***
CAPITOLUL X
BALAMUC LA MINISTER
Domnul Weasley îi trezi după doar câteva ore de somn. Strânse corturile cu ajutorul magiei și plecară din camŹpus cât putură mai repede, trecând pe lângă domnul Roberts, care se afla la ușa cabanei sale. Domnul Roberts avea o figură stranie, părând amețit de-a binelea. Le făcu semn cu mâna la plecare, urându-le încet La mulți ani.
- O să își revină, zise domnul Weasley încet, când se îndreptau spre mlaștină. Câteodată, când i se modifică meŹmoria cuiva, îl face să fie puțin dezorientat pentru o vreŹme... În cazul ăsta, ce a trebuit să uite Încuiatul ăsta n-a fost o nimica toată...
Când se apropiară de locul unde erau Portalurile, auziră voci insistente și, când ajunseră acolo, văzură vrăjitoare și vrăjitori strânși grămadă în jurul lui Basil, responsabilul cu Portalurile, toți înghesuindu-se să plece din campus cât mai repede. Domnul Weasley avu o discuție scurtă cu Basil, după care se așezară la coadă, reușind să ia o roată veche de cauciuc cu care ajunseră iar la Stoatshead Hill, înainte de răsăritul soarelui. Merseră prin Ottry St. Catchpole către Vizuină, ziua în amiaza mare, vorbind foarte puțin pentru că erau morți de oboseală și se gândeau cu jind la micul dejun. După ce trecură de ultimul cot al drumului, zăriră Vizuina și un strigăt de ușurare răsună de-a lungul druŹmului mocirlos.
- Oh, slavă Domnului, slavă Domnului!
Doamna Weasley, care îi aștepta în curtea din față, bineînțeles, veni în fugă spre ei, cu papucii de casă în picioare.
Chipul îi era palid și obosit, și ținea strâns în mână un exemplar din Profetul zilei.
- Oh, Arthur, am fost atât de îngrijorată... Atât de îngrijorată... Se aruncă de gâtul domnului Weasley și ziarul îi căzu din mână. Uitându-se la el, Harry văzu scris cu majuscule: MOŹMENTE DE TEROARE LA CUPA MONDIALĂ DE VÂJTŹHAȚ și alături, o poză strălucitoare a Semnului Întunecat pe deasupra copacilor.
- Bine că n-ați pățit nimic, murmură doamna Weasley amețită, dându-i drumul domnului Weasley și privindu-i pe toți cu ochii înroșiți de plâns. Sunteți întregi... Ah, băieții mei...
Și, spre mirarea tuturor, îi luă pe Fred și pe George și îi îmbrățișă atât de strâns, încât aceștia se dădură cap în cap.
- Auu! Mamă, ne sufoci...
- Am strigat la voi înainte să plecați! zise doamna WeasŹley, începând să plângă. Numai la asta m-am gândit! Dacă vă prindea Știți-Voi-Cine... Și ultimul lucru pe care vi-l spuseŹsem era că nu ați primit destule N.O.V.-uri... Ah, Fred... George...
- Haide, Molly, lasă, suntem toți vii și nevătămați, o liniști domnul Weasley, dezlipind-o de gemeni și conducând-o spre casă. Bill, adăugă el încet, ia ziarul, vreau să văd ce scrie...
Se înghesuiră cu toții în mica bucătărie și Hermione îi făŹcu doamnei Weasley o cană de ceai foarte concentrat, în care domnul Weasley insistă să pună o picătură de Ogdens Old Firewhisky. Bill îi dădu ziarul tatălui său. Domnul Weasley cercetă prima pagină, în timp ce Percy se uita peste umărul tatălui său.
- Știam eu, zise domnul Weasley supărat. Incapabilii de la Minister... vinovații nu au fost prinși... măsuri superficiale de securitate... vrăjitori specializați în Magie Neagră neveriŹficați... rușine națională... Cine a scris asta? Ah, desigur... Rita Skeeter!
- Femeia asta are ceva cu Ministerul! izbucni Percy mânios. Săptămâna trecută zicea că ne pierdem timpul cu grosimea fundurilor de ceaun, când ar trebui să stârpim vampirii! De parcă n-ar fi menționat expres în al doisprezeŹcelea paragraf din Sfaturi pentru tratarea non-vrăjitorilor parțial umani că...
- Fă-ne o favoare, Percy, zise Bill, căscând de-i trosneau fălcile, și taci!
- Sunt și eu menționat, holbă domnul Weasley ochii în spatele ochelarilor, când ajunse la sfârșitul articolului din Profetul zilei.
- Unde? zise doamna Weasley, înecându-se cu ceaiul cu whisky. Dacă aș fi văzut asta, aș fi știut că erați în viață!
- Nu-mi dau numele, dar la mine se referă, zise domnul Weasley nemulțumit. Fiți atenți: Dar vrăjitorii și vrăjitoarele care așteptau la marginea pădurii cu sufletul la gură, să fie lămuriți de oameni ai Ministerului Magiei, au fost dezamăŹgiți amarnic. Un oficial al Ministerului a venit la puțin timp după apariția Semnului Întunecat, pretinzând că nu a fost nimeni rănit, însă refuzând să divulge și alte informații. Dar rămâne de văzut dacă această declarație va fi de ajuns penŹtru a înăbuși zvonurile cum că ar fi fost scoase mai multe cadavre din pădure, o oră mai târziu. Hai să fim serioși, zise domnul Weasley exasperat, dându-i ziarul lui Percy. Nimeni nu a fost rănit, ce ar fi vrut să spun? Zvonuri că mai multe cadavre au fost scoase din pădure... Ei bine, acum sigur o să circule zvonul ăsta, după ce a publicat ea așa ceva!
Și domnul Weasley oftă din toți rărunchii.
- Molly, trebuie să mă duc la serviciu, mai zise el, o să treŹbuiască să aplanăm toată situația.
- Vin cu tine, tată, zise Percy cu un ton plin de imporŹtanță. Domnul Crouch o să aibă nevoie de toată lumea. Și în plus, îi pot prezenta personal raportul despre fundurile de ceaun.
Și Percy ieși aproape în fugă din bucătărie.
Doamna Weasley păru foarte necăjită.
- Arthur, dar se presupune că ești în concediu! Asta nu are nici o legătură cu departamentul tău, sunt sigură că se pot descurca și fără tine!
- Trebuie să mă duc, Molly, zise domnul Weasley, să înŹcerc să dreg lucrurile. Mă schimb și plec.
- Doamnă Weasley, zise Harry deodată, neputând să se abțină, a sosit cumva Hedwig cu o scrisoare pentru mine?
- Hedwig, dragule? zise doamna Weasley distrată. Nu... nu, nu a venit deloc poșta.
Ron și Hermione pe priviră curioși pe Harry.
Aruncându-le o privire semnificativă prietenilor lui, spuse cu glas tare:
- Pot să-mi duc lucrurile la tine în cameră, Ron?
- Da... cred că mi le duc și eu, se prinse Ron imediat. Hermione?
- Da, zise și ea repede și toți trei ieșiră din bucătărie cu pași repezi, îndreptându-se către scări.
- Ce e, Harry? îl întrebă Ron, imediat ce închiseră ușa de la mansardă în urma lor.
- Este ceva ce nu v-am spus, zise Harry. Duminică dimiŹneață, m-am trezit și iar m-a durut cicatricea.
Ron și Hermione reacționară aproape exact cum își imagiŹnase Harry în Aleea Boschetelor. Hermione tresări și începu imediat să îi dea sfaturi, menționând mai multe volume de cărți în care să caute și pe toată lumea, începând de la Albus Dumbledore la Madame Pomfrey, matroana de la Hogwarts.
Ron rămase pur și simplu tablou.
- Dar... Doar nu era acolo, nu? Știi-Tu-Cine, vreau să spun... Adică, ultima dată când te-a durut cicatricea, era la Hogwarts, nu?
- Sunt sigur că nu a fost pe Aleea Boschetelor, zise Harry. Însă l-am visat... pe el și pe Peter... Știți voi, pe Șobo... Acum nu-mi amintesc chiar totul, însă plănuiau să omoare pe... cineva.
Era cât pe ce să spună pe mine, însă nu îl lăsă inima să o vadă pe Hermione și mai îngrozită decât era în acel moment.
- A fost doar un vis, zise Ron, căutând să îl liniștească. Un coșmar...
- Da... Totuși, asta să fi fost, oare? zise Harry, întorcânŹdu-se spre fereastră și privind la cerul care se lumina. Este straniu, nu? Mă doare cicatricea și trei zile mai târziu reapar Devoratorii Morții și semnul lui Cap-de-Mort este iar pe cer.
- Nu îi mai pronunța numele! șuieră Ron printre dinți.
- Și mai țineți minte ce a spus profesoara Trelawney? conŹtinuă Harry, ignorându-l pe Ron. La sfârșitul anului trecut?
Profesoara Trelawney era profesoara lor de Previziuni despre viitor de la Hogwarts.
Expresia îngrozită a Hermionei dispăru brusc și ea pufni ironic:
- Hai, Harry, doar n-o să crezi ce spune impostoarea aia?
- Nu ai fost acolo, zise Harry. Nu ai auzit-o... A fost altŹfel... V-am spus, a intrat în transă - una adevărată - și a spus că Lordul Întunericului va renaște... Mai puternic și mai înfricoșător ca niciodată... Și că acest lucru va fi posibil penŹtru că servitorul său credincios se va întoarce la el în noapŹtea aceea... Și atunci a scăpat Șobo!
Urmă un moment de tăcere în care Ron își găsi de lucru, distrat, cu o gaură din cuvertura lui cu echipa de vâjthaț Tunurile din Chudley.
- De ce ai întrebat dacă a venit Hedwig, Harry? se inteŹresă Ron. Așteptai vreo scrisoare?
- I-am spus lui Sirius despre cicatrice, zise Harry, ridiŹcând din umeri. Aștept să-mi răspundă.
- Ai făcut foarte bine! zise Ron, cu chipul luminându-i-se brusc. Sunt convins că Sirius o să știe ce e de făcut!
- Speram să-mi răspundă cât mai repede, zise Harry.
- Dar nu știm unde e Sirius... Ar putea fi în Africa sau cine știe unde? zise Hermione cu înțelepciune. Hedwig nu poate face o asemenea călătorie în câteva zile...
- Da, știu, zise Harry, însă simți un gol în stomac când se uită pe fereastră la cerul pe care nu se vedea nici urmă de Hedwig.
- Haide să jucăm vâjthaț în livadă, Harry, zise Ron. Hai, suntem trei la trei! Joacă și Bill, Charlie, Fred și George... Poți să încerci acum Fenta Wronski...
- Ron, zise Hermione, cu un ton nu-cred-că-ai-înțeles-ce-seŹîntâmplă-aici, Harry nu vrea să joace vâjthaț acum... Este îngriŹjorat și obosit... trebuie să ne ducem cu toții la culcare...
- Ba da, vreau să joc vâjthaț, zise Harry deodată. Stai așa, să-mi iau mătura!
Hermione ieși din cameră, bombănind ceva ce semăna foarte tare cu Hm, băieții!
Nici domnul Weasley și nici Percy nu petrecură prea mult timp acasă în săptămâna care urmă. Amândoi plecau de acasă în fiecare dimineață înainte să se scoale ceilalți și se întorceau mult după cină în fiecare seară.
- A fost un balamuc de nedescris, le spuse Percy cu importanță duminică după-amiază, înainte de plecarea lor la Hogwarts. Am stins focuri toată săptămâna! Oamenii tot trimit Urlătoare și, dacă nu le deschizi imediat, explodează. Biroul meu e pârjolit tot și cea mai bună pană a mea a fost transformată într-un pumn de cenușă.
- De ce trimite toată lumea Urlători? întrebă Ginny, care stătea pe covorul din fața șemineului și își lipea cu MagicŹscotch cartea O sută de ierburi și ciuperci magice.
- Se plâng de slaba securitate asigurată la Cupa MonŹdială, răspunse Percy. Vor să fie compensați pentru bunuŹrile lor distruse. Mundungus Fletcher a cerut un cort cu zece dormitoare și cu jacuzzi, dar eu știu sigur că dormea sub o pelerină prinsă pe niște bețe!
Doamna Weasley aruncă o privire către ceasul vechi din colț. Lui Harry îi plăcea mult ceasul acela. Era complet nefoŹlositor, dacă vroiai să știi cât e ora, dar oferea foarte multe alte informații. Avea nouă limbi de aur și pe fiecare dintre ele era gravat numele unui Weasley. Pe cadran nu erau marcate cifre, ci locurile unde ar putea fi fiecare membru al familiei: Acasă, Școală sau Serviciu. Mai erau și alte notații: Pierdut, Spital, Închisoare, iar unde ar fi trebuit să fie ora douăsprezece în mod normal, scria Pericol de moarte.
Opt limbi arătau acum spre Acasă, numai cea a domnuŹlui Weasley, care era și cea mai lungă, era încă la Serviciu. Doamna Weasley oftă.
- Tatăl vostru nu a mai trebuit să se ducă la serviciu în week-end-uri de pe vremea Știți-Voi-Cui, zise ea. Muncește mult prea mult. Cina lui n-o să mai fie bună de nimic, dacă nu vine curând!
- Păi, tata crede că trebuie să compenseze greșeala de la meci, nu? zise Percy. Adevărul este că a fost puțin cam imprudent când a dat o declarație publică înainte de a o disŹcuta cu șeful lui...
- Să nu îndrăznești să dai vina pe tatăl tău pentru ce a scris nenorocita aia de Rita Skeeter! zise doamna Weasley, înfierbântându-se dintr-o dată.
- Dacă nu ar fi zis tata nimic, biata Rita ar fi fost nevoită să scrie că nimeni din Minister nu știe nimic, zise Bill, care juca șah cu Ron. Rita Skeeter se ia de toată lumea. Țineți minte, când le-a luat interviuri tuturor Anihilatorilor de blesteme de la Gringotts, că m-a făcut și pe mine pletos bun de nimic la un moment dat?
- Păi, ai părul un pic cam lung, dragule, zise doamna Weasley cu blândețe. Dacă m-ai lăsa...
- Nu, mamă!
Ploaia răpăia la fereastra de la sufragerie. Hermione era cufundată în Manualul Standard de Vrăji - Treapta IV, un exemplar dintre cele cumpărate de doamna Weasley pentru ea, Harry și Ron, de la librăria de pe Aleea Diagon, în timp ce Charlie blestema o baclava ignifugă. Harry își lustruia mătura Fulger, având deschisă la picioare Trusa pentru întreținerea cozilor de mătură. O primise de la Hermione când împlinise treisprezece ani. Fred și George stăteau într-un colț îndepărtat, cu penele înmuiate în cerneală, aplecați asupra unei bucăți de pergament și vorbind în șoaptă.
- Oare ce puneți la cale? întrebă doamna Weasley tăios, cu ochii pe gemeni.
- Ne facem temele, mamă, zise Fred evaziv.
- Să fim serioși, doar sunteți încă în vacanță! făcu doamŹna Weasley.
- Da, dar suntem cam în urmă, adăugă George.
- Sper că nu completați un nou formular de comandă, nu? zise doamna Weasley cu viclenie. Doar nu aveți de gând să reîncepeți cu Weasley Bing-Bong?
- Ei și tu, mamă, zise Fred, cu o expresie jignită pe chip. Dacă s-ar răsturna mâine Expresul de Hogwarts și eu și George am muri, cum te-ai simți știind că ultimele lucruri pe care ni le-ai spus au fost niște acuzații nefondate?
Toți izbucniră în râs. Chiar și doamna Weasley.
- Ah, vine tatăl vostru! zise ea deodată, privind iar către ceas. Limba din dreptul domnului Weasley trecu repede de la Serviciu la Pe drum. O secundă mai târziu, limba se opri în dreptul lui Acasă, alături de ale celorlalți, și îl auziră pe domnul Weasley strigând-o din bucătărie.
- Vin, Arthur! zise doamna Weasley, ieșind grăbită din cameră.
Câteva clipe mai târziu, domnul Weasley intră în sufrageŹria călduroasă, cu cina pe o tavă. Părea complet extenuat.
- Ei bine, chiar că e greu, îi spuse el doamnei Weasley, în timp ce se așeza în fotoliul de lângă foc și se juca lipsit de entuziasm cu furculița prin conopida cam rece. Rita Skeeter ne-a dat târcoale toată săptămâna, vânează gafele MiniŹsterului, pe care să le scrie în ziar. Acum a aflat de biata Bertha care a dispărut, așa că ăsta o să fie subiectul de pe prima pagină a Profetului zilei de mâine. De când i-am spus lui Bagman că ar fi trebuit să trimită pe cineva să o caute...
- Da, și domnul Crouch îi tot spune asta, de săptămâni întregi, zise Percy calm.
- Crouch este foarte norocos că nu a aflat Rita de Winky, zise domnul Weasley enervat. Asta ar umple ziarele o săptăŹmână întreagă: prinderea spiridușului său de casă, în mână cu bagheta care a adus Semnul Întunecat pe cer.
- Parcă stabilisem că Winky, deși complet iresponsabilă, nu a fost cea care a adus Semnul? zise Percy înflăcărat.
- Iar eu cred că domnul Crouch este foarte norocos că nimeni de la Profetul zilei nu a aflat cât de urât se poartă cu spiridușii! zise Hermione supărată.
- Stai puțin, Hermione! interveni iar Percy. Un membru al Ministerului, de rangul domnului Crouch, merită să fie ascultat orbește de servitorii săi...
- De sclava sa, vrei să spui! zise Hermione, ridicând vocea. Pentru că nu o plătește pe Winky, nu?
- Cred că ar trebui să vă duceți cu toții sus și să verificați dacă ați împachetat cum trebuie! zise doamna Weasley, oprind cearta. Haideți, cu toții, hai odată...
Harry își strânse Trusa pentru întreținerea cozilor de mătură, își puse mătura pe umăr și se duse în camera de sus, împreună cu Ron. Ploaia se auzea și mai tare sus, însoțită de rafalele și gemetele vântului, ca să nu mai vorbim de urletele necontenite ale vampirului care locuia în pod. Pigwidgeon începu iar să huhuiască și să se agite prin colivie, când îi văzu intrând. La vederea cuferelor gata împachetate pe jumătate, nu mai putea de entuziasm și nerăbdare.
- Aruncă-i niște Delicatese pentru bufnițe, zise Ron, aruncându-i o cutie lui Harry, poate mai tace din gură!
Harry îi strecură câteva delicatese printre barele coliviei, apoi se îndreptă spre cufărul său. Lângă el era colivia lui Hedwig, care era tot goală.
- A trecut mai mult de o săptămână, zise Harry, uitânŹdu-se la colivia părăsită a lui Hedwig. Ron, oare nu l-or fi prins pe Sirius?
- Nu, ar fi apărut știrea în Profetul zilei, zise Ron. Oficialii din Ministerul Magiei ar fi dornici să arate că au prins și ei pe cineva, nu?
- Da, probabil că da...
- Fii atent, uite ce ți-a luat mama din Aleea Diagon! Ți-a scos și niște aur din seif... Și ți-a spălat toate șosetele!
Descărcă un vraf de pachete pe patul lui Harry și puse săcuŹlețul cu bani și un braț de șosete lângă ele. Harry începu să despacheteze lucrurile primite. În afară de Manualul StanŹdard de Vrăji - Treapta IV de Miranda Șoimtimid, avea câteŹva pene noi, douăsprezece suluri de pergament și rezerve penŹtru setul său de poțiuni magice. Tocmai la timp, fiindcă i se cam terminaseră spinările de pește-leu și esența de mătrăgună. Pe când își stivuia lenjeria de corp în ceaun, Ron scoase un sunet dezgustat, din spatele său.
- Ce crezi c-o fi chestia asta?
Ținea în mână ceva ce semăna cu o rochie lungă de catiŹfea maro. Avea un guler de mătase cam șifonat, cu dantelă, și niște mâneci la fel.
Se auzi un ciocănit la ușă și în cameră intră doamna Weasley, cu un braț de robe pentru Hogwarts, proaspăt spălate.
- Poftim, zise ea, împărțindu-le robele. Acum, aveți grijă să le împachetați cum trebuie, ca să nu se șifoneze.
- Mamă, cred că mi-ai dat noua rochie a lui Ginny, zise Ron, întinzându-i roba maro, cu dantelă.
- Bineînțeles că nu, zise doamna Weasley. Este pentru tine. Robă festivă.
- Cum? zise Ron îngrozit.
- Robă festivă! repetă doamna Weasley. Pe lista pentru școală scria că vă trebuie și așa ceva pentru anul acesta... Robe pentru ocazii speciale!
- Cred că glumești, zise Ron neîncrezător. Eu nu port chestia asta! În nici un caz!
- Toată lumea poartă, Ron! zise doamna Weasley supăŹrată. Toate sunt la fel! Și tatăl tău are unele pentru petreŹcerile simandicoase!
- Mă împușc, înainte să mă îmbrac cu așa ceva! strigă Ron cu încăpățânare.
- Nu mai fi așa, zise doamna Weasley, trebuie să ai și o robă festivă, așa scrie pe listă! I-am luat și lui Harry. Arată-i, Harry...
Puțin speriat, Harry deschise ultimul pachet de pe pat. Nu era însă chiar atât de rău pe cât se așteptase. Roba lui nu avea deloc dantelă. De fapt, era foarte asemănătoare cu cele pentru școală, numai că era verde-închis, în loc de negru.
- M-am gândit că o să-ți scoată în evidență culoarea ochilor, dragule, zise doamna Weasley cu multă dragoste.
- Da, asta e OK! zise Ron supărat, uitându-se la roba lui Harry. Mie de ce nu mi-ai luat așa ceva?
- Pentru că... Ei bine, pe ale tale a trebuit să le iau la mâna a doua și nu prea am avut de ales! zise doamna WeasŹley, înroșindu-se toată.
Harry își mută privirile în altă parte. Ar fi împărțit cu familia Weasley, cu multă plăcere, toți banii din seiful său de la Gringotts, dar știa că nu ar fi acceptat niciodată.
- N-o să port asta niciodată, spuse Ron încăpățânat. Niciodată!
- Bine, se răsti doamna Weasley. Du-te atunci în pielea goală! Și Harry, te rog să-i faci o poză, să mă distrez și eu puțin.
Ieși din cameră, trântind ușa în urma ei. Din spatele lor se auzi un zgomot ciudat. Pigwidgeon se înecase cu o deliŹcatesă mult prea mare.
- De ce tot ce am eu este de doi bani? zise Ron furios, traversând camera în grabă, pentru a-i descleșta ciocul lui Pigwidgeon.