CAPITOLUL XVIII
Te lupți cu vise? Te cerți cu umbre? Te miști ca într-un somn adine? Timpul a trecut. Viața ți s-a luat. Te-ai amant cu fleacuri, Ești victima nesăbuinței tale. Cîntec de jale pentru Jamis în Cîmpia Funebră --Extras din Cîntecele lui Muad'Dib de prințesa Irulan.
Ducele se oprise să citească biletul la lumina singurei lămpi cu suspensie din vestibulul de la intrarea palatului. Mai erau cîteva ore pînă în zori și deja simțea oboseala. Mesajul fusese predat santinelelor de un curier fremen, cu cîteva minute înaintea veniri sale de la postul de comandă. Pe bilet scria: O coloană de fum ziua, un stîlp de foc noaptea". Atît. Ce-arputea să însemne? se întrebă ducele. Curierul plecase fără să aștepte răspuns și înainte de a i se fi putut adresa vreo întrebare. Dispăruse ca o umbră în noapte. Leto vîfî biletul într-unul din buzunarele tunicii, cu gîndul să î-1 arate lui Hawat mai tîrziu. Iși dădu la o parte, o șuviță de păr de pe frunte, oftă. Efectul tabletelor tonice începuse să se estompeze. Trecuseră două zile istovitoare din seara recepției și încă și mai mult timp de cînd nu dormise. Și, ca și cînd problemele militare nu i-ar fi dat destul de furcă, mai intervenise și convorbirea alarmantă cu Hawat, relatarea întrevederii sale cu Jessica! S-o trezesc? se întrebă. Acum nu mai are nici un rost să joc teatru. Sau... greșesc? Numai nenorocitul de Duncan Idaho e de vină! Clătină din cap. Nu, nu Duncan. Eu sint de vina. Pentru că nu m-am destăinuit Jessicăi de la bun început. Trebuie să-i spun totul chiar acum, pînă nu se mai intimplă cine știe ce blestemăție. Hotărîrea păru să-1 reconforteze. Părăsi cu pași repezi vestibulul, traversă holul principal și pătrunse în coridorul care ducea spre apartamentele familiale. La intersecția cu micul culoar de serviciu se opri brusc. De undeva, dinspre capătul culoarului, se auzise un sunet straniu. Ducele își duse mîna stîngă la butonul de pe centura scutului, își trase cu mîna dreaptă kindjalul. Prezența palpabilă a armei avu darul să-1 liniștească. Sunetul îl înfiorase. Cu pași ușori, începu să înainteze în culoarul îngust, blestemînd lumina insuficientă. Lămpile cu suspensie erau minuscule, așezate la vreo opt metri una de alta si reglate la intensitate minimă. Pereții întunecați, din piatră, parcă înghițeau lumina. In semiîntunericul din fața lui, zări o formă neclară, chircită. Leto șovăi, fu pe punctul de a-și activa scutul, dar se răzgîndi pentru că asta i-ar fi limitat mișcările, auzul... și pentru că transportul de lasere pe care îl capturaseră reușise să-i strecoare în suflet îndoiala. Se apropie cu precauție de mogîldeața întunecată, văzu că era trupul unui om, un bărbat care zăcea cu fața în jos pe pardoseala de piatră. Strîngînd cu putere minerul armei, Leto îl întoarse cu piciorul, se aplecă să-i privească fața în lumina anemică. Era Tuek, traficantul. Pe piept avea o pată mare, umedă. Punctele negre ale ochilor morți fixau bezna de deasupra. Leto pipăi pata... Caldă. Cum de-a murit omul ăsta aici? se întrebă. Cine l-a ucis? Sunetul dinainte se auzi din nou, mai deslușit. Un geamăt. Venea din față și dintr-o parte, din pasajul către camera centrală în care instalaseră generatorul scuturilor defensive ale clădirii. Cu mîna pe contactul centurii, cu kindjalul gata să lovească, Ducele trecu peste cadavru, se furișă pe lîngă peretele culoarului si își aruncă privirea după colț, către camera generatorului. O altă mogîldeața zăcea pe jos, la cîțiva pași de el si Leto își dădu imediat seama că aceasta era sursa ciudatului sunet. Mogîldeața se mișcă, începu să se tîrască spre el, dureros de încet, icnind, bolborosind. Ducele își potoli spasmul subit al fricii, țîsni spre mijlocul pasajului, îngenunchie lîngă făptura care se tîra. O recunoscu pe Mapes, menajera fremenă - cu părul atîrnîndu-i peste față, cu îmbrăcămintea răvășită. Lucind posomorit, o pată mare, de culoare închisă, îi acoperea omoplații. Leto îi atinse umărul si femeia se ridică în coate, își înălță bărbia, își aținti asupra lui ochii ca două găuri negre. Domnia-Ta, bolborosi ea. Ucis... santinela... trimis... după...Tuek... salveze... doamna... să... Domnia-Ta... aici, nu... Se prăbuși, capul i se izbi de pardoseală. Leto îi căută pulsul la tîmple. Nu simți nimic. Privi pata de sînge. Cineva o înjunghiase pe Mapes pe la spate. Cine? Mintea începu să-i alerge nebunește. Femeia voise să-i spună că cineva omorîse o santiŹnelă? Si Tuek... Jessica îl chemase? De ce? Dădu să se ridice. Un al șaselea simț îl preveni. Mîna îi fulgeră către butonul de la centură... Prea tîrziu. Un soc îi aruncă brațul într-o parte. Simți o ușoară durere în antebraț, văzu capătul unei săgeți mici ieșind prin mînecă, își dădu seama că paralizia avansa repede în susul brațului. Făcu un efort cumplit ca să-si ridice capul si să privească spre capătul pasajului. Ușa de la camera generatorului era deschisă si în pragul ei stătea Yueh. Fața îi era scăldată în lumina galbenă a unei lămpi cu suspensie, care plutea deasupra ușii. Din camera aflată în spatele lui, nu se auzea nici un zgomot. Generatorul amuțise. Yueh! gîndi Leto. A sabotat generatorul! Ne-a lăsat descoperiți! Yueh porni către el, vîrîndu-si în buzunar paralizatorul. Leto constată că mai putea să vorbească, îngăimă: -Yueh! Cum? In clipa următoare, paralizia îi atinse picioarele. Alunecă pe parŹdoseală. Spatele îi rămase lipit de zidul de piatră. Cu chipul abătut, Yueh se aplecă, îi atinse fruntea. Ducele simți atingerea; o atingere îndepărtată... nespus de îndepărtată. Drogul din vîrful săgeții e selectiv, spuse Yueh. Poți vorbi, dar nu-ți recomand s-o faci. Aruncă o privire spre celălalt capăt al pasajului, apoi se aplecă din nou deasupra lui Leto. Smulse săgeata, o azvîrli. Sunetul săgeții rostogolindu-se pe dalele de piatră ajunse slab si îndepărtat la urechiŹle Ducelui. Nu poate fi Yueh, gîndi Leto. E condiționat. Cum? șopti el. Imi pare rău, dragă Duce, dar există lucruri care depășesc asta. Iși atinse diamantul tatuat pe frunte. E straniu si pentru mine să constat că pot străpunge bariera conștiinței mele piretice... dar vreau să ucid un om. Da, vreau într-adevăr lucrul ăsta. Si nimic nu-mi va putea sta în cale. Iși coborî privirea spre Duce. O, nu-i vorba de tine, dragul meu Duce. Baronul Harkonnen. Vreau să-1 omor pe Baron. --Pe Ba... --Taci, taci, te rog, bietul meu Duce. Nu ți-a mai rămas prea multtimp. Mai ții minte dintele cu știft pe care ți 1-am pus după accidentul de la Narcal? Dintele... Trebuie să ți-1 înlocuiesc. Peste cîteva clipe te voi anestezia si-1 voi înlocui. Iși desfăcu degetele mîinii, privi ceva aflat în căușul palmei. O copie fidelă, reluă el. Nervul din centru pare perfect autentic. Detectoarele obișnuite nu-1 vor depista. Și nici o inspecție sumară. Dar dacă muști mai tare pe dintele ăsta, învelișul se sparge. E suficient să expiri o singură dată cu putere, ca să împrăstii în jurul tău un gaz otrăvitor... Un gaz care ucide fără milă. Leto se uită fix la Yueh, văzu privirea aproape dementă a doctoŹrului, sudoarea de deasupra sprîncenelor și de pe bărbie. Oricum erai sortit pieirii, bietul de tine, continuă Yueh. Dar înainte de a muri vei da ochii cu Baronul. El va crede că ești amețit de droguri, incapabil de vreun efort supraomenesc, ca să-1 ataci. Si, într-adevăr, vei fi drogat... si legat. Dar un atac poate lua deseori forme stranii. Iar tu, nu vei uita de dinte. Dintele, Duce Leto Atreides. Ține minte: dintele! Bătrînul medic se aplecă mai aproape, apoi mai aproape, pînă ce chipul și mustața lui lungă ocupară cîmpul vizual din ce în ce mai îngust al Ducelui. Dintele, șuieră Yueh. De ce? șopti Leto. Yueh se lăsă într-un genunchi, lingă el. Am încheiat cu Baronul un tîrg al lui Shaitan. Trebuie să mă încredințez că și-a respectat si el angajamentul. Cînd îl voi vedea, voi ști. Numai privindu-1 în față voi ști. Dar n-as putea ajunge pînă la el fără să plătesc prețul cerut. Iar prețul ești tu, bietul meu Duce. Prin tine voi ajunge la el și voi afla. Sărmana mea Wanna m-a învățat multe lucruri. M-a învățat să deslușesc adevărul în clipele de mare tensiune. Nu-mi reușește întotdeauna, dar cînd îl voi privi pe Baron... cînd îl voi privi pe Baron voi ști. Leto încercă să vadă dintele din palma lui Yueh. I se părea că totul era un coșmar. Nu... Nu putea fi adevărat... Buzele roșii ale medicului se strîmbară într-o grimasă. Aș fi făcut chiar eu totul, dar n-am nici o șansă s-ajung atît de aproape de Baron. Nu. Pe mine m-ar ține la distanță. Pe cîtă vreme tu... ah! Tu, arma mea iubită! Baronul nu se va putea abține să nu te privească de-aproape... Ca să te soarbă din ochi, ca să se umfle-n pene... Leto se pomeni aproape hipnotizat de mușchiul care zvîcnea pe maxilarul lui Yueh la fiecare vorbă. Medicul se apropie mai mult. Iar tu, bunul meu, scumpul meu Duce, să nu uiți dintele! I-1 arătă, ținîndu-1 între degetul mare si arătător. Este singurul lucru care ți-a mai rămas. Gura lui Leto schiță o mișcare lipsită de sunet, apoi: ---Refuz. A, nu! Nu trebuie să refuzi. Pentru că în schimbul acestui mic serviciu, am să fac si eu ceva pentru tine. Am să-ți salvez fiul si femeia. Nimeni altcineva n-o poate face. O să-i trimit într-un loc în care nu-i va putea atinge nici un Harkonnen... Cum... să-i.. salvezi? șopti Leto. Lăsînd să se creadă c-au murit, ascunzîndu-i printre oamenii care scot cuțitul numai cînd aud de Harkonneni, care-i urăsc pe Harkonneni într-atît încît ard scaunul pe care a șezut un Harkonnen si sărează solul pe care a călcat un Harkonnen. Pipăi maxilarul lui Leto. Simți ceva? Ducele își dădu seama că nu mai putea să răspundă. Simți ca prin vis că i se trage ceva din deget, văzu mîna lui Yueh plimbîndu-i prin fața ochilor inelul cu sigiliul ducal. Pentru Paul, rosti Yueh. Peste cîteva secunde ai să-ți pierzi cunoștința. La revedere, sărmanul meu Duce. Cînd ne vom revedea, n-o să mai avem timp să stăm de vorbă. O undă rece, ca o boare îndepărtată, învălui maxilarul lui Leto, urcă în obraji. Culoarul cufundat în umbră se îngustă din ce în ce mai mult, pînă ajunse doar un punct avînd în centru buzele roșii ale lui Yueh. Să nu uiți dintele! șuieră Yueh. Dintele!