***
CAPITOLUL XI
ÎN EXPRESUL DE HOGWARTS
Când se trezi în dimineața următoare, Harry simți aerul de tristețe care anunța sfârșitul vacanței. Ploaia încă răŹpăia în fereastră, în timp ce el își îmbrăca blugii și bluza. Aveau să își pună robele de școală în tren, în apropiere de Hogwarts.
El, Ron, Fred și George abia ajunseră la etajul unu, în timp ce coborau la micul dejun, când doamna Weasley apăŹru în capul scărilor, neliniștită.
- Arthur! strigă ea în sus, Arthur! Mesaj urgent de la Minister!
Harry se lipi de perete, pentru a-i face loc domnului Weasley, care trecu în grabă pe lângă el cu roba pusă invers. Când intrară în bucătărie, o găsiră pe doamna Weasley cotrobăind prin sertare.
- Am o pană pe undeva! mormăia ea.
Domnul Weasley, aplecat asupra șemineului, vorbea cu...
Harry își închise ochii cât mai strâns, după care îi desŹchise iar, pentru a se asigura că vede bine.
Capul lui Amos Diggory stătea în mijlocul flăcărilor, ca un ou mare și bărbos. Vorbea foarte repede, fără să ia în seamă scânteile care zburau în jurul lui și flăcările care îi atingeau urechile.
- ... iar vecinii Încuiați au auzit strigăte și pocnituri și s-au dus și i-au chemat pe oamenii ăia, cum îi cheamă? De la... polisia. Arthur, trebuie să vii aici, cât mai urgent!
- Uite! zise doamna Weasley pe nerăsuflate, dându-i domnului Weasley o bucată de pergament, o călimară și o pană jerpelită.
- Am avut mare noroc că am auzit eu primul, continuă capul domnului Diggory. A trebuit să vin devreme la serviŹciu ca să trimit niște bufnițe și i-am găsit pe toți cei de Oficiul de folosire nepermisă a magiei pregătindu-se să plece... Dacă află Rita Skeeter despre asta, Arthur...
- Și ce spune Ochi-Nebun că s-a întâmplat? întrebă domŹnul Weasley, deschizând călimara, înmuindu-și pana și preŹgătindu-se să ia notițe.
Domnul Diggory își roti ochii.
- Zice că a auzit un intrus la el în curte. Că se furișa către casă, dar a fost oprit de pubelele lui.
- Ce au făcut pubelele? întrebă domnul Weasley, scriind în viteză.
- Au făcut mult zgomot și au împroșcat totul cu gunoi, din câte știu eu, continuă domnul Diggory. Se pare că una dintre ele încă se mai zbătea când a venit polisia...
Domnul Weasley mormăi:
- Și ce e cu intrusul?
- Arthur, îl știi pe Ochi-Nebun Moody, zise capul domnuŹlui Diggory, dându-și iar ochii peste cap. Cineva care se furișa în curtea lui noaptea? Probabil că o să dai de vreo pisică bezmetică, acoperită cu coji de cartof. Dar dacă cei de la Oficiul de folosire nepermisă a magiei pun mâna pe Ochi-Nebun, nu-l văd bine... Gândește-te la trecutul lui... Trebuie să-l scoatem basma curată, să-i punem în cârcă niște acuzații cât mai inofensive, ceva din departamentul tău... Ce-ar fi să zicem că a făcut să explodeze pubelele?
- Da, poate găsesc ceva, zise domnul Weasley, încă scriŹind foarte repede, posomorât și cu fruntea încruntată. Sper că nu și-a folosit bagheta... De fapt, nu a atacat pe nimeni, nu-i așa?
- Pun pariu că a sărit din pat și a început să blesteme tot ce-a văzut pe fereastră, zise domnul Diggory, dar o să le fie foarte greu să demonstreze acest lucru, dat fiind că nu sunt victime sau stricăciuni.
- Bine, vin, zise domnul Weasley, după care își puse pergamentul cu notițele pe care le luase în buzunar și ieși val vârtej din bucătărie.
Capul domnului Diggory o privi pe doamna Weasley.
- Îmi pare rău, Molly, zise el, mai calm, că vă deranjez atât de dimineață... dar Arthur este singurul care poate să-l scape pe Ochi-Nebun și doar știi că azi ar trebui să-și înceaŹpă noul serviciu. De ce a trebuit să se întâmple așa ceva tocŹmai azi-noapte?
- Nu-i nimic, Amos, zise doamna Weasley. Ești sigur că nu vrei niște pâine prăjită sau altceva, înainte să pleci?
- A, da, bine... hai, totuși, zise domnul Diggory. Doamna Weasley luă o felie de pâine prăjită cu unt din teancul de pe masă, o puse în cleștele de șemineu și i-o dădu în gură domnului Diggory.
- Mulțumesc, zise el cu o voce slabă și apoi, cu un pocŹnet mic, se făcu nevăzut.
Harry îl auzi pe domnul Weasley luându-și grăbit la revedere de la Bill, Charlie, Percy și de la fete. În cinci minute, era înapoi în bucătărie, cu roba pusă cum trebuie, pieptănându-se din mers.
- Ar trebui să mă grăbesc... Un semestru plăcut, băieți, le zise domnul Weasley lui Harry, lui Ron și gemenilor, arunŹcându-și o pelerină pe umeri și pregătindu-se să Dispară. Molly, te descurci tu cu copiii, îi duci la gara Kings Cross, da?
- Sigur că da, zise ea. Tu ai grijă de Ochi-Nebun, ne desŹcurcăm noi!
În timp ce domnul Weasley Dispărea, Bill și Charlie intrară în bucătărie.
- A pomenit cineva de Ochi-Nebun? întrebă Bill. Ce-a mai făcut de data asta?
- Zice că încercat cineva să-i spargă azi-noapte casa, răspunse doamna Weasley.
- Ochi-Nebun Moody? zise George îngândurat, punându-și gem pe o felie de pâine prăjită. Nu cumva e smintitul ăla...
- Tatăl vostru îl respectă mult pe Ochi-Nebun Moody, zise doamna Weasley tăios.
- Da, păi, tata colecționează și el prize, nu? întrebă Fred încet, când doamna Weasley ieși din cameră. Cine se aseamănă...
- Moody a fost un mare vrăjitor pe vremuri, zise Bill.
- Este prieten din tinerețe cu Dumbledore, nu? întrebă Charlie.
- Totuși, Dumbledore nu este chiar... normal, nu-i așa? zise Fred. Adică, știu că e un geniu și tot restul, dar...
- Cine este Ochi-Nebun? întrebă Harry.
- A lucrat la Minister, acum a ieșit la pensie, zise Charlie. L-am întâlnit o dată când m-a dus tata la serviciul lui. Era un Auror - unul dintre cei mai buni - un expert în prinderea vrăjitorilor care se ocupau cu Magia Neagră, adăugă el, văzând privirea nedumerită a lui Harry. Jumătate din celulele de la Azkaban sunt pline datorită lui. Așa și-a făcut mulți dușmani... familiile celor pe care i-a prins, în cea mai mare parte... Și am auzit că a devenit de-a dreptul paranoic la bătrânețe. Nu mai are încredere în nimeni. Vede Magie Neagră peste tot!
Bill și Charlie se hotărâră să-i conducă până la gara Kings Cross, dar Percy, cerându-și scuze peste scuze, le zise că era absolută nevoie de el la Minister.
- Pur și simplu nu pot să mă învoiesc în momentul ăsta, le spuse el. Domnul Crouch a ajuns să nu se mai poată lipsi de mine!
- Da? Știi ceva, Percy? zise George cu multă seriozitate. Poate că în curând o să învețe și cum te cheamă!
Doamna Weasley folosise telefonul de la Poșta din sat pentru a chema trei taxiuri din lumea Încuiaților, absolut obișnuite, ca să îi ducă la Londra.
- Arthur a încercat să împrumute niște mașini de la Minister pentru noi, îi șopti doamna Weasley lui Harry, în timp ce stăteau în curtea cu băltoace, privind cum șoferii puneau cele șase cufere grele în mașinile lor. Însă nu mai era nici una liberă... O, Doamne, șoferii ăștia nu par prea încântați, nu?
Harry preferă să nu-i spună doamnei Weasley că șoferilor de taxi din lumea Încuiaților rareori li se întâmpla să fie entuziasmați că transportă bufnițe, mai ales agitate, așa cum era Pigwidgeon, care scotea niște sunete stridente, absolut exasperante. Și nici nu erau morți de încântare când exploŹdau pe neașteptate niște Artificii Filibuster, așa cum se întâmplase când se deschisese din greșeală cufărul lui Fred, făcându-l pe șofer să tresară înspăimântat și să urle de duŹrere, când Șmecherilă i se cățărase speriat pe picior.
Călătoria fu neplăcută și obositoare, copiii fiind îngheŹsuiți în taxiuri, alături de cufere. Lui Șmecherilă îi luă ceva timp să își revină de pe urma artificiilor și, până să intre în Londra, Harry, Ron și Hermione trebuiră să suporte zeci de zgârieturi. Răsuflară ușurați când coborâră la Kings Cross, deși ploua mai tare ca niciodată și fură udați până la piele, cât timp traversară strada aglomerată și intrară cu cuferele în gară.
De-acum, Harry nu mai avea probleme să ajungă la peroŹnul 9 și 3/4. Trebuia să treci, pur și simplu, printr-o barieră care despărțea peroanele 9 și 10. Singura parte mai delicată era să faci acest lucru în așa fel încât să nu se observe, penŹtru a nu atrage atenția Încuiaților. Și atunci, se împărțiră în grupuri mai mici. Harry, Ron și Hermione (cei care săreau cel mai tare în ochi, având în vedere că erau însoțiți de Pigwidgeon și Șmecherilă) merseră primii. Se sprijiniră ușor pe bariera dintre peroane, discutând fără nici o grijă și treŹcură prin ea... Și atunci, peronul 9 și 3/4 prinse viață sub ochii lor.
Expresul de Hogwarts, un tren cu aburi, de un roșu străŹlucitor, era deja acolo. Din el se ridicau nori de abur, prinŹtre care elevii de la Hogwarts și părinții lor de pe peron păreau niște fantome întunecate. Pigwidgeon făcea mai mult zgomot ca niciodată, drept răspuns la chemarea atâtor alte bufnițe. Harry, Ron și Hermione se duseră să-și găsească locurile și în curând își aranjau bagajele într-un compartiment de la mijlocul trenului. Apoi săriră înapoi pe peron, ca să-și ia la revedere de la doamna Weasley, Bill și Charlie.
- S-ar putea să ne întâlnim mai devreme decât credeți, zise Charlie zâmbind, când o îmbrățișă pe Ginny.
- De ce? întrebă Fred entuziasmat.
- Lasă, că vedeți voi, zise Charlie misterios. Dar să nu-i spuneți și lui Percy... Până una alta, sunt informații secrete, până când ministerul va hotărî să le facă publice, îl maiŹmuțări el pe Percy.
- Da, într-un fel îmi pare rău că nu pot să fiu și eu la Hogwarts anul ăsta, zise Bill, cu mâinile în buzunare, privind aproape cu jind la tren.
- De ce? întrebă George nerăbdător.
- O să aveți un an interesant, răspunse Bill și ochii îi sclipiră. S-ar putea să-mi iau niște timp liber și să vin și eu să văd o parte...
- O parte din ce? zise Ron.
Dar chiar atunci se auzi fluierul trenului și doamna Weasley îi conduse către ușa compartimentului.
- Vă mulțumim că ne-ați ținut la dumneavoastră, doamŹnă Weasley, zise Hermione, în timp ce urcau.
Închiseră ușa și se aplecară pe geam pentru a vorbi cu ea.
- Da, mulțumim pentru tot, doamnă Weasley, zise și Harry.
- Ah, a fost plăcerea mea, dragilor, spuse doamna Weasley. V-aș invita de Crăciun, dar... Ei bine, presupun că o să vreți să rămâneți cu toții la Hogwarts, având în vedere... una... alta...
- Mamă! strigă Ron enervat. Ce știți voi și nu ne spuneți și nouă?
- Presupun că o să aflați în după-amiaza asta, zise doamŹna Weasley, zâmbind. O să fie foarte interesant, să știți... Sunt foarte fericită că au schimbat regulile...
- Ce reguli? întrebară Harry, Ron, Fred și George într-un glas.
- Sunt sigură că o să vă spună profesorul Dumbledore... Acum, fiți cuminți, da? Ne-am înțeles, Fred? Da, George?
Se auzi un țiuit puternic și trenul se puse în mișcare.
- Spuneți-ne ce se întâmplă la Hogwarts! strigă Fred pe fereastră, în timp ce se depărtau de doamna Weasley, Bill și Charlie. Ce reguli au schimbat?
Dar doamna Weasley le făcu semn cu mâna și le zâmbi. Înainte ca trenul să ia curba, ea, Bill și Charlie Dispăruseră.
Harry, Ron și Hermione se întoarseră în compartimentul lor. Ploaia puternică răpăia în ferestre, împiedicându-i să vadă ceva afară. Ron își deschise cufărul, își scoase roba fesŹtivă, de culoare maro, și o aruncă pe colivia lui Pigwidgeon, doar-doar o tăcea.
- Bagman vroia să ne spună ce se întâmplă anul ăsta la Hogwarts, zise el morocănos, așezându-se lângă Harry. La Cupa Mondială, mai țineți minte? Dacă nici propria mea mamă nu vrea să-mi spună... Mă întreb oare ce se...
- Șșt! șopti Hermione deodată, ducând arătătorul la gură și arătând către compartimentul vecin.
Harry și Ron ascultară atenți și auziră o voce familiară, tărăgănată, care răzbătea prin ușa deschisă.
- ...tata s-a gândit serios să mă trimită la Durmstrang în loc de Hogwarts, doar știți. Îl cunoaște bine pe director, înțelegeți... Doar știți ce crede el despre Dumbledore... Un iubitor de sânge-mâl de-ăștia... Durmstrang însă nu admiŹte asemenea indivizi la cursuri. Dar mamei nu i-a plăcut ideea de a pleca atât de departe. Tata zice că Durmstrang are o atitudine mult mai tolerantă față de Magia Neagră. Elevii de la Durmstrang chiar învață practicile de Magie Neagră, nu doar tâmpeniile alea de apărare contra lor, pe care le facem noi...
Hermione se ridică, se duse tiptil până la ușa compartiŹmentului și o închise, făcând să nu se mai audă vocea lui Reacredință.
- Deci, crede că Durmstrang i s-ar fi potrivit? zise ea suŹpărată. Îmi doresc să se fi dus, ca să nu mai fi fost nevoiți să-l suportăm!
- Durmstrang este o altă școală de vrăjitori? întrebă Harry.
- Da, zise Hermione, și are o reputație îngrozitoare. Conform Evaluării educației magice în Europa, DurmŹstrang pune mare preț pe Magia Neagră.
- Cred că am auzit de ea, zise Ron. Foarte vag. Unde e? În ce țară?
- Păi, nimeni nu știe, zise Hermione, ridicând din sprâncene.
- Cum așa? întrebă Harry.
- Între școlile magice există dintotdeauna o rivalitate. Durmstrang și Beauxbatons preferă să-și ascundă localizarea geografică, astfel încât să nu le poată fura nimeni secretele, îi lămuri Hermione.
- Hai să fim serioși, zise Ron, începând să râdă. DurmŹstrang trebuie să fie cam cât Hogwarts, cum poți să ascunzi un castel așa de mare?
- Dar Hogwarts este ascuns, zise Hermione surprinsă, toată lumea știe asta... Mă rog, mă refer la toți cei care au citit Hogwarts: Scurtă istorie!
- Adică, doar tu, zise Ron. Ia spune-ne - cum ai ascunde un loc ca Hogwarts?
- Este vrăjit, zise Hermione. Dacă se uită un Încuiat la el, nu vede decât o ruină amărâtă, cu o plăcuță la intrare, pe care scrie PERICOL, NU INTRAȚI! CONSTRUCȚIE NESIŹGURĂ.
- Deci, și Durmstrang trebuie să arate ca o ruină pentru un intrus, nu?
- Poate, zise Hermione, ridicând din umeri, sau s-ar putea să fie protejată de Farmece de Îndepărtare a ÎncuŹiaților, la fel ca stadionul pe care s-a desfășurat Cupa MonŹdială de Vâjthaț. Și ca să nu-l găsească vrăjitorii străini, proŹbabil că l-au făcut Imposibil-de-Găsit...
- Poftim?
- Păi, poți să vrăjești o clădire ca să nu o găsească nimeni pe hartă, nu?
- Hm... dacă zici tu, făcu Harry.
- Dar cred că Durmstrang trebuie să fie undeva în nord, zise Hermione gânditoare. Undeva unde este foarte frig, pentru că uniforma lor include și căciuli de blană...
- Ah, gândiți-vă ce perspective, zise Ron visător. Ar fi fost așa ușor să-l împingi pe Reacredință de pe un ghețar și să faci să pară totul un accident... Păcat că îl iubește așa de mult mama lui...
Ploaia deveni din ce în ce mai deasă, cu cât trenul se înŹdrepta spre nord. Cerul era atât de întunecat și ferestrele atât de aburite, încât luminile erau aprinse ziua în amiaza mare. Căruciorul cu mâncare se auzi clătinându-se pe coriŹdor și Harry cumpără o grămadă de Prăjituri-Ceaun ca să le împartă cu ei.
Mai mulți dintre prietenii lor veniră să-i vadă toată după-amiaza, inclusiv Seamus Finnigan, Dean Thomas și Neville Poponeață, un băiat cu fața ca o lună plină, foarte uituc și crescut de bunica lui, care era o vrăjitoare formidabilă. Seamus încă purta rozeta cu Irlanda. O parte din magia ei începuse să se piardă; încă striga Troy! Mullet! Moran! însă mult mai slab. După aproximativ o jumătate de oră, Hermione, care se săturase de discuția interminabilă despre vâjthaț, se cufundă iar în Manualul Standard de Vrăji -Treapta IV și încercă să memoreze Vraja de Chemare.
Neville îi asculta - invidios pe toți! - cum retrăiau meciul de Cupă.
- Bunica nu a vrut să meargă, zise el nefericit. Nu a vrut să cumpere bilete. Dar cred că a fost extraordinar...
- A fost, zise Ron, uită-te la asta, Neville...
Cotrobăi în cufăr și scoase figurina cu Viktor Krum în miniatură.
- Oh, uau, zise Neville mort de ciudă, când Ron i-l puse pe Krum în mâna sa durdulie.
- L-am văzut și de aproape, zise Ron. Am fost în Loja Superioară...
- Ai uitat să spui că pentru prima și ultima dată în viața ta, Weasley!
Draco Reacredință apăruse în prag. În spatele lui erau Crabbe și Goyle, prietenii săi enormi și bătăuși, amândoi părând să mai fi crescut cu cel puțin o jumătate de metru pe timpul verii. Era evident că le auziseră conversația prin ușa compartimentului pe care Dean și Seamus o lăsaseră întredeschisă.
- Nu țin minte să te fi rugat să ne ții companie, ReaŹcredință, zise Harry cu calm.
- Weasley... Ce e aia? zise Reacredință, arătând către coliŹvia lui Pigwidgeon.
O mânecă a robei festive a lui Ron atârna deasupra coliŹviei. În clătinarea trenului în mișcare, dantela jerpelită ieșea din când în când în evidență.
Ron încercă să ascundă roba, dar Reacredință fu mai rapid. Înșfăcă mâneca și trase.
- Uitați-vă la asta! zise Reacredință entuziasmat, ridicând roba lui Ron și arătându-le-o lui Crabbe și Goyle. Weasley, doar nu ai de gând să o porți, nu? Adică, de, erau foarte la modă prin 1890...
- Du-te și mănâncă o baligă, Reacredință! zise Ron, de aceeași culoare cu roba pe care o smulse din mâinile lui Draco.
Draco izbucni în hohote de râs. Crabbe și Goyle îl acomŹpaniară cu râsul lor tâmp.
- Ia zi... ai de gând să te înscrii, Weasley? Încerci să aduci măcar un pic de glorie numelui tău? Să știi că ies și ceva bani... În felul ăsta, dacă o să câștigi, o să-ți poți permite și tu niște robe ca lumea...
- Ce tot bâigui acolo? se răsti Ron.
- Ai de gând să te înscrii? repetă Draco. Presupun că tu da, Potter? Doar tu nu ratezi nici o șansă să te dai mare, nu?
- Ori ne explici despre ce vorbești, ori pleci, Reacredință, interveni Hermione enervată, ridicându-și nasul din ManuŹalul Standard de Vrăji.
Un zâmbet fericit se întinse pe toată fața lipsită de cuŹloare a lui Reacredință.
- Să nu-mi spuneți că habar n-aveți? zise el încântat. Ai tatăl și un frate la Minister și nici măcar nu știi? DumneŹzeule, tatăl meu mi-a spus de o groază de vreme... A aflat de la Cornelius Fudge. Dar tata a avut mereu de-a face cu elita Ministerului... Poate că tatăl tău este prea lipsit de imporŹtanță ca să i se spună despre așa ceva, Weasley... Da... proŹbabil că nu se discută lucruri importante de față cu el...
Râzând iar, Reacredință le făcu un semn lui Crabbe și Goyle și toți trei dispărură.
Ron se ridică să închidă ușa compartimentului și o trânŹti atât de tare, încât geamul se făcu țăndări.
- Ron! zise Hermione pe un ton de reproș și își scoase bagheta, murmurând Repară! Cioburile se adunară imeŹdiat, formând la loc geamul de la ușă.
- Groaznic... Cum se dă mare că știe totul și noi nu! se burzului Ron. Tata a avut mereu de-a face cu elita MinisŹterului... Tata ar fi putut să avanseze oricând... dar lui îi place acolo unde este...
- Bineînțeles că da, zise Hermione încet. Nu-l lăsa pe Reacredință să te necăjească, Ron...
- Nici gând! Nu mă pun eu la mintea lui! zise Ron, luând una dintre Prăjiturile-Ceaun și strivind-o în pumn.
Proasta dispoziție a lui Ron continuă tot restul călătoriei. Nu prea vorbi cu ei, în timp ce își puneau robele de școală, și încă fierbea de mânie când Expresul de Hogwarts încetini în sfârșit și se opri în bezna din gara din Hogsmeade.
Când se deschiseră ușile trenului, se auzi un trăsnet puŹternic pe deasupra capetelor lor. Hermione îl acoperi pe Șmecherilă cu pelerina ei și Ron își lăsă roba festivă peste cușca lui Pigwidgeon, când coborâră din tren, cu capetele plecate și ochii strânși pentru a se feri de ploaia torențială. Acum ploaia era atât de deasă și de rapidă, încât era ca și când cineva ar fi golit găleți cu apă rece ca gheața peste creștetele lor.
- Bună, Hagrid! strigă Harry, văzând o siluetă gigantică la capătul îndepărtat al peronului.
- Totu bine, Harry? îi răspunse Hagrid la salut, facându-i cu mâna. Ne vedem la serbare... dacă nu ne înecăm!
În mod normal, cei din primul an ajungeau la castelul Hogwarts trecând lacul cu o barcă pe care o conducea Hagrid.
- Brrr, nu mi-ar plăcea să traversez lacul pe vremea asta, zise Hermione tremurând, în timp ce înaintau puțin câte puțin pe peron odată cu ceilalți colegi.
O sută de trăsuri fără cai îi așteptau în fața gării. Harry, Ron, Hermione și Neville se urcară în una dintre ele, feriŹciți că scapă de ploaie, ușa se trânti în urma lor și, câteva clipe mai târziu, zgomotosul șir nesfârșit de trăsuri se îndrepta printre bălți spre castelul Hogwarts.