— CAPITOLUL VII—
Procesul Bene Gesserit de implantare a unor legebde prin Missionara Protectiva a fost deplin fructificat in cazul doamnei Jessica si al Arrakisului. Insamintarea universului cunoscut cu o tema profetica destinata peotejarii personalulu B.G. constituie un sistem a carui ingeniozitate a fost de mult apreciata, dar niciodata nu a existat o potrivire atit de perfecta intre persoane si pregatire, ca pe Arrakis. Legendele profetice se dezvoltasera aici pina la adoptarea "etichetelor" specifice (inclusiv titlul de Cucernica Maica, ritualul canto si respondu, precum si cea mai mare parte din panoplia propheticus Shari-a). Cit despre doamna Jessica, astazi este unanim recunoscut faptul ca puterile ei latente au fost grav subestimate. Fragment din Criza arrakiana: Analiza de printesa Irulan. (Document secret B.G. – Dosarul nr. AR-81088587)
Pretutindeni in jurul doamnei Jessica, stivuite in colturi, raspingite in mijlocul marelui hol al palatului Arraken, zaceau bunurile impachetate ale familiei: lazi, cufere, cutii, baloturi – unele partial deschise. Iar de afara se auzea zgomotul unui nou transport de pachete, pe care hamalii de pe nava Ghildei il descarcau la intrare. Jessica se afla in centrul holului. Se rasuci incet, plimbindu-si privirea peste nisele si arcadele cufundate in umbra, peste ferestrele adinci si inguste. Aspectul anacronic al locului amintea de Sala Surorilor de la scoala Bene Gesserit. Dar sala scolii i se paruse intotdeauna calda, primitoare. Aici, totul era piatra rece. Oare din ce strafunduri ale istoriei scosese arhitectul aceste ziduri cu contraforturi si draperiile acestea intunecate, se intreba Jessica. Tavanul se arcuia doua etaje mai sus, sustinut de grinzi masive de lemn, al caror transport prin spatiu, pina aici, pe Arrakis, costase cu siguranta o avere. Nici una dintre planetele acestui sistem nu avea copaci din care s-ar fi putut ciopli asemenea grinzi. Doar daca nu cumva erau din imitatie de lemn... Dar nu i se pareau imitatie. In zilele vechiului Imperiu, palatul servise drept resedinte guvernamentala. Pe vremea aceea se acorda mai putina importanta cheltuielilor. Edificiul data dinaintea Harkonnenilor si a noii lor capitale, Carthag – un oras ieftin si urit, aflat la vreo doua sute de kilometri spre nord-est, dincolo de Tinutul Sfarimaturilor. Leto daduse dovada de intelepciune alegind drept sediu administrativ localitatea aceasta. Numele, Arraken, era un nume sonor, incarcat de traditie. Pe de alta parte orasul era mic, deci mai usor de "sterilizat" si de aparat. Din nou dinspre intrare razbatura bufnoturi de lazi descarcate. Jessica ofta. In dreapta rezemat de un cufar, se afla tabloul infatifindu-l pe tatal Ducelui. Sforile ambalajului atrinau pe rama ca niste ornamente zdrentuite. Mina stinga a Jessicai mai stringea inca o bucata de sfoara. Linga portret era capul impaiat al unui taur negru, montat pe o placa de lemn lustruita. Capul parea o insula intunecata, intr-o mare de hirtie mototolita. Placa statea pe podea si botul lucios al taurului era indreptat spre tavan, ca si cind animalul s-ar fi pregatit sa scoata un muget provocator, in aceasta incapere plina de ecouri. Jessica se intreba ce-o minase sa despacheteze mai intii aceste doua obiecte – capul impaiat si tabloul. Isi dadu seama ca gestul fusese intrucitva simbolic. Niciodata din ziua in care negociatorii Ducelui o cumparasera de la scoala, nu se simtise atit de speriata si de nesigura. Capul si tabloul. Obiectele ii sporeau sentimentul de neliniste. Se zgribuli, privi din nou ferestrele inguste, inalte. Abia trecuse de amiaza, dar la latitudinea aceasta cerul parea sumbru si rece – atit de intunecat si de posomorit, in comparatie cu azurul Caladanului! Dorul de casa ii rascoli sufletul ca un junghi ascutit. Cit de departe esti, Caladan... -Ei, iata-ne si aici! Era vocea Ducelui Leto. Jessica se intoarse si-l vazu iesind din pasajul boltit care ducea in sala de mese. Uniforma de campanie, neagra, cu soimul rosu heraldic pe buzunarul de la piept, era sifonata si plina de praf. -Credeam ca te-ai ratacit in casa aia hidoasa, spuse el. -E o casa rece, zise Jessica. Ii privi silueta inalta, fata smeada care o ducea cu indul la livezi de maslini si-un soare auriu rasfringindu-si razele in ape albastre. Ochii lui cenusii aveau ceva din fumul unui foc de lemne. Dar chipul era de pradator: prelung, cu muchii ascutite si fatete. I se facu deodata frica de el. Devenise atit de salbatic, atit de dur, de cind hotarise sa se supuna poruncii Imparatului... -Intregul oras e rece, spuse ea. -N-ui decit un tirg de garnizoana, murdar si inecat in praf, incuviinta el. Dar o sa-l schimbam noi. (Isi plimba ochii de jur imprejur.) Holul asta si salile invecinate sint destinate primirilor oficiale. Adineaori am aruncat o privire prin citeva apartamente din aripa sudica. Sint mult mai placute. Se apropie de Jessica si-i atinse bratul, admirind in tacere frumusetea ei impunatoare, plina de demnitate. Si iarasi se gindi la obirsia ei necunoscuta. Vreo Casa proscrisa? Vreo dinastie surghiunita? Parea mai maiestuasa chear decit membrii familiei imperiale. Intensitatea privirii lui o facu pe Jessica sa se intoarca pe jumatate si sa-i dezvaluie profilul. Iar Ducele constata ca nu exista nimic deosebit, nimic precis care sa defineasca frumusetea ei, Sub parul bogat de culoarea bronzulu lustruit, o fata ovala. Ochii, departati, verzi si la fel de senini cum era cerul Caladanului dimineata. Nasul mic, gura mare si generoasa. Trupul frumos, dar cu discretie; era inalta, cu linii suple. Isi aminti ca surorile din scoala o caracterizasera drept uscativa, dupa spusele trimisilor sai. Descrierea era rudimentara. Jessica readusese neamului Atreides adevarata frumusete princiara. Era fericit ca Paul o mostenise. -Unde-i Paul? intreba. -Pe undeva prin casa. Studiaza cu Yueh. -Probabil in aripa de sud. Mi s-a parut ca aud glasul lui Yueh, dar n-am avut timp sa verific. (Ducele o privi sovaind.) De fapt, n-am venit decit ca sa atirn cheia Castelului Caladan in sala de mese. Jessica isi tinu rasuflarea, infringindu-si imboldul de a se lipi de el. Venise sa atirne cheia... Semnificatia gestului avea caracter de irevocabilitate. Dar nu era nici momentul nici locul potrivit pentru a cauta consolare. -Cind am sosit, am observat drapelul nostru pe cladire, zise ea. Ducele isi arunca privitrea catre portretul tatalui sau. -Te pregateai sa-l agati. Unde? -Undeva aici. -Nu. Cuvintul era net, categoric. Jessica ar fi putut recurge le viclenie pentru a-l convinge pe Duce, insa o discutie deschisa era inutila. Totusi, trebuia sa incerce, chear daca o facea doar pentru a-si aminti ei insesi ca nu vrea sa-l insele. -Domnia-Ta, daca ai vrea sa... -Raspunsul meu ramine nu. Sint si-asa scandalos de indulgent cu tine in multe privinte, dar asta nu. Vin din sala de mese, care este... -Domnia-Ta! Te rog... -Am de ales intre digestia ta si prestigiul meu ancestral, draga mea. Locul acestor obiecte este in sala de mese. Jessica ofta. -Bine Domnia-Ta. -Poti sa-ti reiei obiceiul de a lua masa in apartamentele tale ori de cite ori este posibil. Nu-ti voi pretinde prezenta la locul cuvenit, decit in ocazii oficiale. -Multumesc, Domnia-Ta. -Si nu mai fi asa glaciala si ceremonioasa. Bucura-te ca nu sintem casatoriti, draga mea, altfel ar fi fost de datoria ta sa-mi stai alaturi la fiecare masa. Jessica dadu din cap, cu trasaturile fetei imobile. -Hawat a instalat deja adulmecatorul de otravuri deasupra mesei din sufragerie, relua Ducele. In camera ta ai sa gasesti unul portabil. -Ai prevazut aceasta... neintelegere. -Draga mea, ma gindesc la confortul tau. Am angajat servitoare. Sint localnice, dar Hawat le-a verificat – toate sint fremene. Va trebui sa te descurci cu ele, pina ce oamenii nostri vor fi terminat cu celelalte treburi pe care le au. -Exista vreun localnic cu adevarat demn de incredere? -Toti cei care-i urasc pe Harkonneni sint demni de incredere. Pe menajera s-ar putea chear sa vrei s-o pastrezi: shadouta Mapes. -Shadouta? Fremenii au titluri? -Mi s-a spus ca inseamna "fintinareasa", un calificativ cu implicatii deosebite aici. Poate ca n-o sa ti se para chear tipul servitoarei, desi Hawat are o parere excelenta despre ea, tinind cont de raportul lui Duncan. Amindoi sint convinsi ca vrea sa slujeasca – mai precis, ca vrea sa te slujeasca pe tine. -Pe mine? -Fremenii au aflat ca esti o Bene Gesserit. Circula o multime de legende despre Bene Gesserit pe-aici. Missionara Protectiva, gindi Jessica. Nici o lume nu-i scapa. -Asta inseamna ca Duncan a reusit? Fremenii ne vor fi aliati? -Inca nu-i sigur. Duncan e de parere ca o bucata de timp vor sa ne observe. In orice caz, au acceptat un armistitiu, fagaduind ca nu vor mai ataca satele noastre periferice. Iar asta-i un succes mai important decit pare la prima vedere. Hawat mi-a spus ca fremenii au fost un spin dureros in coasta Harkonnenilor si ca proportiile ravagiilor provocate de incursiunile lor era un secret pazit cu strasnicie. Imparatul n-ar fi stat cu miinile-n sin dac-ar fi prins de veste despre slabiciunea trupelor Harkonnen. -O menajera fremena, rosti ingindurata Jessica, revenind la subiectul shadoutei Mapes. Cu ochii complect albastii fara indoiala. -Nu te lasa inselata de infatisarea acestor oameni. Sint un popor puternic, cu o vitalitate uimitoare. Cred ca-s exact ce ne trebuie. -E un joc periculos. -Sa n redeschidem discutia asta. Jessica se sili sa zimbeasca. -Sintem definitiv angajati, e limpede, spuse ea. Puse im aplicare metoda rapida de revenire la calm – cele doua respiratii adinci, gindul ritual – apoi se intreaba: Ai vreo dorinta speciala in legatura cu impartirea camerelor? -Intr-o zi va trebui sa ma inveti si pe mine cum faci asta, - zise Ducele. Cum reusesti sa-ti alungi grijile si sa te intorci la chestiuni practice. Trebuie sa fie un truc Bene Gesserit. -E un truc de femeie. Ducele zimbi. -Impartirea incaperilor, deci. Asigura-te sa dispun de un birou spatios linga dormitorul meu. O sa am mai mult de furca, aici, cu hirtogaria, decit pe Caladan. Si bineinteles o camera de garda. Cred ca asta-i tot. Pentru securitatea cladirii sa nu-ti faci nici o grije. Oamrnii lui Hawat au cauta in fiecare ungher. -Sint convinsa. Ducele isi consulta ceasul. -Vezi sa se potriveasca toate ceasurile dupa ora locala a Arakeenului. Am insarcinat un tehnician cu treaba asta. Trebuie sa-si faca aparitia. (Ridica mina si indrepta o suvita de par de pe fruntea Jessicai.) Acum trebuie sa ma intorc pe terenul de debarcare. Curind va sosi a doua nava, cu restul oamenilor. -N-ar putea sa-i intimpine Hawat, Domnia-Ta? Pari obosit. -Bunul Thufir e si mai ocupat decit mine. Stii ca planeta-i ocupata de uneltirile Harkonnenilor. In plus, trebuie sa incerc sa retin citva dintre vinatorii de mirodenie care au experienta. Schimbarea fiefului le da dreptul liberei alegeri... si planetologul, pe care Imparatul si Landsraadul l-au desemnat Arbitru al Schimbarii, nu poate fi cumparat. A aprobat actul optiunii. Peste sapte sute de specialisti se pregatesc sa se imbarce pe naveta pentru mirodenie, iar sus ii asteapta o nava de marfa a Ghildei. -Domia-Ta... Jessica ezita. -Ce este? Nu, gindi ea. Nu putea fi convins sa renunte la incercarea de a face din aceasta planeta o lume sigura pentru noi. Si nu-mi pot folosi "trucurile" impotriva lui. -La ce ora doresti sa iei cina? intreaba ea. Nu asta a vrut sa-mi spuna gindi el. Ah, Jessica, de-am pite fi undeva, oriunde, departe de lumea asta cumplita... Numai noi doi, fara griji. -O sa maninc pe teren, la popota ofiterilor, ii rasunse. Nu te astepta sa ma intorc prea devreme. Si... a, da am sa trimit o masina de patrulare dupa Paul. Vreau sa asiste la consiliul nostru strategic. Isi drese glasul ca si cind ar fi vrut sa mai spuna ceva, apoi brusc, se intoarse si iesi. Dinspre usa de la intrare, Jessica auzi zgomotul altor lazi descarcate. Apoi vocea Ducelui, poruncitoare si trufase, cu tonul de parca le vorbea intotdeauna servitorilor cind se grabea: "Doamna Jessica e in holul mare. Du-te la ea chear acum." Usa exterioara se trinti. Jessica se intoarse si dadu cu ochii de portretul batrinului Duce. Fusese pictat de renumitul Albe, la vremea cind tatal lui Leto intra in a doua jumatate a vietii. Artistul il infatisase in costum de matador, cu o capa purpurie aruncata pe bratul sting. Avea chipul aproape la fel de tinar ca al lui Leto, cu aceeasi ochi cenusii, cu acelasi aer de pasare de prada. Jessica isi inclesta pumii de-a lungul trupului si fulgera cu privirea tabloul. "Fii blestemat! Blestemat! Blestemat!" sopti ea. -Ce poruncesti, Vlastar Nobil? Era o voce feminina, subtire si vibranta. Jessica se rasuci, vazu o femeie marunta, cu par sur, imbracata intr-o rochie maronie de servitoare. Arata la fel de zbircita si de sfrijita ca toti ce din multimea care, in cursul diminetii, ii salutase pe drumul de la terenul de debarcare catre oras. Toti bastinasii pe care-i vazuse pina acum, gindi Jessica, aratau ca niste prune uscate si pareau subnutriti. Dar Leto supunea ca erau puternici si plini de vitalitate. Si ochii lor... Da, desigur, ochii: de un albastru adinc si intunecat, fara urma de alb – ca si ochii femeii acesteia... tainici, misteriosi. Jessica se sili sa nu-i priveasca. Femeia se inclina scurt, cu gitul teapan. -Mi se spune shadouta Mapes, Vlastar Nobil, rosti ea. Ce poruncesti? -Poti sa mi te adresezi cu "Doamna", raspunse Jessica. Nu sint vlastar nobil. Sint concubina legitima a Ducelui Leto. Din nou plecaciunea aceea ciudata, si o privire intrebatoare, furisata pe sub sprincene. -Are deci si o sotie? -Nu are si n-a avut. Sint singura... consoarta a Ducelui, mama mostenitorului sau desemnat. Si pronuntind aceste vorbe, Jessica rise in sinea ei de orgoliul care se ascundea indaratul lor. Cum spunea Sintul Augustin? "Mintea porunceste trupului si trupul asculta. Mintea isi porunceste siesi si intimpina rezistenta". Da... Intimpin tot mai multa rezistenta in ultimul timp. Ar trebui sa ma retrag linistita in mine insami. Un strigat straniu razbatu din strada. Strigatul se repeta: "Suu-suu-suk!" Apoi: " Ikhut- eigh! Ikhut-eigh!" Si iarasi: "Suu-suu-suk!" -Cei asta? intreba Jessica. Am mai auzit de citeva ori strigatul acesta azi-dimineata, cind am intrat in oras. -E doar un vinzator de apa, Doamna. Dar pe Domnia-Ta n-are de ce s-o intereseze. Palatul adaposteste o cisterna de cincizeci de mii de litri care-i intotdeauna plina. (Femeia se uita in jos la rochia ei ponosita.) Dupa cum vezi, Doamna, nu port distrai*. (Rise scurt.) Si inca n-am murit! Jessica sovai. Ar fi vrut sa o intrebe o multime de lucruri pe fremena, sa obtina cit *Imbracaminte de corp confectionata dintr-un material sandvis menit sa regenereze umiditatea corporala mai multe informatii utile. Dar rinduiala haosului din palat era o treaba mai urgenta. Totusi gindul ca pe lumea aceasta apa reprezenta o marca distinctiva a bogatiei nu contenea sa o tulbure. -Ducele mi-a spus titlul tau, Shadouta, zise ea. Cunosc cuvintul. E unul stravechi. -Sti limbile vechi, dar? intreaba Mapes si astepta raspunsul cu o incordare ciudata. -Limbile sint cea dintii invatatura Bene Gesserit, raspunse Jessica. Cunosc bhotani jib si chakobsa, cunosc toate graiurile de lupta. Mapes dadu din cap. Intocmai cum spune legenda. Si Jessica se intreba: De ce ma pretez la bilciul asta? Dar caile Bene Gesserit erau intortocheate si coercitive. -Cunosc Descintecele Negre si tainele Marii Maici, zise ea. (Citi semnele tot mai usor de recunoscut din miscarile si mimica femeii, tresaririle infime care o tradau.) Miseces prejia, continua ea in dialectul chakobsa. Andral t're pera! Trada cik buscakri miseces perakri... Mapes facu un pas inapoi. Parea gata s-o rupa la fuga. -Stiu multe lucruri, urma Jessica. Stiu ca ai adus pe lume copii, ca multi dintre cei ce ti-s dragi au pierit, ca frica te-a facut sa te ascunzi, ca ai comis acte de violenta si ca vei mai comite. Stiu multe lucruri. Mapes spuse cu voce joasa: -N-am vrut sa te jignesc, Doamna. -Vorbesti de legenda si cauti raspunsuri. Pazeste-te de raspunsurile pe care le-ai putea afla. Stiu ca ai venit pregatita de violenta si ca sub vesmint ai o arma. -Doamna, eu... -Exista o sansa infima sa-mi versi singele, dar astfel ai aduce mai multa nenorocire decit iti inchipui in temerile tale cele mai smintite. Sa sti ca exisa lucruri mai cumplite decit moartea... Chear si pentru un intreg popor. -Doamna! exclama Mapes si paru pe punctul de a cadea in genunchi. Arma ti-a fost trimisa in dar, daca se dovedeste ca esti Ea. -Si ca sa ma ucida, in cazul in care se dovedeste ca nu sint, replica Jessica. Astepta, cu aerul de calm aparent care facea din initiatii Bene Gesserit luptatori atit de periculosi. Acum vom vedea de ce parte inclina balanta. Incet, Mapes isi strecura mina in corsajul rochiei si dadu la iveala o teaca de culoare inchisa. Din teaca iesea un miner negru, cu adincituri pentru degete. Tinind intr-o mina teaca si apucind minerul cu cealalta, femeia trase afara o lama de un alb laptos si o inalta. Lama stralucea ca si cum ar fi luminata dinauntru. Avea doua taisuri, ca un kinjal, si vreo douazeci de centimetri lungime. -Sti cei asta, Doamna? Pentru Jessica, nu putea fi decit un singur lucru: fabulosul cristai* arrakian, cutitul pe care nimeni nu putuse sa-l scoata vreodata in afara planetei si despre care se stia numai din auzite. -E un cristai, raspunse ea. -Nu rosti cuvintul cu usurinta. Sti ce inseamna? E o intrebare cu tilc, gindi Jessica. Si adevaratul motiv pentru care fremena voia sa ajunga la mine. Trebuia sa-mi puna aceasta intrebare. Iar raspunsul meu poate declansa *Cutit sacru al fremenilor violenta sau... sau ce? Vrea un raspuns de la mine: semnificatia unui cutit. Ei i se spune shadouta in dialectul chakobsa. In chakobsa, cutit se traduce "fauritorul mortii". Ah, incepe sa dea semne de nerabdare. Trebuie sa-i raspund. Intirzierea este la fel de primejdioasa caun raspuns gresit. Spuse: -Un fauritor... -Aiiiii! striga Mapes si exclamatia ei para sa exprime, in acelasi timp, durere si usurare. Tremura atit de violent, incit lama cutitului din mina ei arunca reflexi fulgeratoare in toata sala. Jessica astepta incordata. Voise sa spuna un fauritor al mortii si sa pronunte denumirea in vechea limba, dar acum intrasera in alerta toate simturile ei perfect antrenatesa interpreteze cele mai infime tresariri ale muschilor. Cuvintul cehie era... fauritor. Fauritor? Fauritor. Totusi, Mapes continua sa tina cutitul ca si cind ar fi fost gata sa-l foloseasca. Jessica spuse: -Credea ca eu, care cunosc tainele Marii Maici, nu stiu de fauritor? Mapes lasa jos bratul in care tinea arma. -Doamna, pentru cine a trait atita amar de vreme cu profetia, clipa revelatiei e ca o lovitura. Profetia... Jessca se gindi la Shari-a si la toata panoplia propheticus. O sora Bene Gesserit din Missionara Protectiva, trimisa cu veacuri in urma aici pe Arrakis; moarta de mult, desigur, dar cu misiunea indeplinita: legendele protectoare insamintate in cultura acestui popor, in asteptarea zilei cind aveau sa fie de folos unei Bene Gesserit. Si ziua aceea venise. Mapes viri cutitul in teaca si zise: -Lama e nestabilizata, Doamna. Sa pastrezi cutitul asupra Domniei-Tale. Daca sta mai mult de o saptamina departe de carne, dintele de shai-hulud incepe sa se dezintegreze. Ia-l. De-acum iti apartine cit timp vei traii. Jessica intinse mina dreaptasi, asumindu-si un ultim risc, rosti: -Mapes, ai bagat in teaca lama fara s-o fi udat cu singe. Cu un icnet, Mapes dadu drumul tecii in mina Jessicai si-si deschise larg corsajul rochiei. -Ia-mi apa vietii! Jessica trase lama. Cum scinteia! Apropie virful de pieptul fremenei. O frica mai cumplita decit panica din clipa mortii paru sa puna stapinire pe Mapes. Otrava pe virful lamei? se intreba Jessica. Feri virful, ridicindu-l, apasa scurt cu taisul deasupra sinului sting al femeii. O picatura mare de singe izvori din rana si se oprii aproape imediat. Coagulare ultrarapida, gindi Jessica. O mutatie pentru pastrarea umiditatii? Viri lama in teaca. -Incheie-ti rochia, Mapes. Tremurind, fremena se supuse. Ochii ei lipsiti de alb, o fixau pe Jessica. -Esi a noastra, murmura. Esti Ea. Din nou, dinspre intrare se auzi larma de lazi descarcate. Iute, Mapes smulse arma din mina Jessicai si i-o indesa in corsajul rochiei. -Cel care vede cutitul acesta trebuie purificat sau ucis! suiera ea. Stii asta, Doamna! Stiu acum, gindi Jessica. Dar nu intra nimeni in hol. Descarcatorii plecara. Mapes se linisti. -Cei nepurificati ce-au vazut lama unui cristai nu mai pot parasi vii Arrakisul, zise ea. Sa nu uiti niciodata asta Doamna. Ti s-a incredintat un cristai. (Tacu o clipa apoi spuse:) Si acum lucrurile trebuie sa-si urmeze cursul. Nimic nu poate fi grabit. (Privi roata la mormanele de cutii si cufere.) Iar cita vreme sintem aici, avem destule de facut. Jessica se codi. "Lucrurile trebuie sa-si urmeze cursul." Era o fraza tip din stocul de formule sacre vehiculat de Missionara Protectiva... "Venirea Cucernicei Maici care va va elibera" Dar eu nu sint Cucernica Maica, gindi Jessica. Si imediat: Mare Maica! Pe ASTA au plantat-o aici! Atunci, trebuie sa fie o lume oribila, intr-adevar! Mapes I se adresa cu dezinvoltura: -Cu ce sa incep, Doamna? Instinctul o avertiza pe Jessica sa adopte aceeasi atitudine. -Cu tabloul acela, portretul Batrinului Duce… Trebuie atirnat pe unul din peretii salii de mese. Iar pe peretele opus, capul de taur. Mapes se apropie de trofeu. -Ce mare trebuie sa fi fost animalul cu un asemenea cap, spuse si, aplecindu-se, adauga: Mai intii trebuie sa-l curat, nu? -Nu. -Dar s-a adunat murdarie pe coarne. -Nu-i murdarie, Mapes. E single tatalui Ducelui nostru. Coarnele au fost stropite cu un fixativ transparent, la citeva ore dup ace fiara l-a ucis pe Batrinul Duce. Mapes isi indrepta spatele. -Cum? -Nu-i decit singe. Singe vechi, uscat. Cheama pe cineva sa te ajute. Afurisitele astea de obiecte sint grele. -Crezi ca m-am speriat de singe? Am trait in desert, si-am vazut destul singe. -Cred… c-ai vazut, murmura Jessica. -Si, nu o data singele meu, insista Mapes. Mai mult decit a curs din zgirietura pr care mi-ai facut-o adineaori. -Ai fi preferat sa tai mai adinc? -O, nu. Apa trupului e prea putina ca s-o irosesti degeaba! Ai facut bine ce-ai facut. Si Jessica, atenta la gesturile si vorbele fremenei, percepu implicatiile mai profunde ale expresiei “apa trupului”. Din nou, incerca un sentiment apasator la gindul valorii apei pe Arrakis. -Pe ce perete agat tabloul si pe ce perete agat capul, Doamna? Mereu practica, Mapes asta, cugeta Jessica. -Agata-le unde vrei, Mapes. Nu prea conteza. -Am inteles, Doamna. (Se apleca iar si incepu sa adune resturile de ambalaj si sfoara.) Ai omorit un Batrin Duce, va sa zica? mormaii preocupata. -Sa chem pe cineva sa te ajute? Intreba Jessica. -Razbesc eu si singura, Doamna. Da, o sa razbeasca, gindi Jessica. E ceea ce o caracterizeazape femeia aceasta: vointa de a razbi. Sub corsaj, simti contactul rece al tecii cristaiului si se gindi la lantul lung al planurilor Bene Gesserit, care-si duras o veriga aici, pe Arrakis. Datorita acestei verigi depasise o criza pe care ar fi putut s-o coste viata. “Nimic nu poate fi grabit”, spusese Mapes. Dar tocmai graba si ritmul navalnic predominau de cind sosisera aici, umpindu-i sufletul de temeri. Si nici pavezele ridicate de Missinaria Protectiva, nici minitiozitatea cu care Hawat inspectase acest morman de pietre suprapuse n putea sa-i alunge nelinistea. -Dupa ce termini cu astea, apuca-te sa golesti cuferele, ii spuse fremenei. Unul dintre oamenii de afara are cheile si stie unde-i fiecare lucru. Sa-ti dea cheile si lista. Daca mai ai nevoie de ceva, ma gasesti in aripa de sud. -Bine, Doamna. Jessica se indeparta. Gindi: Hawat n-are decit sa creada ca locul acesta prezinta siguranta. Eu insa presimt o amenintare. O cuprinse deodata dorinta arzatoare de a-si vedea fiul. Se indrepta catre porticul arcuit al coridorului ducind spre sala de mese si apartamentele familiale. Mergea repede. Din ce in ce mai repede. Aproape alerga. In urma Mapes, inceta o clipa lucrul, si privi silueta care se departa. “E Ea, intr-adevar”, murmura. “Sarmana”.