CAPITOLUL XXIX
CONSILIERE PROFESIONALĂ
? Dar de ce nu mai ai ore de Occlumanție? zise HerŹmione, încruntându-se. ? Ți-am spus, mormăi Harry. Plesneală zice că mă pot descurca și singur, acum că am învățat noțiunile de bază. ? Deci, nu mai ai vise ciudate? întrebă Hermione sceptică. ? Nu prea, spuse Harry, fără să se uite la ea. ? Ei bine, cred că Plesneală ar trebui să se oprească doar când o să știi absolut sigur că le poți controla! spuse HerŹmione indignată. Harry, cred că ar trebui să te duci înapoi la el și să-l rogi... ? Nu, spuse Harry hotărât. Las-o baltă, Hermione, bine? Era prima zi a vacanței de Paști și Hermione, după cum ii era obiceiul, petrecuse o mare parte din zi făcând ore de rerapitulări pentru ei trei. Harry și Ron o lăsaseră să le facă; era mai simplu decât să se certe cu ea și, în orice caz, poate că aveau să le fie de folos. Ron fusese șocat să descopere că rămăseseră doar șase săptămâni până la examene. ? Cum poate asta să fie un șoc? întrebă Hermione, în tîmp ce atingea cu vârful baghetei fiecare dreptunghi din orarul lui Ron, colorându-le diferit, în funcție de materie. ? Nu știu, spuse Ron, au avut loc tot felul de lucruri. ? Ei bine, poftim, zise ea, întinzându-i orarul. Dacă îl urmezi, nu ar trebui să ai probleme. Ron se uită la el sumbru, dar apoi se înveseli. ? Mi-ai dat o seară liberă în fiecare săptămână! ? Pentru antrenamentele de vâjthaț, zise Hermione. Lui Ron îi pieri zâmbetul de pe chip. ? La ce bun? zise el. Avem la fel de multe șanse să câștigăm cupa de vâjthaț anul ăsta câte are tata să devină Ministrul Magiei. Hermione nu zise nimic; se uita la Harry, care privea în gol la peretele de vizavi din camera de zi, în timp ce Șmecherilă îi atingea mâna cu lăbuța, încercând să-l facă să-l mângâie după ureche. ? Care e problema, Harry? ? Poftim? zise el repede. Nici una. Își înșfăcă exemplarul din Teoria defensivei magice și simulă că se uita după ceva la index. Șmecherilă renunță la el ca la o cauză pierdută și se furișă sub scaunul lui Hermione. ? Am văzut-o pe Cho mai devreme, zise fata, făcând o încercare. Și ea părea nefericită... v-ați certat din nou? ? Pof... a, da, ne-am certat, spuse Harry, preluând bucuros această scuză. ? Din ce cauză? ? Din cauza prietenei ei turnătoare, Marietta, zise Harry. ? Da, păi, te înțeleg perfect! zise Ron supărat, punându-și deoparte orarul cu recapitulările. Dacă nu ar fi fost ea... Ron continuă să discute cu patos despre Marietta Edgecombe, ceea ce lui Harry i se păru un lucru bun; tot ce avea de făcut era să pară supărat, să încuviințeze din cap și să zică "da" și "așa e" de fiecare dată când Ron se oprea să tragă aer în piept, lăsându-și mintea liberă să mediteze, fie și sumbru, asupra a ceea ce văzuse în Pensiv. Se simțea ca și când amintirea celor întâmplate l-ar fi ros pe dinăuntru. Fusese atât de sigur că părinții lui fuseseră niște oameni minunați, încât îi venise mereu foarte ușor nu creadă criticile răutăcioase ale lui Plesneală la adresa tatălui său. Nu-i spuseseră oameni ca Hagrid și Sirius câi de extraordinar fusese tatăl lui? (Da, mă rog, gândește-te cum însuși Sirius, zise o voce cicălitoare din mintea lui Harry... nu era cu nimic mai bun, nu-i așa?) Da, o auzise odată pe profesoara McGonagall spunând că tatăl său și Sirius fuseseră neastâmpărați la școală, dar îi descrisese ca pe niște precurŹsori ai gemenilor Weasley, iar Harry nu și-i putea imagina pe Fred și pe George suspendând pe cineva cu capul în jos doar ca să se distreze... În afara cazului în care chiar o detesŹtau pe acea persoană... poate pe Reacredință, sau pe cineva care chiar o merita... Harry încercă să construiască un scenariu în care Plesneală să fi meritat ceea ce suferise din partea lui James. Dar nu întrebase Lily, "Ce ți-a făcut?" Și nu răspunsese James, "În primul rând, există, dacă mă înțelegi." Nu fusese James cel care începuse totul doar pentru că Sirius se plicŹtisea? Harry își aminti cum Lupin spusese în Casa Cumplită că Dumbledore îl făcuse Perfect, sperând că va putea să îi controleze puțin pe James și pe Sirius... dar în Pensiv stătuse acolo și nu făcuse nimic... Harry își tot reamintea că Lily intervenise; mama lui se purtase corect. Și totuși, când își amintea expresia de pe chipul ei, când țipase la James, îl deranja la fel de mult ca orice altceva; era evident că îl detesta pe James, iar Harry pur și simplu nu putea să înțeleagă cum ajunseseră să se căsătorească. De câteva ori chiar se întrebase dacă James nu o obligase să se mărite cu el... Timp de aproape cinci ani, gândul la tatăl său fusese o sursă de mângâiere, de inspirație. De fiecare dată când cineva îi spusese că era ca James, îi crescuse inima de mândrie. Și acum... acum se simțea nefericit când se gândea la el. Vremea deveni din ce în ce mai bogată în adieri, mai însorită și mai caldă o dată cu trecerea vacanței de Paști, dar Harry, ca și restul elevilor din anii cinci și șapte, era închis înăuntru, recapitulând și ducându-se întruna la bibliotecă. Pretindea că proasta dispoziție era doar din cauza exameŹnelor care se apropiau, și cum colegii săi Cercetași erau și ei sătuli de învățat, scuza sa deveni imbatabilă. ? Harry, vorbesc cu tine, mă auzi? ? Cum? Se uită în jur. Ginny Weasley, care arăta extrem de abătută, i se alăturase la masa de la bibliotecă unde stătuse singur. Era duminică seara târziu. Hermione se întorsese în Turnul Cercetașilor ca să recapituleze la Runele Antice, iar Ron avea antrenament de vâjthaț. ? A, bună, spuse Harry, trăgându-și cărțile spre el. Cum de nu ești la antrenament? ? S-a terminat, zise Ginny. Ron a trebuit să-l ducă pe Jack Sloper în aripa spitalului. ? De ce? ? Păi, nu suntem siguri, dar credem că și-a pierdut cunoștința pentru că s-a lovit cu propria bâtă, zise ea și oftă adânc. Oricum... tocmai a sosit un pachet, abia a trecut de noul sistem de verificare al lui Umbridge. Ridică o cutie împachetată cu hârtie de ambalaj maro și o puse pe masă; era limpede că fusese despachetată și apoi împachetată la loc, neglijent. Avea pe ea un bilet pe care era scris cu cerneală roșie: Inspectat și aprobat de Marele Inchizitor de la Hogwarts. ? Sunt ouă de Paști de la mama, zise Ginny. E unul și pentru tine... poftim. Îi dădu un ou frumos de ciocolată, decorat cu hoțoaice mici de glazură, deși conform ambalajului, pachetul conținea dulciuri fizzy. Harry se uită la el pentru o clipă, apoi, spre groaza lui, simți un nod în gât. ? Te simți bine, Harry? întrebă Ginny încet. ? Da, mă simt bine, zise Harry aspru. Nodul din gât îl durea. Nu înțelegea de ce un ou de Paști îl făcea să se simtă așa. ? Pari foarte abătut în ultima vreme, insistă Ginny. Știi, sunt sigur că dacă ai vorbi cu Cho... ? Nu Cho este cea cu care vreau să vorbesc, zise Harry tăios. ? Dar atunci, cu cine? întrebă Ginny. ? Aș... Se uită în jur, ca să se asigure că nu îi asculta nimeni. Doamna Pince se afla la câteva rafturi depărtare, eliberând o stivă de cărți pentru Hannah Abbot, care părea foarte grăbită. ? Aș vrea să vorbesc cu Sirius, murmură el. Dar știu că nu pot. Ginny continuă să îl privească gânditoare. Mai mult ca să își găsească ceva de făcut, Harry își desfăcu oul de Paști, rupse o bucată mare și o băgă în gură. ? Păi, zise Ginny rar, luând și ea o bucată din ou, dacă vrei într-adevăr să vorbești cu Sirius, presupun că am putea găsi o modalitate. ? Fii serioasă, zise Harry deznădăjduit. Cu Umbridge, care urmărește focurile și ne citește scrisorile? ? După ce crești lângă Fred și George, spuse Ginny gânditoare, ajungi să crezi că orice este posibil, dacă ai destul curaj. Harry se uită la ea. Poate că era din cauza ciocolatei ? Lupin îl sfătuise mereu să mănânce ciocolată după înfruntările cu Dementorii ? sau poate că doar din cauză că, în sfârșit, exprimase cu voce tare dorința care îl mistuia de o săptămână, dar iată că se simțea mai încrezător. ? CE DUMNEZEU FACI? ? Ah, fir-ar să fie, șopti Ginny, sărind în picioare. Am uitat... Doamna Pince se năpusti asupra lor, cu chipul schiŹmonosit de furie. ? Ciocolată în bibliotecă! strigă ea. Afară ? afară ? AFARA! Și, scoțându-și repede bagheta, puse cărțile, ghiozdanul și călimara să îi dea afară din bibliotecă pe el și pe Ginny, lovindu-i în cap de mai multe ori, în timp ce fugeau. * Parcă pentru a sublinia importanța examenelor care se apropiau, pe mesele din Turnul Cercetașilor apărură o grăŹmadă de pamflete, broșuri și anunțuri despre diferite cariere vrăjitorești, la scurt timp înainte de sfârșitul vacanței, alături de un alt anunț de la avizier, pe care scria: CONSILIERE PROFESIONALĂ Toți elevii din anul cinci trebuie să se prezinte la o scurtă întâlnire cu șeful casei lor în timpul primei săptămâni a trimestrului de vară, pentru a discuta despre viitoarele lor cariere. Orele întâlnirilor individuale sunt anunțate mai jos. Harry cercetă lista și descoperi că era așteptat în biroul profesoarei McGonagall luni, la două și jumătate, ceea ce însemna că avea să lipsească de la cea mai mare parte a cursului de Previziuni despre Viitor. El și ceilalți elevi din anul cinci petrecuseră o parte considerabilă din ultimul week-end al vacanței de vară citind toate informațiile despre cariere care fuseseră lăsate acolo tocmai pentru a fi parcurse. ? Păi, eu mă simt atras de Vindecare, zise Ron în ultima seară a vacanței. Era cufundat în lectura unei broșuri care purta pe copertă emblema cu osul și bagheta încrucișate ale Sf. Mungo. ? Aici scrie că ai nevoie de cel puțin "P" pentru nivelul T.V.E.E. la Poțiuni, Ierbologie, Transfigurare, Farmece și Apărare contra Magiei Negre. Adică... fir-ar să fie... nu cer prea multe? ? Păi, este o meserie care necesită multă responsabilitare, nu-i așa? zise Hermione distrată. Citea cu atenție o broșură roz cu portocaliu, intitulată, DECI, CREZI CĂ AI VREA SĂ LUCREZI ÎN RELAȚIILE CU ÎNCUIAȚII?" ? Se pare că nu trebuie să ai multe calificări pentru a lucra cu Încuiații; nu cer decât un N.O.V. În Studii despre Încuiați: Mult mai importante sunt entuziasmul, răbdarea și un bogat simț al umorului! ? Ai avea nevoie de mult mai mult de atât ca să lucrezi cu unchiul meu, zise Harry sumbru. Mai degrabă trebuie simți când să te ferești. Era la jumătatea lecturii unui pamflet despre băncile vrăjitorești. ? Fiți atenți: Cauți o carieră antrenantă, care să implice călătoriile, aventura și prime substanțiale legate de factorul pericolu lui? Atunci gândește-te la un post la Banca Vrăjitorilor Gringotts, care acum recrutează Ridicători de Blesteme pentru ocazii incrediŹbile în străinătate... Însă cer Aritmanție; tu te-ai putea duce, Hermione! ? Nu prea mă simt atrasă de bănci, spuse Hermione vag, absorbită acum de o carte intitulată: AI CALITĂȚILE NECESARE PENTRU A ANTRENA TROLI DE PAZĂ? ? Hei, zise o voce în urechea lui Harry. Se uită în jur; li se alăturaseră Fred și George. ? Ginny a vorbit cu noi despre tine, zise Fred, întinzânŹdu-și picioarele pe masa din fața lor și făcând să alunece pe podea mai multe broșuri despre carierele din Ministerul Magiei. Ne-a zis că vrei să vorbești cu Sirius. ? Poftim? zise tăios Hermione, care tocmai se pregătea pentru DĂ LOVITURA ÎN DEPARTAMENTUL DE ACCIŹDENTE ȘI CATASTROFE MAGICE. ? Da... spuse Harry, încercând să se comporte firesc, da, m-am gândit că aș vrea să... ? Fii serios, zise Hermione, stând dreaptă și uitându-se la el, de parcă nu i-ar fi venit să-și creadă ochilor. Cu Umbridge care scotocește prin șemineuri și percheziționează toate bufnițele? ? Ei bine, credem că am găsit cum să scăpăm de asta, spuse George, întinzându-se și zâmbind. Trebuie doar să generăm o diversiune. Poate că ați observat că am fost destul de liniștiți pe frontul haosului în timpul vacanței de Paști. ? La ce bun, ne-am întrebat, să tulburăm perioada de relaxare? continuă Fred. Nu avea nici un sens, ne-am răspuns tot noi. Și, bineînțeles, am fi compromis și recapitularea, ceea ce ar fi fost ultimul lucru pe care am fi vrut să-l facem. Încuviință scurt din cap spre Hermione, cu un aer cuminte. Ea păru mai degrabă jignită de această gentilețe. ? Însă începând de mâine trecem din nou la acțiune, continuă Fred vioi. Și dacă o să facem valuri, de ce să nu o facem astfel încât Harry să poată să schimbe o vorbă cu Sirius? ? Totuși, spuse Hermione, cu aerul că-i explica ceva foarte simplu cuiva foarte îngust la minte, chiar dacă o să creați o diversiune, cum vreți să discute Harry cu el? ? Biroul lui Umbridge, spuse Harry încet. Se gândea la asta de două săptămâni și nu găsise nimic mai bun. Umbridge însăși îi spusese că singurul foc care nu era urmărit era al ei. ? Ți-ai pierdut mințile? zise Hermione coborându-și glasul. Ron lăsase deoparte broșura despre slujbele în comerțul cu ciuperci cultivate și le asculta conversația obosit. ? Nu cred, spuse Harry, ridicând din umeri. ? Și cum ai de gând să ajungi acolo? Harry era pregătit pentru această întrebare. ? Cu cuțitul lui Sirius, zise el. ? Poftim? ? De Crăciunul trecut, Sirius mi-a dat un cuțit care deschide orice broască, spuse Harry. Și, chiar dacă a vrăjit ușa ca să nu funcționeze Alohomora, ceea ce pun pariu că a făcut... ? Tu ce crezi despre asta? îl întrebă Hermione pe Ron, iar Harry își aminti foarte bine cum apelase doamna Weasley la soțul ei în timpul primei cine din Casa Cumplită. ? Nu știu, spuse Ron, alarmat că i se ceruse să-și spună părerea. Dacă Harry vrea să o facă, atunci depinde de el, nu îi așa? ? Ai vorbit ca un prieten și un Weasley adevărat, spuse Fred, bătându-l pe Ron pe umăr cu putere. Bun, în ordine. Ne gândim să o facem mâine, chiar după ore, pentru că se presupune că ar trebui să aibă impactul maxim dacă ar fi toată lumea pe holuri ? Harry, o să-i dăm drumul de undeŹva din aripa de est, o s-o scoatem imediat din birou ? bănuŹiesc că am putea să-ți acordăm, știu eu, douăzeci de minute? zise el, uitându-se la George. ? Fără probleme, spuse George. ? Ce fel de diversiune? întrebă Ron. ? O să vezi, frățioare, spuse Fred, ridicându-se o dată cu George. Nu trebuie decât să te duci până pe holul lui Gregory cel Mieros mâine, pe la cinci. Harry se trezi foarte devreme în ziua următoare, simținŹdu-se aproape la fel de neliniștit cum fusese în dimineața audierii disciplinare de la Ministerul Magiei. Nu era emoționat doar din cauza perspectivei intrării prin efracție în biroul lui Umbridge și a folosirii focului ei ca să discute cu Sirius, deși și asta era ceva important. Dar astăzi se întâmpla să fie prima dată când Harry avea să fie în apropierea lui Plesneală de când acesta îl dăduse afară din birou. După ce rămăsese întins în pat pentru o vreme, gândindu-se la ziua aceea, Harry se dădu jos foarte repede și se duse vizavi la fereastra de lângă patul lui Neville, dând cu ochii de o diŹmineață cu adevărat minunată. Cerul era de un albastru senin, încețoșat, lăptos. Direct în fața lui, Harry văzu fagul impuŹnător sub care tatăl său îl chinuise cândva pe Plesneală. Nu știa ce ar fi putut să-i spună Sirius ca să compenseze ce văzuse în Pensiv, însă își dorea cu disperare să-i audă varianta despre ceea ce se întâmplase, să afle orice circumstanță atenuantă posibilă, orice scuză pentru comportamentul tatălui său... Ceva îi atrase atenția lui Harry care observă mișcări de trupe în Pădurea Interzisă. Harry închise ochii pe jumătate din cauza soarelui și îl văzu pe Hagrid ieșind dintre copaci. Părea să șchiopăteze. Sub ochii lui Harry, Hagrid se duse șchiopătând la ușa colibei sale și dispăru în interior. Harry privi coliba câteva minute. Hagrid nu mai ieși, însă se văzu fum pe horn, ceea ce însemna că Hagrid nu putea să fi fost atât de grav rănit ca să nu poată să facă focul. Harry se întoarse cu spatele la fereastră, se duse înapoi la cufărul său și începu să se îmbrace. Gândindu-se cum avea să intre cu forța în biroul lui Umbridge, Harry nu se așteptase niciodată ca ziua aceea să fie una liniștită, dar nici nu bănuise încercările aproape neîntrerupte ale lui Hermione de a-l convinge să renunțe la ce voia să facă la ora cinci. Pentru prima oară, fu cel puțin la fel de neatentă ca Harry și Ron la Istoria Magiei, alimentând un val de admonestații șoptite, pe care Harry încercă din răsputeri să le ignore. ? ... și dacă te va prinde într-adevăr acolo, în afară de fapŹtul că vei fi exmatriculat, o să-și dea seama că ai vorbit cu Snuffles, iar de data asta bănuiesc că te va obliga să bei Veritaserumul și să-i răspunzi la întrebări... ? Hermione, zise Ron pe o voce joasă și indignată, ai de gând să nu-l mai cerți pe Harry și să-l asculți pe Binns, sau trebuie să îmi iau singur notițe? ? Ai putea să mai iei și tu notițe, n-o să mori din cauza asta! Când ajunseră la celule, nici Harry, nici Ron nu vorbea cu Hermione. Neînduplecată, ea profită de tăcerea lor ca să își continue șirul neîntrerupt de avertismente cumplite, toate rostite în șoaptă, într-un șuierat vehement, care îl făcu pe Seamus să piardă cinci minute uitându-se la ceaun ca să-i descopere eventualele fisuri. Plesneală, între timp, părea să fi decis să se comporte ca și când Harry ar fi fost invizibil. Băiatul era, desigur, foarte obișnuit cu această tactică, având în vedere că era una dinŹtre preferatele unchiului Vernon, și în ansamblu era recunoscător că nu avea mai mult de suferit. De fapt, pe lângă ce trebuia să îndure de obicei din partea lui Plesneală ? tachinări și remarce batjocoritoare ? găsi noua abordare o schimbare pozitivă și fu mulțumit să descopere că, dacă era lăsat în pace, putea să creeze fără probleme o Esență Revigoratoare. La sfârșitul lecției turnă o parte din poțiune într-un termos, îi puse dop și i-o duse la catedra lui Plesneală ca să primească notă, simțind că de data asta putea să obțină în sfârșit un "P". Tocmai se întorsese cu spatele, când auzi un zgomot. Reacredință râse voios. Harry se roti imediat. Mostra sa de poțiune zăcea împrăștiată pe podea și Plesneală îl privea cu o expresie de plăcere extremă. ? Hopaaa, zise el cu blândețe. Ei bine, un alt zero, Potter. Harry era prea nervos ca să poată vorbi. Se întoarse cu pași mari la ceaunul său, hotărât să umple un alt termos și să îl oblige pe Plesneală să-i dea notă pe el, însă văzu, spre groaza lui, că restul conținutului dispăruse. ? Îmi pare rău! zise Hermione cu mâinile la gură. Harry, îmi pare tare rău. Am crezut că terminaseși, așa că am făcut curat! Harry nu reuși să răspundă. Când sună de pauză, ieși grăbit din celulă, fără să arunce o privire înapoi, și avu grijă să își găsească un loc între Neville și Seamus la prânz, ca să nu înceapă Hermione să îl cicălească din nou despre folosirea biroului lui Umbridge. Era atât de prost dispus când ajunse la Preziceri despre Viitor, că uitase cu totul de întâlnirea de consiliere profesioŹnală cu profesoara McGonagall, de care își aminti doar când Ron îl întrebă de ce nu era în biroul ei. Urcă iar scările grăbit și sosi cu răsuflarea tăiată, cu doar câteva minute întârziere. ? Îmi pare rău, doamnă profesoară, gâfâi el, după ce închise ușa. Am uitat. ? Nici o problemă, Potter, zise ea vioi, dar, în timp ce vorŹbea, altcineva pufni din colț, iar Harry se uită în jur. Profesoara Umbridge stătea acolo, cu un clipboard pe genunchi, un volănaș simandicos în jurul gâtului și un zâmŹbet arogant pe chip. ? Ia loc, Potter, zise profesoara McGonagall scurt. Mâinile îi tremurară puțin cât umblară prin numeroasele pamflete care îi acopereau biroul. Harry se așeză cu spatele la Umbridge și se strădui din răsputeri să pretindă că nu auzea scrijelitul penei pe clipboard. ? Ei bine, Potter, această întâlnire are loc pentru a disŹcuta despre ideile de carieră pe care le ai și pentru a te ajuta să hotărăști ce materii ar trebui să faci în anii șase și șapte, zise profesoara McGonagall. Te-ai gândit la ce ai vrea să faci după ce vei pleca de la Hogwarts? ? Ăă... Începu Harry. Scrijelitul din spatele său îl deruta peste măsură. ? Da? îl îndemnă profesoara McGonagall pe Harry. ? Păi, m-am gândit să fiu, poate, Auror, murmură Harry. ? Ai nevoie de note maxime pentru asta, spuse profeŹsoara McGonagall, scoțând o broșură mică și neagră de sub mormanul de pe biroul ei și deschizând-o. Văd că se cer cel puțin cinci T.V.E.E-uri și nimic sub calificativul "Peste Așteptări". Apoi ți se va cere să te supui unei serii riguroase de teste de personalitate și aptitudini la biroul Aurorilor. Este o cale profesională dificilă, Potter, unde sunt acceptați doar cei mai buni. De fapt, nu cred că a mai fost acceptat nimeni în ultimii trei ani. În clipa aceea, profesoara Umbridge tuși foarte scurt, de parcă ar fi încercat să vadă cât de încet era în stare să o facă. Profesoara McGonagall o ignoră. ? Bănuiesc că vrei să știi ce materii ar trebui să faci? conŹtinuă ea, vorbind puțin mai tare decât înainte. ? Da, spuse Harry. Presupun că Apărare contra Magiei Negre? ? Desigur, spuse profesoara McGonagall cu răceală. Te-aș sfătui și să... Profesoara Umbridge tuși iar, ceva mai tare de data asta. Profesoara McGonagall închise ochii o clipă, îi deschise din nou și continuă, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. ? Te-aș sfătui și să urmezi cursuri de Transfigurare, penŹtru că Aurorii sunt adeseori nevoiți să transfigureze sau să destransfigureze în activitatea lor. Și, Potter, ar trebui să îți spun și că nu accept la cursurile mele T.V.E.E. decât elevi care au obținut "Peste Așteptări" sau mai mult la Nivelurile Obișnuite de Vrăjitorie. Aș spune că în prezent ai un nivel mediu "Acceptabil", așa că vei fi nevoit să muncești mult înainte de examene pentru a avea ocazia de a continua. Apoi ar trebui urmezi orele de Farmece, mereu folositoare, și Poțiuni. Da, Potter, Poțiuni, adăugă ea, cu o umbră de zâmbet. Otrăvurile și antidoturile sunt esențiale pentru Aurori. Și trebuie să îți spun că domnul profesor Plesneală refuză ferm să accepte elevi care iau orice altceva în afară de "Remarcabil" la N.O.V.-uri, așa că... Profesoara Umbridge tuși mai clar decât o făcuse până atunci. ? Pot să îți ofer o bomboană pentru tuse, Dolores? întrebă scurt profesoara McGonagall, fără să se uite la profesoara Umbridge. ? A, nu, mulțumesc frumos, zise Umbridge, cu acel râs afectat pe care Harry îl ura atât de mult. Doar mă întrebam dacă pot să te întrerup un minuțel, Minerva. ? Presupun că poți, spuse profesoara McGonagall printre dinții încleștați. ? Nu mă întrebam decât dacă domnul Potter are cu adevărat temperamentul unui Auror, zise profesoara Umbridge dulce. ? Zău? spuse profesoara McGonagall cu superioritate. Ei bine, Potter, continuă ea, ca și când nu ar fi fost întreruptă deloc, dacă ești serios în ceea ce privește această ambiție, te sfătuiesc să te concentrezi asupra atingerii standardului cerut la Transfigurare și Poțiuni. Am înțeles că domnul proŹfesor Flitwick ți-a dat note între "Acceptabil" și "Peste Așteptări" în ultimii doi ani, așa că se pare că rezultatele la Farmece sunt satisfăcătoare. Cât despre Apărarea contra Magiei Negre, notele tale au fost în general mari și mai ales domnul profesor Lupin a crezut că ? ești sigură că nu vrei o bomboană pentru tuse, Dolores? ? A, nu, mulțumesc, Minerva, surâse profesoara UmŹbridge afectată, fiindcă tușise mult mai tare decât o făcuse înainte. Mă gândeam însă că s-ar putea să nu ai cele mai recente note ale lui Harry la Apărarea contra Magiei Negre. Sunt sigură că ți-am trimis un bilet. ? Ce, chestia asta? spuse profesoara McGonagall pe un ton cu totul schimbat, în timp ce scotea un pergament roz dintre foile din dosarul lui Harry. Îl cercetă, cu sprâncenele puțin ridicate, apoi îl puse la loc în dosar fără nici un comentariu. ? Da, după cum spuneam, Potter, domnul profesor LuŹpin a crezut că ai dat dovadă de aptitudini clare pentru această materie și, evident, pentru o carieră de Auror... ? Nu ai înțeles ce scria în biletul meu, Minerva? întrebă profesoara Umbridge pe un ton mieros, uitând cu desăŹvârșire să tușească. ? Firește că am înțeles, zise profesoara McGonagall, cu dinții atât de încleștați, încât cuvintele ieșiră puțin înăbușite. ? Păi, atunci, nu știu... mă tem că nu înțeleg cum poți să-i dai speranțe false domnului Potter... ? Speranțe false? repetă profesoara McGonagall, refuzând în continuare să se uite la profesoara Umbridge. A obținut note mari la toate testele de Apărare contra Magiei Negre... ? Îmi pare foarte rău că trebuie să te contrazic, Minerva, dar, așa cum poți vedea în biletul meu, Harry a avut rezultate foarte proaste la orele mele... ? Cred că nu m-am exprimat destul de limpede, spuse profesoara McGonagall, întorcându-se în sfârșit spre Umbridge pentru a o privi în ochi. A obținut note mari la toate testele de Apărare contra Magiei Negre care au fost concepute de un profesor competent. Zâmbetul profesoarei Umbridge dispăru la fel de repede ca lumina unui bec care se arde. Se lăsă pe spătar, dădu o pagină a clipboard-ului și începu să scrie foarte repede, cu ochii exoftalmici fugindu-i dintr-o parte în alta. Profesoara McGonagall se întoarse spre Harry, cu nările subțiri dilatate, cu ochii aprinși. ? Ai vreo întrebare, Potter? ? Da, spuse Harry. La ce fel de teste de personalitate și aptiŹtudini te supune Ministerul, dacă iei destule T.V.E.E.-uri? ? Ei bine, va trebui să dai dovadă de abilitatea de a reacționa bine sub presiune, spuse profesoara McGonagall, de perseverență și dedicație, căci pregătirea Aurorilor duŹrează încă trei ani, ca să nu mai vorbim de știința de a apliŹca tot ce ai învățat la Apărare. Asta o să însemne mult mai mult studiu chiar și după ce vei părăsi școala, așa că, în cazul în care nu ești pregătit... ? De asemenea, cred că vei descoperi, spuse Umbridge, cu un glas foarte rece, că Ministerul cercetează dosarele celor care se înscriu să fie Aurori. Dosarele penale. ? ... În cazul în care nu ești pregătit să dai alte examene după Hogwarts, ar fi bine dacă te-ai îndrepta spre o altă... ? Ceea ce înseamnă că băiatul are la fel de multe șanse de a deveni Auror câte are Dumbledore de a se mai întoarce vreodată în această școală. ? Deci, foarte multe șanse, zise profesoara McGonagall. ? Potter are dosar penal, spuse Umbridge răspicat. ? Au fost retrase toate acuzațiile împotriva lui Potter, zise McGonagall și mai tare. Profesoara Umbridge se ridică. Era atât de scundă, încât gestul ei nu prea conta, însă comportamentul ei înzorzonat și afectat lăsase locul unei mânii desăvârșite, care îi făcea chipul lătăreț și puhav să arate sinistru. ? Potter nu are absolut nici o șansă de a deveni Auror! Profesoara McGonagall se ridică și ea în picioare, cu o mișcare mult mai impresionantă. Rămase impunătoare deaŹsupra lui Umbridge. ? Potter, zise ea ferm, te voi ajuta să devii Auror chiar de-ar fi ultimul lucru pe care îl voi face înainte să mor! Chiar dacă va fi nevoie să te antrenez în fiecare noapte, tot voi avea grijă să obții rezultatele necesare! ? Ministrul Magiei nu îl va angaja niciodată pe Harry Potter! zise Umbridge, ridicând vocea furioasă. ? Este foarte posibil ca, până va fi Potter pregătit să deŹvină membru, să avem un nou Ministru al Magiei! strigă profesoara McGonagall. ? Aha! urlă profesoara Umbridge, îndreptând un deget butucănos spre McGonagall. Da! Da, da, da! Desigur! Asta vrei, nu-i așa, Minerva McGonagall? Vrei ca Albus DumbleŹdore să îl înlocuiască pe Cornelius Fudge! Crezi că vei ajunge unde sunt eu, nu-i așa? Adjunct al ministrului și pe deasupra și directoare! ? Ești nebună, spuse profesoara McGonagall, cu un dispreț colosal. Potter, cu asta am încheiat întâlnirea noastră profeŹsională. Harry își aruncă ghiozdanul pe umăr și ieși grăbit din cameră, fără să îndrăznească să se uite la profesoara McGonagall. Le auzi pe ea și pe profesoara McGonagall țipând în continuare una la alta, pe tot drumul înapoi pe hol. Profesoara Umbridge încă gâfâia de parcă tocmai ar fi alergat maratonul când veni la lecția lor de Apărare contra Magiei Negre în acea după-amiază. ? Harry, sper că te-ai gândit mai bine la ce vrei să faci, șopti Hermione, în clipa în care deschiseseră cărțile la "Capitolul treizeci și patru: Fără răzbunare, dar cu negoŹciere." Umbridge pare să fie deja foarte prost dispusă... Din când în când, Umbridge îi arunca lui Harry priviri răuvoitoare, el își ținea capul plecat, uitându-se la Teoria magică defensivă, privind în gol, gândindu-se... Își imagina cum ar fi reacționat profesoara McGonagall dacă ar fi fost prins intrând prin efracție în biroul profesoarei Umbridge, la doar câteva ore după ce garantase pentru el. Nu îl împiedica nimic să se întoarcă pur și simplu în Turnul Cercetașilor și să spere că, la un moment dat, în timpul vacanței de vară, va avea ocazia să îi pună întrebări lui Sirius despre scena la care fusese martor în Pensiv... nimic, în afară de faptul că gândul de a acționa rațional îl făcea să se simtă ca și când i-ar fi căzut o greutate de plumb în stomac... Apoi era și problema lui Fred și George, a căror diversiune era deja plăŹnuită, ca să nu mai vorbim de cuțitul pe care i-l dăduse Sirius, care se afla acum în ghiozdanul său alături de vechea Pelerină Invizibilă a tatălui său. Dar dacă până la urmă urma să fie prins... ? Dumbledore s-a sacrificat ca să rămâi la școală, Harry! șopti Hermione, ridicându-și cartea ca să își ascundă chipul de Umbridge. Și dacă ești dat afară azi, totul a fost inutil! Putea să abandoneze planul și să învețe să trăiască amintindu-și ce făcuse tatăl său într-o zi de vară, cu mai bine de douăzeci de ani în urmă... Apoi și-l aminti pe Sirius în șemineul de sus, din camera de zi a Cercetașilor... Semeni mai puțin cu tatăl tău decât crezusem... lui James i s-ar fi părut că riscul făcea ca totul să fie amuzant... Dar oare mai voia acum să semene cu tatăl său? ? Harry, nu o face, te rog, nu o face! zise Hermione pe un ton speriat, când clopoțelul anunță sfârșitul orei. El nu răspunse; nu știa ce să facă. Ron părea decis să nu își spună părerea și să nu dea sfaturi; nu vroia să se uite la Harry, deși, când Hermione deschise gura, ca să încerce să îl întoarcă iar din drum pe Harry, zise cu o voce joasă: ? Termină, bine? Poate lua o hotărâre de unul singur. Când ieși din clasă, lui Harry îi bătea inima foarte repede. Era la jumătatea holului din fața clasei când auzi zgomotele inconfundabil ale unei diversiuni care avea loc în depărtare. De undeva de deasupra lor răsunau strigăte și țipete; cei care ieșeau din clase de peste tot din jurul lui Harry încremeneau locului și se uitau temători la tavan... Umbridge țâșni din clasa ei pe cât de repede îi permiteau picioarele scurte. Scoțându-și bagheta, plecă grăbită în direcția opusă. Acum era momentul. Acum ori niciodată. ? Harry ? te rog! îl imploră Hermione slăbită. Însă se hotărâse; potrivindu-și ghiozdanul mai bine pe umăr, o luă la fugă, trecând printre elevii care acum merŹgeau grăbiți în direcția opusă ca să vadă care era sursa nebuniei din aripa de est. Harry ajunse pe holul către biroul lui Umbridge și îl găsi pustiu. Aruncându-se după o armură mare al cărui coif se întoarse scârțâind să se uite la el, își deschise ghiozdanul, luă cuțitul lui Sirius și își puse Pelerina Invizibilă. Apoi se furișă încet și cu grijă de după armură și pe coridorului, până când ajunse la ușa lui Umbridge. Băgă lama cuțitului magic în crăpătura din jurul ușii și o mișcă ușor în sus și în jos, apoi o scoase. Se auzi un mic zăngănit și ușa se deschise larg. Se tupilă în birou, închise ușa repede în urma sa și se uită în jur. Nu se mișca nimic, în afară de pisoii oribili care încă se picau pe farfuriile de pe perete, deasupra măturilor confiscate. Harry își dădu jos Pelerina și, ducându-se la șemineu, găsi în câteva clipe ceea ce căuta: o cutiuță cu Polen Zvrr scânteietor. Se ghemui în fața grilajului gol, cu mâinile tremurându-i. Nu o mai făcuse niciodată, deși știa cum trebuia să funcționeze. Vârându-și capul în șemineu, luă un vârf generos de polen și îl puse pe buștenii stivuiți cu grijă sub el. Aceștia explodară imediat în niște flăcări de un verde smarald. ? Numărul doisprezece, Casa Cumplită! zise Harry tare și clar. Fu una dintre cele mai stranii senzații pe care le trăise vreodată. Mai călătorise cu Polen Zvrr și înainte, desigur, dar atunci i se învârtise tot corpul în flăcări prin rețeaua de șemineuri vrăjitorești care era răspândită în toată țara. De data aceasta, genunchii îi rămaseră nemișcați pe podeaua rece din biroul lui Umbridge, și doar capul i se învârti prin focul de smarald... Și apoi, la fel de brusc cum începuse, rotitul se opri. Fiindu-i destul de rău și simțindu-se ca și când ar fi purtat un fular deosebit de călduros în jurul capului, Harry deschise ochii și descoperi că se uita în sus, din șemineul din bucătărie, la masa lungă de lemn la care stătea un bărŹbat aplecat peste o bucată de pergament. ? Sirius? Bărbatul tresări și se uită în jur. Nu era Sirius, ci Lupin. ? Harry! zise el, absolut șocat. Ce cauți ? ce s-a întâmplat, e totul bine? ? Da, spuse Harry. Doar mă întrebam dacă... mă rog, as fi vrut doar să... să discut cu Sirius. ? Mă duc să-l chem, zise Lupin, ridicându-se la fel de perŹplex, s-a dus să-l caute pe Kreacher. Se pare că iar se ascunde în pod... Și Harry îl văzu pe Lupin ieșind grăbit din bucătărie. Acum nu îi rămase nimic de privit, în afară de picioarele scaunelor și ale mesei. Se întreba de ce nu îi spusese Sirius niciodată cât de incomod era să vorbești din foc; genunchii săi protestau deja, durându-l din cauza contactului prelunŹgit cu pardoseala de piatră. Lupin se întoarse cu Sirius după el câteva clipe mai târziu. ? Ce este? zise Sirius imperios, dându-și părul negru și lung din ochi și aruncându-se pe jos în fața focului, astfel încât ajunse la același nivel cu Harry. Lupin îngenunche și el, părând foarte îngrijorat. ? Ești bine? Ai nevoie de ajutor? ? Nu, spuse Harry, n-am nimic... vroiam doar să vorbim... de tatăl meu. Schimbară niște priviri foarte surprinse, însă Harry nu avea timp să se simtă prost sau jenat; genunchii îl dureau din ce în ce mai tare, cu fiecare secundă, și bănui că treŹcuseră deja cinci minute de când fusese descoperită diversiŹunea; George nu îi garantase decât douăzeci. Drept urmare, începu să povestească direct ceea ce văzuse în Pensiv. După ce termină, nici Sirius și nici Lupin nu vorbiră pentru o clipă. Apoi Lupin zise încet: ? Nu aș vrea să îți judeci tatăl pe baza a ceea ce ai văzut acolo, Harry. Avea doar cincisprezece ani... ? Și eu am cincisprezece ani! spuse Harry cu patimă. ? Harry, fii atent, spuse Sirius împăciuitor, James și Plesneală s-au urât din prima clipă când s-au văzut, a fost pur și simplu o antipatie la prima vedere, înțelegi, nu-i așa? Cred că James era tot ce i-ar fi plăcut lui Plesneală să fie ? simŹpatizat, priceput la vâjthaț și de fapt bun la toate. Plesneală era doar un ciudat mic, băgat până peste cap în magia neaŹgră, iar James ? indiferent cum ți s-o fi părut ție, Harry ? a detestat dintotdeauna magia neagră. ? Da, spuse zise Harry, dar l-a atacat pe Plesneală fără nici un motiv, doar pentru că... ei bine, doar pentru că tu te plictiseai, încheie el, cu o notă de părere de rău în glas. ? Nu sunt mândru de asta, spuse Sirius repede. Lupin se uită cu coada ochiului la Sirius, apoi zise: ? Harry, ascultă-mă, trebuie să înțelegi că tatăl tău și Sirius erau cei mai buni din școală în tot ce făceau. Toată lumea credea că erau de-a dreptul grozavi. Iar dacă îi lua uneori valul... ? Vrei să spui, dacă eram uneori niște puști obraznici și aroganți, zise Sirius. Lupin zâmbi. ? Își tot ciufulea părul, spuse Harry pe un glas îndurerat. Sirius și Lupin râseră. ? Am uitat că obișnuia să facă asta, spuse Sirius înduioșat. ? Se juca și cu hoțoaica? zise Lupin entuziasmat. ? Da, spuse Harry, privind derutat cum Sirius și Lupin zâmbeau, aducându-și aminte. Păi... mie mi s-a părut că era cam idiot. ? Sigur că era cam idiot! spuse Sirius încurajator. Toți eram niște idioți! Mă rog, Lunaticul mai puțin, spuse el cu sinceritate, uitându-se la Lupin. Dar Lupin clătină din cap dezaprobator. ? Ți-am zis vreodată să-l lași în pace pe Plesneală? zise el. Am avut vreodată curajul să-ți spun că credeam că săreați calul? ? Da, mă rog, spuse Sirius, uneori ne-ai făcut să ne fie rușine de noi înșine... asta e ceva... ? Și, spuse Harry tărăgănat, hotărât să spună tot ce îi treŹcea prin minte, dacă tot era acolo, se tot uita la fetele de lângă lac, sperând că se uitau și ele la el! ? A, păi, se făcea de râs de fiecare dată când era Lily prin preajmă, zise Sirius, ridicând din umeri, nu putea să se abțină să nu se dea mare ori de câte ori se apropia de ea. ? Cum de s-a măritat cu el? întrebă Harry distrus. Îl ura! ? Nu, nu-i adevărat, spuse Sirius. ? A început să iasă cu el în clasa a șaptea, zise Lupin. ? După ce James își pierduse din fumuri, spuse Sirius. ? Și încetase să mai arunce blesteme asupra oamenilor doar ca să se distreze, zise Lupin. ? Chiar și asupra lui Plesneală? spuse Harry. ? Ei, spuse Lupin încet, Plesneală era un caz special. Nu rata niciodată ocazia de a-l blestema pe James, așa că nu puteai să te aștepți ca James să se lase călcat în picioare, nu-i așa? ? Și mama era de acord cu asta? ? Sincer să fiu, nu prea știa, zise Sirius. Cum să-ți spun. James nu îl lua și pe Plesneală cu ei la întâlniri ca să arunce blesteme asupra lui de față cu ea, nu? Sirius se încruntă la Harry, care încă nu părea convins. ? Fii atent, zise el, tatăl tău a fost cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodată și a fost un om bun. Mulți sunt idioți la cincisprezece ani. Lui i-a trecut când a mai crescut. ? Da, în ordine, spuse Harry cu greutate. Dar nu am crezut niciodată că o să-mi fie milă de Plesneală. ? Fiindcă tot ai adus vorba, spuse Lupin, cu o cută între sprâncene, cum a reacționat Plesneală când a descoperit că ai văzut toate asta? ? Mi-a zis că nu o să îmi mai predea niciodată Occlumanție, spuse Harry indiferent, de parcă ar fi cine știe ce pier... ? CE a zis? strigă Sirius, făcându-i pe Harry să tresară și să inhaleze o mână de cenușă. ? Harry, vorbești serios? spuse Lupin repede. Nu îți mai predă? ? Da, zise Harry, surprins de această turnură a discuției. Dar e în ordine, nu-mi pasă, sincer să fiu, e mai degrabă o ușura... ? Vin acolo ca să discut cu Plesneală! spuse Sirius hotărât, și chiar dădu să se ridice, dar Lupin îl trase înapoi în jos. ? Dacă îi va spune cineva lui Plesneală, eu voi fi acela! spuse el cu fermitate. Dar, Harry, în primul rând trebuie să le duci la Plesneală și să-i spui că, orice-ar fi, trebuie să-ți predea în continuare ? când o să audă Dumbledore... ? Nu pot să-i spun așa ceva, o să mă omoare! spuse Harry scandalizat. Nu l-ați văzut când am ieșit din Pensiv. ? Harry, nimic nu este mai important decât să înveți Occlumanție! spuse Lupin neînduplecat. M-ai înțeles? Nimic! ? Bine, bine, spuse Harry tulburat, și chiar furios. O să... o să încerc să-i spun ceva... dar nu o să fie... Amuți. Auzea pași în depărtare. ? Asta care coboară e cumva Kreacher? ? Nu, spuse Sirius, uitându-se în spatele lui. Trebuie să fie cineva de la tine. Inima lui Harry bătu ceva mai puternic. ? Ar fi bine să plec! zise el grăbit și își trase capul din focul aprins în Casa Cumplită. Preț de o clipă, capul păru să i se învârtă pe umeri, apoi se trezi în genunchi în fața șemineului lui Umbridge, cu capul bine înșurubat pe umeri și privind cum flăcările de smarald pâlpâiră și se stinseră. ? Repede, repede! auzi o voce răgușită murmurând chiar în fața ușii biroului. A, a lăsat-o deschisă... Harry se năpusti spre Pelerina Invizibilă și abia reușise să o arunce iar peste el, când Filch dădu buzna în birou. Părea de-a dreptul încântat din cine știe ce motiv și vorbea înflăŹcărat cu el însuși. Traversă camera, deschise un sertar de la biroul lui Umbridge și începu să cotrobăie prin hârtiile dinăuntru. ? Aprobare pentru biciuire... aprobare pentru biciuire... pot să o fac în sfârșit... o caută cu lumânarea de ani de zile... Scoase o bucată de pergament, o sărută, iar apoi ieși repede pe ușă, strângând-o la piept. Harry sări în picioare și, asigurându-se că își luase ghiozdanul și că era complet acoperit de Pelerina Invizibilă, deschise ușa și ieși grăbit din birou după Filch, care mergea mai repede decât îl văzuse Harry vreodată. La un etaj mai jos de biroul lui Umbridge, Harry se gândi că ar putea să devină din nou vizibil. Își dădu jos pelerina, o îndesă în ghiozdan și merse grăbit mai departe. Dinspre holul de intrare se auzeau multe strigăte și se simți o activitate febrilă. Coborî în fugă scara de marmură și descoperi aproape toată școala adunată acolo. Era exact ca în seara când fusese dată afară Trelawney Elevii stăteau peste tot pe lângă pereți într-un cerc larg (Harry observă că unii dintre ei erau acoperiți cu o substanță care părea să fie Sevămizeră); profesorii și fantomele făceau la rândul lor parte din mulțime. Cei care ieșeau în evidență dintre privitori erau membrii Detașamentului Inchizitorial, care arătau extrem de mulțumiți de ei înșiși, și Peeves, care plutea pe deasupra, uitându-se uita la Fred și George, care stăteau în mijlocul podelei cu expresiile inconfundabile a doi oameni care tocmai fuseseră încolțiți. ? Așa, deci, zise Umbridge triumfătoare, iar Harry realiză că stătea la doar câteva trepte în fața lui, privindu-și din nou prada de sus. Așa, deci ? credeți că este amuzant să transŹformați un hol al școlii într-o mlaștină, da? ? Destul de amuzant, da, spuse Fred, uitându-se la ea fără să dea vreun semn că i-ar fi fost frică. Filch își făcu loc cu coatele mai aproape de Umbridge, aproape plângând de fericire. ? Am formularul, doamnă directoare, spuse el răgușit, fluturând bucata de pergament pe care Harry tocmai îl văzuse luând-o din biroul ei. Am formularul și am pregătit biciurile... ah, lăsați-mă să o fac acum... ? Foarte bine, Argus, zise ea. Voi doi, continuă ea, uitânŹdu-se la Fred și George, o să aflați ce se întâmplă cu scanŹdalagiii în școala mea. ? Știi ceva? spuse Fred. Eu nu cred că vom afla. Se întoarse către fratele său geamăn. ? George, zise Fred, cred că am trecut de perioada de educație cu normă întreagă. ? Da, așa mi se pare și mie, spuse George nepăsător. ? A venit vremea să ne testăm talentele în lumea reală, ce zici? întrebă Fred. ? Cu siguranță, zise George. Și înainte ca Umbridge să poată spune o vorbă, își ridicară baghetele și ziseră într-un glas: "Accio mături!" Harry auzi o bufnitură puternică undeva în depărtare. Uitându-se în stânga, se feri la timp. Măturile lui Fred și George, una dintre ele târând în continuare după ea lanțul de fier și pironul cu care le legase Umbridge de perete, zbuŹrau de-a lungul holului către proprietarii lor; o luară la stânŹga, coborâră scările ca vântul și se opriră brusc în fața gemeŹnilor, cu lanțul zăngănind pe podeaua cu dale de piatră. ? Nu o să ne mai vedem, îi spuse Fred profesoarei Umbridge, trecându-și un picior peste coada de mătură. ? Da, nu te obosi să ții legătura cu noi, zise George încălecându-și mătura. Fred se uită la elevii strânși acolo, la mulțimea tăcută atentă. ? Dacă vrea cineva să cumpere o mlaștină portabilă, așa cum v-a fost prezentată sus, veniți la numărul nouăzeci și trei, pe Aleea Diagon ? Weasley Bing-Bong, zise el tare. Noul nostru sediu! ? Reduceri speciale pentru elevii de la Hogwarts care jură că vor folosi produsele noastre pentru a scăpa de hoașca asta bătrână, adăugă George, arătând spre profesoara Umbridge. ? OPRIȚI-I! urlă Umbridge, dar era prea târziu. Când Detașamentul Inchizitorial se apropie de ei, Fred și George se ridicară de la podea, țâșnind la patru metri înălŹțime, cu pironul atârnând periculos dedesubt. Fred se uită în partea cealaltă a sălii, la strigoiul care plutea la nivelul lui deasupra mulțimii. ? Peeves, fă-i viața iad din partea noastră. Și Peeves, pe care Harry nu îl văzuse niciodată ascultând un ordin de la vreun elev, își dădu jos pălăria în formă de clopot și făcu o plecăciune în timp ce Fred și George dădeau un ocol, în aplauzele tumultoase ale elevilor de dedesubt, și zburau ca vântul pe ușa dublă deschisă, în asfințitul glorios.