***
CAPITOLUL V
WEASLEY BING-BONG
Harry se învârti din ce în ce mai repede, cu coatele strânse bine pe lângă corp, alte șeminee trecând în viŹteză pe lângă el, până când începu să i se facă rău și închise ochii. Apoi, când în sfârșit simți că încetinește, întinse mâinile în față și se opri la timp pentru a nu cădea pe burtă în soba din bucătăria familiei Weasley.
- A mâncat-o? întrebă Fred curios, întinzându-i lui Harry o mână pentru a-l ajuta să se ridice.
- Da, zise Harry, ridicându-se. Ce era?
- Bomboană Limbă-de-o-tonă, zise Fred vesel. George și cu mine le-am inventat! De la începutul verii tot căutăm pe cineva pe care să le testăm...
Toți cei din mica bucătărie izbucniră în râs. Harry privi în jur și observă că Ron și George stăteau la masa de lemn, alăŹturi de alte două persoane cu părul roșu, pe care Harry nu le mai văzuse până atunci. Totuși, știu imediat cine ar fi trebuit să fie: Bill și Charlie, cei mai mari dintre frații Weasley.
- Ce mai faci, Harry? zise cel mai apropiat dintre cei doi, zâmbindu-i și întinzându-i o mână mare, pe care Harry o strânse, simțind bătături sub degete.
Acesta trebuia să fie Charlie, care lucra cu vampiri și draŹgoni în România. Charlie avea constituția celor doi gemeni, mai scund și mai lat în umeri decât Percy și Ron, care erau amândoi înalți și slabi. Avea o față lată, binevoitoare, care era atât de pistruiată, încât aproape că părea bronzat. Brațele îi erau musculoase și pe unul dintre ele se vedea o arsură mare, cu pielea foarte întinsă.
Bill se ridică zâmbind și dădu și el mâna cu Harry. Bill era o surpriză. Harry știa că lucra la banca vrăjitorilor, la GrinŹgotts, că fusese șef de promoție la Hogwarts și din cauza asta și-l imaginase întotdeauna ca pe un Percy mai mare, complet împotriva încălcării regulilor (exagerat chiar!) și dornic să dea ordine celorlalți. Însă Bill era super! Înalt, cu părul lung prins într-o coadă la spate și purtând un cercel cu un fel de colț atârŹnat de el. Hainele lui erau foarte potrivite pentru un concert rock, în afară de bocancii care, așa cum observă Harry, nu erau din piele obișnuită, ci din piele de dragon.
Înainte să poată să spună cineva ceva, se auzi un zgomot slab și domnul Weasley apăru din senin lângă umărul lui George. Harry nu-l mai văzuse niciodată atât de supărat.
- Nu a fost amuzant deloc, Fred! strigă el. Ce i-ai dat băŹiatului ăluia?
- Nu i-am dat nimic, zise Fred, cu un alt zâmbet cinic. Doar am scăpat bomboana pe jos... A fost vina lui că a luat-o și a mâncat-o, nu l-am pus eu!
- Ai scăpat-o special! tună domnul Weasley. Știai că o s-o mănânce, știai că era la regim...
- Cât de mare i s-a făcut limba? întrebă George nerăbdător.
- Se făcuse de doi metri până m-au lăsat în sfârșit părinții lui să îl ajut!
Harry și restul familiei Weasley râseră iar cu multă poftă.
- Nu văd de ce râdeți! strigă domnul Weasley. Genul ăsta de comportament afectează serios relațiile dintre vrăjitori și Încuiați! Mi-am petrecut jumătate de viață militând contra nedreptăților făcute Încuiaților și propriii mei fii...
- Nu i-am dat-o pentru că era Încuiat! zise Fred indignat.
- Nu de-asta, ci pentru că e un tembel mare și rău! zise George. Nu-i așa, Harry?
- Da, așa este, domnule Weasley, zise Harry cu sinceritate.
- Nu asta contează! strigă domnul Weasley. Să vedeți când o să-i spun mamei voastre...
- Ce să-mi spui? întrebă o voce din spatele lor.
Doamna Weasley tocmai intrase în bucătărie. Era o feŹmeie scundă, grăsuță, cu un chip foarte prietenos, deși în ochi i se citea acum suspiciunea.
- A, bună, dragă Harry, spuse ea, zâmbindu-i larg când îl zări. Apoi ochii se opriră asupra soțului ei.
- Ce să-mi spui, Arthur?
Domnul Weasley ezită. Harry își dădu seama că, oricât de supărat era pe Fred și pe George, nu intenționase cu adevărat să-i spună doamnei Weasley ce se întâmplase. Urmă un moment de tăcere, timp în care domnul Weasley își privi soția dezorientat. Apoi apărură două fete în dreptul ușii de la bucătărie, în spatele doamnei Weasley. Una dintre ele, cu un păr castaniu, bogat, și dinții din față cam mari, era prietena lui Harry și a lui Ron, Hermione Granger. Cealaltă, mică și roșŹcată, era Ginny, sora mai mică a lui Ron. Amândouă îi zâmŹbiră lui Harry, care le întoarse zâmbetul, ceea ce o făcu pe Ginny să se facă roșie ca focul. Harry devenise cineva foarte special pentru ea încă de la prima lui vizită la Vizuină.
- Ce să-mi spui, Arthur? repetă doamna Weasley, pe un ton periculos.
- Mai nimic, Molly, murmură domnul Weasley, Fred și George au... Dar am discutat eu cu ei...
- Ce au mai făcut de data asta? zise doamna Weasley. Dacă are vreo legătură cu Weasley Bing-Bong...
- Ron, ce-ar fi să-i arăți lui Harry unde doarme? zise Hermione din prag.
- Știe unde doarme, zise Ron. în camera mea, a dormit acolo și data tre...
- Putem merge cu toții, sublinie Hermione.
- A, da, făcu Ron, înțelegând. Sigur...
- Da, venim și noi, sări George.
- Rămâneți unde sunteți! se răsti doamna Weasley.
Harry și Ron ieșiră din bucătărie și, împreună cu Hermione și cu Ginny, porniră pe holul îngust și urcară scara șubredă caŹre mergea în zigzag prin toată casa până la etajele superioare.
- Ce sunt alea Weasley Bing-Bong? întrebă Harry, în timp ce urcau.
Ron și Ginny râseră amândoi. Nu și Hermione.
- Mama a găsit niște formulare de comandă, când făcea curat în camera lui Fred și George, zise Ron încet. Liste lungi cu prețuri pentru toate chestiile pe care le-au inventat. Chestii amuzante, știi tu. Baghete false și dulciuri poznașe, o grămadă de lucruri interesante. A fost o descoperire extraordinară, n-am știut că inventaseră toate astea...
- Auzeam mereu explozii din camera lor, dar n-am crezut că făceau ceva concret, zise Ginny. Am crezut că pur și simŹplu le plăcea zgomotul.
- Însă majoritatea invențiilor lor - mă rog, toate - erau puțin periculoase, zise Ron, și aveau de gând să le vândă, știi tu, la Hogwarts, ca să scoată niște bani. Mama s-a supărat rău de tot pe ei. Le-a spus că nu aveau voie să facă așa ceva și le-a ars toate formularele de comandă... Oricum, era suŹpărată pe ei. Nu au luat atâtea N.O.V.-uri câte se aștepta ea.
N.O.V. era prescurtarea de la Niveluri Obișnuite de Vrăjitorie, examenele pe care le dădeau elevii de la HogŹwarts când împlineau cincisprezece ani.
- Și a mai fost o ceartă mare, zise Ginny, pentru că mama vrea ca ei să lucreze la Ministerul Magiei ca tata, dar ei i-au spus că n-au de gând să facă asta, ci doar să-și deschidă un magazin de poante și trucuri.
Tocmai atunci se deschise o ușă de la al doilea etaj și se ivi un cap care purta ochelari cu rame de corn și avea o expresie foarte revoltată.
- Bună, Percy, zise Harry.
- A, bună, Harry, zise Percy. Mă întrebam eu cine face hărmăiala asta. Încerc să lucrez aici, știți și voi... Am de terŹminat un raport pentru serviciu... Și este cam dificil să mă concentrez când cei din jurul meu bubuie în sus și în jos pe scări!
- Nu bubuim, zise Ron enervat. Mergem. Ne pare rău dacă am tulburat planurile secrete ale Ministerului Magiei.
- La ce lucrezi? zise Harry.
- La un raport pentru Departamentul de relații magice internaționale, zise Percy înfumurat. Încercăm să obținem un ceaun de vrăji cu o grosime standard. Cele din import sunt puțin prea subțiri... Scurgerile se înmulțesc cu aproape trei la sută pe an...
- Raportul ăsta o să schimbe lumea, zise Ron. Pe prima pagină din Profetul zilei, o să apară cu litere de-o șchioapă: înmulțirea scurgerilor din ceaune.
Percy deveni ușor rozaliu.
- Poți să-ți bați joc, Ron, spuse el cu obidă, dar, dacă nu, va fi impusă o lege internațională, am putea să ne trezim că ne invadează piața produse de slabă calitate, cu fundul subŹțire, care ar putea primejdui...
- Da, da, bine, zise Ron și continuă să urce.
Percy trânti ușa camerei sale. În timp ce Harry, Hermione și Ginny îl urmară pe Ron, urcând încă trei etaje, strigătele din bucătărie continuau să se audă până la ei. Se părea că domnul Weasley tocmai îi spusese doamnei Weasley despre bomboane.
Camera din vârful casei, unde dormea Ron, arăta la fel ca data trecută când venise Harry la ei. Aceleași postere cu echiŹpa de vâjthaț preferată de Ron, Tunurile din Chudley, care zburau și făceau cu mâna pe pereți și pe tavanul în pantă, iar acvariul de pe pervaz, în care înainte erau mormoloci, conŹținea acum o broască extrem de mare. Bătrânul șobolan al lui Ron, Pungașul, nu mai era, însă în locul lui apăruse bufnița mică și gri care îi dusese lui Harry scrisoarea de la Ron, în casa de pe Aleea Boschetelor. Țopăia în sus și în jos într-o colivie mică și huhuia necontenit.
- Taci, Pig, zise Ron, strecurându-se printre cele patru paturi cu draperii, înghesuite în cameră. Fred și George stau cu noi, pentru că Bill și Charlie dorm în camera lor, îi spuse el lui Harry. Percy stă singur-singurel la el în cameră, pentru că are treburi importante, nu?
- Auzi, de ce îi spui bufniței tale Pig? îl întrebă Harry pe Ron.
- Pentru că se prostește, de-aia! zise Ginny. De fapt numele ei este Pigwidgeon!
- Da, și ăsta nu este un nume stupid deloc, zise Ron cu sarcasm. Ginny l-a botezat, îi explică el lui Harry. Ea zice că e un nume drăguț. Am încercat să i-l schimb, dar era prea târziu, nu vrea să răspundă la alt nume. Așa că a rămas Pig. Trebuie să o țin aici pentru că îi enervează pe Errol și pe Hermes. Dacă stau să mă gândesc, mă enervează și pe mine!
Pigwidgeon zbură fericită prin colivia sa, huhuind ascuțit. Harry îl cunoștea prea bine pe Ron pentru a-l lua în serios. Se plânsese încontinuu și de șobolanul lui, Pungașul, însă fusese teribil de supărat când toată lumea fusese convinsă că pisica Hermionei, Șmecherilă, îl mâncase.
- Unde e Șmecherilă? o întrebă Harry pe Hermione.
- În grădină, presupun, zise ea. Îi place să fugărească piticii, nu a mai văzut așa ceva până acum.
- Deci, lui Percy îi place la serviciu? zise Harry, așezându-se pe unul dintre paturi și privind cum jucătorii de vâjthaț zbuŹrau din poster în poster pe tavan.
- Dacă îi place? zise Ron încruntat. Cred că n-ar mai veni acasă, dacă nu l-ar obliga tata. Este obsedat. Nu cumva să zici ceva de șeful lui. Domnul Crouch spune... Iar eu i-am spus domnului Crouch... Domnul Crouch este de părere că... Domnul Crouch mi-a zis... Numai asta auzi! Cred că o să-și anunțe logodna cât de curând.
- Ai avut o vară frumoasă, Harry? îl întrebă Hermione. Ai primit pachetele cu mâncare și restul?
- Da, mulțumesc mult, zise Harry. Torturile voastre mi-au salvat viața!
- Și știi ceva de... începu Ron, însă Hermione îi aruncă o privire care îl făcu să amuțească.
Harry știa că Ron vroia să îl întrebe de Sirius. Ron și Hermione fuseseră atât de implicați în salvarea lui Sirius, ca să nu fie capturat de reprezentanții Ministerului Magiei, erau aproape la fel de îngrijorați ca Harry pentru nașul lui. Totuși, discuția despre el, de față cu Ginny, nu era o idee bună.
Nimeni în afară de ei și de profesorul Dumbledore nu știa cum reușise să scape Sirius și nici nu credea în nevinovăția lui.
- Cred că nu se mai ceartă, zise Hermione, pentru a deŹpăși momentul penibil, pentru că Ginny se uita curioasă când la Ron, când la Harry. Să coborâm și s-o ajutăm pe doamna Weasley să pregătească cina, vreți?
- Da, bine, zise Ron.
Toți patru ieșiră din camera lui Ron și se întoarseră jos, unde o găsiră pe Doamna Weasley singură în bucătărie. Părea foarte supărată.
- Mâncăm în grădină, zise ea când ei intrară. Pur și simŹplu nu este loc pentru unsprezece persoane aici. Fetelor, duceți voi farfuriile? Bill și Charlie aranjează mesele. Cuțite și furculițe, vă rog, voi doi, le spuse ea lui Ron și lui Harry, ațintind bagheta cu mai multă forță decât ar fi vrut către grămada de cartofi din chiuvetă.
Aceștia țâșniră din coajă atât de repede, încât nimeriră în tavanul bucătăriei.
- Of, fir-ar să fie, strigă ea, acum ațintindu-și bagheta căŹtre un făraș care începu să traverseze bucătăria, strângând cu îndemânare cartofii. Iar ăia doi! izbucni ea, acum scoțând oale și tigăi dintr-un dulap, iar Harry își dădu seama că se referea la Fred și la George. Nu știu ce o să se aleagă de ei, zău așa! Nici un pic de ambiție, ca să nu mai punem la soŹcoteală prostiile pe care le fac...
Trânti o tigaie mare de cupru pe masa de bucătărie și începu să învârtă bagheta în ea. În timp ce rotea bagheta, începu să curgă un sos dens.
- Nu că nu ar avea ceva în cap, continuă ea supărată, ducând tigaia spre aragazul pe care îl aprinse cu bagheta, dar își irosesc inteligența și, dacă nu le vine mintea la cap mai repede, or să aibă mari probleme. Am primit mai multe bufnițe de la Hogwarts despre ei decât despre toți ceilalți la un loc. Dacă mai continuă așa, or să ajungă în atenția Oficiului de folosire nepermisă a magiei.
Doamna Weasley aținti bagheta către sertarul cu tacâmuri, care se deschise cu putere. Harry și Ron se feriră, săŹrind din calea cuțitelor care țâșniră din sertar, traversară în zbor bucătăria și începură să taie cartofii pe care tocmai îi răsturnase fărașul în chiuvetă.
- Nu știu unde am greșit, zise doamna Weasley, punânŹdu-și la o parte bagheta și începând să scoată alte tigăi. Așa este de ani întregi, o poznă după alta, și nu vor să asculte... O, NU! IAR!
Își luase bagheta de pe masă și aceasta chițăise ascuțit și se transformase într-un șoarece enorm de cauciuc.
- Iar una dintre baghetele lor false! strigă ea. De câte ori le-am spus să nu le mai lase peste tot?
înșfăcă bagheta ei adevărată și se întoarse spre aragaz, descoperind că sosul începuse să fumege.
- Hai, îl zori Ron pe Harry, luând un mănunchi de cuțite și furculițe din sertarul deschis, hai să mergem și să-i ajutăm pe Bill și pe Charlie!
O lăsară pe doamna Weasley și se îndreptară către ușa din spate, pentru a ieși în curte.
Abia făcură câțiva pași, când pisica galbenă cu dungi porŹtocalii a Hermionei, Șmecherilă, apăru din grădină, cu coada stufoasă ridicată în aer, alergând după ceva ce semăna cu un cartof cu picioare, plin tot de noroi. Harry își dădu seama imeŹdiat că era un pitic. De nici douăzeci de centimetri înălțime, traversă curtea cât de repede îl țineau piciorușele și se aruncă cu capul înainte, într-una dintre cizmele lăsate lângă ușă. Harry îl auzi pe pitic râzând satisfăcut, când Șmecherilă încerŹcă să-l prindă băgându-și laba în cizmă. Imediat se auzi o mare hărmălaie în partea cealaltă a casei.
Descoperiră sursa acesteia când intrară în curte și văzură că Bill și Charlie își scoseseră amândoi baghetele și făceau două mese de lemn să zboare mult deasupra peluzei, lovinŹdu-le una de alta, fiecare încercând să o doboare pe cealaltă. Fred și George aclamau, Ginny râdea, iar Hermione stătea lângă gardul viu, neștiind dacă să râdă sau să se sperie.
Masa lui Bill o lovi pe cea a lui Charlie cu o pocnitură puternică și îi rupse un picior. Se auzi un strigăt de la etaj și toți își ridicară privirile pentru a vedea capul lui Percy scos pe una dintre ferestrele de la etajul doi.
- Mai încet, se poate? strigă el.
- Scuze, Percy, zise Bill, zâmbind. Cum merge cu funŹdurile de ceaun?
- Rău, zise Percy supărat și trânti fereastra.
Râzând cu poftă, Bill și Charlie aduseră iar mesele pe iarbă și le puseră cap la cap, apoi, cu o simplă mișcare de baghetă, Bill puse la loc piciorul rupt al mesei și făcu să apară fețe de masă din senin.
Până la ora șapte, cele două mese gemeau sub greutatea zecilor de platouri pline cu mâncarea excelentă pe care o făŹcuse doamna Weasley. Harry și Hermione se pregăteau să mănânce sub cerul albastru și senin. Pentru cineva care supraviețuise numai cu mese de tort uscat toată vara, Harry se simțea în paradis. La început, Harry mai mult ascultă deŹcât vorbi, în timp ce se servea cu șuncă, plăcintă de pui, carŹtofi fierți și salată.
La capătul îndepărtat al mesei, Percy îi povestea tatălui său despre raportul pe care îl pregătise despre fundurile de ceaun.
- I-am spus domnului Crouch că o să fie gata până marți, spunea Percy mândru. Ceva mai devreme decât se aștepta, dar îmi place să fiu la înălțime. Cred că va fi mulțumit că l-am terminat la timp. Adică, tocmai acum când departamentul nostru este foarte ocupat, cu toate aranjamentele pentru Cupa Mondială, nu avem sprijinul de care am avea nevoie de la Departamentul jocurilor și sporturilor magice. Ludo Bagman...
- Mie îmi place de Ludo, zise domnul Weasley cu blânŹdețe. El este cel care ne-a făcut rost de locuri atât de bune la Cupă. I-am făcut o mică favoare: fratele lui, Otto, a intrat într-un mic bucluc... O mașină de tuns iarba cu puteri neoŹbișnuite... Am calmat imediat situația...
- Ah, Bagman e drăguț, desigur, zise Percy scurt, dar nu știu cum a ajuns șeful departamentului... Nu suportă compaŹrație cu domnul Crouch! Nu mi-l pot imagina pe domnul Crouch pierzând un membru al departamentului nostru și nefăcând nimic ca să afle ce s-a întâmplat cu el. Îți dai seama că a trecut mai mult de o lună de când a dispărut Bertha Jorkins? S-a dus în vacanță în Albania și nu s-a mai întors!
- Da, am vorbit cu Ludo despre asta, zise domnul Weasley, încruntându-se. Zice că Bertha s-a mai pierdut de o grămadă de ori până acum... Dar trebuie să recunosc că, dacă ar fi fost cineva din departamentul meu, aș fi fost îngrijorat...
- O, Bertha e un caz pierdut, e clar, zise Percy. Am auzit că au pasat-o de la un departament la altul ani de zile, nu merită atâta deranj... Cu toate astea, Bagman ar fi trebuit să încerce să o găsească. Domnul Crouch este interesat personal - doar știi că Bertha a lucrat în departamentul nostru la un moment dat și cred că domnul Crouch a fost foarte atașat de ea - dar Bagman nu face altceva decât să râdă și zice că probabil că a citit greșit harta și a ajuns în Australia, în loc de Albania. Oricum, zise Percy, oftând și luând o înghițitură de vin de flori de soc, și așa avem destule pe cap la Departamentul de relații magice internaționale, fără să mai trebuiască să găsim și membrii altor departamente. După cum știi, avem un alt mare eveniment de organizat, imediat după Cupa Mondială.
Își drese vocea cu importanță și privi către capătul de masă unde erau Harry, Ron și Hermione.
- Tu știi despre ce vorbesc, tată, zise Percy, după care ridică vocea puțin. Top-secret!
Ron își roti ochii și le șopti lui Harry și Hermionei:
- Încearcă să ne facă să-l întrebăm despre ce eveniment secret vorbește, de când a început serviciul. Probabil o expoziție de ceaune cu fundul... gros!
La mijlocul mesei, doamna Weasley se certa cu Bill din pricina cercelului, care părea a fi o achiziție proaspătă.
- ...și cu colțul ăla groaznic agățat de el, zău, Bill, ce zic cei de la bancă?
- Mamă, nimeni de la bancă nu dă doi bani pe felul în care arăt sau cum mă îmbrac, atâta timp cât aduc o grămadă de comori în bancă, zise Bill răbdător.
- Iar părul tău e chiar ciudat, dragule, zise doamna WeasŹley, mângâindu-și afectuos bagheta. Tare aș vrea să mă lași să te tund puțin...
- Mie îmi place, zise Ginny, care stătea lângă Bill. Ești de modă veche, mamă! Oricum, nu e nici pe departe atât de lung ca al profesorului Dumbledore...
Lângă doamna Weasley, Fred, George și Charlie discutau entuziasmați despre Cupa Mondială.
- Probabil că o să câștige Irlanda, zise Charlie scurt, cu gura plină de cartofi. Au spulberat Peru în semifinale!
- Da, dar Bulgaria îl are pe Viktor Krum, zise Fred.
- Krum este un jucător bun, dar Irlanda are șapte ca el, zise Charlie scurt. Totuși, mi-ar fi plăcut să se califice și AnŹglia. A fost stânjenitor.
- Ce s-a întâmplat? întrebă Harry nerăbdător, regretând mai mult ca niciodată izolarea lui de lumea vrăjitorilor, când stătea pe Aleea Boschetelor.
Harry era pasionat de vâjthaț. Jucase pentru echipa de vâjthaț a Casei Cercetașilor încă din primul an la Hogwarts, pe postul de căutător, iar acum avea un Fulger-2001, una dintre cele mai bune mături competiționale din lume.
- Am fost învinși în Transilvania, trei sute nouăzeci la zece, zise Charlie trist. O evoluție șocantă. Și Țara Galilor a pierdut în fața Ugandei, iar Scoția a fost distrusă de Luxemburg.
Domnul Weasley aduse niște lumânări cu ajutorul baŹghetei sale, pentru a lumina grădina, fiindcă începuse să se întunece înainte de a lua desertul (înghețată de căpșuni, făcută în casă). Până când terminaseră, fluturii de noapte zburau foarte aproape de masă, iar din aerul cald al nopții se ridica mirosul de iarbă și caprifoi.
Harry se simțea foarte sătul și împăcat cu lumea, în timp ce privea la câțiva pitici care săreau printre tufele de trandafiri, râzând zgomotos și urmăriți îndeaproape de Șmecherilă.
Ron privi cu atenție la restul mesenilor, pentru a se asigura că toți erau prinși în conversație, după care îi spuse foarŹte încet lui Harry:
- Ia spune... știi ceva de Sirius?
- Da, zise Harry tot în șoaptă, am primit două scrisori de la el. Pare să-i meargă bine. I-am scris alaltăieri. S-ar putea să-mi răspundă cât sunt aici.
Deodată, își aminti motivul pentru care îi scrisese lui Sirius și pentru un moment fu cât pe-aci să le spună și lor că îl duruse iar cicatricea și să le pomenească de visul care îl trezise brusc... Dar de ce să îi îngrijoreze acum, când el însuși era atât de fericit și liniștit?
- Cât e ceasul? întrebă doamna Weasley deodată, uitânŹdu-se la ceasul de mână. Chiar că ar trebui să fiți în pat, toți, doar vă sculați în zori ca să vă duceți la meci. Harry, dacă-mi lași lista cu ce ai nevoie pentru școală, îți iau eu totul mâiŹne, că tot mă duc pe Aleea Diagon, ca să le iau ce le trebuie și celorlalți. S-ar putea să nu mai am timp după Cupa MonŹdială, data trecută meciul a durat cinci zile.
- Uau! Sper să fie așa și de data asta! zise Harry entuziasmat.
- Ei bine, eu nu, zise Percy, făcând pe sfântul. Mă cutreŹmur numai la gândul cum va arăta biroul meu dacă aș lipsi cinci zile de la serviciu!
- Da, s-ar putea să-ți mai aducă cineva o baligă de dragon, nu, Percy? zise Fred.
- Aia era o mostră de fertilizator din Norvegia! zise Percy, înroșindu-se tot. Nu era nimic personal!
- Ba era, îi șopti Fred lui Harry, când se ridicară de la masă. Noi i-am trimis-o!