, din dreapta surplombei sub care se ascunsese grupul lui Hawat, se auzi tfoc-tfoc"-ul aripilor unui ornitopter. Apoi aeronava se ivi dincolo de pragul nișei, chiar deasupra lor un topter Atreides vopsit la repezeală în culorile de război ale Harkonnenilor. Aparatul zbură drept spre oamenii care traversau dolina. Aceștia se opriră pe creastă unei dune, își agitară brațele. Topterul descrise un cerc deasupra lor, vira strîns, ateriza într-un nor de-praf, în fața șirului nemișcat. Cinci oameni săriră pe nisip și Hawat văzu reverberația scuturilor care respingeau particulele de praf din jurul siluetelor lor. Apoi recunoscu, în siguranța mișcărilor, fermitatea de profesioniști a sardaukarilor. Aiiih! Iși folosesc iar tîmpitele lor de scuturi, șuieră fremenul de lîngă Hawaf. Aruncă o privire către breșa din peretele sudic al dolinei. --- Sardaukari, șopti Hawat. Excelent! Sardaukarii se apropiară de grupul imobil al fremenilor, desfăsurîndu-se într-un semicerc ca un clește. Lamele săbiilor scînteiară în soare. Fremenii se strînseseră unul lîngă altul, părînd că așteaptă să vadă ce-o să se întîmple. Si, deodată, nisipul din jurul celor două cete împroscă fremeni. Lîngă ornitopter... apoi în el. Pe creasta dunei, unde primele două grupuri se întîlniseră, se iscă un nor de praf prin care se zăreau vag mișcări violente. După cîteva clipe, norul de praf se risipi. Pe creastă nu mai erau decît fremeni. Noroc c-au lăsat doar trei inși în topter, îi spuse fremenul lui Hawat. Cred c-am izbutit să capturăm mașina fără să-i fi provocat stricăciuni! In spatele lui Hawat, unul din soldați bîigui: Erau sardaukari! Sardaukari! Nu-i așa că luptă bine? făcu fremenul. Hawat trase adînc aer în piept. Simți mirosul de praf încins, simți arșița, uscăciunea. O uscăciune asemănătoare răzbătu si în glasul său: ---Da, luptă bine. Topterul capturat decola, bătînd iute din aripi, vira scurt spre sud, luînd tot mai repede înălțime. Așadar, știu să și piloteze, gîndi Hawat. Fremenii folosesc toptere! Pe duna din mijlocul dolinei, unul din oameni flutură o bucată de pînză verde: o dată... de două ori. Vin alții! șuieră fremenul de lîngă Hawat. Pregătiți-vă de luptă. Speram să ne putem vedea de drum fără alte neplăceri. Neplăceri! gîndi Hawat. Dinspre vest, se năpustiră din înălțimi două toptere. Fremenii dispărură ca prin minune din zona către care coborau în viteză cele două nave, Pe creasta dunei din centrul bazinului nu se mai zăreau acum decît opt pete albastre cadavrele sardaukarilor în uniforme Harkonnen. Un alt topter apăru în zbor planat, din spatele stîncii sub care se afla Hawat. Mentalul tresări violent: era o aeronavă mare, un desantor. Plana lent, cu aripile larg deschise sub greutatea încărcăturii... Ca o pasăre uriașă ce se întoarce la cuib. Dincolo, unul dintre cele două toptere intră brusc în picaj si din botul său țîșni lancea purpurie a unui laser. Fasciculul tăie o brazdă adîncă în nisipul dolinei, ridicînd în spatele ei o limbă lungă de praf. Lașii! scrîșni fremenul ghemuit lîngă Hawat. Desantorul se îndreptă spre grămada de cadavre în uniforme albastre. Aripile îi tresăltară, începură să lopăteze în zbor staționar. In clipa aceea, o scînteiere scurtă, la sud, îi atrase atenția lui Hawat. Privind într-acolo, zări un topter care cobora vijelios, cu aripile repliate de-o parte si de alta a fuzelajului, sfisiind cu flacăra aurie a reactoarelor argintul cenușiu al cerului. Spinteca văzduhul ca o săgeată, venind drept spre desantorul al cărui scut defensiv nu fusese activat pentru a nu interfera cu fasciculele laser din zonă. In secunda următoare, topterul-săgeată izbi în plin giganticul desantor. O explozie înfricoșătoare cutremură bazinul. Bucăți mari de piatră se prăvăliră de pe pereții stîncilor dimprejur. Și un gheizer rosu-portocaliu erupse din centrul dolinei, transformînd într-o torță uriașă desantorul si topterele care-1 escortaseră. Fremenii din toptend capturat, gîndi Hawat. S-au sacrificat cu bună știință, ca să nimicească desantoml. Maică Mare! CE SÎNT fremenii ăștia? Un schimb înțelept, comentă fremenul de lîngă el. Cred că erau vreo trei sute de oameni în desantor. Acum trebuie să ne ocupăm de apa lor si să vedem cum facem rost de alt topter. Dădu să iasă din ascunzișul de sub bolta de piatră. O ploaie de uniforme albastre îi bară drumul, coborînd lin de pe peretele stîncii, în legănarea suspensiilor. Hawat avu timp să vadă că erau sardaukari cu chipurile crispate de beția atacului, că nu purtau scuturi si că fiecare din ei avea într-o mînă un cuțit, iar în cealaltă un paralizator. Un pumnal șuieră prin aer, străpunse beregata fremenului, care se răsuci scurt si se prăbuși, contorsionîndu-se, cu fața în jos. Hawat mai apucă să-și scoată propriul său pumnal, apoi săgeata unui paralizator îl cufundă în beznă.